Translate

miercuri, 29 ianuarie 2020

LA DISTANTA DE UN SECOL, Schimbari mari si mici (9)

LA DISTANTA DE UN SECOL, Schimbari mari si mici (9)








































        Schimbarile intervenite la nivelul populatiilor de pasarele cantatoare: silvii, pietrari, sturzi, mierle, randunici, maracinari, codrosi, privighetori, macalendri si pasari asemanatoare lor.

       RANDUNICA, Hirundo rustica, o pasare foarte frecventa, si in trecut si astazi, as spune chiar ca astazi a castigat un nou teren cuibaritor, si anume in spatiile urbane, la blocuri. Nu peste tot, dar devine printre randunici din ce in ce mai popular "cuibaritul la bloc", la ultimele etaje. Si inainte cu un secol cuibareau in tot felul de locuri, case, balcoane ale caselor, grajduri, pe sub poduri sau chiar in fantani parasite, pereti de stanca (aceasta cuibarire naturala fiind insa din ce in ce mai scazuta). Interesant ca se pastreaza identice datele de migratie, primele randunele apar imediat dupa 15 martie, cel mai adesea intre 18-20 martie, in zonele umede, apar exemplare singuratice, apoi palcuri din ce in ce mai mari, o aparitie in masa producandu-se in prima saptamana din aprilie, in primul rand prin zonele de lunci sau cele litorale. Dombrowski afirma ca in anii in care isi aduna colectia de pasari au fost multe episoade de ger si zapada prin lunile martie-aprilie, multe din randunelele naturalizate in acea perioada proveneau din randunici inghetate de frig. Si toamna sunt aceleasi date de migratie, dispareau complet prin octombrie cu ultime exemplare in prima saptamana din noiembrie.
       RANDUNICA ROSCATA, Hirundo daurica, inca o specie sudica intrata suficient de hotarat in avifauna tarii noastre, atat cat sa devina si cuibaritoare si sa se intalneasca in mai multe regiuni. Dombrowski, la 1900, nu avea cunostinta de  vreo patrundere, abia in 1940 Lintia aflase despre anumite observatii de randunica roscata in Insula Serpilor (30 aprilie 1928), teritoriu care astazi nu mai tine de Romania. Oricum, intre timp randunica roscata a patruns in mai multe regiuni, portile de intrare parand a fi doua, si anume Dobrogea, prin sud, si Cazanele Dunarii, de unde a ajuns prin mai multe locuri, in Oltenia, Muntenia, toata Dobrogea si nu numai. Nu este foarte raspandita, este inca in faza de pionierat, seamana foarte mult cu tatonarile speciei de sfrancioc cu cap rosu, desi cerintele de cuibarire si hrana sunt diferite, insa zonele nu difera mult.
        LASTUNUL DE CASA, Delichon urbicum, se pastreaza aceeasi situatie, fara mari schimbari. Frecvent, dar nu atat de frecvent ca randunica, insa in zonele unde e localizat cuibareste in colonii mai mari sau mai mici, care dau impresia de abundenta a speciei. Si la lastunul de casa se pastreaza identice datele de migratie.
       LASTUNUL DE MAL, Riparia riparia, in trecut era o pasare clocitoare foarte frecventa, astazi as numi-o moderat frecventa. Are colonii in marile zone umede cu maluri rapoase. In Dobrogea ramane foarte frecventa, de fapt in perioada de pregatire a migratiei se strang acolo lastuni de pe zone mai largi.
      FRUNZARITA GALBENA, Hippolais icterina, o pasare suspect de putin observata in zilele noastre. Potrivit observatiilor lui Dombrowski, acum 100-120 de ani era in numar mare in toate gradinile si padurile cu frunzis cazator, teoretic si astazi e considerata ca fiind comuna, practic aproape nimeni nu o fotografiaza, nu prezinta dovezi despre prezenta ei. Eu am observat-o o singura data, o prezenta foarte pregnanta intrucat era foarte vocala, canta si avea un cantec deosebit. De atunci insa nu am mai zarit-o niciodata si nici nu am prea vazut-o in pozele publicate de alti observatori. Oricat de subtila ar fi prezenta ei, daca ar fi frecventa nu ar scapa observatiei. Eu cred si consider, pana la proba contrara ( adica o serie de observatii dovedite) ca aceasta pasare a devenit rara, oricum, mult mai rara decat in trecut. Dombrowski mentiona despre raspandirea ei foarte capricioasa, pe motive putin intelese de ornitologi, avea zone unde se afla din plin si zone intinse, aparent identice,  unde nu se gasea deloc.
        FRUNZARITA CENUSIE, Hippolais pallida, situatia acestei frunzarite este azi atat de complet diferita de descrierea lui Dombrowski incat ar fi loc de multa discutie pentru lamurirea adevarului. Dombrowski considera aceasta specie de frunzarita la fel de frecventa ca si cea galbena, deci peste tot, in plus considera ca urca si mai sus pe munte, la altitudini mai mari decat frunzarita galbena. Astazi frunzarita cenusie este observata intr-un numar foarte mic doar in zonele litorale sau extrem sudice, pe langa Mare, sau pe langa Dunare, si atat.
        SILVIA PORUMBACA, Sylvia nisoria, o silvie mult mai putin frecventa decat in descrierile lui Dombrowski, care o vedea peste tot, in orice zavoi sau margine de padure cu tufisuri. Astazi nu e propriu-zis rara, dar e mult mai localizata, are cateva zone preferate si mult teritoriu in care nu e de gasit.
        SILVIA MICA, Sylvia curruca, in schimb, e o silvie foarte frecventa, cu aceeasi arie mare de raspandire, si in trecut si astazi.
         SILVIA DE ZAVOI, Sylvia borin, cea mai putin raspandita dintre silvii, scria Dombrowski, aflata in aproape orice regiune dar in numar mic. La fel e situatia si astazi, cu mentiunea ca mie mi s-a parut  mai raspandita astazi decat silvia porumbaca, cel putin in regiunile vizitate de mine sigur este mai raspandita.
        SILVIA DE CAMP, Sylvia communis, frecventa in regiunile de campie si dealuri joase, mai putin in zona subcarpatica. Fara schimbari majore.
        SILVIA CU CAP NEGRU, Sylvia atricapilla, o pasare clocitoare foarte frecventa, si atunci si acum.
         COCOSARUL, Turdus pilaris, pe vremea lui Dombrowski si a lui Lintia cocosarul se numea si "sturz de iarna", aceasta fiind denumirea uzuala. Pe vremea aceea acest nume se potrivea intrutotul deoarece cocosarii erau numai oaspeti de iernare, se vedeau in stoluri mari numai iarna. Intre timp cocosarul a inceput sa cuibareasca intr-un numar destul de bun si pe la noi, mai ales in partea de nord a tarii dar si pe alocuri in Carpati, fiind unul dintre putinele cazuri de pasari nordice cu extindere de areal de cuibarire inspre sud, inspre teritoriul tarii noastre.Comportamentul si numarul de stoluri si de populatie din stol pe timp de iarna sunt aceleasi ca acum 100 de ani, la fel si datele de sosire si plecare in masa la iernat. 
     STURZUL DE VASC, Turdus viscivorus, aria de cuibarire de azi e ceva mai restransa spre zona de munte, mai putin in cea subcarpatica. In rest, pare sa fie aceeasi populatie, perechi cuibaritoare la munte si pasari coborate la iernat in tinuturile mai joase. Eu ii vad in numar mare la iernat in zona subcarpatica, imediat in vecinatatea muntilor, dar la altitudine pana in 600 m. 
        STURZUL DE VII, Turdus iliacus, nu pare sa fie nicio schimbare, apare la iernare in Romania, insa nu in numar prea mare, pe alocuri.
        MIERLA, Turdus merula, o pasare foarte frecventa, si-a pastrat acest statut in ultima suta de ani. Eu o consider in topul celor mai frecvente pasari de la noi, ocupand in numar mare arealuri foarte diferite, de la toate felurile de padure, din salbaticie sau palcuri din parcuri, tufisuri mai mari sau mai mici de pe marginea drumurilor, pana la stufarisuri, o specie foarte bine adaptata.
         MIERLA GULERATA, Turdus torquatus, o specie alpina, numarul mierlelor gulerate posibil sa fi scazut, astazi pasajele lor de primavara si mai ales de toamna, din zona de ses, nu sunt perceptibile, acum 100 de ani erau intalnite saptamani la rand in locurile joase in pasaj.
       MIERLA DE PIATRA, Monticola saxatilis, o specie al carei numar a scazut, inainte era o prezenta obisnuita in mai toate zonele muntoase, astazi e rara in Carpati, au mai ramas intr-un numar oarecare in muntii Macin , in Dobrogea. Inainte cu 100 de ani era mai frecventa in Carpatii Meridionali si in numar mare in Cazanele Dunarii, si doar cateva perechi in Dobrogea. Azi e invers, perechile din Dobrogea par sa formeze populatia de baza a speciei in tara noastra, in Banat, Ardeal, Oltenia si Muntenia apare foarte rar.
        MIERLA ALBASTRA, Monticola solitarius, pe vremea lui Dombrowski-Lintia era o specie pentru care aveau multe dubii in a o introduce in lista avifaunei romanesti, existau doar doua mentionari, fara probe, in jud. Brasov si in regiunea Turda. Astazi ramane o specie cu foarte rare prezente, aproape exclusiv in Dobrogea. 
       PIETRAR SUR, Oenanthe oenanthe, o pasare care si-a pastrat atat numarul cat si aria de raspandire, foarte larga, in toate zonele pietroase, de munte, de deal si mai ales in podisul dobrogean. 
       PIETRARUL MEDITERANEAN, Oenanthe hispanica melanoleuca, o specie care si-a pierdut o importanta zona de raspandire, si anume in Clisura Dunarii, unde si fusese descoperit de Lintia, in 11 iulie 1909, la Bazias. De atunci, pe parcursul a inca 40 de ani de observatii a fost vazut de Lintia in mai multe randuri in aceleasi locuri, si la Orsova, la Dubova, la Coronini, din nou la Bazias, ca specie cuibaritoare. Astazi e complet dipsaruta din zona, foarte putine exemplare mai pot fi vazute in Dobrogea, de multe ori hibrizi cu specia pietrarului negru.
        PIETRARUL NEGRU, Oenanthe pleschanka, o specie care se intalneste exclusiv in Dobrogea, in zonele pietroase ale acesteia. In intervalul de 100 de ani si-a pastrat exclusivitatea pentru Dobrogea, neaparand in nicio alta regiune a tarii, dar nici restrangandu-si arealul. 
       Dobrogea mai este "cucerita" in ultimele decenii de PIETRARUL RASARITEAN, Oenanthe isabellina, un caz mai rar de expansiune clara a unui element pontic la noi in tara. Acum 100 de ani existau cateva observatii nesigure si un singur exemplar capturat la 2 aprilie 1883. astazi pietrarul rasaritean este bine instalat in Dobrogea, se poate gasi si vedea cu usurinta, sunt multe perechi cuibaritoare, o adevarata populatie. Si se pare ca expansiunea lui nu s-a incheiat, au inceput sa apara pietrari rasariteni si in Baragan, in mai multe locuri, pe toata lungimea si latimea acestei campii de sud-est. In numar foarte mic, dar este un inceput. 
      MARACINAR MARE, Saxicola rubetra: o pasare destul de frecventa, in habitatul potrivit, la munte si in multe locuri joase cu pietrisuri, tufisuri. Fara schimbari in intervalul analizat.
     MARACINAR NEGRU, Saxicola rubicola: o specie in numar moderat dar nu modest, si atunci si acum, avand anumite cerinte de umiditate, de abundenta in insecte. Totusi e destul de raspandit.
      MARACINAR SIBERIAN, Saxicola maura, aceleasi patrunderi accidentale doar in Dobrogea, si in acelasi numar foarte mic, nu s-a schimbat nimic in ultima suta de ani. 
      CODROS DE GRADINA, Phoenicurus phoenicurus, o specie altadata mult raspandita in zavoaiele si salciisurile din Lunca Dunarii, astazi altele sunt padurile care adapostesc perechile de codros de padure. Sunt si paduri de ses, dar si de deal, si de munte in zone joase, paduri cu suficienta umiditate. Nu pare sa fie atat de frecvent ca pe vremuri, dar nici in scadere marcata.
       CODROS DE MUNTE, Phoenicuros ochruros, foarte raspandit la cuibarire in zonele de munte, si astazi ramane o pasare foarte frecventa, mai ales in zonele carpatice, pe malul paraielor cu bolovani, pe grohotisurile de la altitudine mare, pe peretii stancosi, pe casele de la munte. Exista insa si la campie si deal, insa in numar mult mai mare in pasaj decat la cuibarire. Iarna unele exemplare mai raman, in general pe litoral sau pe malul apelor mari. La fel era situatia si acum un secol. 
        PRIVIGHETOAREA ROSCATA, Luscinia megarhynchos: nu stiu daca numarul de privighetori a scazut sau a crescut, cert este ca era si este frecventa in multe locuri. Totusi, Dombrowski considera ca cealalta specie de privighetoare, Luscinia luscinia, PRIVIGHETOAREA DE ZAVOI, era mult mai raspandita, mai  ales in zona de sud-est unde locuia si cerceta mai in amanunt, si ca aveau loc periodic adevarate invazii, aceasta privighetoare aparand in numar mare prin multe gradini si parcuri din Bucuresti. Astazi aceasta descriere s-ar potrivi mai bine privighetorii roscate, privighetoarea de zavoi e mult mai rara, mai salbatica, cu o viata mai ascunsa, departe de localitati. 
        GUSU-VANAT, Luscinia svecica, o pasare rara si acum si in urma cu un secol, se gasea cam in aceleasi locuri ca si azi, adica in Dobrogea, in sud si sud-est, disparand aparitiile din Banat.
      MACALEANDRU, Erithacus rubecula, o pasare foarte frecventa si acum si azi, ramanea peste iarna in numar mare. 
       BRUMARITA ALPINA, Prunella collaris, fara schimbari. Si acum si atunci, o pasare a inaltimilor mari din Carpati, zonele de stanca, de clima aspra, coborand foarte putin din etajul ei alpin pe vai, in iernile foarte dure.
       Tot o pasare a padurilor de munte a ramas la noi si BRUMARITA DE PADURE , probabil in acelasi numar, ca populatie.
      PANTARUS, Troglodytes troglodytes, o pasare frecventa, cuibareste mai ales in zonele montane si submontane, dar iarna poate fi vazuta pe oriunde. Fara schimbari. 
      MIERLA DE APA, sau pescarelul negru, Cinclus cinclus, o pasare cu efective bune pe paraiele de munte din tara, dar probabil scazute fata de acum 100 de ani. In urma cu un secol aceste mierle erau suficient de multe ca sa atraga o aversiune din partea pescarilor si sa se doreasca vanarea lor in numar cat mai mare. Dionisie LIntia a dus o adevarata campanie de protejare a acestor pescarei. 
   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu