LACAR NORDIC, Acrocephalus dumetorum
Cand ai depasit deja 310-315 specii de pasari observate, fiecare cu articolul ei pe blog, o noua ocazie de articol, o noua specie vazuta devine un deziderat din ce in ce mai dificil. Raman de vazut doar speciile accidentale, rare, rarisime, specii care doar printr-o mare intamplare trec pe la noi si printr-un si mai mare noroc se intersecteaza cu mine, in mod spontan. Cea mai buna regiune pentru astfel de raritati ramane Dobrogea cu marele ei drum de migratie pe langa malul marii spre regiunile nordice si nord-estice. Pentru ca aceste raritati sunt aproape in intregime din randul pasarilor pasagere, in tranzitie accidentala pe la noi in drumurile lor de migratie de la nord la sud si invers. Mi-am planificat o iesire in Dobrogea in luna mai 2024 cu misiunea foarte dificila de a astepta improbabilele intalniri cu marunteii musafiri din randul lacarilor, pitulicilor, silviilor, acele "little brown job", cum se spune in limbajul birdwatcherilor. Expresia se refera mai ales la dificultatile de identificare diferentiata intre ele, fiind foarte asemanatoare, cu detalii subtile. Eu folosesc expresia insa mai ales in sensul dificultatii maxime de reperare a acestor micute "pitulici', ascunse in bogatul frunzis al lunii mai, ascunse in stufaris des, mult prea timide pentru a canta pe varful crengilor sau al trestiilor. In fine, o adevarata cautare a acului in carul cu fan, o cauza ce pare pierduta de dimineata de cand te asterni pe cautat si observat, pana seara la ultimele triluri. Mi-am cautat cateva padurici, petece de zavoaie situate pe malul marii, unele avand si stuf dar mai mult arbusti, si mai ales salcioare, tufe. Eu nu folosesc deloc sunete, atragerea cu sunete e o "smecherie' care nu se potriveste cu principiile gasirii spontane a unei specii si nu ofera satisfactii. Poate nici nu iti garanteaza vreun succes, nu stiu, nici macar o data nu am incercat-o.
Credeam ca principala incercare va fi sa rezist psihic sa pierd ziua in padurice si printre tufisuri in loc sa ma duc la facilitatea observatiilor pe malul lacurilor sau printre peretii pietrosi care nu lipsesc din Dobrogea. Am facut si astfel de habitate in aceasta iesire dar mai putin. Majoritatea zilelor am dedicat-o "pitulicilor" si "stufareilor", cum ii alint eu pe lacari, in general. Prin Dobrogea exista posibilitatea sa treaca "stufarei", lacari adica, din mai multe specii, unele dintre ele lipsindu-mi. Cred ca e imposibil sa ii observi numai la ochi, trebuie sa scoata intai sunete, sa cante. Multe cantece rasunau din zavoi, cele mai multe cunoscute urechii mele, specii comune. Un cantec cu totul si cu totul nou trebuia sa fie ca sa imi capteze urechea si atunci incepeau incercarile de localizare. Foarte greu, dupa asteptare lunga am reusit sa prind cateva franturi de zbor ale cantaretului neobisnuit si am observat ca si infatisarea era la fel de neobisnuita: un cioc lung, o frunte tesita, caracteristici specifice lacarului nordic. Din fericire, langa el si foarte vocala si teritoriala canta o frunzarita cenusie, mult mai mare si altfel, avand poze multe cu ea, astfel ca piatra de incercare a diferentierii de Iduna pallida a fost trecuta usor, prin comparatie directa.
Zilele petrecute in micutele parcele cu tufisuri si arbusti de pe malul marii au fost mult mai placute decat sacrificiul pentru care ma pregatisem. Salcioarele erau toate inflorite si foarte parfumate. Un parfum delicat, relaxant, de citrice amestecate cu iasomie ma inconjura din toate directiile si in mod sigur avea efecte de aromaterapie pentru ca nu iti venea sa mai pleci din mijlocul lor. Astfel ca o cautare foarte indelungata de pitulici, lacari si silvii nu mai parea o corvoada ci o adevarata destindere. Am pornit cu sperante zero. Fara pont, fara atragere cu sunete, fara navoade, doar pura sansa si cautare indarjita, rabdatoare.
Am gasit aceasta pasare cu infatisare straina, cantec strain, o specie din nordul Eurasiei in trecere rapida de mai spre nord, pe tarmul, la propriu, al Marii Negre, cca 10-20 m de apa. Eu lacarilor le spun in general "stufarei" pentru ca stau prin stuf, insa nu toti prefera stuful, acesta prefera copaceii, chiar zonele cu copacei densi, aproape o padurice. Poate nu l-as fi putut observa nicicum insa l-am putut gasi doar privind peste padurice de deasupra falezei, si la un moment dat a avut inspiratia sa se uite putin in jur de pe crengile mai inalte, dupa care a disparut in desis.
Nu e mai mare decat o frunzulita de salcioara, de salcam sau de alt pomisor, are o culoare gri-maronie foarte uniforma, aripi scurte, ciocul lung, fruntea plata. Alte elemente caracteristice care il diferentiaza fata de alti lacari, si care sunt vizibile pe poze sunt: culoare rece, care nu vireaza nici spre verzui, nici spre maroniu cald, ci un fel de brun amestecat cu gri, foarte uniform. Aripile foarte scurte, proiectia ajungand abia sa acopere tartita lasand coada vizibila de la insertie. Spranceana mai vizibila in fata ochiului, mai groasa, pierduta in spatele ochiului, scurta. Partea superioara a ciocului intunecata, iar mandibula rozalie. (La Iduna pallida prezenta si ea si fotografiata in vecinatate, mandibula bate spre galben). Dunga inchisa la culoare (dusky) peste ochi. Culoarea cozii uniforma.
Initial am crezut ca acesti mici cantereti pot fi gasiti cel mai bine dimineata cand pasarile par a fi mai active la cantat, pot sa spun insa ca toate diminetile au fost mult mai putin fructuoase decat serile si mai ales decat ultima ora inaintea apusului de soare.
O apartie a lui la noi in alta zona decat Dobrogea si malul marii este foarte improbabila pentru ca lacarul nordic vine de la iernarea in India sau Myanmar, vine deci dinspre est si nu de la sud, posibil sa aiba o zi sau doua de odihna pe tarmul Marii Negre dupa care sa zboare mai departe spre nordul Europei. Dar aceasta ruta este una neobisnuita pentru el, foarte putine exemplare aleg sa treaca pe la noi.
De cuibarit nu cuibareste niciodata la noi, trece in pasaj prin mai dupa care ajunge in zonele din nordul Europei, unde, din nou, spre deosebire de majoritatea lacarilor, nu alege stufarisurile ci micile palcuri de copacei si tufe, intr-unul din acesti arbusti scunzi si tufisuri fixandu-si si cuibul, cu cca 4-6 oua. In acest spatiu de mici zavoaie pe malul apelor, eventual chiar pe malul marii, isi gasesc si hrana, alcatuita din insecte, paianjeni si alte nevertebrate marunte. Este o pasare insectivora, toamna mai poate sa consume si mici fructe de padure.
Cuibarirea in nordul Europei nu se extinde la zona de tundra, la zona arctica, poate nici la cea subarctica, este vorba de zonele cu mici placuri de arbusti in zone racoaroase si cu umiditate buna, dar nu climat nordic subpolar, ci nordic temperat.
