PASARI DIN ROMANIA: februarie 2013

marți, 26 februarie 2013

COJOAICA DE PADURE, Certhia familiaris

O pasare pe care, atunci cand am fotografiat-o pentru prima data, nu pot spune ca am si vazut-o intr-adevar.

Ma aflam in Cheile Turzii, peisaj carstic spectaculos. La varf, stanci albe stralucind in soare, in adancime vale umeda si umbroasa.

Imi rasuceam gatul incercand sa fotografiez niste dracusori de pitigoi codati. Miscarile lor pe varful unui copac urias erau insa atat de rapide si neasteptate incat nu reuseam sa pozez decat frunze, nori si pene zburatacite. Capul mi se desurubase spre spate, mainile incepusera sa-mi tremure de ciuda asa ca i-am lasat in plata Domnului cu dreptul lor la imagine nealterat.

Fruntea plecata spre pamant a paguba mi-a fost de folos insa. Am surprins o misculatie suspecta pe trunchiul unui copac, un punctisor negru miscand. Mi-am imaginat ca e un ticlean si cum mai aveam multe poze cu ticleni in padure fotografiati de la un kilometru distanta era sa renunt. Spre deosebire de ticlean insa, care se misca ca un titirez, micul punct negru era mai cuminte de data asta asa ca m-am hotarat sa fac poza.

Surpriza a fost foarte mare si m-am bucurat foarte mult. Aparatul apropie foarte mult pasarea si poti vedea lucruri pe care ochiul uman nu le poate surprinde la distanta. Era o cojoaica de padure! Pentru prima data vedeam aceasta pasare.

Totusi dupa prima poza a disparut si incercarile mele de a o mai zari au ramas fara rezultat. Cautand dupa cojoaica am gasit in iarba umeda un mic puisor de mamifer, probabil pars, insa nu stiu sigur si nici eventual subspecia de pars (de alun, de padure, pars mare). Daca cunoaste cineva ar fi bine sa ma ajute sa completez, eventual sa corectez. Nu stiu daca era cazut, daca era ratacit, daca acolo era locul lui unde il stiau parintii ...nu am intervenit asupra soartei lui, am lasat-o in mainile naturii salbatice.

Cojoaica de padure este intr-adevar o pasare " furisata", cum ii e si numele in engleza - "tree creeper" - o vezi si nu o vezi, o maestra a camuflajului. Penajul ei imita intrutotul scoarta copacilor. Are o burtica alba care ar mai da-o de gol insa pozitia paralela cu trunchiul de copac mascheaza aceasta pata alba. Are un cioc subtire, lung, incovoiat in jos,perfect adaptat la scoaterea nevertebratelor de printre crapaturile scoartei.

E o pasare mai greu de observat, datorita camuflajului si comportamentului ei discret.

E o pasare mai mult sedentara, eventual in iernile mai grele se muta mai la sud. Are nevoie de paduri cu arbori batrani, cu scorburi si crevase in scoarta unde sa-si poata fixa cuibul. Are doua ponte in fiecare an, crescandu-si cu multa ravna si harnicie progeniturile.

Se pare ca numarul cojoaicelor a fost in declin, poate mai este inca. Sper ca specia sa-si revina numeric, sa o vad mai des si sa pot adauga mai multe fotografii.
2-3 august 2015

31.05.2016, o familie cu cca 2-3 juvenili, in zona submontana a Parangului. Penajul juvenilului, asemanator cu cel al adultului de la distanta, dar destul de diferit in infloririle lui cafenii vazut de mai aproape, avand inclusiv striatii pe crestet.

vineri, 22 februarie 2013

STICLETE(1), Carduelis carduelis

STICLETE (1), Carduelis carduelis

Azi am vazut primul fluture pe anul acesta. Cateva raze de soare, un loc adapostit, si fluturasul a crezut ca a venit primavara. Poate ca s-a grabit si scurta lui fluturare luminoasa din aripi e o jertfa. Poate nu, poate soarele il va ajuta de acum incolo sa-si implineasca destinul sau efemer.

Aparitia lui mi-a amintit de o alta pasare frumoasa ca un fluturas exotic, atat prin culori cat si prin zborul ei zglobiu: sticletele,o pasare micuta, mai delicata decat o vrabie, si inca si mai vioaie. In vorbirea populara "a sticli" se spune in loc de "a sclipi", a avea reflexii stralucitoare. Sticletele are astfel de culori de pietre pretioase, rosu de rubin, galben de topaz, e o pasare frumoasa si vesel colorata.

Acest penaj ii aduce si ghinion uneori, multi oameni o doresc prinsa in colivii. Inainte era un adevarat comert cu sticleti prinsi pe campuri cu tot felul de capcane, laturi, pomi manjiti cu clei si alte inselatorii. Sper ca astazi aceste obiceiuri sa fi fost starpite, eventual doar sticleti obtinuti in captivitate sa mai fie prin colivii.

Oamenii il mai doresc captiv si pentru cantecul lui frumos. Nimic nu se compara insa cu frumusetea lui autentica din mijlocul naturii.

L-am vazut si vara si iarna. Eu nu l-am intalnit niciodata in zone urbane,parcuri,gradini ci numai la tara sau in plin camp. Are nevoie de spatii vegetale largi, salbaticie, cu plante producatoare de seminte cat mai variate.

Preferatele lui par a fi semintele de scaiete. Scaietii nu sunt plante prea iubite de oameni de aceea cea mai mare sansa de a vedea sticleti sunt pe campurile salbatice cu adevarat. L-am vazut pe diverse campii si vai joase, uneori in pomisori pe marginea drumului,alteori in livezi si fanete semi-salbaticite - oriunde gaseste plante incarcate de seminte, in general in spatii deschise si mai putin friguroase.

Iarna se aduna in stoluri mari si cauta hrana. Pe zapada alba la marginea padurii, in mijlocul unei zile pustii, se zareste deodata o mica forfota de pasarele ciugulind seminte. Cel mai probabil vor fi sticleti. Se recunosc imediat dupa sclipirile de galben si rosu.

Vara i-am vazut si singuri dar si in grupuri mici, probabil familiile cu cele doua ponte ale lor din timpul sezonului cald.

Nu am vazut cuib de sticlete dar am vazut sticleti harnici carand in cioc puf de salcie pentru comfortul viitorilor puisori. Si iarna si vara impresia pe care ti-o lasa e aceea de pasari harnice si mereu grabite, pline de energie.