Translate

joi, 5 septembrie 2019

PAPAGALUL MICUL ALEXANDER, Psittacula krameri (in salbaticie)

PAPAGALUL MICUL ALEXANDER, Psittacula krameri  (in salbaticie)





























      O aparitie cu totul neasteptata si spectaculoasa, fiind vorba nu numai de un papagal in libertate, acest lucru fiind destul de comun,  dar si in afara spatiilor de parc urban, si anume in salbaticia dealurilor din Oltenia. Exista o populatie mica, de cateva exemplare, un grup practic, intr-un parc bucurestean. Mai exista si alte observatii din alte orase mari, insa mult mai slabe, sporadic si mai putine exemplare. M-am bucurat de data aceasta insa sa vad si sa aud un papagal intr-o liziera de padure de deal, cel mai probabil nu un exemplar evadat pe plan local ci un cautator de noi teritorii.
        Contrar altor opinii, care incalca grav principiile naturale, acelea ale adaptarii si colonizarii continue a planetei de catre specii, eu nu am nicio dorinta de a stavili incercarile unor pasari de a-si depasi arealul, de a incerca noi teritorii si noi adaptari. Daca puterea speciei si soarta va fi de partea lor, aceste incercari vor reusi, desigur, intr-o perioada de timp mai scurta sau mai lunga. Daca nu se vor adapta, mai ales iernile noastre lungi si grele vor fi un factor decisiv, atunci arealul lor geografic va mai ramane o oarecare perioada batut in cuie. Dar nu pentru totdeauna, caci principiul fundamental al vietii este raspandirea ei prin orice mijloace.
        Pana a trece la generalitati, voi descrie pe scurt, asa cum este esenta blogului meu, prima mea intalnire cu specia. Am evitat calatoria spre Parcul Tineretului din Bucuresti pentru a alege calea cea mai scurta si mai usoara spre bifarea unei noi specii. Problema era ca exemplarele din acel parc nu erau descoperite de mine in premiera, ori acesta este iar un deziderat major al blogului, acela de a descoperi prin forte proprii noi si noi specii. Neasteptat, inceputul de septembrie mi-a adus aceasta intalnire, cu un frumos exemplar de papagal Micul Alexander, descoperit chiar de mine, fara ajutorul nimanui. S-a facut mai intai auzit, un sunet puternic si special, care nu semana cu nimic din sunetele obisnuite ale padurii noastre. Mi-am dat oarecum seama ca ar putea fi un papagal insa cautarea vizuala nu a fost usoara. De culoare verde uniforma, devenea aproape invizibil printre frunzele de aceeasi marime si culoare. Dupa destul de multe urmariri, am reusit sa-l zaresc la mare departare, intr-un palc de arini, frasini si nuci. Nu stiu exact ce anume il atragea la acei pomi, poate nucile verzi sau poate semintele de la arini si frasini. Am putut sa fac de la distanta mare cateva fotografii si un mic film. Sper sa ramana mai mult timp in acel habitat primitor si daca voi avea ocazia sa-l mai vad, voi incerca desigur si cateva fotografii mai apropiate. Doar pasarea  este cea care decide sa vina sau nu in intampinarea dorintei mele, oricata cautare meticuloasa ai investi intr-o pasare, intamplarea este cea care are intotdeauna ultimul cuvant de spus. Papagalul observat de mine este o femela sau un juvenil.





       Specia este una exotica, dar nu chiar atat de indepartata precum s-ar putea crede. Este o specie africana, ori Africa este strans legata de marele continent de la nord, continentul euro-asiatic. Bineinteles ca si in partile Asiei de sud si sud -vest, pana in India, acest papagal este mult raspandit in natura. Continetul european ii este inchis sau deschis in masura in care se poate adapta la clima. In zona de sud si de sud-vest, pana in Anglia, aceasta specie de papagali are populatii destul de bine stabilite. Nu se stie exact originea lor , a tuturor acestor exemplare. Foarte posibil sa fie si cativa evadati propriu-zis, dar stadiul acesta a fost demult depasit. Populatiile au proprii lor pui, cateva generatii de pui, si mai exista si posibilitatea calatoririi spre nord a unor exemplare libere, din bazinul nord african sau al Orientului mijlociu. In functie de provenienta lor se impart si in subspecii, cele mai distincte fiind subspecia africana si subspecia indiana. 
       Cum spuneam, si masculul si femela sunt de o culoare verde, o culoare vie, frumoasa, identica cu cea a frunzelor tinere. Masculul are la gat un colier de culoare rosie si neagra, iar femela nu, de fapt si la femela se vede doar o dunga foarte palida de delimitare intre cap si corp. Juvenilii au aceleasi caracteristici de penaj ca si femelele. Sunt pasari foarte inteligente, de aici si marea lor adaptabilitate la habitate si conditii climatice schimbate fata de arealul lor originar.
      Sunt si foarte sociali, sansele lor de a trece cu bine iarna noastra sunt strans legate de marimea grupului din care fac parte. Exemplarele solitare au sanse mai mici, insa grupurile se pot apara si adapta mai bine. Nu hrana ar fi o problema pentru a trece cu bine peste iarna, aceasta fiind asigurata cu mai mult sau mai putin belsug de arboretul salbatic si nu numai, mananca semintele copacilor, cele mai diverse tipuri de seminte. Sunt insa perioade cu viscol, cu zapezi grele, cu ingheturi, perioade care distrug fructificatia arborilor, sau o mascheaza. Atunci este perioada critica in care se decide soarta acestor mici temerari si pionieri ai explorarilor si extinderilor in noi teritorii. O alta perioada si mai critica pentru specie este tocmai primavara, cand, pe langa problema hranirii, intervine si marea cerinta a reproducerii, daca nu isi vor gasi perechi cu care sa puna bazele unei populatii toata aceasta trecere ultradificila peste iarna este in van.
     Ca si la alte specii, musafiri noi ai Europei, doar viitorul si o multime infinita de necunoscute si variabile vor decide limitele speciei. Chiar nu e nevoie ca omul, in general limitat si orbit de prejudecati, sa intervina in mersul natural al acestei incercari de raspandire.
     Update - 12 septembrie, la doua spatamani si jumatate de cand l-am auzit prima data, inca mai sta in aceleasi locuri, parand ca se descurca foarte bine cu mancarea in copacii inalti. Foarte sperios, de departe daca ma zareste zboara imediat, departe, fara sa-l mai pot vedea sau gasi. La ultima intalnire, am avut impresia ca sunt doi, se auzeau parca din locuri diferite in acelasi timp. Coronamentul foarte dens insa nu imi dadea usor vizibilitate, asa ca nu pot sa spun cu precizie daca era unul, sau erau doi.