Translate

Se afișează postările cu eticheta Tyto alba. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Tyto alba. Afișați toate postările

duminică, 31 ianuarie 2021

STRIGA, Tyto alba

STRIGA, Tyto alba




        Intalnirea mea cu aceasta pasare a fost cu totul neasteptata. Dimineata devreme, zi de ianuarie, ma indreptam spre Defileul Dunarii, pe drumul european care duce de la Craiova la Severin. Deodata, intr-un punct oarecare dintre Filiasi si Strehaia, in apropiere de podul peste raul Motru, mi-a zburat chiar in fata masinii, de pe asfalt, o striga de toata frumusetea. Din fericire, nu am lovit-o, desi mult nu ar fi lipsit. Vana la sosea, probabil la lumina iluminatiei stradale. Ea nu are nevoie de lumina pentru vanatoare, si cred ca nici prada ei, asa ca nu stiu de ce prefera sa vaneze la strada. Recent, in sudul judetului Mehedinti, un observator a gasit un numar mare de strigi calcate de masini pe drumul european Severin- Calafat, un drum de asemenea mare, circulat, foarte circulat de TIR-uri mai ales, in drumul lor spre podul de la Vidin. Are o rata mare de mortalitate pe sosea striga, si acum am putut vedea cu ochii mei de ce exista aceasta mortalitate. Din motive care nu imi sunt inca prea clare, vaneaza pe strazile mari, foarte circulate, cu multe autoturisme si camioane de mare tonaj. De vazut, am vazut-o in conditii excelente, in fata masinii, luminata bine de faruri, initial cu fata si chipul spre mine, stralucitoare, albe, aurii, apoi si cu spatele, ridicandu-se de la sol cu aripile ei lungi, de culoare cafenie calda. Nu am putut sa opresc, nu numai din cauza beznei care ar fi facut inutila cautarea ei pe campul spre care se indreptase, dar mai ales din cauza circulatiei frenetice, numai masini in mare viteza si pe un sens si pe altul, niciun spatiu de oprire in apropiere.  Am trecut mai departe spre zona tintita, avand inca proaspata in minte, ca intr-o fotografie, imaginea ei de rapitoare aurie. Asa cum ii e si numele, nu trebuia sa se dezica si sa devina mai mult decat o fantoma a noptii, care iti apare brusc in fata si dispare la fel de brusc, fara a-i putea imprima infatisarea. Ora era in jur de 6,30 dimineata, era intuneric deplin in sfarsit de ianuarie, soarele urma sa rasara abia la 7,45, cu primii zori trandafirii  pe la 7,30.
       Povestea strigii nu s-a terminat insa aici. La intoarcere, seara, fara sa imi imaginez ca  striga mai poate reveni in acelasi punct, fara sa o caut, si fara sa ma mai gandesc la ea, iar mi-a trecut prin fata, de data aceasta zburand mai sus, am vazut-o trecand pe sub lumina unui felinar stradal inalt, dintr-o parte in alta. De data aceasta, am cautat o parcare in apropiere si m-am intors pe jos la locul unde parea sa ii placa sa vaneze. Conditiile erau extrem de improprii, pe marginea unei astfel de sosele de viteza nu se poate sta, noaptea, ca pieton, ar fi nebunie curata.




    Am trecut santul plin de apa semi inghetata, in niste tufe de iarba. Nu mai spun ca pe acolo trece si linia de cale ferata aproape lipita de sosea, spatiul de panda era mic, neofertant. Atmosfera destul de sinistra, noapte, vajait continuu de masini in viteza, tignal de trenuri, crucea in memoria unui om decedat in acel punct, probabil in accident rutier, o atmosfera chiar demna de asteptarea unui "strigoi". La stanga fluierau trenurile, au trecut pe langa mine, in timpul de asteptare, doua trenuri, unul de marfa, foarte lung, si unul de calatori.



 La dreapta, coloane de camioane si autoturisme, mai aglomerat decat dimineata devreme. Nu a mai aparut striga, am crezut ca isi mutase locul de vanatoare, dupa ce, incredibil, si-l pastrase fata de dimineata aproape la milimetru. Ora era in jur de 8 seara, intuneric bezna, soarele apunand in jur de 17,45. Foarte frig, asteptare infrigurata, la propriu si la figurat. Am facut niste poze in noapte, in orb, sperand ca printr-o minune sa fie undeva pitita pe acolo.







 La un moment dat m-am decis sa plec si tocmai atunci am auzit-o chemand, strigatul ei cel mai specific, cel care i-a adus denumirea in engleza de "screech owl". Un scartait, un fel de chitait, se aude ca si cum ar spune "CH-RRR-IIITZ". Atunci am identificat-o pentru a treia oara, si prin sunet, nu numai prin cele doua aparitii si am putut si localiza relativ unde era. Credeam ca plecase departe spre alte locuri de vanatoare, dar nu asta se intamplase, era pe o aratura, la cca 50-100 de metri de mine, cam asa apreciez. Nu aveam nicio sansa sa o mai reperez in bezna aceea totala, in noroiul araturii, ea avand avantajul ca ma vedea pe mine perfect. Ori vana pe aratura, ori astepta sa plec eu pentru a-si prelua vanatoarea la sosea. Crezusem, cu prea mult optimism, ca o sa am sansa sa o prind de aproape vanand la asfalt, uitand ca acest lucru nu se va intampla vreodata in prezenta atat de apropiata a unui om, si poate nici chiar in prezenta unei masini oprite. Ca si pentru multe alte rapitoare, masinile in mers nu sunt considerate suspecte, cele oprite, da.
        Regulile mele de gasire a pasarilor prespun numai si numai intalnirea spontana, fara chematori, fara pont, fara momeli, fara panda in ascunzisuri. Altfel de intalniri nu au valoare pentru mine, asa ca m-am multumit ce ceea ce am obtinut, certitudinea prezentei ei intr-un anumit punct, vederea ei de doua ori, auzirea ei o data. 
      Am vrut sa mai fortez mana norocului si m-am mai infiintat de doua ori la locul cu pricina, si dimineata inainte de rasarit, si dupa apusul soarelui, chiar mai spre noapte, insa striga nu a mai aparut la intalnire. In timpul zilei, in calatoria mea prin judetul Mehedinti mi-au rasarit in cale niste ruine mari si frumoase, intr-o locatie minunata intre dealuri, campuri agricole si Dunare, loc preferat poate de striga.



   Un loc unde fusese odata o ferma foarte mare, mai mare decat ruinele obisnuite ale fostelor CAP-uri si IAS-uri, probabil ferma de vaci, judecand dupa marimea halelor. Alaturi era si un fel de conac, o casa cu etaj, cu peretii sondati pentru caramida, insa nu foarte daramati.















































 In casa nu am gasit nimic, dar in halele inalte , cu acoperisuri din lemn lucrat temeinic si maiestrit, am gasit niste ingluvii negricioase, care puteau fi ingluvii relativ proaspete de striga, dar si unele mai decolorate, si chiar destramate in zeci de oscioare, indicand o vechime mai mare a lor. 









    Tot acolo am gasit o pana, si ceva fulgi, aurii cu alb, indicand, conform planselor gasite pe internet, posibila prezenta acolo a unui mascul de striga. 






    Anul acesta, iarna aceasta mai exact, a fost foarte buna pentru strigi in Oltenia, o adevarata "invazie", infuzie mai bine zis, de strigi, venite poate pe culoarul Dunarii dinspre vest. Foarte rar au fost observatii de striga in Oltenia, pana acum. Si deodata, anul acesta, strigile incep sa apara des, si ca prezenta vie prin hambare, ruine, la strada, dar si ca victime ale vanatorii lor preferate la circulatia de pe drumurile mari. Pastrand proportiile, nu e o invazie de zeci de exemplare, probabil cam cate se pot numara pe degetele de la doua maini, insa fata de nimic, acest numar este foarte mare. Zona Mehedintiului pare cea mai populata, de aceea cred ca este vorba de aparitii relativ recente dinspre vest, prin culoarul Dunarii. Daca vor avea un an bun asteptam o expansiune semnificativa spre Dolj, spre Gorj, etc, daca nu, macar recenta cucerire a Mehedintiului sa si-o mentina.
      Striga e o pasare rapitoare de noapte foarte frumoasa, fata ei alba in forma de inima, culoarea cafenie cu mult galben, o pasare blonda, aurie, toate aceste caracteristici marcand frumusetea ei. Are o marime medie, cca 35 cm, e mai mare decat cucuveaua, si culoarea deschisa o face sa para si mai mare, mai ales in zbor. In engleza i se mai spune si bufnita de hambar, locurile ei preferate de cuibarire fiind hambarele, podurile fermelor de animale si ale magaziilor de cereale. Explicatia e simpla, aici gaseste si spatiul necesar multilor ei pui, dar si hrana, anume rozatoarele venite la aceste cereale.
     In Romania striga e o prezenta rara, ceva mai obisnuita fiind in Campia de vest a tarii. Nu e de mirare, e o striga mai mult apuseana, in Occident fiind foarte comuna. Si acolo numarul ei este, sau a fost, in descrestere, totusi era specia emblema a vestului european. Aparitii mai multe ale ei au fost semnalate si in Dobrogea si sud-est, insa tot ceva rar. Acum prezenta ei in Mehedinti este o noutate imbucuratoare, sa speram ca se va mentine si se va intari.
      In vestul Europei, fiind mai frecventa, se poate vedea si ziua, vanand si asteptand prada, de la inaltime mica. La noi, mult mai rare astfel de oportunitati de fotografiere, cel mai des apare semnalata, din pacate, ca roadkill, uneori mai sunt gasite locuri de cuibarire, cu pui - multi pui, are uneori si zece pui. Dealtfel, aceste cuibariri au fost gasite numai in Campia de vest, cuibarirea ei in alte parti pare deocamdata cam improbabila, sau cel putin, incerta. E o pasare de noapte care se hraneste aproape exclusiv cu micile rozatoare de hambare, de localitati si campuri agricole apropiate localitatilor, nu isi completeaza dieta cu insecte, nici pasarele nu prea ataca.
     Cuibul si-l face prin poduri, cu mult lemn, locul pe care l-am vizitat eu pare ideal pentru astfel de cuibariri, insa realitatea cere ca acel loc sa fie si foarte bogat in sorecarime, altfel degeaba are conditii locative ideale. Voi mai urmari zona, in limita posibilitatilor si foarte rar, nu imi place sa se intervina in natura, curiozitatea, stiintifica sau nu, uneori poate perturba mersul natural al lucrurilor.