Translate

sâmbătă, 26 mai 2018

CIOCARLIE DE STOL, Calandrella brachydactyla

CIOCARLIE DE STOL, Calandrella brachydactyla












     O ciocarlie a spatiilor sudice, insorite, aride. In Europa este raspandita mai ales in Turcia, Spania, Grecia dar si sudul Ucrainei si al Rusiei. Putine sunt locurile din tara noastra unde aceasta cuibareste. In migratie poate fi vazuta ceva mai des, dar nu excesiv, si nu peste tot. Cel mai bun post de observatie, cu cele mai mari sanse de a intalni specia, tot in Dobrogea. Cele mai multe dintre ele sunt in drum spre sudul Rusiei, putine, foarte putine, raman sa cuibareasca la noi. Este raspandita si in tarile Asiei centrale.









      Am avut ocazia sa le vad in cateva zile de primavara de aprilie atat in stoluri mai mari cat si masculi teritoriali sau perechi. La noi stolurile nu sunt foarte mari, nu depasesc 20-30 de exemplare in cel mai fericit caz, insa pe rutele mari de migratie ale speciei si mai ales in locurile de iernare se pot aduna in stoluri foarte mari, de cateva sute, chiar mii. De aici denumirea ei de ciocarlie de stol.


      Diminutivul "calandrella" sugereaza o alta caracteristica, legata de marime. Exista o ciocarlie si mai mica insa aceea e foarte rara in zona noastra, astfel ca ciocarlia de stol este cea mai mica dintre ciocarliile ce pot fi vazute la noi in mod obisnuit.  Aceasta insusire ajuta mult la identificare in conditiile in care pe aceleasi campuri pot fi vazute ciocarlii de camp si ciocarlii de baragan. Cu acestea din urma diferentierea nu pune probleme, e o diferenta notabila de marime. Gulerul ciocarliei de baragan este mult mai negru, intins, pronuntat. La ciocarlia de stol nu se poate spune ca are un guler, insa pieptul ei este mult mai albicios si clar la culoare decat al ciocarliei de camp, cu foarte vagi urme de guler, la masculul adult. Nu e un guler propriu-zis, e o impresie pastelata de cateva pete, pe un piept si niste flancuri fara striatii, si acest element e important in diferentierea de ciocarlia de camp. 





     Ciocarlia de stol are o alta silueta, rotunjoara si  mignona, pe cand ciocarlia de camp e alungita si are o structura mai puternica, de la cioc pana la picioare si coada. Din anumite unghiuri se vede fruntea ei tesita, care ii da un profil specific. Mentionez ca pentru acest profil tesit trebuie o anumita inclinare a capului, destul de rar intalnita in teren si surprinsa in fotografii, altfel caracteristica profilului ar fi un chip mai micut si la obraji si la cioc, fata de ciocarlia de camp. Pare greu de inteles din explicatii teoretice insa in teren, vazandu-le alaturat, le diferentiezi repede, chiar la prima vedere.





      Culoarea crem deschisa, mai decolorata parca decat la celelalte ciocarlii o face tare greu de vazut pe fondul identic la culoare al araturilor uscate de vanturi si secete. Si mai greu este de fixat cu obiectivul, trebuie si aparat bun si ochi foarte buni ca sa le vezi la distanta si in permanenta miscare vioaie. Stolurile mie nu mi-au permis apropierea, oricat ma apropiam de ele, la un moment dat zburau scurt toate, la inca 50 m departare si tot asa. 
    Am avut noroc cu o pasare mai toleranta, se afla singura la marginea unei miristi si a unui drum prafuit. In primele secunde cand a avut curiozitatea sa ma inspecteze mi-a permis sa-i fac cateva fotograii mai de aproape. In general, cu cat erau mai  putine, cu atat erau mai permisive, dar tot departe si tot dificil de fixat fara niciun contrast intre ele si fundal.
     Cele mai multe dintre ele erau foarte preocupate sa gaseasca nevertebrate minuscule prin araturi, unele prin grau, le-am vazut mai mult insa pe araturi si poteci neinierbate. Spre toamna insa si  iarna mananca si multe seminte si vegetale.
      Are si ea o micuta creasta in penaj, nu foarte inalta, si aceasta creasta nu strica impresia de cap scurt, nealungit al acestei specii. Mai ales ciocul e vizibil mai scurt decat la celelalte specii asemanatoare de la noi.
    Eu nu am vazut-o niciodata urcata pe vreun varf de buruiana, pe vreo tufa pitica, asa cum mai sta destul de frecvent ciocarlia de camp. Nu le-am vazut de suficient de multe ori totusi pare sa-i placa mai mult intinderea solului, in adanciturile lui cuibareste, acolo si innopteaza iar cantecul il executa din zbor sau din mers.
Depune destul de putine oua pentru o pasaruica de marimea ei, doar doua-trei oua, nu mai mult. Zonele aride unde si-a facut nisa probabil nu-i permit sa creasca mai multi. Mai bine creste mai putini pui, dar mai temeinic. Are multi dusmani terestri si principala ei arma de aparare este camuflajul. Cum spuneam, penajul ei are culoarea pamantului uscat, a prafului, cu un amestec de brun deschis, de cenusiu, de crem, de galbui. Picioarele sunt rozalii.
      Sunt pasari migratoare, trec pe la noi incepand cu luna aprilie si apoi, la sfarsitul sezonului cald, ierneaza in Africa, mai ales in zonele mai desertice. Cele din Asia Centrala ierneaza in India.

SORECAR INCALTAT, Buteo lagopus

SORECAR INCALTAT, Buteo lagopus


























       Nu e o specie atat de rara iarna, se pare, doar ca zonele ei favorite sunt altele decat cele pe care le strabat eu, in mod obisnuit. Oricate ierni la rand l-am cautat in Oltenia, se implinea suta de sorecari comuni si tot nu aparea niciunul incaltat. Ca sa vorbim statistic, sanse de sub 1% in Oltenia. Si totusi exista, apar si in coltul sud-vestic al tarii doar ca mai rar. Zonele lor favorite sunt pe culoarele de migratie sau in zonele deschise calatoarelor dinspre nord, cum ar fi Ardealul, nordul Moldovei, zone care nu au spre miazanoapte bariera de munti inalti si pietrosi cum sunt Meridionalii ce fac un zid la nordul  si nord-vestul Olteniei. Ca sa nu mai lungesc vorba, voi spune ca primul exemplar de sorecar incaltat l-am vazut abia la finalul sezonului rece, in Dobrogea, zona favorita de "du-te vino" a celor mai multe specii de inaripate. In primele zile de aprilie se pregatea probabil de plecare, de cuibarit nu cuibareste la noi.
       Seamana foarte mult cu sorecarul comun, totusi are cateva deosebiri destul de clare. In primul rand are o coada alba cu dunga neagra la capat. Este de talie mare, pot fi si sorecarii comuni de o asemenea marime dar acestia sunt de obicei mai mici. Din acest punct de vedere, sorecarul incaltat trebuie diferentiat mai ales de sorecarul mare, cu atat mai mult cu cat are un aspect general deschis la culoare. Sorecarul mare este insa blond-roscat, culori calde, stralucitoare, in timp ce sorecarul incaltat este un "blond" argintiu, mai exact partea superioara este maroniu deschis, cu tonuri de alb-rece, alb-gri. Abdomenul in schimb, este inchis la culoare, mai ales la pasarile tinere care apar in Romania. Ca si la sorecarul mare, are negru pe partea inferioara a aripii doar la incheietura. 
     Pe mine m-a luat prin surprindere, nu ma asteptam sa-l vad si sa-l fotografiez, a zburat rapid dintr-o vaioaga adanca, si s-a indepartat cat a putut de repede.







        Tinutul era pietros, podis pietros, cu vai si ascunzisuri, cu foarte multi popandai, dar si ciocarlii care se inaltau in zbor pe cerul strabatut de sorecar. Banuiesc ca abundenta de popandai si soareci il tinea acolo la inceput de aprilie. Nu era o prezenta neobisnuita, la inceput de aprilie se mai aflau inca multe pasari nordice in Dobrogea, inclusiv cufundari polari. In timpul iernii am vazut ca sunt multi sorecari incaltati care aleg sa ierneze in Dobrogea si Baragan, in partea de est a tarii, in general. 
      Zonele unde cuibareste, zonele de unde provine acest vizitator de iarna, sunt zonele Scandinaviei sau ale Rusiei. Specia  de sorecar incaltat este raspandita peste tot in nordul Eurasiei si al Americii de Nord insa acele pasari au alte zone preferate de iernat si hoinarire.
    In zonele de cuibarire se hranesc cu soareci de camp si lemingi, in special, dar mai vaneaza si pasari, insecte mari sau alte oportunitati. Iarna, la noi, din octombrie pana in aprilie, face acelasi lucru, inlocuind lemingii cu popandaii.
     Aceleasi preferinte le pastreaza si pentru habitat, tundra arctica pe timpul cuibaririi este schimbata cu dealurile joase si campiile din diferite tari europene mai sudice. Vaneaza in teren deschis, e mult mai putin legat de padure decat sorecarul comun care se tine de paduri mai ales pentru cuibarire. Sorecarul incaltat prefera stancariile pentru cuibarit.
      Decembrie 2018, alta observatie, alt exemplar, de data aceasta mai cooperant. L-am surprins cand tocmai vanase un sobolan de camp, pe zapada, sau de sub zapada si il manca. apoi s-a asezat pe un loc favorit de supraveghere a terenului.





































februarie 2019, un sorecar incaltat vanand la punct fix, cu batai de aripi asemenea vanturelului, mod de zbor si vanatoare specific sorecarului incaltat.