FLAMINGO ROZ (2), Phoenicopterus roseus
Chiar sub ochii nostri se petrece un fenomen interesant si important: flamingii roz isi maresc aria de repartitie spre nord, extindere care presupune foarte multe nuante demne de luat in considerare si de discutat.
Imi amintesc ca in primii ani in care am inceput sa pregatesc si sa scriu blogul, 2011-2013, sa calatoresc asiduu in Dobrogea pentru observare de pasari, visul meu era sa pot observa flamingii roz, sa ii redescopar, dupa mai bine de o suta de ani de cand fusesera consemnati la noi si in literatura ornitologica si in cea beletristica ca o aparitie misterioasa, de vis, rarisima si deosebit de frumoasa. Dupa acele aparitii enigmatice - fusesera vazuti de cateva ori zburand si odihnindu-se la cate un lac de pe langa Mare si se cunostea si o cuibarire a lor in Bugeac, care apartinea atunci Romaniei - disparusera complet, nu s-a mai inregistrat nicio aparitie a lor. Un secol inseamna mult , cuprinde trei-patru generatii de oameni. Un secol de absenta. O absenta foarte normala dealtfel, flamingii sunt pasari de clima tropicala si subtropicala, la latitudinea noastra nu sunt chiar conditiile de clima pentru care sunt ei adaptati. Dar acest lucru este valabil si pentru pelicani si totusi ei sunt o prezenta foarte statornica nu numai in Delta noastra si chiar si pe apele interioare mai mici.
Imi doream prezenta lor nu numai pentru ca imi rasunau in memorie cuvintele frumoase scrise de ornitologi si scriitori la inceput de secol, ci si pentru aparenta lor splendida, de reverie, pentru numele lor frumos, poetic. E adevarat ca multi ii numesc doar flamingo si atat, mie imi place sa le zic pe numele lor complet, flamingo roz, e o culoare care lipseste in general din paleta pasarilor de clima temperata. Nicio pasare de la noi nu mai are rozul flamingilor mediteraneeni. Primavara, doar penele pelicanilor mai sunt suflate cu roz, un altfel de roz, in amestec cu rosu-coral. Rozul flamingilor este un roz pur cu accente de rosu si fucsia.
Visul ramanea vis, nicio veste de nicaieri ca ar mai fi fost vazut vreodata vreun flamingo la noi. Pana prin anul 2016 cand au aparut primii flamingi, la lagunele din nordul Constantei.
Prima mea intalnirea a fost cu cativa flamingo "gri", juvenili, nu erau frumusei, sa spun drept, dar intalnirea cu ei m-a bucurat foarte mult. Intalnirea, fara sa fie roz, a fost emotionanta si misterioasa, mi s-au aratat pe un lac din sud-estul tarii pe cea mai densa ceata de toamna, ceata care se ridica totusi incetul cu incetul, ca o cortina la un spectacol. Era toamna lui 2017 si de atunci i-am mai vazut de cateva ori, dar in numere modeste. In ultimii doi-trei ani numarul aparitiilor de flamingo continua sa creasca, stolurile sunt din ce in ce mai mari, chiar eu am vazut anul acesta in mai un stol impresionant de 163 de exemplare, asa cum i-am numarat cu atentie pe filme si poze.
De unde vin acesti flamingi la noi in numere din ce in ce mai mari? Am avut norocul sa observ un inel pe piciorul unui flamingo si am aflat ca fusese inelat in Turcia, in anul 2019. Era deci o pasare adulta de 5 ani. Majoritatea covarsitoare a pasarilor din stol erau adulte, cu penajul roz-rosu bine definit, ciocul roz, din cei 163 de flamingi, daca erau maxim 10 cu penaj de subadult.
Daca flamingii sunt raspanditi peste tot in zona Mediteranei nu acelasi lucru se poate spune despre zonele de cuibarire. Foarte pretentiosi la aceste locuri de cuibarire am aflat cu surprindere ca intr-o tara atat de mare cum e Turcia, care are si clima potrivita pentru flamingi, exista totusi doar doua mari locuri de cuibarire: Delta Gediz din regiunea Izmir si lacul Tuz, in centrul Turciei, langa Ankara. Banuiala mea este ca flamingii de la noi provin din zona deltei Gediz.
Dealtfel, continuand comparatia cu pelicanii, si acestia din urma sunt foarte pretentiosi la cuibarit. La noi in Romania, desi pot fi vazuti in stoluri mari in foarte multe locuri, totusi locurile de cuibarit ale pelicanilor comuni sunt cateva si doar in Delta Dunarii. Cerintele flamingilor pentru cuibarit sunt si mai mari decat ale pelicanilor. Le trebuie teritorii vaste de saratura, fara accesul pradatorilor la ele, ei cuibaresc doar intr-un numar pe care il considera sigur pentru o colonie.
Vestea buna este ca au revenit la locurile de cuibarire din Bugeac pe care le aveau si acum un secol. Nu multi flamingi au cuibarit acolo dar e un inceput. Posibil sa isi gaseasca loc de cuibarire si la noi in tara, stoluri atat de mari de pasari adulte e foarte probabil sa fie in cautare de astfel de locuri. E adevarat ca maturizarea completa pentru cuibarire se produce tarziu la flamingo, de la 5 ani in sus, de exemplu flamingo inelat in 2019 vazut de mine putea sa fie cuibaritor, putea sa nu fie, era la granita. Posibil si sa fie grupuri hoinare dupa hrana, avand in secundar o cercetare a posibilelor locuri de cuibarit. Un fel de prospectare pentru anul urmator.
Sunt de urmarit multe aspecte in aceasta extindere de areal spre noi. In primul rand daca se mentine constanta infuzia de flamingi sau se vor retrage spre sud cum s-a mai intamplat. Daca se mentine constanta in ce masura se vor extinde si in ceea ce priveste cuibarirea? Vor gasi spatii noi in zona, in afara celor stiute, si actuale si din vechime, din zona Bugeacului? Va creste populatia lor la noi constant, va cunoaste fluctuatii, va scadea? Ce structura exacta are aceasta populatie, pe varsta, pe sex? Cati juvenili vor aparea la noi toamna, si de unde? de la nord sau de la sud? Cati vor ierna la noi? Caci exista si fenomenul destul de interesant al iernarii la noi al acestei specii de clima mai calda.Cert este ca sunt pasari foarte rezistente, pasari cu mare plasticitate de adaptare.
Pana la data la care public acest articol pe blog au mai aparut informatii publice despre stoluri de flamingi de peste 300 de exemplare, chiar si peste 500, in luna iulie. Stolul vazut de mine a crescut intr-o saptamana de la 10 exemplare, apoi la 30, apoi la 50 si deoadata, intr-o dimineata, s-au adunat 163 de exemplare.
A doua zi , grupul s-a marit, aproape s-a dublat.
Intr-o alta zi:
