Translate

Se afișează postările cu eticheta merlin. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta merlin. Afișați toate postările

luni, 25 ianuarie 2016

SOIM DE IARNA, Falco columbarius

SOIM  DE  IARNA, Falco columbarius































       Birdwatching din tren. 





     Vizibilitatea e foarte buna, mai buna decat din masina, dar posibilitatea de fotografiere a unor subiecte foarte mici si la distanta e aproape nula. Trenul ofera o inaltime avantajoasa privirii, observi bine varfurile tufisurilor, coroana arborilor si, de asemenea, ai o viziune buna in adancime, spre linia orizontului. Planul foarte apropiat trece rapid - stalpi, vegetatia apropiata caii ferate - acestea se blureaza si ochiului in viteza dar raman undeva in josul privirii. Tinta adevarata ramane ca un tablou, al intregului peisaj, de data aceasta hibernal. Aparatul de fotografiat fragmenteaza acest tablou pe secvente, iar pentru inregistrarea fiecarei secvente la focala uriasa are nevoie de timp, timp pe care goana trenului nu il ofera. Ochiul uman are alta abordare, secventele curg inlantuite si redau netulburat realitatea campurilor si padurilor pe langa care suiera trenul.  Campuri si paduri incremenite in ger si zapada, incremenite in chiciura, incremenite in ceata, dupa cum strabati kilometri dupa kilometri in zone diferite. 







       Mijloc de ianuarie si Oltenia e acoperita de zapada. Merg spre Banat, si pana la Dunare - aceeasi cuvertura de nea cand gri si mohorata in zonele joase, cand vesela si sclipitoare in zonele de deal inalt iesite la soare.







 Cand trenul ajunge in preajma Severinului se deschide in fata Dunarea iar zapada incepe sa faca loc doar unei paturi subtiri de chiciura. 

   Din Dunare ies aburi, moment in care ma hotarasc sa filmez Dunarea "fierbinte". Filmarea urmeaza oarecum regulile ochiului uman, permite contopirea fragmentelor de imagini intr-o inlantuire coerenta dar din pacate viteza trenului nu permite si filmarea cu focala mare. Nu ca ar fi nevoie pentru Dunare, dar ar fi fost pentru pasarea ce mi s-a ivit in fata ochilor si pe care am avut cateva secunde la dispozitie s-o admir. Soimul de iarna, un mascul in culorile cele mai clasice. Abdomenul era o pata de culoare rosie care strabatea cumva ceata si tonurile coplesitoare de gri. Din pacate, pe captura de pe film culoarea se pierde in distanta dar ramane sa se vada silueta, coada terminata cu banda neagra, forma aripilor, scurte si ascutite.





      Mediul - cel preferat de soimul de iarna cand vine sa ierneze la noi, tufisuri, copaci, sursa de apa. Mediu preferat de pasarelele care raman si ele iarna la noi, vrabii de camp, sticleti, scatii, florinti, presuri, cinteze de iarna...toate acestea vin si ele atrase de mica zona naturala in preajma Dunarii, si o parte din ele ajung sa hraneasca soimul de iarna.




     Dupa acea zona cu tufisuri, zona salbatica se restrange, se intra in oras, apoi in defileu, nu mai ramane mult loc pentru pasarime in aproprierea fluviului. 









    Trenul intra pe viaducte, trece pe langa apa, in zone in care abia am mai observat, la intoarcere, un pescarel verde si doua lebede de tundra. De la Orsova, trenul paraseste cursul Dunarii si o ia din nou spre paduri, spre tufisuri si arbusti, unde poti observa, cu ceva noroc, presuri barboase, sfrancicoc mare, corbi, si chiar huhurez.  Apoi, in zona de campie, apar iar stolurile de pasarele sau de cocosari precum si multi sorecari comuni, cand si cand cate un erete vanat, mult mai rar.  Drumul e lung si citesti pe geam din cartea naturii mai bine decat orice alta lectura de calatorie. 





      Revenind la soimul de iarna, asa cum sugereaza si numele romanesc, la noi e o specie care apare doar la iernat. Si nu din abundenta. Ma uit demult dupa el dar nu gaseam decat vanturei rosii din cei temerari care mai raman la noi iarna, mai ales in zonele de lunca. Femelele celor doua specii seamana destul de bine, dar masculii nu. 



    Masculul are o culoare gri inchisa pe spate, si pieptul variind de la albicios pana la puternic marcat cu pete maronii late. In penajul de pe piept si de pe abdomen are o nuanta rosietica destul de unica printre rapitoarele de felul sau. Varful cozii are o banda neagra. Femela si juvenilul sunt maronii si pe spate si pe piept, pe partea ventrala culoarea cafenie fiind "sparta" in mai multe pete mari, nu micute ca la vanturelul rosu. 



      Cuibareste in nordul continentului, in zona de tundra, de stepa rece, este un soim al spatiilor deschise mai mult, in habitatul lui tipic stie sa vaneze si sa pandeasca mai ales in apropierea solului. In hoinareala de iarna insa se descurca bine si in zona de tufisuri, si in zona deschisa, si in zona cu arbori. Evita insa desisul padurilor, cel mai sigur il putem vedea la liziere. Din ce am observat eu, e aproape obligatorie existenta unor zone de apa importante in apropiere, nu ca ar avea el nevoie de apa in mod special, dar aceste zone atrag pasarelele, mai ales iarna. 
       Mananca si mamifere micute si reptile dar hrana lui principala si vara si iarna sunt pasarelele mici. Le prinde si prin surpindere si prin urmarire in zbor, le prinde cum ii vine mai la indemana. Deja de prin februarie se pregateste sa se intoarca spre tinuturile lui nordice, in functie si de cum permite vremea. 
     Prin luna mai cloceste si scoate singurul rand de pui anual, intr-o varietate de tipuri de cuiburi - fie la sol, fie in tufisuri sau arbori, fie construite de el, fie oportunitati in crevase sau alte nise convenabile. 





     Toamna, in Dobrogea, am zarit in locuri diferite, doi masculi de soim de iarna. Primul dintre ei mira intr-adevar la prima vedere prin dimensiunile mici, un soim de jucarie, un soimulet, cum ii mai este denumirea. Pierdut pe imensitatea unei araturi nu m-a lasat sub niciun chip sa ma apropii de el. Se vede totusi in poza culoarea specifica si dimensiunea inconfundabila. 





   Al doilea nu era nici el mai cooperant, ma vedea de departe, ma fugarea, ma ocolea, cu niciun chip nu-mi micsora o distanta enorma de sute de metri. Timpul ma presa si el, fiind ultimele clipe de lumina ale unei zi scurte. Am reusit sa-l fotografiez si speram sa ma apropii din ce in ce mai mult de el, treptat treptat, dar din pacate mi l-a speriat o masina. Oricum se vede clar culoarea albastruie, cu banda neagra a cozii bine marcata, si varfurile aripilor, si culoarea rosie de pe abdomen, de la gat, un mascul adult in toata splendoarea lui era.







februarie 2019








































ianuarie 2021, mascul






30 ianuarie 2021 Oltenia