Translate

vineri, 28 septembrie 2018

CIOCANITOARE DE MUNTE, Picoides tridactylus

CIOCANITOARE DE MUNTE, Picoides tridactylus










       O specie de ciocanitoare atat de discreta si limitata doar la padurile batrane de conifere, prea putini sunt cei care cunosc despre existenta ei in avifauna tarii noastre. Oricum e o ciocanitoare deosebita printre celelalte ciocanitori mai "clasice", acestea toate au caciulite de culoare rosie, cel putin masculii, dar si juvenilii, uneori si femelele, in scimb ciocanitoarea de munte se remarca printr-o caciulita de culoare galbena.







     In rest, are infatisare de ciocanitoare, comportament de ciocanitoare, nu este ca ruda ei capintortura atat de deosebita ca silueta si miscari. Penajul spatelui, corpului, este in general negricios, insa cu foarte multe dungi si zig-zaguri de culoare alba, un model complicat, specific doar ei. Culoarea galbena de pe cap, la mascul, face un contrast foarte frumos, foarte stilat, si cum spuneam, neobisnuit. 








      E o pasare nordica, in Europa se gaseste mai ales in taigaua scandinava, rusa, siberiana si in aceasta calitate, de pasare iubitoare de paduri reci, boreale, de conifere, coboara pe alocuri si mai la sud, in Carpati si in Alpi. La noi in Carpati coboara doar in zonele reci, pe versanti nordici, estici, unde si bradul (molidul) este mai intins.







     E o ciocanitoare rara la noi, arealul ei fiind destul de limitat la padurile batrane si intinse de conifere, paduri unde este si greu de gasit pentru a fi observata. Este o ciocanitoare tacuta, si asta ingreuneaza si mai mult gasirea ei . Pot spune ca am avut noroc si ochi foarte buni ca sa zaresc o miscare la nivelul de jos al coniferelor, si abia dupa ce am localizat aceasta miscare neprecizata am reusit sa aud si sunetul specific de ciocanitoare care bate in copaci. Bataile nu erau foarte puternice, intrucat o lunga perioada a batut in partea de jos a copacului, aproape de sol, acolo unde parea sa aiba si mult succes, o vedeam cum trage niste larve grase de culoare alba.






       Are nevoie mai ales de padurile originare de conifere ale Europei, nu de plantatii de exploatare forestiera, intrucat atat scorburile de cuibarire cat si hranirea ii sunt asigurate mai ales de arborii in varsta, de arborii in decadere sau chiar cazuti, are nevoie de o padure cu multe generatii de conifere lasate in modul lor cel mai natural. 



      Scorbura pentru cuib o face mai ales in arbori uscati, insa ramasi in picioare, sau in arbori foarte batrani. In luna mai cloceste 4-6 oua, de fapt ambii parinti clocesc, si tot ambii parinti ingrijesc puii. Au o singura serie de pui pe an, in general prin august-septembrie puii mari pleaca de langa parinti in cautarea unor noi teritorii. Puii care cer mancare adultilor au un sunet foarte interesant si original, ca un fel de carait continuu din gatlej, ca un sunet de motor sau de insecta mai voinica. In rest, sunetul darabanei sau diverse sunete de chemare si alarma seamana cu cele ale altor ciocanitori de talia ei. Cand am zarit-o eu la vreme de toamna era insa perfect tacuta, un mascul foarte preocupat sa isi gaseasca hrana, dar si foarte precaut in acelasi timp. 
    Este o pasare teritoriala, isi pastreaza si apara teritoriul de la an la an. Are conflicte teritoriale cu ciocanitoarea pestrita mare dar si cu ciocanitoarea cu spate alb, o alta specie destul de rara si pretentioasa.
      Se mai numeste si ciocanitoare cu trei degete, are aceasta particularitate fata de celelalte ciocanitori, care au patru degete. 

COCOS DE MUNTE, Tetrao urogallus

COCOS DE MUNTE, Tetrao urogallus













       Nu am foarte des sansa sa ajung in adancimea padurii de brazi. In nordul muntos al Olteniei unde este relativ mai aproape de mine, padurea de brad nu se prea simte la ea acasa. Sunt oarecare paduri de brazi si pe versantii sudici ai Meridionalilor insa destul de aride si prea insorite ca sa se dezvolte asa cum ii sta bine unei paduri de conifere. Asa ca pasarile intunecatelor bradeturi si molidisuri mi-au fost intotdeauna cele mai dificile de gasit, de observat, de fotografiat.



         Adevaratele paduri de brad, intinse, adanci, umede, se gasesc pe versantul nordic al Meridionalilor, in Transilvania. Sa spunem, sa admitem, ca ajung la ele, ca in fata mea se intinde nesfarsita padure de brad, cu milioanele ei de copaci, cu negura ei, cu tacerea ei incremenita. Unde anume in acest univers de intunecat mister sa fie pasarile mele cele mult dorite?



     Departe de carare, o singuratate coplesitoare te cuprinde. In alte paduri mai tresari din cand in cand la un trosnet al crengilor calcate, in padurea de brad, dimpotriva, tacerea e cea care te infioara. Mii de pasi pot sa umble spre tine, sunetul lor e inghitit lacom de patura groasa de muschi verzi si grasi.











     Ciupercile incep sa creasca si ele din ce in ce mai mari, mai multe, mai halucinante, pe masura ce te afunzi in adanc.







         "Ochi de urs", de ras, de lup, de jder, de pisica salbatica, stii ca te pot privi din toate directiile, facandu-te sa simti adevarata pozitie a omului in lanturile trofice, sa simti micimea si vulnerabilitatea speciei de care apartii, deindata ce se produce ruperea de civilizatie.
        Unde sunt pasarile mele?  tac si ele, le simt prezenta, insa perdeaua deasa de cetini ascunde totul, chiar si soarele si cerul. Brad si pamant verde, umed, alunecos, brad inalt, brad cazut, brad rupt de furtuna, ascunzisuri si mult, mult intuneric. M-am aventurat de cateva ori in adancul padurii de brad, de molid mai exact, insa de fiecare data intinderea mi s-a parut nemarginita si imposibil de abordat. 
      Ce inseamna norocul....o superstitie poate pe langa multe altele...Norocul a venit tocmai atunci cand renuntasem in gand la orice cautare si intalnire cu cocosul de munte si cu ciocanitoarea de munte. Nu cred ca mi s-ar fi aratat cocosul de munte daca nu as fi renuntat cu desavarsire la cautarea lui, si nu doar pe ziua aceea, ci definitiv, pentru totdeauna. Aproape ma ratacisem in padure, imi luxasem umarul intr-o rapa alunecoasa, si luasem cea mai sincera hotarare de renuntare la vreo observatie de cocos de munte. Stiu ca in nordul tarii, sau in jumatatea de nord a tarii, e relativ mai usor de gasit, dar probabil si acolo trebuie sa fii pe aproape, sa calatoresti mult in zona pana sa ai ocazia sa vezi dintr-o data aceasta aparitie spectaculoasa a muntilor nostri. Eu, doar cu una-doua incursiuni in padurile transilvane ma gandisem, cu toata sinceritatea, ca e cazul sa renunt, ca niciodata nu mi se va arata mie cocosul de munte. Nu doar spuneam, ci efectiv renuntasem din toata inima. Ei, si abia atunci s-a indurat providenta de mine si mi-a scos in cale un cocos de munte...Unul frumos, cel mai frumos...surpriza a fost atat de mare ca am uitat de aparat, doar ca sa il pot admira. Aproape de mine, la 10 m, chiar in fata mea...o pasare mare, de culoarea cerului de noapte sau de mare furtunoasa albastru inchis, bleumarin, cu putin rosu la ochi, cu coada putin rotata...Nu mi-a venit sa cred, pana sa ma dezmeticesc si eu si aparatul, cocosul s-a ascuns dupa niste brazi cazuti la pamant, ascunzis care mi-a facut imposibila focalizarea cu perdeaua de crengute in fata.

                        Usor, usurel, am plecat dupa el, vazand ca nu zboara, ci vrea sa ma pacaleasca prin camuflaj si ascunzis. Pozele sunt facute cu greu, pentru ca era intuneric sub cetini, pentru ca aveam mii de obstacole in fata care nu ma lasau sa focalizez pe el....pentru ca fugea de mine si statea mai mult cu spatele. Cateva momente s-a uitat insa si la mine si am avut ocazia sa il admir iar, prin aparatul transformat in binoclu...a fost o experienta deosebit de frumoasa, la care nu stiu daca voi mai avea vreodata acces.









        E o pasare si mare ca dimensiuni, si deosebita ca penaj si frumusete. In plus, cadrul natural in care iti apare, adauga un plus de frumusete si surpriza. Nimeni nu e prea familiarizat cu padurea de brad, poate doar cativa padurari. In general ea este inaccesibila si inospitaliera pentru om. Sub unele cetini e intuneric bezna, sub altele soarele mai patrunde doar pentru a ingrasa muschiul verde si ciupercile ce accepta acele si rasinile purificatoare ale coniferelor. Situate la altitudini mari, peste 1500 m, intinse, patrunse doar de-a lungul unor drumuri forestiere, in general impracticabile de la atatia torenti si grohotisuri pravalite, padurile de brad ii auta pe cocosii de munte sa stea departe de oameni. Ii protejeaza padurea de brad, insa , asa cum spuneam, nu orice padure de brad, ci doar cele care indeplinesc cerintele de nemarginire, de umezeala si frig, de intuneric. Penajul cocosilor de munte, mai ales al masculilor, este adaptat la aceasta mantie de intuneric ce invaluieste trunchiul si cetina de brad, ziua si noaptea. 
   Coada o are rotunda si are o importanta majora in ritualul de imperechere, care poarta chiar numele acesta, de "rotit" - rotitul cocosilor de munte, timp in care isi infoaie pe rotund cozile, si canta cu capul intins pe spate. Denumirea de rotit al cocosilor de munte este foarte familiara vanatorilor, din pacate ei sunt cei care se mai apropie din cand in cand de cocosii de munte, padurarii sau cei ce au legaturi cu vanatorii si padurarii si ii pandesc pe cocosi la locuri stiute, prin luna mai sau iunie. Cum eu nu fac parte din nici o categorie, si nici nu am legaturi cu cineva din aceste branse, e usor de inteles de ce credeam ca trebuie sa renunt la observarea acestei pasari. Nici acum nu-mi vine sa cred ce noroc am avut sa-mi iasa in cale, la vreme de toamna. Probabil doar primavara canta, cel observat de mine in toamna era foarte tacut. Femela e si mai greu de dibuit, ele stau mereu ascunse, si au un penaj brun inchis, asemanator cu covorul de cetina cazut pe jos, sau cu zecile, sutele de lemne cazute la pamant din varii motive. 
     In lumea cocosilor de munte cetina de brad intervine in toate cotloanele existentei lor, ii adaposteste, ii protejeaza, si , mai ales, ii hraneste. Putine pasari, putine fiinte vii in general, ar putea trai cu regim de ace de brad. Atat de subtiri, uscate, mereu incremenite intr-un verde ireal, aceste ace sunt hrana cocosilor de munte.






       S-ar hrani si cu larve, cu insecte, insa saracia de vietati e mare in padurile de brad asa ca acele coniferelor sunt baza existentei acestei pasari. Si nici macar nu e vreo pasaruica, ci dimporiva, una din cele mai masive pasari de la noi, semn ca, daca stii extrage substantele nutritive din aceste ace de brad, daca ai adaptarile necesare, se poate croi o viata foarte buna si in aceste sanctuare ale intunericului. Bineinteles, cocosii de munte mai cunosc si luminisurile, poienile ascunse din inima acestor paduri, acolo isi aranjeaza de multe ori rotitul, perioada in care isi etaleaza frumusetea si virilitatea in fata femelelor uimite si tacute.




      In gramezile de ace de brad cazute la sol aceste gainuse cuibaresc, ouale fiind patate cu brun si ruginiu, ca sa nu fie observate de pradatori in cuibarul lor. Sunt destul de multi acesti pradatori, de la vulpi, jderi, dihori, pana la lupi si ursi.
       Cocosul de munte e o pasare mare, masculul avand marimea unui curcan bine dezvoltat. In schimb, femela e cam pe jumatate cat talia barbatusului, este aproximativ de marimea unei gaini. O asemenea diferenta de talie intre mascul si femela o mai gasim intre pasarile noastre doar la dropia campiilor, specie cu care cocosul de munte seamana foarte mult. Uneori imi place sa-i zic "dropioiul de munte", sper insa sa nu aiba soarta dropiilor vulnerabile ale campiei, care au disparut in cea mai mare parte a Europei, si la noi, prin vanarea ei excesiva si prin agricultura intensiva bine mecanizata si chimizata. Cocosul de munte, o pasare mare, frumoasa si la fel de ravnita de vanatori, cu un mascul la fel de impunator si de "rotat", a avut norocul sa fie protejat de padurea de brad, insa distrugerea acestui habitat, deteriorarea lui partiala, poate duce la acelasi efect ca si la dropie. Masura suspendarii vanatorii la cocos de munte este o masura benefica, menita sa permita acestei specii sa-si mai refaca numarul, sa prinda curaj in gasirea de noi teritorii de unde sa nu fie tulburati...
      Mai mic totusi decat specia dropiei, cocosii si gainile de munte trebuie sa-si pastreze o anumita suplete si agerime, pentru adaptarea la statul in copaci, ele dorm in copaci si isi petrec o mare parte din timp acolo, mancand acele verzi si lastarii de brad. O alta planta importanta atat in meniul cat si in protectia femelelor cu pui este afinul. Tufele intinse de afin si merisor, afinisurile care se afla pe langa padurile de brad, prin poieni, pe versanti, asigura o foarte buna hrana la vreme de vara si toamna, precum si un impenetrabil ascunzis pentru pui.








     Vara, iarna, cocosul de munte este o pasare foarte fidela teritoriului sau, nu pleaca nicaieri, indiferent cat ar fi iarna de grea sau de viscolita. Mananca intr-una ace de brad, si astfel supravietuieste celor mai aspre ierni care se pot abate asupra padurilor de conifere.
  

vineri, 14 septembrie 2018

PITIGOI MOTAT, Lophophanes cristatus

PITIGOI MOTAT, Lophophanes cristatus













       O specie de pitigoi dupa care am jinduit destul de mult timp, o specie pe care nu reuseam sa o intalnesc, oricat ma uitam dupa ea in padurile de molid. O vedeam fotografiata in nordul Moldovei, iarna, in depresiunile reci ale Transilvaniei si in muntii din acele zone, in cateva locuri din Apuseni, niciodata in jumatatea de sud a tarii. Desi o cautam cu multa inversunare pot sa spun ca gasirea speciei in partea sudica a Meridionalilor m-a luat cumva prin surprindere. Pitigoii acestia de conifere sunt foarte greu de gasit vara in mediul lor natural. Se aud niste ciripeli insa foarte rar si foarte greu este sa-i zaresti. Mici, vioi, stau ascunsi in verdele intunecat al coniferelor, ramurile lemnoase fiind cele mai adesea cercetate, deci in interiorul cetinii de brad. Pitigoiul de bradet mai iese si pe la varful crengutelor insa pitigoii motati par sa o faca si mai putin.




      Pitigoiul motat surprins de mine cauta insecte si alte nevertebrate minuscule aproape de trunchiul copacului, mi se pare si acum un miracol ca l-am zarit si ca a stat pret de o secunda la poza. Parea sa fi fost bucuros de prinderea unui paianjen marisor. Dupa clipa scurta in care si-a admirat opera a trecut din nou la acrobatiile in interiorul paienjenisului de ramurele verzi si uscate si nu a mai fost chip sa-l prind nemiscat.






    Am mai reusit sa zaresc unul, insa acesta nu a mai vrut sa stea cu fata la mine, asa ca mi-a aratat cat este de frumos si fotografiat pe la spate, cu abdomenul usor portocaliu si cu motul la vedere, indiferent de unghiul abordat.


     Poate si pentru ca mi-a fost cel mai greu sa-l intalnesc, pot sa spun insa ca mi se pare cel mai frumos dintre pitigoi. Sau, mai bine zis, dintre ceea ce numim noi "pitigoi" - fie mare, fie albastru, fie de bradet, de livada, de munte, de stuf, fie sur, fie codat...Pitigoiul motat, mai mult sau mai putin inrudit cu acesti confrati intru denumire populara, este cel mai aratos si cel mai simpatic. Motul lui nu este strain de aceasta performanta, ii da un aer vioi, obraznicut, vesel, si este si frumos colorat. Frumos, in sensul de stilat, nu ca ar avea pe el vreo ingramadeala de culori vii. Dimpotriva, este cafeniu cu dungi negre fine la cap si mot, usor portocaliu pe abdomen, cafeniu mai inchis pe spate. o culoare de teribil camuflaj pe langa trunchiurile cafenii ale molizilor, dar si o haina deosebita atunci cand isi alege sa iasa in evidenta. 


      Dealtfel, numele lui complicat de gen, Lophophanes, face trimitere tocmai la acest mandru mot, inseamna "cel care isi arata motul" si a schimbat vechiul nume de Parus. Nu este foarte bine stabilit, insa acum majoritatea ornitologilor considera ca pitigoiul motat face parte dintr-un gen separat de restul de Parus. 
      Nu cred ca in Romania il puteti gasi in alta parte decat in padurile de molid. Si aceste paduri trebuie sa fie intinse, serioase, eu pana acum nu l-am vazut prin parcuri, pe la cativa bradui ornamentali, cum mai vine pitigoiul de bradet.





     E invatat cu iernile de la munte, nu pleaca dupa o viata mai usoara, ramane fidel acestor paduri si iarna. Nu sta departe insa de localitati daca acestea sunt situate la munte, pe langa padurile de brazi.
      Cuibareste in scorburi, de aceea are nevoie de padurile cele adevarate de conifere - specia predominanta este molidul, insa se foloseste termenul mai general de brad, etajul bradului, bradet. In aceste paduri se gasesc arbori de toate varstele, insa mai ales cei batrani, sau cei care au locuri putrede dintr-un motiv sau altul, acestia sunt furnizori de scorburi bune de cuibarit. 
      Se hranesc mai mult cu insecte, pe acestea le cauta neobositi pe crengutele de brad, dar isi mai completeaza meniul si cu seminte.
      Din cat am putut eu sa observ, sta mai mult in doi, cu perechea, nu sta in grupuri mai largi. Si acest aspect il face mai greu observabil, sunt ca doua picaturi intr-un ocean. Doua punctisoare cafenii in oceanul de verde si cafeniu al molizilor, perdele de cetini de nepatruns ce le asigura discretia.











30 septembrie 2024