Translate

duminică, 2 decembrie 2018

PESCARUS CU TREI DEGETE, Rissa tridactyla

PESCARUS CU TREI DEGETE, Rissa tridactyla


kiitiwake
















       Prima zi de iarna, calendaristica, o zi geroasa care mi-a adus o aparitie noua, deosebita - pescarusul cu trei degete (obs. nr. 283).
       A sosit pe seara, un biet ratacit, l-am zarit din vaporasul de pe canal fara sa pot cobori pentru a-l gasi si fotografia in putinele minute de lumina ramase. A doua zi insa, soarele cu dinti mi l-a aratat in toata splendoarea sa de pescarus marin, pescarus al oceanelor.  


















     Ce curenti, ce vanturi potrivnice l-au rupt de ai sai si de Oceanul Atlantic si l-au adus tocmai in mijlocul unui oras romanesc, la mii de km de coasta? Pescarusul cu trei degete apare foarte rar in Romania, mediul sau este coasta atlantica, pe partea europeana si pe cea nord-americana. Islanda, Scandinavia, Groenlanda, Canada, Statele Unite, coastele Marii Britanii, acolo e zona lui, si de cuibarire si de iernare. Zona maritima a acestor tari, tarmurile, insulitele, falezele lor stancoase, acelea ofera spatiu de cuiburi, in colonii mixte cel mai adesea, ofera hrana, pe timp de vara si de iarna. 




    La noi e o specie accidentala, fie rataciri fie, eventual, incercari mai mult esuate de a gasi noi locuri propice de iernare. Tare mi-e teama ca si incercarea exemplarului vazut de mine a fost una esuata si terminata tragic. Nu am vazut acest deznodamant dar exista anumite indicii ca pasarea nu a prosperat in cele 10 zile cat a stat la noi. 












       Ar putea fi vag confundat cu pescarusii razatori, sunt cam de aceeasi talie si au capul punctat cu negru, la vreme de iarna. Exista insa si mari deosebiri, observabile din primele secunde. Au un guler mare negru, pe spatele gatului, au o dunga bine desenata cu negru in zig zag, pe aripa, pata neagra de la ureche e mult prelungita spre crestet. Exemplarul vazut de mine era juvenil, avea coada tivita cu negru. In zbor, mi s-a parut mai viguros, cu aripi mai lungi si mai puternice decat pescarusul razator. 







     Juvenilii au ciocul negru inchis, adultii au ciocul galben. Ce mi s-a parut caracteristic acestei specii, fata de alte specii de pescarusi de la noi , a fost o culoare interioara a gurii, a ciocului, cu o pronuntata nuanta de portocaliu, si nu obisnuitul rosu cu nuante roz. 




   Nu stiu cu siguranta, dar cred ca unul dintre factorii care l-au facut sa se opreasca pe Bega a fost existenta vaporaselor, si speranta ca miscarile de du-te vino ale vaporaselor sa-i permita un pescuit imbelsugat, cum probabil cunostea el din marile porturi ale Atlanticului. In ce masura si-a gasit abundenta in peste dorita ramane de apreciat, cert e ca la sfarsitul perioadei de observatie si de stationare nu mai era la fel de vioi si activ ca la inceput, parea apatic, flamand, epuizat. In data de 10 dimineata a fost ultima zi cand l-am mai vazut, deja in dupa amiaza zilei, dar si in zilele ulterioare nu a mai aparut. L-am cautat pana in data de 16 decembrie, fara sa mai poata fi vazut pe undeva. 

























    In ultima zi in care l-am mai putut observa prefera sa stea pe mal, rareori isi mai alegea sa pluteasca pe apa, si nu se mai afunda dupa peste. Imi place sa cred ca a plecat undeva pe o alta apa, cu mai mult peste, sau peste mai accesibil, prin vreo aglomerare de pescarusi, prin alte zari. Pestele este principala lui hrana, pescarus marin fiind nu s-a putut obisnui sa isi completeze dieta si de pe campuri sau de prin resturile de la oameni.  O specie destul de fragila sub aparenta ei puternica de stapana a oceanului.