Translate

Se afișează postările cu eticheta porumbel de scorbura. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta porumbel de scorbura. Afișați toate postările

miercuri, 3 ianuarie 2024

PORUMBEL DE SCORBURA, Columba oenas

 PORUMBEL DE SCORBURA, Columba oenas

























       In sfarsit, prima intalnire spontana cu specia, la numarul 312, la noi in tara. Dupa mai multi  ani de birdwatching intensiv, cu aparatul foto ( dar niciodata la pont), aceasta intalnire atat de tarzie in succesiunea de specii spune cate ceva despre cat de rara a ajuns sa fie aparitia porumbelului de scorbura la noi. Am urmarit cu atentie si alte semnalari in tara de la alti observatori. Foarte putine observatii de cuibarire, cele mai multe in zona subcarpatica a Carpatilor Orientali, versantii din Ardeal si Moldova. Cateva observatii in pasaj sau in perioada de iernare, in zonele de lunca joasa, cele mai multe in Campia de Vest si in Dobrogea sau Muntenia de est, pe culoarele de migratie mari.   In literatura ornitologica veche, porumbelul de scorbura este descris ca fiind foarte comun, foarte prezent in toate zonele tarii, in orice padure. Este evident ca lucrurile nu mai stau nici pe departe asa in zilele noastre. Sunt aparitii sporadice, apar mai ales in perioada de pasaj, si atunci sunt aparitii fugare si medii ca numar in randul unor stoluri mai mari de porumbei gulerati, sau, foarte rar, stol mai mare de porumbei de scorbura in pasaj. Observatiile de cuibarire, asa cum am spus, sunt destul de putine. Parerea mea este ca specia a ajuns mult mai rara ca in trecut, cel putin la nivelul tarii noastre.
     Intalnirea mea cu un stol mare si frumos de porumbei de scorbura s-a produs in penultima zi din an, intr-o lunca joasa din sudul Olteniei. Stolul era mixt, de fapt, dar marea majoritate o forma porumbelul de scorbura, cu cca 200 de exemplare. Sa fi fost in stol si cca 20 de porumbei gulerati, dar si grauri amestecati. 












      Zburau printre coline si dune in sute de falfairi de aripi, uneori sincrone, tradand o anumita nervozitate. Ceea ce credeam ca e vioiciune si neastampar, cum se intampla uneori porumbeilor, era de fapt incercarea de a deruta un erete vanat obraznic, care ar fi vrut sa se dedulceasca cu vreunul din echipa de zburatori. Nu numai ca l-au derutat, dar l-au si alungat cu acele zboruri hotarate dar haotice, parand chiar amenintatoare uneori, desi, luat separat, fiecare porumbel e intruchiparea inofensivitatii. Porumbelul de scorbura are un cap micut, cu un cioc delicat, subtire si rosu, seamana cu o turturica dar si cu un porumbel gulerat, din punct de vedere al ciocului. Ca penaj si infatisare generala seamana mai mult cu porumbelul de stanca, devenit intre timp porumbel domestic. 

















      E adevarat ca uneori poate fi confundat cu specia porumbelului de stanca domesticit, dar nu si cand il cauti in cunostinta de cauza. Are caracteristicile lui precise de  diferentiere, si anume desenul de la aripa, cu o singura dunga, si mai subtire si mai scurta, fata de cele doua dungi bine desenate ale lui Columba livia. Cel mai adesea poate fi confundat cu tineretul acestei specii de porumbei, acest tineret neavand insa coloritul uiform vinetiu ci foarte tarcat, satirat, cu multe intercalari de alb, etc.  
      Trebuie sa precizez insa ca porumbelul de scorbura nu se amesteca in stolurile lui de pasaj cu porumbeii domestici. Si locurile sunt cu totul altele, foarte departe de localitati, in plina salbaticie. Se amesteca insa cu porumbelul gulerat, insa diferentierea de acesta e usor de facut. Porumbelul gulerat e mai mare, mai trupes, are o dunga alba bine marcata la gat si doua dungi mari la aripi, chiar si la tineret. Pe pozele mele in zbor se vede bine care este porumbel de scorbura si care este porumbel gulerat. La cel gulerat se vad dungile albe de la aripi foarte bine marcate, nu doar sclipiri de lumina. 



















      Priviti mai de aproape, si luati in sine, fara comparatie, porumbeii de scorbura au o culoare albastruie inchis, capul mic, rotund si cu cioc fin, au pene violet lucioase la gat, au o dunga mica, subtire si scurta, la aripi. In zbor, aripa deschisa se vede bine tivita cu negru intens, in unghi ascutit.  La fel si coada, are un tiv negru.
 












     La ceas de iarna pasarile se hraneau pe terenuri agricole, poate mai gaseau seminte, sau poate alte vegetale. 















 
       Teoretic, acesta specie de porumbel salbatic ar trebui sa cuibareasca in orice fel de padure - mai ales de foioase - din cuprinsul tarii. Practic insa au si alte cerinte decat arbori scorburosi, care nu mai sunt indeplinite prin multe locuri din tara. Iarna se retrag spre locuri mai calde, cu ierni mai blande. 
     Pe masura ce mergi spre vestul Europei numarul porumbeilor de scorbura creste, cele mai mari populatii fiind intalnite in Marea Britanie, dar si in Franta, Germania si alte tari occidentale. Nu si in traile occidentale mediteraneene, acolo apare mult mai rar. Din aceasta repartitie, atat in Europa cat si la noi, deduc ca porumbelul de scorbura are nevoie de un climat temperat cu mai multa umiditate. Iarna insa se gaseste in cu totul alte locuri decat cele de cuibarire, cel putin la noi, apare in lunci, in Lunca Dunarii si in Campia de Vest, cel mai adesea. Aceste aparitii nu sunt insa atat de dese, atat de regulate. Nu e o pasare cu care sa te intalnesti la tot pasul. Poti avea noroc sa te afli exact in perioada in care un astfel de stol sa poposeasca in zona ta de observatie, dar acest noroc nu se va repeta prea des. 
      Despre cuibarirea lui am doar informatii indirecte, din carti, nu cred ca la noi in Romania a documentat cinvea recent in amanunt toate detaliile unei astfel de cuibariri. Sa fim intelesi, specia cuibareste la noi in tara, au fost observate perechi in perioada de cuibarire, dar nu sunt multe detalii despre aceste cuibariri. In ce fel de arbori, de cate ori cuibareste la noi, cum isi hranesc puii in pereche, la cate zile are loc zborul din cuib, si multe altele. In vestul Europei, unde cuibareste mult mai mult, s-a scris ca prefera stejarii si coniferele, ca poate cuibari si in cavitati de alta natura decat cea lemnoasa, ca poate cuibari in iedera, in frunzisuri bogate din copaci. Se mai scrie ca ar cuibari de doua ori intr-un an, folosind pentru fiecare rand de pui alt cuib, alta scorbura sau locas. Nu ii plac padurile dese, intunecoase ci mai ales pe acelea intercalate cu pajisti, cu luminisuri. Cand sunt in numar mare perechile pot cuibari apropiat unele de altele dar nu in ceea ce se cheama o colonie. In Occident, mai ales in Marea Britanie, este frecvent si pe falezele stancoase. 
     Hrana este aproape in intregime vegetala, seminte, muguri, lastari, cereale ramase pe campuri. Se hraneste mai ales la sol, unde nu refuza nici hrana animala provenita din nevertebrate pe care le gaseste in cautarile lui.