Translate

Se afișează postările cu eticheta becatina mica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta becatina mica. Afișați toate postările

joi, 24 martie 2022

BECATINA MICA, Lymnocryptes minimus









        Pe jumatate cat becatina comuna, si la trup si la cioc, si mult mai putin de jumatate ca aparitie la noi in tara. Si asta se intampla doar partial pentru ca trece usor neobservata, in realitate chiar sunt exemplare mult mai putine in pasaj pe la noi prin tara in raport cu becatina obisnuita. Interesant de aflat daca aceste numere mici sunt generalizate pe intreaga Europa sau doar traseele ei trec prin alta parte. Parerea mea, sustinuta si de cifrele publicate, este aceea ca specia este mai rara, cu mai putine exemplare si cu un areal de cuibarire mai limitat decat specia asemanatoare, cea a becatinei comune. De observat ca, desi foarte asemanatoare cu becatina comuna si cu cea mare, becatina mica face parte dintr-un gen diferit. 
    Nu cuibareste, precum becatina comuna, in Europa occidentala si cea centrala ci numai in zonele nordice ale Eurasiei, in Scandinavia, in nordul Rusiei si al Siberiei.
      I se mai spune, cel putin in limbaj vanatoresc, si becatina surda, datorita comportamentului ei la apropierea omului. Acest comportament am avut prilejul sa il observ si eu direct si indeaproape. Eram cu ochii dupa un piciorong proaspat aterizat din migratie cand deodata, de la doi trei metri in fata mea, din mijlocul mlastinii cu vegetatie scunda, a sfarait un zbor de becatina, foarte micuta si foarte tacuta, si singuratica. Cu totul altfel decat becatina comuna, care are tendinta de a se aduna in grupulete mai mici, zboara ceva mai devreme la apropierea omului si atunci scoate un tipat scurt specific.Nu e deloc surda dar da impresia aceasta, ca poti sa mergi pana langa ea fara sa te auda si fara sa se fereasca. In realitate, ea se bazeaza foarte mult pe camuflaj, si chiar are dreptate sa o faca, pentru ca e foarte greu de zarit asezata. Eu am putut sa o pozez numai in zbor, atunci cand mi-a tasnit de la picioare si s-a indepartat mai adanc in mlastina. Nu am mai putut sa o zaresc pentru ca mlastina era si impenetrabila si cu vegetatie din ce in ce mai deasa si mai inalta, unde ar fi fost imposibil de zarit.
      Data pasajului de becatine mici la care am asistat eu a fost in a treia saptamana din martie, si pare ca a fost un pasaj in mai multe zone din tara. Insa numere foarte, foarte mici.
      Vazuta de aproape are un cioc caracteristic evident mai scurt decat al becatinei comune, poate chiar la nivel de jumatate. Iar capul vazut din lateral are un desen specific, pare sa aiba o spranceana subtire de culoare neagra si are alt model al dungilor pe crestet. Si la trup, si pe inaltime este evident mai mica decat becatina comuna.
     La noi vine doar in pasaj, daca iarna e foarte blanda nu e imposibil sa fie gasita si in lunile de iarna in anumite puncte mai calde din lunca Dunarii, langa lagunele din Dobrogea etc. Insa perioadele cele mai propice zaririi ei sunt lunile de toamna si cele de primavara. Nu foarte tarziu primavara, pentru ca se grabeste spre nord, spre zonele ei de cuibarire.
    Cuibareste in tundra, in mlastini, turbarii, in vai de rauri, in margini de taigale, sau chiar in poienile din interiorul acestor taigale, oricum in locuri descoperite. Isi face cuibul direct pe sol, iar ouale au o culoare de camuflaj, cu pete violete pe un fond de gri, maroniu, galben, alb murdar. Femela este cea care cloceste ouale, in general 3 saptamani dureaza clocirea lor. Masculul are o talie mai mare decat femela, altfel e asemanator la penaj. Nu sunt mai mari decat o mierla, totusi au silueta specifica, rotunda, cu coada scurta si aripi lungi si ascutite, specifica becatinelor.
    Perioada de reproducere in tinuturile ei nordice incepe in mai asa ca sansele de a o vedea la noi se cam termina in aprilie. Revin aceste sanse in sezonul de toamna, in octombrie, dar si noiembrie, decembrie, pana la sosirea ingheturilor. In multe cazuri se retrage treptat spre sud, pe masura ce se inrautateste vremea. Cartierele ei de iernare ajung pana in Africa subsahariana, dar si in Africa de nord si in Europa mediteraneana si de vest. O parte ajunge si in India. Se descurca sa zboare bine, si la mare departare, si mai aproape de locurile de cuibarire. Aceasta ii este de ajutor speciei, cu cat sunt mai largi si mai diverse locurile de iernare cu atat pierderile migratiei sunt mai mici, mai nesemnificative. 
   In zbor poate fi recunoscuta dupa coada si picioarele scurte, acestea nedepasind lungimea cozii, dupa ciocul relativ scurt (doar foarte, foarte putin mai lung decat lungimea capului), dupa coada fara bordura alba, o astfel de bordura e usor sesizabila insa la aripi. Desigur, si in zbor dar in poze mai de aproape se poate observa desenul facial caracteristic, precum si cel de pe spate si de pe crestet.Inca astept sansa de o a o vedea asezata, pentru ca in zbor ea intodeauna tinde sa fuga de om, zborul dureaza cateva secunde pana la 10-20 de metri in fata in aceeasi mlastina si pozitia este aproape invariabil cu spatele. Foarte rar sta la vedere, descoperita, doar daca e obligata de imprejurari sa aterizeze pe un lac fara vegetatie sau cu vegetatie putina, fara locuri de ascunzis. In locurile ei preferate, cele cu plante acvatice scunde si  mlastinoase are multe locuri de ascuns in care prefera sa stea bine camuflata.Un comportament mult mai criptic decat al "verisoarelor " ei, becatinele cele comune.