CIOCANITOARE PESTRITA MICA, Dendrocopos minor
E frig, e iarna si , in afara de stejari, majoritatea pomilor au ramas golasi. E timpul sa dau mai bine cu ochii de ciocanitoarea pestrita mica.
Mititica iti inseala usor ochiul prin copaceii prin care umbla si o confunzi cu un pitigoi cand percepi doar miscarea. Cand o vezi insa la trup nu mai poti sa o confunzi cu nimic, arata chiar ca o ciocanitoare, insa mai miniaturala.
Ca marime cred ca este chiar cat vecinii ei de umblat printre ramuri, pitigoii. Dar pare un pic mai masiva, mai bine facuta la trup, o adevarata membra a familiei ei. E si pestrita ca sora ei mai mare, dar cu mai mult alb si mai multe dungi. Aripile apar brazdate de dungi, orizontale in principal, albe si multe. Cum flutura asa repede in zbor culoarea predominanta la aripi pare albul, nu negrul ca la ciocanitoarea pestrita mare.
Nu are deloc penele subcodale rosii, le are albe intotdeauna. Pieptul e bine striat cu dungi fine cenusii sau maronii, astfel incat burta nu se vede alba luminoasa ca la cea mare ci de culoarea scoartei ramurilor.
Un alt lucru pe care l-am sesizat comparativ cu ciocanitoarea pestrita mare - cea mica alege pentru inspectie si hrana mai ales ramurile mici si mijlocii, pomisori tineri, acolo prefera sa caute insectele repede-repejor, in toate directiile si cu viteza mare, cam in felul pitigoilor. Desigur bate in lemn ca o adevarata ciocanitoare, merge si pe trunchiuri mai mari , mai groase, mai batrane dar pare mai mult sa fie creata special parca pentru acele zone unde celelalte ciocanitori nu se prea inghesuie.
Apare mai rar decat ciocanitoarea pestrita mare, parerea mea este ca cea mica este mai pretentioasa la conditiile de umiditate. Apare oriunde e vegetatie bogata in ramuri si ramurele, in arbori cu esenta moale in care prefera sa-si faca scorbura de cuib, in zavoaie, in livezi salbaticite si desigur in paduri, mai ales de amestec.
In calatoriile mele prin tara nu m-am intalnit deloc cu ea asa spontan, e si mai greu de observat si e si mai rara decat cea mare. Cea mare apare practic oriunde, e nelipsita in orice loc cu arbori te-ai duce. Pe cea mica o stiu mai mult dintr-un zavoi cu padurice de stejar alaturi, un crang cu mare amestec de vegetatie, la poalele muntelui, intre doua paraie. Probabil ca acolo si cuibareste desi nu i-am descoperit cuibul.
Vara e mai problematic de observat si de fotografiat in vegetatia foarte deasa. Cum sta ea pe langa ramuri si ramurele incarcate de frunze abia cand si cand o poti dibui. O vad insa iarna de iarna. In poze si film este o femela, aceasta se cunoaste dupa capul cu o pata alba in frunte. Masculul are o pata rosie, o coroana de culoare rosu-aprins. E adevarat ca doar masculul adult, juvenilii chiar si masculi au tot alb in crestet.
Din ce am citit se pare ca are o singura ponta pe an, cloceste si masculul si femela si sunt foarte buni parinti.
Harnicia ei in a aduna insecte daunatoare padurilor si livezilor este foarte mare, concureaza din nou cu vecinii ei, pitigoii. Are ciocul mai puternic decat acestia si culege si daunatori la care pitigoii au acces mai limitat.
O ciocanitoare mica si vioaie, impresia de vioiciune fiind data nu numai de miscarile ei grabite dar si de haina vesela dungata cu alb.
decembrie 2017
ian.2020, Oltenia
sept.2019
sept.2019
febr.2020
9 oct.2023