Translate

vineri, 3 iunie 2022

FUGACI PATAT, Calidris melanotos


























       Un fugaci extrem de rar la noi, si nu e de mirare, avand in vedere ca este o pasare ce traieste in nordul continentului american si in Extremul Orient, zona arctica. Marea majoritate a fugacilor patati ierneaza in America de sud, foarte putini in Australia, astfel ca rar ajung sa zboare pe continentul european. Si totusi se intampla, pentru ca sunt calatori pe distante foarte lungi, predispusi hoinarelilor la nivel intercontinental.
       Perioada in care l-am zarit eu in Romania, pe un lac micut din sudul tarii, este o perioada destul de neobisnuita, prima zi din iunie, intr-o perioada deci cand doar migratorii atipici se afla la tarmurile noastre. Prea tarziu pentru migratorii cuibaritori, prea devreme pentru cei care sunt in plin proces de crestere a puilor, fara vreun indiciu ca ar dori sa cuibareasca la noi.






    Si mai neobisnuita , sau mai curand interesanta, era compania in care l-am zarit. Statea impreuna, ca intr-o mare prietenie, cu un fugaci roscat. Aceasta prietenie ar putea fi insa mult mai mult decat atat, ar putea fi chiar o pereche, un cuplu neobisnuit, dar care se intampla. Se intampla uneori ca fugaciul patat sa faca pereche cu fugaciul roscat si sa aiba pui impreuna, un gen hibrid foarte rar dar cunoscut, care are si un nume al lui , "fugaciul lui Cox"."Cox's Sandpiper", in engleza, Calidris x paramelanotos. Povestea acestui hibrid este interesanta, a fost descoperit in 1955 in Australia de un ornitolog pe nume John Cox, la data respectiva crezandu-se ca este vorba de o noua specie. Studiile genetice ulterioare au aratat de fapt ca este vorba de un hibrid intre un mascul de fugaci patat si o femela de fugaci roscat, puii gasiti pana acum fiind invariabil de sex masculin. Acesti hibrizi seamana mult mai mult cu fugaciul patat decat cu fugaciul roscat. Seamana pana la identificare vizuala cu fugaciul patat asa ca e greu de stiut daca exemplarul pozat de mine este un fugaci patat pur, eventual in cuplu cu fugaciul roscat, sau poate este fugaciul patat al lui Cox, avand o mama fugaci roscat. Acest raspuns l-ar putea da numai un studiu genetic, din morfologie nu se poate deduce cu siguranta.










        Oricum , exemplarul fotografiat de mine are toate caracteristicile unui fugaci patat pur.










 Exemplarele ratacite de fugaci patat ajung totusi cu regularitate in Europa, insa mai ales in UK si Irlanda, asa cum e normal pentru pasarile americane. Pasarile care mai ajung la noi e posibil sa fie provenite fie din America fie din zona arctica
a Extremului Orient, adica Siberia de est, Japonia si sa fie pe o ruta de migratie foarte rar folosita de fugacii patati, si anume spre Africa de sud. 
   Asa cum spuneam, marea majoritate a populatiei de fugaci patati ierneaza in America de Sud si toate drumurile de pasaj duc intr-acolo, zona de iernare propriu-zisa fiind preponderent in Argentina si Chile.  Fugacii patati din Alaska si Canada traverseaza cele doua Americi, iar cei din Siberia si Japonia tarverseaza si ei Pacificul ajungand majoritar tot in America de Sud. O parte dintre ei insa zboara spre Australia si Papua Noua Guinee si Noua Zeelanda, Micronezia, Polinezia. 
      De cuibarit cuibaresc in zona arctica dar nu in Europa si nici in zona arctica a Asiei de vest. Numele in limba engleza de "pectoral sandpiper" vine de la sunetele specifice pe care le scoate in perioada nuptiala, niste sunete din piept. In perioada de imperechere masculii isi fac din pielea de pe piept o punga care se poate umfla, ca un cimpoi, si aceasta particularitate o folosesc atat ca sunet cat si ca impresie vizuala. Jocurile si cantecele nuptiale au loc in zona de tundra arctica, iar cuibul si-l face pe pamant, intr-o mica groapa bine captusita, care sa fereasca ouale de ingheturile bruste  care se pot intampla chiar si in sezonul de vara in acele tinuturi extrem-nordice. Depune in general 4 oua. Specia nu este monogama, femelele se pot imperechea cu mai multi masculi, si invers, masculii pot trece de la o femela la alta. Dealtfel, inainte de iesirea puilor deja, masculii incep sa plece spre sud, pentru a nu fi prea multe guri de hranit la masa, hrana nefiind abundenta in zona de tundra. Clocirea oualor dureaza cca 3 saptamani si mai dureaza inca atat pana ca puii - nidifugi- sa fie independenti. Cand se intampla asta, urmeaza ca mamele lor, femelele, sa plece spre sud, lasand intreaga hrana din tundra - insecte, nevertebrate, crustacee, paianjeni - la dispozitia puilor, pentru a se ingrasa si deveni puternici si ei pentru prima lor migratie pe distante atat de lungi. 
     Nu este un fugaci, o pasare de tarm greu de identificat, dar nici foarte usor, avand in vedere extrema lui raritate la noi. Ca infatisare are cateva elemente ce il pot face asemanator cu batausul sau cu fluierarul cu picioare rosii. Si totusi, structura si marimea lui indeparteaza imediat aceste confuzii. Este scurt pe picioare, adica invers fata de batausi si fluierari, care sunt inalti si par sa aiba o pozitie ridicata, mult mai verticala oricum. Desi face parte dintre fugacii mai mari, totusi este mediu spre mic ca pasare de tarm, avand exact aceeasi talie cu fugaciul roscat. Totusi, pare mai trupes, mai lung, si mai orizontal decat fugaciul roscat, care are trasaturi exact opuse. Reusind sa ma apropii de el au inceput sa iasa la iveala anumite trasaturi destul de unice la pasarile de tarm de la noi, cel putin combinatia lor.  I-am vazut ciocul scurt si aproape drept. Spranceana alba bine trasata si crestetul striat, cu doua dungi mari mai inchise si una mai deschisa pe mijloc. Gatul scurt si corpul lung, prin comparatie. Aripile aproape acoperind coada. Trasatura lui cea mai caracteristica, care se vede si de la o distanta medie, dar si mai frumos de aproape, este delimitarea foarte neta intre pieptul colorat in gri si abdomenul alb curat. Ciocul are la baza o culoare galbena, mai mult sau mai putin aprinsa, la unele exemplare bate spre portocaliu, de aici si posibila confuzie cu anumite exemplare tinere de fluierar cu picioare rosii, sau cu batausi. Totusi, nici ciocul la o analiza mai atenta si nici celelalte caracteristici nu prea te lasa sa il confunzi cu alta pasare.









    Doar in conditii de vizibilitate slaba, atunci e posibila si confuzia cu alte pasari de tarm. Chiar daca pe poze pare mare, in realitate se vede ca o pasare micuta, doar fugacii pitici, cei mici si prundarasii sunt si mai micuti. Eu am avut ocazia sa il vad doar  comparatie cu fugaciul roscat - aceeasi talie dar cu totul alta silueta- si cu nagatii, fata de care parea foarte mic. 













      O aparitie foarte frumoasa si interesanta, nu numai prin raritatea speciei, dar si ca data si ca insotire cu fugaciul roscat.


LEBADA NEAGRA, Cygnus atratus











      Lebede negre se afla in foarte multe parcuri, ca pasari ornamentale, si acolo pot fi fotografiate si admirate pe indelete, in toata splendoarea lor. Exemplarul de lebada neagra observat de mine este in plina salbaticie, printre zeci de alte lebede albe,traind o viata independenta cu acestea si ascunsa de ochii lumii. O lebada neagra ce e foarte posibil sa se fi nascut in salbaticie, acum existand destul de multe exemplare salbaticite, evadate candva, ele sau parintii lor din captivitate, totusi, ducand o viata salbatica si pe cont propriu, inclusiv inmultindu-se. Printre exemplarele evadate in natura e greu poate sa se gaseasca doua pasari adulte in acelasi loc , ca sa poata avea pui, e greu sa se gaseasca pe distante atat de mari, insa exista si posibilitatea hibridarii cu lebada muta, puii rezultati seamanand mai mult cu lebada neagra decat cu cea alba. Are si un nume in engleza, si anume "blute swan", pare o lebada neagra atipica. 
     Totusi, situatia cea mai obisnuita este cea a unei lebede negre scapate din captivitate si resalbaticite. Eu am vazut-o pe un lac din sudul Olteniei, frecventat de zeci si zeci de lebede, nu numai de cateva perechi cuibaritoare. Parea un fel de refugiu de vara pentru lebedele tinere, care nu au avut pui anul acesta.



 Printre multimea de lebede albe se strecurase si aceasta lebada neagra, pe care cele albe o adoptasera ca pe una de-a lor. Si lebada neagra parea sa se considere sora buna cu cele albe, statea impreuna cu ele la o intensa aranjare de penaj. Pozele sunt facute de la mare distanta doar pentru a supraveghea ce alte pasari se mai vad printre lebede, si marturisesc ca nu am zarit la fata locului lebada neagra printre ele, se pierdea fundal. Abia la marirea pozelor am observat surpriza, si anume o lebada neagra printre atat de multe albe.







Cele albe erau foarte vizibile de la distanta, cea neagra nu era, in ciuda marimii sale, egale cu cea a lebedelor albe. Totusi , este o pasare inconfundabila iar frumusetea ei poate fi admirata in multe parcuri de la noi si din strainatate. Nu este o pasare europeana, provenienta ei este tocmai din Australia. A inceput sa fie adusa in Europa incepand cu 1800 si de atunci mai multe exemplare au reusit sa evadeze si sa traiasca in salbaticie. In unele tari din Europa de vest acesti evadati au pus bazele unor mici populatii stabile, la noi in tara abia sunt cateva observatii, mai toate din Oltenia. A preferat acest tinut sud-vestic, mai bland, mai cald, pentru a se stabili si a-si duce viata in salbaticie. Nu e un singur exemplar, se pare ca sunt mai multe, dar nu mai multe la un loc ci facand stol cu lebedele mute, cu lebedele de culoare alba.