Translate

Se afișează postările cu eticheta glareola pratincola. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta glareola pratincola. Afișați toate postările

miercuri, 6 noiembrie 2013

CIOVLICA RUGINIE, Glareola pratincola























       Mi se parea teribil de indepartata posibilitatea de a intalni ciovlica ruginie. Nu e o pasare comuna si o vazusem fotografiata aproape exclusiv in Dobrogea, o prezenta frumoasa dar bine camuflata in peisajul arid al intinselor campuri dobrogene de vara - pietris, tarana, fire de iarba uscata.  







Credeam ca doar un dobrogean sau cineva mai aproape oricum, poate avea norocul sa dea peste ciovlica, batand des zeci de kilometri de drum prin Dobrogea varatica. Ajung vara in Dobrogea insa litoralul atrage ca un magnet, abia gasesc cateva zile pentru plaja si mare si nu prea mai gasesc si pentru colindatul in zona de stepa arida si sobra a interiorului dobrogean. 
        Dar iata ca norocul a facut ca ciovlica ruginie sa dea ea peste mine si nu eu peste ea. Urmaream niste pelicani, pasari mari, vizibile, trecand insa fara sa stiu prin teritoriul ciovlicilor mititele in raport cu pelicanii si aproape invizibile in haina lor maronie ca cea a taranei si a ierburilor batute de vant si soare.




           In timp ce mergeam in pasi de melc cu ochii la pelicani mai multe ciovlici au inceput sa se roteasca deasupra mea cu strigate ascutite, cred ca atat de alarma pentru suratele lor dar si de intimidare, intrucat zburau aproape si oarecum agresiv. Nu prea imi era familiara pasarea si silueta ei in zbor, le credeam un fel de chire, chirighite, mai ales ca aveau coada bifurcata si ascutita ca niste randunici sau randunicile-de-mare. Culoarea generala pe care o puteam zari in zborul lor rapid era maroniu, cafeniu inchis. 
       La o oarecare distanta in fata mea, prin iarba, se auzeau strigate si se zarea o vaga miscare. Era o ciovlica ruginie la sol. Nu stiu daca era un juvenil sau un adult care incerca sa-mi atraga atentia si sa ma scoata de pe o anumita directie, cert e ca facea niste plecaciuni, niste figuri prin iarba pe care nu stiu sa le descifrez. Foarte greu de fixat obiectivul pe pasare, culori identice cu ale mediului, nu reuseam sa o zaresc cu ochiul. Nu era nici foarte departe, dar nici aproape.











         

      Abia cand am putut apropia imaginea, fie cu aparatul foto fie cu binoclul i-am zarit in sfarsit desenul inconfundabil din jurul ciocului, la cap si gat, gatul de un galben incadrat de o eleganta dunga neagra ca un contur de tus, in combinatie cu ciocul cu mult rosu. 






       M-am bucurat mult sa intalnesc in sfarsit ciovlica ruginie, sa vad chiar o colonie, in mediul ei natural cel mai propice, camp arid cu ierburi pitice si mult noroi uscat. Nu am distins propriu-zis care erau adulti, care juvenili, era deja sfarsit de iunie. Erau insa destul de multi adulti preocupati sa nu le incalc teritoriul.
       Cuiburile le au pe sol dar cu mare, mare noroc pot fi gasite. Nu le obtureaza nici pietrisuri, nici tufisuri, le apara doar culoarea si mai ales imensitatea terenului si pustietatii.







15 iunie 2017, un grup mai mare de ciovlici ruginii in sudul Munteniei