Translate

miercuri, 5 iunie 2024

 VULTURUL HOITAR, Neophron percnopterus














     Cele mai mari sanse de intalnire cu specii noi de pasari rapitoare tot Dobrogea le are. Pe langa proximitatea Marii Negre, pe langa situarea pe marele drum de migratie Via Pontica, Dobrogea are si o situare geografica sud-estica, aceasta insemnand o dubla infuzie de specii de pasari, una pontica, de pe suprafete vaste din Europa de est si Asia centrala, si una sudica, mediteraneana sau chiar tropicala. Varietatea habitatului este de asemenea foarte importanta, desi in linii mari este o stepa, nu este una liniara, are podis pietros, are paduri, are chiar si pereti stancosi, sau pietrosi, mai bine spus, are "canarale". Intr-un astfel de loc am intalnit si eu pentru prima data vulturul hoitar. 
     Nu sunt multe astfel de "canioane" in Dobrogea, astfel ca aria de cautare nu este foarte larga. Accesul este foarte usor astfel ca o iesire la acest punct de pe harta Dobrogei este obligatorie la fiecare excursie in zona. De obicei, locul se afla sub "stapanirea" sorecarului mare, prezent acolo in orice sezon. De cum am intrat in canion am vazut o pasare in departare, pe care am verificat-o totusi, desi am crezut ca trebuie sa fie vreunul dintre sorecarii mari prezenti acolo.






 Pasarea era insa mult mai "blonda" decat un sorecar mare si avea cu totul alta silueta si culori la corp si aripi.









     Nu te poti insela asupra infatisarii vulturului hoitar, vazut bine nu seamana cu nimic altceva. Capul are o forma specifica, silueta, coada, aripile, totul este "original". Ma bucuram foarte tare de prezenta lui si il asteptam sa zboare in directia mea. Poate era la fel de curios sa observe cine a mai sosit in canionul lui. Din pacate, a inceput imediat sa fie hartuit, la inceput de o cioara, apoi de doua ciori, si a trebuit sa plece. Nu fara sa le atace, nu se lasa hartuit, dar atacul asupra ciorilor l-a indepartat de mine. Am mai vazut dupa dealuri cum il ataca si o cotofana.



una dintre ciorile hartuitoare









 Nici a doua revenire a lui in raza mea vizuala nu a fost linistita, de data aceasta chiar stapanul locului, un sorecar mare, incerca din rasputeri sa il alunge. 



sorecarul mare care incerca sa il alunge

sorecar mare

sorecar mare










Aceasta a fost intalnirea mea cu vulturul hoitar, poate doar ce sosise si "bastinasii" locului incercau sa il alunge sau poate asta era viata lui zi de zi. Nu parea resemnat, la orice incercare de atac raspundea cu hotarare, incerca sa il urmareasca si zburataceasca pe urmaritor, incerca sa se arunce asupra lui in picaj . Nu stiu ce timp mai avea sa isi caute linistit hrana si nu stiu daca intr-adevar a gasit hrana suficienta si a stat mai mult. Daca locul era bun de trait pentru un vultur hoitar. 













    Vulturul hoitar este o pasare sudica, din zona Africii de Nord s-a raspandit in toate zonele mai calde ale Europei de sud, in special in zona climei mediteraneene. In limba engleza i se spune si vultur egiptean. 
     E o pasare rapitoare mare, mai mare decat sorecarul mare dar nu cat o acvila de camp,  sau cel putin asa lasa impresia. L-am vazut pe langa un sorecar mare dar nu si pe langa o acvila de camp. Este cel mai mic dintre speciile de vulturi ce mai pot aparea la noi dara asta nu inseamna ca e mic. E o pasare mare, cca 65 cm. Oricum are aripile scurte, rotunjite, doar cu "degetele" lungi rasfirate, si acest lucru contribuie la impresia de marime obsinuita, in raport cu acvilele are au aripile lungi( ma refer la speciile mari de acvile, de camp, de munte, tipatoare mare) 










    Ciocul galben dar si zona obrajilor galbena, cu piele fara penaj, contribuie mult la impresia de pasare blonda, pasare aurie, iar aripile deschise la culoare in anumite unghiuri par albe, ca niste aripi de barza sau pelican, albe cu varful negru. De fapt penajul lui chiar este alb dar in natura se vede bej , maro deschis. Se pare ca in mod special isi impregneaza penajul cu praf galben, lutos. Pielea galbena de pe fata se coloreaza in portocaliu intens la masculii adulti. Maturitatea sexuala se atinge mai tarziu, ca la toate rapitoarele, prin anul 4 sau 5. 
    Pentru cuibarire au nevoie si de copaci dar si de locuri stancoase, cuibul lor trebuie sa fie si pe copaci dar si intre stanci, cat mai inaccesibil. In zbor se foloseste de curentii termali, curenti calzi care il ajuta sa se ridice si sa pluteasca in aer. 
    Vulturii hoitari se hranesc, asa cum le spune si numele, in principal cu hoituri, dar daca acestea sunt in cantitate mica, nu ramane nemancat, se pricepe si sa prade activ soparle, pasari, sa prade cuiburi de pasare, sa prinda rozatoare. Sunt pasari inteligente, exista la ei forme rudimentare de folosire de unelte, cum ar fi aruncarea pietrei peste cuiburi pentru sparge oua si ucide puii respectivi, ca hrana sau folosirea unor bete pe care infasoara fire de lana pentru cuib, ei carand tot materialul de cuib in cioc si nu in gheare.  Sorecarul mare care il hartuia putea sa se teama nu numai de faptul ca ii va lua din hrana dar ii putea strica si cuibul. Din ce am vazut nu e o pasare prea iubita de "vecini" ba e chiar foarte temuta si toti erau inscrisi in lupta pentru alungarea lui. Cand spun toti ma gandesc la toti cei care erau asemeni lui, pradatori sau mancatori de lesuri.  
    Nu le place frigul si nu s-au adaptat la sezoanele reci, cei din clima temeperata sunt pasari migratoare. Tinuturile preferate de el sunt cele tropicale, acolo sunt sedentari, in Egipt, in India. Insa peste tot in lume numarul loc a scazut dramatic. Viata moderna a oamenilor, cu multe pesticide, linii electrice periculoase dar si cu masurile de igienizare care nu mai permit lasarea cadavrelor de animale domestice in natura, a dus la o scadere drastica a numarului de vulturi, din toate speciile de vulturi, nu numai in cazul hoitarului. 
    Numele lui stiintific e derivat din mitologia greaca, Neophron este un personaj masculin transformat de Zeus in vultur, iar "percnopterus" inseamna"cel cu aripi negre', aluzie la varful aripilor lor, negre. 
     La noi in tara avea o prezenta destul de bogata pana acum 100 de ani. Astazi este o apritie extem de rara, fara nicio tentativa de cuibarire. 

marți, 4 iunie 2024

ACVILA TIPATOARE MARE, Clanga clanga
















      Acvila tipatoare mare este o acvila care apare regulat la noi in tara, dar rar. Cel mai des este vazuta la iernat sau in pasaj, in Delta Dunarii si in Dobrogea in general. E o pasare euro-asiatica, cu accent pe Asia si partea estica a Europei si de aceea apare si la noi cel mai des in zona de sud-est a tarii. Sporadic poate sa apara oriunde in tara, dar nu prea se intampla. 
   Este o acvila de talie mare, dar nu de talia acvilei de camp. Ca acvile ce apar mai des in Dobrogea acvila tipatoare mare se situeaza la mijloc, mai mica decat acvila de camp dar net mai mare decat acvila tipatoare mica si acvila mica. Are insa o silueta cu aripi foarte late si potrivit de lungi, aproape rectangulare, de aceea impresia este a unei pasari foarte mari, foarte robuste. Culoarea ei este uniform maronie inchis, abia se zaresc picioarele galbene bine imbracate in pene, ca o pata de culoare pe fondul maroniu intunecat . Nu are niciun joc de culori in penaj, ca celelalte specii. Ce are specific este un al saptelea "deget" la aripa, lung si vizibil. Coada este relativ scurta, ceea ce contribuie si mai mult la impresia de robustete pe care o lasa aceasta acvila. 















    Exemplarul vazut de mine este un adult. Imaturii au si pete de alb la aripi si o nuanta o idee mai deschisa la aripa deschisa in zbor, cu umerii inchisi la culoare insa. 
    Exista si o forma de acvila tipatoare mare mai deschisa la culoare, forma "fulvescens", care este insa o forma foarte rara, nu doar la noi in tara ci chiar si in tinuturile ei de cuibarire principale. 
   O pasare careia ii plac locurile deschise izolate, dar nu complet stepizate, prefera sa fie si paduri si ape mari in preajma. 
     Este o pasare migratoare, dar asa cum aria ei de cuibarire tinde sprea Asia si spre Europa de est si locurile de iernare sunt mai ales in sudul Asiei si secundar, in bazinul mediteranean, inclusiv cel oocidental. 
    Ii place sa ierneze in campiile inundabile, de aici si preferinta ei pentru Delta Dunarii iarna si in pasaj. Si sudul Dobrogei ii ofera conditii. In principal prada rozatoare, broaste, pasari de apa, insa iarna nu se da inapoi nici de la starvuri, la fel ca si codalbul, cu care dealtfel imparte preferinta pentru Delta Dunarii. Fata de codalb insa, acvila tipatoare este mult mai rara la noi , in numar mult mai mic.
      Padurile ii trebuie pentru cuibarit, cuibareste in varful copacilor
 inalti. 
     Numarul puilor este in general intre 1 si 3 si, ca la multe pasari rapitoare, femela cloceste si sta cu puii mici in timp ce masculul vaneaza si aduce hrana la cuib.
   Este strans inrudita cu acvila tipatoare mica, cu care poate hibridiza. Aceasta hibridizare nu este de dorit intrucat afecteaza treptat forma pura si mult mai rara de acvila tipatoare mare care astfel se poate indrepta spre disparitie. Se crede ca cele doua specii de acvila tipatoare au  un stramos comun coborand in perioada Pleistocenului si o zona centrala de dispersie - nordul Afganistanului- care s-a despartit la un moment dat sub jocurile climei in  epocile de gheata sau dimpotriva, de aridizare, in doua directii, una estica, devenita acvila tipatoare mare si una vestica, devenita acvila tipatoare mica.Astazi sunt zone unde ariile de repartitie la cuibarire se suprapun.
      Acvilele tipatoare mari femele sunt mai mari in talie dar penajul nu difera fata de masculi. Este foarte vocala in perioada de cuibarire, vocalizeaza des si puternic, de aici numele de acvila tipatoare. Denumirea de mare este pentru a o diferentia de specia Aquila pomarina, cea mai strans inrudita cu ea.