Translate

luni, 11 ianuarie 2021

PESCARUS NEGRU, Larus marinus

 PESCARUS NEGRU, Larus marinus






      Una e sa cauti specii rare de pescarus pe malul unui lac si cu totul alta sa cauti pe 20 de kilometri de tarm marin, incarcat cu pescarusi argintii si suri in numere ce intrec imaginatia. 
        In zilele linistite si frumoase pescarusii de talie mare sunt plecati cu treburi, pe mare, la departari, doar cativa mai lenesi se odihnesc pe nisip, la marginea apei, mai aranjandu-si penele, mai degustand o scoica sau un melc, o rapana.










Nici acei "cativa" nu sunt putini, sunt grupuri de cate 30, poate 50 de pescarusi, insa aceste grupuri sunt razlete. Nu conteaza mult daca e soare sau ceata, important e sa fie o zi calma, atunci lipsesc in numar mare de pe plaja. Cand vine vantul insa, vant puternic nu jucarie, atunci fac toti prezenta la tarmul marii, intr-un lant neintrerupt de pescarusi, de la Mamaia pana dincolo de Vadu.  O astfel de zi e buna de cautat pescarusi, scrutand cu privirea, facand sute si sute de poze sau filme, pentru a vedea eventuale aparitii noi, eventuali musafiri printre bastinasi. 












      Pot sa spun ca am avut noroc ca am gasit "acul in carul cu fan", noroc insotit insa in acelasi timp si de ghinion, intrucat punctul unde acesta se odihnea printre sute de alti pescarusi era exact terenul interzis al unitatii militare, teren care nu mi-a permis apropierea la o distanta confortabila pentru foto. Nu pot sa spun ca nu am incercat. Am luat-o cu tupeu pe tarmul marii, prefacandu-ma ca nu vad semnul de trecere interzisa pana cand am auzit fluieraturi insistente si am vazut un omulet disperat, venind in fuga si dand din maini sa dispar cat mai repede de acolo. Am facut stanga-imprejur si am lasat pescarusul in zare, nu am mai putut insista nici de la distanta, intrucat situatia mea de a fotografia atat de hotarat in zona militara dupa ce deja calcasem pe bec nu era de natura sa fie vazuta cu ochi buni. Asa ca am ramas cu o singura poza, un "magarus" printre oi, un pescarus mai inalt si mai mare decat fratii lui cu picioare galbene, si avand "mantia" de culoare neagra. 







Am facut foarte constiincios poze la fiecare metru patrat de pescarusi, mult timp dupa aceea cand inchideam ochii mi se perindau pe sub pleoape imagini cu mii si mii si zeci de mii de pescarusi, pe kilometri si iar kilometri de plaja.









Revenind la pescarusul negru, nu prea e locul lui sa fie aici la noi, e un exemplar ratacit, sau poate mai hoinar el din fire, cautator de spatii noi. Este un pescarus al Oceanului Atlantic de nord, un pescarus de talie mare, pregatit pentru prazi si pentru rivali mai mari decat in apele marii noastre. Cred ca are viata relativ usoara aici la noi, printre pescarusi cu picoare galbene si pescarusi suri, pare printre ei un fel de sef al lor, si pare sa se simta excelent. Sta mai mult plecat pe mare, cred, intrucat l-am mai cautat de cateva ori si in acelasi loc dar si de-a lungul coastei si nu mi-a mai facut onoarea sa imi apara si a doua oara.
     Se scrie despre el ca e foarte agresiv, ca fura prada altor pescarusi mai slabi decat el, daca e intr-adevar asa inseamna ca si-a gasit tovarasii ideali, pescarusii cu picioare galbene, care se descurca excelent pe tarmul Marii Negre. Agresivi si ei, e foarte bine ca l-au adoptat pe marele pescarus negru ca pe unul de-la lor, sau poate nu au avut incotro, fiind impresionati de anvergura lui si culoarea mai fioroasa. Nu e chiar negru inchis ci mai curand un gri foarte inchis, insa de la departare se poate spune clar ca se vede negru, diferit de orice nuanta sau lumina cazuta diferit pe mantaua pescarusilor din gama "argintiilor".
      Adultii sunt clar de deosebit, avand aceasta manta neagra, gri inchis si o statura mai mare, despre tineret insa, daca va fi fiind si din acestia ascuns vreunul intre zecile de mii de pescarusi tineri din alte specii, asta este, ramane pierdut vederii, seamana mult prea mult cu ceilalti. 
     Pescarusul din poza este deja trecut de a patra iarna, cei sub anul 4 si 5 au penaje pestrite.
     De cuibarit cuibareste pe tarmurile accidentate ale Oceanului Atlantic de nord, atat pe coastele din Europa de Vest cat si pe cele din America de Nord. Iarna nu se departeaza mult de locurile de cuibarire, insa cateva exemplare ajung de-a lungul tarmurilor spaniole si in Mediterana si de acolo, la capatul estic al acesteia trec spre Marea Neagra. Uneori e vazut si pe lacurile interioare ale continentului, iarna se plimba pe unde vrea el, insa e o aparitie foarte rara, accidentala.

RATA CU CAP ALB, Oxyura leucocephala

RATA CU CAP ALB,  Oxyura leucocephala








       O rata foarte rara la nivelul tarii noastre, dealtfel cu o populatie mica si pe plan mondial. Specific ei este o coada destul de lunga si ascutita, pe care o tine deseori indreptata in sus. Dealtfel, "oxyura" chiar asta inseamna in limba greaca, "coada ascutita". Coada aceasta, a fost si cea care mi-a atras atentia in teren, in conditii de fotografiere foarte dificile. Uneori chiar cred ca exista Domnul Ghinion, unul din acela personificat, malitios, care se amuza punandu-ti in crescendo piedici in cale. Nu am multe zile la dispozitie ca sa ajung in celalalt capat al tarii, la lacul Techirghiol, iarna. Mi-am gasit o astfel de zi pe o vreme ce parea blanda, de toamna, desi in miez de iarna, 9 ianuarie. A fost blanda vremea pana am ajuns eu la malul lacului. Deodata s-a pornit un amestec de ploaie torentiala cu lapovita si vant. Pe o ceata si o intunecime incredibila am zarit o astfel de codita in punctul cel mai indepartat al lacului. Palele de vant imi intorceau pe dos umbrela cu care protejam aparatul, lapovita batea orizontal si cu putere in obiectiv. Bineinteles ca nu imi pasa nimic de toate acestea, bucurie mare ca am zarit rata. Stiam ca nu aveam cum sa focalizez de doamne-ajuta la acea distanta uriasa si pe nor si pe lapovita dar nici la asa o ceata totala nu ma asteptam la luarea in vizor. Am crezut ca imi pierd eu vederea,  cand ma uit mai bine, cum-necum o pata mare de condens in interior pe lentila obiectivului, ceva ce nu mi s-a mai intamplat niciodata. Am pozat totusi in orb, fara focalizare, si a iesit ce a iesit.  




       Asta e, ghinion dupa ghinion in ce priveste fotografierea, insa bucuria observatiei ramane pentru mine.  Din pacate rata mi-a dat doar cateva minute de observare apoi s-a pierdut in spatele a ceva ce parea un grup de corcodei cu gat negru. 



Oricum, nu mai puteam face nimic pentru ca aparatul devenise orb de umiditate, numai apa inghetata curgea peste tot in jurul meu. L-am incalzit o foarte lunga bucata de timp in masina, pana i-a pierit condensul, insa a pierit si ratusca si posibilitatea de a o mai gasi, intrucat ceata pe lac s-a accentuat foarte mult. 
      De ce lacul Techirghiol, si de ce iarna? Pentru ca este o specie de rata care doar ierneaza la noi, vine in numar foarte mic, si locul ei preferat de iernare e lacul Techirghiol. Se pare ca inainte vreme erau vazute in numar mai mare, in ultimul timp sunt o prezenta scumpa la vedere si numeric si ca frecventa chiar si pe Techirghiol. 
      Au mai fost observate sporadic si pe Olt si pe alte lacuri din Baragan la iernat, putine (sau mai curand cate una), amestecate printre alte tipuri de rate. Cea mai buna si mai regulata observatie a lor se poate face in fieful ratelor cu cap alb de pe lacul Techirghiol, locul lor preferat de iernare. Se spune ca ar fi fost acolo la iernat si  cateva zeci, azi si doua-trei sunt o sarbatoare.  Unde sunt ratele cu cap alb de altadata? Poate candva imi voi face timp sa haladuiesc mai mult timp la Techirghiol la vreme de iarna. Hmm, cam greu de crezut, avand in vedere distanta si vremea neimbietoare a iernii, cu polei si inzapeziri, cu viscolele Dobrogei si ale Barganului... La Olt observatiile de rate cu cap alb sunt foarte rare si neregulate, sansele sunt slabe. Bineinteles, imi pastrez regula de baza de a nu merge sa vad pasari descoperite de altii, ci sa gasesc eu exemplarele in mod spontan. 
    Ratele sunt foarte sperioase si prefera cele mai inabordabile cotloane. Acum am  observat-o la prima ora a diminetii, nu intamplator probabil. Fiind rate scufundatoare, avand si activitate nocturna, probabil ca sunt mai vizibile la rasarit si apus, pe timpul zilei stand undeva ascunse in adaposturi.
      Prefera apele saline, salmastre, in afara de Techrighiol nu sunt multe lacuri sau zone de apa care sa intruneasca conditiile preferate de ele.
      Se spune ca mai demult, tot in trecutul obscur si voalat de mistere, rata cu cap alb ar fi si cuibarit la Techirghiol si Agighiol. Posibil, dar o cuibarire nu a mai fost dovedita, sau redovedita, de mult timp. Locurile ei predilecte de cuibarire, ale speciei deci, sunt in Asia Centrala, mai ales in Kazahstan. Ramane intrebarea daca s-a micsorat numarul ei la locurile de cuibarire sau pur si simplu si-a schimbat preferintele pentru locurile de iernare.
   Vorbind de aceste locuri, trec si pe la noi in numar foarte mic, dar majoritatea ierneaza in Turcia. Exista populatii si cuibaritoare si de iernare si in Spania. Acolo intalneste si o ruda a ei mai apropiata, rata jamaicana, o specie exotica, cu care poate hibridiza.
     Este o rata de marime mica, de culoare cafenie, iar numele de "cap alb" vine de la penajul nuptial al masculului. Acesta are un cap de culoare alba stralucitoare, culoare bine pusa in valoare prin contrast de o calota subtire neagra, si un cioc de culoare albastra. La noi in tara mult mai rar apar masculii, cel mai des sunt vazute femele. Acestea au o culoare cafenie peste tot corpul, la cap au o dunga transversala brun inchis peste obrazul alburiu. In conditii bune de vizibilitate sunt inconfundabile, au si un cioc gros caracteristic, cu un fel de umflatura la baza.
      De cuibarit, o face pe lacurile salmastre din stepa, lacuri care sa fie si bogate in hrana, dar si nederanjate de prezenta oamenilor, de rapitori, este o rata sensibila si pretentioasa la conditiile de trai. E o specie vulnerabila, din cauze multiple si complexe, facand protectia si redresarea ei dificile de realizat

miercuri, 29 iulie 2020

BIODIVERSITATEA IN PADURILE DE SALCAMI (5), NEVERTEBRATE






     Nevertebratele din padurile de salcami sunt imens de multe. Ele sustin gama variata de pasari, prezentata deja la o postare precedenta si, la randul lor, sunt sustinute de o flora variata. Cu aceeasi mentiune insa, au o viata ascunsa, de multe ori o viata de noapte, sau subpamanteana, asa ca prezentarea mea este doar un mic fragment, la suprafata si in lumina de zi, al acestei bogatii de viata in registru minor.
     Cei mai vizibili sunt fluturii de zi. Fluturii de noapte sunt foarte numerosi dar nu sunt cuprinsi in prezentarea mea intrucat nu am facut niciodata o cercetare specializata pe timpul noptii. De fapt, nici macar  cercetare simpla nu am intreprins pe timpul noptii, nu am vizitat padurile de salcami in acest interval. Tot pe timpul zilei m-am intalnit prin ierburile din padure sau pe copaci cu diferite alte insecte: lacuste, cosasi, libelule, gandaci, albine si viespi salbatice, muste, tantari, acestea fiind categoriile cele mai vizibile si mai numeroase. 
     Tot la acest capitol voi adauga si alte tipuri de vietati, crustacee, melci, moluste, arahnide, etc.
     Apreciez ca nevertebratele observate de mine se inscriu la nivelul de mult sub 10 % din varietatea existenta in padurile de salcam.