Translate

Se afișează postările cu eticheta phylloscopus sibilatrix. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta phylloscopus sibilatrix. Afișați toate postările

miercuri, 11 mai 2016

PITULICE SFARAITOARE, Phylloscopus sibilatrix

PITULICE SFARAITOARE, Phylloscopus sibilatrix













        Este cea mai aurie dintre pitulicile de pe la noi, fara "luminitele" de pe piept si de la sprancene nici nu as fi reusit s-o reperez in foliajul dens si verde-intunecat al padurii. 




    De fapt, era un grup mai mare de pitulici sfaraitoare, probabil proaspat sosite din migratie, in aprilie. Din acest punct de vedere pot sa spun ca mi se pare cea mai tarzie dintre cele trei tipuri mai raspandite de pitulici de pe la noi. Pitulicile mici si cele fluieratoare apar inca din luna martie, sosesc destul de regulat pe la mijlocul lunii martie, le vezi atunci trecand in mici grupulete in pomii inca desfrunziti. La pitulicea sfaraitoare, misiunea devine mai grea, frunzisul pomilor lasa prea grele cortine pentru pasarile cele marunte din paduri si cranguri.




       Intr-adevar, pitulicea sfaraitoare este o pitulice a padurii, cu arbori inalti, fara mult subarboret. Misiunea zaririi ei e ingreunata si de faptul ca isi cauta hrana la inaltime in copacii maturi, labirinte de crengi si frunze la multi metri deasupra observatorului.
      Numele de "sfaraitoare" nu suna prea inspirat dar descrie oarecum cantecul ei, care se diferentiaza de cel al celorlalte pitulici prin niste note prelungi. Are insa doua tipuri de cantec, in afara de notele prelungi "sfaraite" mai are si un ciripit maruntel si continuu, pe un ton mai grav insa, diferit de cel al frunzaritelor. Ar putea semana cu frunzarita galbena prin auriul de pe gusa si piept dar e vizibil mai mica si are o alta forma, nu atat de prelunga ca cea a frunzaritei. O nota alungita in corpul ei o are insa pitulicea sfaraitoare prin lungimea aripilor care aproape ca ar ajunge cu varful la lungimea cozii daca nu ar obsinui sa si le tina putin lasate. 





Acest caracter de diferentiere e important in raport de pitulicea mica si cea fluieratoare, care si ele pot avea intr-un grad mai mare sau mai mic nuante de galben si oarecare spranceana decolorata. Picioarele sunt in general in culoare deschisa, un caracter in plus de diferentiere fata de pitulicea mica, dar nu si fata de cea fluieratoare.


Niciodata insa acel galben al celorlalte pitulici nu straluceste curat, e mai sters, mai estompat, sau mai amestecat cu alte nuante. La pitulicea sfaraitoare e un galben pur si la piept si la spranceana si in plus este accentuat si de penajul alburiu de pe abdomen.



       Cum am mai spus, e o pasare strict migratoare, migreaza in Africa tropicala si ecuatoriala, soseste prin aprilie, din ce am observat eu, si incepe sa cuibareasca in sfarsit de aprilie si mai. Interesant e faptul ca pe cat de arboricola este in cautarea hranei, la cuibarire isi alege totusi solul, cuibarind in covorul adanc de frunze al padurii, la adapostul unor crengi cazute, mascata de trunchiul vreunui copac sau in tufe scunde, aproape de pamant. Oricum cuibul trebuie sa fie foarte bine ascuns intrucat atat ouale cat si puii cad prada altor pasari, nu numai rapitoarelor consacrate, ulii, soimi, dar si gaitelor sau ciocanitorilor de talie mare. De aceea cuibaritul in copac ar fi mult mai expus pericolelor si vederii acestor pasari, apropierea de sol ofera mai multe ascunzisuri. Ouale sunt bineinteles foarte micute, ca si ea, si de o aparenta generala maronie, fiind in fapt albicioase cu foarte multi pistrui, pete brune. Aceasta culoare le face neobservate pe sol sau in vecinatatea solului, printre crengi si frunzis uscat. Creste cca 5-6 pui, mai rar 7-8 si depune maxim doua ponte pe an, mai ales atunci cand primul cuib este distrus/pradat. Regula ar fi la ea insa o singura ponta pe an, spre deosebire de multe alte pasarele care depun in mod obisnuit doua ponte, unele gasind timp chiar si pentru a treia.
        Femela si barbatusul seamana la penaj. Chiar si juvenilii au culorile aurii in penaj, uneori mai terne dar alteori mai evidente, fiind inconjurate de mult puf alb.
        Posibil sa fie la fel de raspandita ca si celelalte doua specii de pitulici mentionate, dar e mai greu de observat, preferand padurea matura fara mult subarboret. E intalnita in zona de foioase. 



      Se mai gaseste si in parcurile tip padure dar in general, in gradini si parcuri, avand tufe de tot felul si solul fiind mereu deranjat de trecatori, se gaseste mai rar.