Translate

Se afișează postările cu eticheta alunar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta alunar. Afișați toate postările

miercuri, 7 ianuarie 2015

ALUNAR, Nucifraga caryocatactes

ALUNAR, Nucifraga caryocatactes




























     Cine se scoala de dimineata departe ajunge... Amintiri, e tot vara, si ma scol inainte de rasaritul soarelui ca sa trec muntii in Transilvania. E numai a mea toata Transalpina. 



     Curba dupa curba, viteza te poarta mult mai repede decat ochii care zabovesc pe privelisti si te ia o usoara ameteala. Iesi pe varf, in aerul rece si iti revii in boarea proaspata a rasaritului.




     Mici si inviorate printre pietrisuri se usuca de roua floricelele inaltimilor, in forme si culori variate.





      Magarusii din Stefanu sunt deja la pascut, par salbatici si indiferenti la strada. Asteapta masinile cele multe ale aglomerarilor de week-end ca sa iasa la fotografiat cu turistii.



    Acum stiu si ei ca momentul e prea solemn si pur, tacerea si pustietatea muntelui ii aduce la chemarea lor naturala.





 Si poneiul si-a adus aminte de pajistile lui naturale din muntii nordici si se integreaza peisajului inca neatins.






    Doar varful e in lumina, padurea de brad e in ceata. Soarele ramane undeva agatat intre cetini. 






     E o atmosfera misterioasa, usor infrigurata, la propriu si la figurat. 






     In lumina laptoasa zboara o pasare ce o zaresc pentru prima data. Tovarasilor mei de drum le pare o cioara, cea mai banala dintre ciori pentru care nu doresc sa opreasca, dar ochiul meu antrenat i-a zarit dunga alba de la coada in graba "ciorii" de a da bir cu fugitii.




    Ne contrazicem indelung, era o cioara, ba nu era o cioara. Ca sa-mi faca in ciuda si sa pierd batalia, pasarea, ascunsa printre ramurile de brazi, incepe sa caraie chiar ca o cioara.

  




Nu se vede, ba se vede, o secunda - mi-e de ajuns. E un alunar. Nu stiu oamenii mei ce e un alunar si cat imi este de pretios, raman cu impresia ca e un fel de cioara, o stancuta, ca e mai micut, ca e mai pestrit in tonuri de maron, ca are un tiv alb la coada, ca e mult mai rar...eh, detalii.




















     Am inceput un joc al pandei, care mi-a rapit poate mai mult de o ora, doua din recordul meu de timp de ajuns in inima Transilvaniei, hat, departe, la Targu Mures.



      Brazii alcatuiau un scut impenetrabil dar am observat ca alunarul dorea neaparat sa ciuguleasca niste seminte de brad cazute pe asfalt. Trebuia sa-l astept sa se hotarasca sa coboare din brazi pe sosea si se hotara tare greu. Nu ma lasa sa ma apropii dar eu cam pricepusem care e distanta maxima pe care mi-o permite. Problema principala era ca se trezisera turistii, motocicilistii, localnicii cu treburi si cand mi-era lumea mai draga si puteam sa fac poze trecea cate un nepoftit din acesta si-mi speria alunarul. Iar mai trecea un timp imens pana sa capete curaj sa coboare. La un moment dat credeam ca l-am pierdut, din cauza unui grup masiv de motociclisti galagiosi dar l-am gasit mai sus pe sosea. In fine, mi-am petrecut toata dimineata alergand sus-jos pe o bucatica buna de sosea transalpina, ca sa inregistrez prima mea intalnire cu un alunar. 









      In jumatatea de nord a tarii e mai des. Dar nici pe acolo nu e o pasare chiar comuna. La noi e limita sudica a arealului sau, e o pasare ce prefera taigaua.  Cuibareste pe alocuri in padurile intinse de brad ale muntilor, paduri umede, racoroase.










 Nu e interesat atat in climatul padurii ci in productia ei de seminte. Hrana sa principala o constituie semintele de brad, pin, molid.




     Ii mai plac si alunele, de aici denumirea de alunar. Numele latinesc se traduce prin "spargatorul de nuci". Ar fi si nucile o hrana buna daca le-ar gasi prin padurile de brazi. Le mai gaseste iarna, atunci cand porneste in mici invazii spre sud si vest si ajunge chiar si prin gradini si parcuri. 
     Mai are obiceiul de a ingropa semintele ca pe un fel de provizii, contribuind astfel la regenerarea padurii cu puietii rasariti din semintele ramase de la alunari. La fel face si gaita, mai ales cu ghindele de stejar. Dealtfel alunarului i se mai spune gaita de munte. Eu nu prea folosesc aceasta denumire intrucat la noi si gaita cea adevarata cuibareste mai ales in zona de munte, coboara in numar mare la deal si campie prin sfarsitul lui august. Cel putin asa se intampla in sud-vest. Aici in sud-vest alunarul e o pasare rara, versantii sudici ai Carpatilor Meridionali au paduri putine de brad, iar patrunderile de iarna ale alunarilor vin mai ales dinspre nord-est si rar ajung in coltul opus al tarii. 







      Vazut in fotografii alunarul ar putea parea asemanator graurului cu haina lui impestritata marunt dar in realitate mie mi s-a parut cam de aceeasi marime si oarecum confundabil cu o stancuta. Este mai mare, mai trupes ca un graur, are aproape aceleasi dimensiuni cu o stancuta iar de la distanta maronul hainei nu e clar, bate spre gri. 
    Dealtfel alunarul chiar face parte din aceeasi familie a corvidelor. Are si acel specific "cra-cra", sunetul cunoscut al ciorilor. 








       De cuibarit cuibareste devreme, cam toate pasarile din padurea de brad incep devreme cuibaritul. Puii trebuie sa iasa cat mai repede din ou pentru a prinde toata energia vitala a sezonului mai bland. 
     Iarna alunarul isi paraseste taigaua nu atat din cauza asprimii iernii ci in anii cu productie slaba de seminte. Din neamul corvidelor fiind, e foarte inteligent si adaptabil, oportunistic chiar in ce priveste hrana si poate manca si multe alte lucruri in afara de seminte - fructe de padure, oua de pasare, mici pui de rozatoare, insecte. Totusi e destul de sfios fata de asezarile oamenilor si nu depaseste zona hranei naturale oferita de paduri. 
      La noi in tara e mai des in zona Carpatilor orientali, unde exista paduri intinse de conifere. In anumite ierni pasari hoinare ajung si in sud dar mai ales in sud-est. Mai exista patrunderi si pe partea de vest dar mai sporadice. 
     Alunarul meu e observat in plina vara, cel mai probabil o pasare cuibaritoare in zona, in vaile reci ale Parangului la trecerea spre Sureanu. 
      









  2018, sfarsit de decembrie





































  Surprinzator,  in perioada de sfarsit de aprilie si inceput de mai m-am intalnit cu un alunar in acelasi loc de iernare, era acelasi exemplar probabil, sau poate altul, insa destul de statornic in acele locuri. Poate un subadult care inca nu cuibareste anul acesta, sau, cine stie, o cuibarire mai neobisnuita in zona submontana, desi nu prea cred in aceasta varianta.