Translate

Se afișează postările cu eticheta clangula hyemalis. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta clangula hyemalis. Afișați toate postările

sâmbătă, 7 ianuarie 2017

RATA DE GHETURI, Clangula hyemalis

RATA DE GHETURI, Clangula hyemalis









     O specie de rata marina nordica, mai mult accidental la iernat in tara noastra - cateva exemplare in fiecare iarna, cele mai multe la Marea Neagra. Eu am vazut-o insa pe Olt, singura, probabil alipita vreunui stol din alta specie din aceleasi tinuturi de gheata.












        E o rata ce prefera sa cuibareasca pe coastele marine si sa-si caute hrana in apele Oceanului Arctic, printre gheturi. Cand crusta de gheata de dincolo de pol devine din ce in ce mai de neindurat sub anotimpul iernii, anotimp al frigului dar si al intunericului prelungit, ratele de gheturi pornesc la "sud", Sudul lor fiind mai mult nordul Europei, la Marea Baltica si Marea Nordului. Cateva exemplare mai ajung si la noi, mai exact la Marea Neagra, si de acolo, in cautare de ape dezghetate si populate inca de vietati acvatice, pe anumite rauri interioare, cum ar fi Oltul.





      E o rata scufundatoare, cu activitate preponderent diurna. Eu am observat-o imediat dupa rasaritul soarelui si ce m-a frapat a fost silueta ei delicata si micuta, chipul ce pare surazator datorita confomatiei ciocului si a petelor vesele din obrajori. 



       Nu statea si nu se scufunda cu celelalte rate ci cu un grup de corcodei mici si pufosi, care pareau mai potriviti staturii ei.






      Exemplarul vazut de mine e o femela, penajul ei de vara, din perioada de clocire, nu difera mult de cel de iarna, e ceva mai inchis insa, mai ales in zona capului. Iarna se deschide la culoare, pastreaza doar niste pete in obraji. Asemanator este si penajul masculului in iarna, doar ciocul il are mai colorat, pe jumatate portocaliu spre rosu. Un penaj deosebit il are insa masculul in perioada nuptiala, atunci capata un model sofisticat de pete de culoare inchisa pe un fond de alb stralucitor. Ce e mai important este ca in primavara are si o coada lunga, foarte lunga chiar, bifurcata si usor incovoiata spre interior, ca un design elegant. Greu de gasit la noi in tara un mascul in astfel de penaj nuptial, la vremea cand imbraca aceasta haina, e plecat demult spre zonele lui de cuibarire, pe coastele nordului extrem al continentului. Dealtfel in alte limbi rata de gheturi isi gaseste denumirea pornind tocmai de la aceasta coada - rata-cu-coada-lunga.
       Cum spuneam cuibareste pe langa coastele arctice, cuibareste pe pamant, isi captuseste cuibul cu puf, un puf calduros si impermeabil, ca multe rate si pasari de apa nordice.








       La iernat se aduna in grupuri mari si foarte mari, aceste grupuri pot fi vazute insa mai ales la Marea Baltica, locul predilect de iernare, niciodata la noi. La noi in tara, o pereche, un cardisor mic sau chiar un singur exemplar - sunt deja o sarbatoare pentru birdwatcheri cand sunt gasite.