CIUF DE CAMP, Asio flammeus
O pasare ce cuibareste mai ales pe intinsele campuri cu mlastini si vegetatie scunda din nordul continentului. La noi in tara e o pasare de pasaj, uneori chiar poposeste perioade mai mari sau mai mici la iernat, in functie de vreme.
Eu am intalnit-o (deocamdata) o singura data, primavara. Aparitiile ei la noi in tara sunt destul de rare, mai ales in Dobrogea dar si prin Campia de Vest si Campia Romana. Prefera nu doar campul ci si apropierea apei, mlastini, lacuri, coastele marii chiar, in principal chemata acolo de bogatia de rozatoare, pasari, lilieci, insecte.
Putea sa ramana o intlanire fugara, sau poate chiar o intalnire ratata. Caci zborul ei de la distanta mare mi-a parut asemanator femelei de erete vanat sau poate chiar al unui vanturel rosu mai mare. Are o culoare maronie dar in razele soarelui de apus desenul penajului capata nuante de flacara, de flama, aspect ce a inspirat si denumirea ei de "flammeus".
Era o seara de aprilie deosebita, seara ce nu s-a mai repetat nicicand, cu o activitate foarte sporita de rapitoare variate.
De la distanta culorile aripilor se amestecau topindu-se intr-o senzatie uniforma parasita de detalii. Altceva mi-a atras atentia si anume conturul foarte plat si rotund in partea din fata, acolo unde ar fi trebuit sa fie un profil mai ascutit pentru identificarea ca erete.
Am inceput apoi "urmarirea" si asteptarea. Nu parea sa se concentreze pe prezenta mea decat daca observa miscare. Mi-am ales o departare comoda si pentru ea si pentru mine, o solutie de compromis. De fapt, poate ca nu distanta ar fi fost problema ci lumina care se stingea incet dar sigur peste noi. Doar zarea vinetie mai arunca o limpezime vederii pana cand s-a innoptat, brusc parca, si definitiv. Numai ochii galbeni stralucitori ai pasarii mai luceau. Am citit despre privirea lor "rece" dar impresia mea subiectiva a fost cu totul alta. Parea o papusa cu ochi calzi, cu gene negre lungi desenate la coada ochilor . Poate era un mascul dar din cauza ochilor mari cu "gene" lungi, rimelate parca si ondulate, eu am perceput-o ca pe o femela, ca pe o printesa a noptii. Sau, mai exact, ca pe o papusa, cu forma specifica papusilor rusesti, Matrioshka. Asa o si strigam din cand in cand ca s-o fac sa intoarca capul spre mine.
Incremenisem la aceeasi distanta de la inceput pana la sfarsit, una cu pamantul, si ma tolera. Intelesesem ca imi acorda cei 10-15 metri si ca ma lasa s-o admir, cu conditia sa nu o deranjez din treburile ei importante.
Cu spatele la mine isi rotea capul in stanga, in dreapta si jur imprejur, la 360 de grade, pentru a auzi zgomote. Poate si pentru a vedea dar mie mi s-a parut ca reactioneaza mai mult la zgomote. Fata ei rotunda, ca un disc, marginita de un contur marcat de pene albicioase, actioneaza ca un fel de antena parabolica si capteaza sunete spre urechile ei cu auz foarte sensibil. Capul este impodobit cu doua urechiuse mici, de fapt doua smocuri de pene, pe care le tine insa de multe ori culcate. Nu acele pene capteaza sunetele, nu sunt echivalentul "ciulirii' urechilor la mamifere cand pavilioanele se ridica si se indreapta in diferite sensuri pentru a percepe sursa si directia sunetului. Ridicarea urechiuselor la ciufi corespunde mai ales unor stari emotionale, nervozitate, curiozitate, amenintare, surescitare.
Ciuful "meu" de camp parea foarte relaxat, nu si-a ridicat nicio clipa urechile.
Relaxat si poate infometat, cauta ceva prada pentru scurtul lui popas prin tinuturile noastre.
Cuibareste ciuful de camp mai ales prin nordul Rusiei, asa ca numele de Matrioshka putea sa fie foarte potrivit, mai ales pentru exemplarele ce traverseaza sud-estul tarii noastre. Mai pot fi exemplare ce cuibaresc in Scandinavia - in Norvegia, Finlanda, dar e posibil ca acelea sa aleaga rute mai vestice, desi nu e o regula.
Isi fac cuibul pe sol, in mici adancituri captusite usor. Cuibul nu e foarte adapostit si deseori se intampla ca ponta ciufului de camp sa fie distrusa de pradatori. Asa sunt campiile reci ale nordului, nu ofera nici vizuini, nici scorburi indestulatoare, nici copaci cu coroane inalte. Acestor conditii aspre insa ciuful de camp le face fata de mii de ani, rezistand in numar destul de bun in acele locuri. Un numar echilibrat desigur cu posibilitatile de hrana. Doar in ultimele decenii s-a inregistrat un declin de populatie, cauzele fiind multiple, unele dintre ele de natura antropica.
Se pare ca ar fi ceva mai diurna, sau cel putin crepusculara, in raport cu ciuful de padure. Eu am intalnit-o exact la lasarea serii, seara tarzie, aproape noapte.
Uneori pe timp de iarna se mai strange si in grupuri, ceva mai mici si mult mai rare decat ciuful de padure. De fapt zona noastra temperata nu este locul ei de iernare. Migreaza tocmai in Africa, doar in zonele si perioadele mai blande de iarna se intampla sa mai zaboveasca pe aici.
Alt ciuf de camp, tot la malul marii, de data aceasta la propriu, o observatie de toamna relativ tarzie (2017) Poate nu l-as fi observat pe ciuful de camp, sau poate, dimpotriva, l-as fi observat si fotografiat mult mai bine, daca nu l-ar fi alungat un pescarus. Seara tarzie, ciuful statea la panda sau poate doar statea ascuns dorindu-si sa fie lasat in pace. Foarte vigilent si aprig rival, un pescarus l-a reperat si l-a pus pe fuga. Nu s-ar fi dat nici gonit, nici lovit ciuful de padure, ar fi vrut sa-i dea o lectie pescarusului si sa ramana acolo unde era, in apropierea tarmului de mare, mult cautat de vietati la inserare. Talia foarte mare a pescarusului, agresivitatea si vocea lui stridenta au invins pana la urma, nu in sensul lovirii sau ranirii ciufului ci al convingerii lui sa plece din teritoriul pescarusilor. Cel putin momentan, e foarte posibil ca ciuful sa se fi intors pe nestiute sa-si reia locul preferat. Din pacate a cazut noaptea intunecata si nu am mai putut observa. Posibil si sa fi plecat de tot, nu prea departe, dar cel putin in afara razei de actiune a pescarusului nervos.