CIOCANITOARE PESTRITA MARE (2), JUVENILI, Dendrocopos major
Nu stiu inca daca e chiar o regula, insa din cate am observat, ciocanitoarea pestrita mare, spre deosebire de cea de gradina, isi alege palcurile de padure mai umeda si mai umbroasa, chiar si atunci cand aceste palcuri se afla intr-un parc. Nu sunt rare cazurile in care cele doua ciocanitori coexista dar, daca coltul de padure tinde mai mult spre umbrire si umiditate, stapana lui va fi specia de ciocanitoare pestrita mare, iar daca tinde spre insorire si oarecare uscaciune atunci va fi cel al ciocanitoarei de gradini. La mijloc de mai, in timp ce ma uitam mai mult dupa ciuperci si melci prosperand in umbra deasa si uda a arborilor inalti, am vazut furisandu-se discret dar grabit, un barbatus de ciocanitoare pestrita mare.
Foarte grabit, grijuliu si plin de afectiune, tatal-pasare strangea agoniseala hranitoare pentru puiul lui. Nu ii mai ajungea scoarta copacului, cobora des pe pamant, pe la radacina tufisurilor, prin iarba, peste tot pe unde stia el ca ar putea sa gaseasca merinde buna si multa. Undeva prin inaltul arborilor batrani si stufosi glasul copilului il chema nerabdator.
Nerabdarea parea sa fie mai ales in legatura cu descoperirea lumii noi, decat cu hrana. Se citea pe chipul micutei pasari curiozitatea, scotea un pic cioculetul pe iesirea scorburii, pretinzand ca plange dupa hrana, dupa care se uita in toate directiile, in sus, in jos, in stanga si in dreapta...cu teama, cu emotie, cu frica sa nu-l prinda parintii ca pe un "dl Goe" nazdravan cu capul pe geamul trenului...
Cunosc aceasta neliniste a puilor foindu-se in cuib. Ii cheama viata, uneori ii cheama moartea. Adolescenti impetuosi, cu dor de zbor mai mare decat forta gravitationala a prudentei, unii zboara prea devreme, altii cad, altii, mai norocosi, supravietuiesc prin iarba cu ajutorul parintilor. Nu-i chip sa le opresti aceasta nazuinta, de multe ori este un impuls brusc ce se transmite de la puiul mai curajos si mai pregatit la toti fratii, indiferent cat de pregatiti sunt sau nu pentru viata cea aspra de-afara.
Nu stiu soarta micului pui din pozele mele, dragut ca o jucarie. Cand am sosit la doua zile sa vad daca mai e in cuib m-a intampinat doar linistea. Poate plecase chiar de-a doua zi, de obicei, dimineata la prima ora se hotarasc brusc puii si parasesc cuibul, ca si cand ar indeplini o hotarare bine gandita toata noaptea. Nu l-am mai vazut nici prin copacii din jur, dar de aici nu poate fi trasa nicio concluzie. Doua zile sunt multe si lungi in viata puilor de pasare. Frenezia galagioasa a parasirii cuibului dureaza uneori doar cateva ore, de aceea e important sa ai noroc si sa prinzi momentul. Apoi regula este lasarea linistii totale. Nu stii si nu vei sti niciodata daca puiul e undeva ascuns aproape, deja destul de viclean si priceput intr-ale camuflarii, daca s-a volatilizat spre alte locuri sau daca a disparut ca o micuta piesa de puzzle in implacabila inlantuire trofica.
Cateva clipe ti-a ingaduit sa te bucuri si tu de vesela lui aparitie la "fereastra" (si totodata "usa") scorburii. Cineva imi spunea ca postura lui ii sugereaza un ceas cu "cuc". Intr-adevar, cred ca acel creator al ceasului cu cuc a avut in minte un pui de ciocanitoare cand a conceput designul, chiar daca auditiv a apelat la cuc. Pasarea din ceas nu poate sa fie chiar un cuc, pentru ca acela nu locuieste niciodata in scorburi. E un cuc-ciocanitoare, chiar daca nu exista in realitate o astfel de pasare, fantezia omului poate sa creeze orice.
Revenind la puii reali ai ciocanitorilor, seamana foarte mult la penaj cu adultii, dar la infatisare au acea rotunjire specifica copiilor, chip micut si bucalat, chipul adultilor devine mai prelung si mai ascutit. Interesant ca la ciocanitoarea pestrita mare rosul foarte decorativ din zona capului este cel mai pregnant tocmai la juvenili si mai putin la masculi. La masculii adulti, "sapca" rosie e lasata pe ceafa, fiind evidenta doar din anumite pozitii, iar la femele rosul dispare de tot. Copilul pastreaza culoarea rosie chiar in crestet, inflorita uneori intr-o zburleala asemanatoare ciocanitorii de stejar.
De cele mai multe ori, in aproape doua treimi din cazuri, tatal pasarelelor este cel care e vazut mai des avand grija de puii mari si de juvenilii plecati din cuib. Explicatia ar fi ca mama e mai epuizata de munca grea a ouatului, clocitului si ingrijirea puilor mici. Ii trebuie un timp pentru refacere. Dar si mamele raman pe aproape si ajuta la hranirea puiului mare. E adevarat ca masculii multor specii sunt mai specializati pe vanatoare, insecte, viermisori, sunt foarte priceputi si ar fi pacat ca aceste abilitati sa nu fie folosite la maxim si transmise noii generatii.
Nu se poate sti la juvenili daca sunt fete sau baieti. Abia spre iarna isi imbraca penajul de adult, masculii pastrand culoarea rosie la spate iar femelele pierzand-o cu totul.
Dupa ce parasesc cuibul mai stau o perioada pe terenul parintilor dupa care pleaca sa-si gaseasca propriul lor teritoriu.
2 iunie 2020
Septembrie 2020, un juvenil mascul, in plin proces de schimbare a penajului de pe crestet. Se observa cum se pierde pata rosie din varful capului, specifica puilor si cum se formeaza treptat pata rosie de la ceafa specifica adultilor masculi.
19 iunie 2021, Valcea