LA DISTANTA DE UN SECOL, Schimbari mari si mici (1)

LA DISTANTA DE UN SECOL, Schimbari mari si mici (1)

      Sunt multi observatori de pasari si ornitologi care folosesc des cuvantul "comun", referitor la o pasare sau alta. Vor sa spuna prin el ca respectiva specie este foarte frecventa, usor de vazut in toate zonele, o specie infloritoare, cu multi indivizi. Eu folosesc mai rar acest cuvant, pentru ca are un caracter prea relativ, prea nesigur. O specie, oricat de exploziva ar parea la un moment dat, nu este niciodata scutita de fluctuatiile negative, atat in spatiu cat si in timp. Mai ales in timp, si acesta va fi subiectul viitoarelor mele postari, pana la aparitia vreunei noi specii de adaugat in catalogul alfabetic pe care incerc sa-l creionez pasarilor din tara mea. Pe langa cautarea pasarilor in teren, sau cautarea lor in experientele altor observatori, publicate pe internet, experiente actuale, ma intereseaza foarte mult si evolutia in timp a prezentei speciilor pe teritoriul Romaniei. O oglinda foarte amanuntita a avifaunei de acum mai bine de un secol ne-a fost oferita de Dionisie Lintia, aceasta cuprinzand nu numai experienta proprie de cercetator si director de Muzeu ornitologic, dar si experienta culeasa din literatura de specialitate incepand cu anii 1800, si de la diversi colectionari - pe primul loc situandu-se Robert Ritter von Dombrowski, preparatorul colectiei de pasari a Muzeului Antipa in perioada 1895-1930. Exista si alte lucrari ornitologice din acea perioada, insa informatiile sunt mai sintetice si indreptate spre diferite teme de cercetare, pe cand in lucrarea lui D.Lintia nu lipseste la nicio specie o descriere amanuntita a prezentei si raspandirii ei pe teritoriul tarii. Aceste radiografii, vechi de aproape un secol, constituie primul termen de comparatie, in functie de care o sa precizez cum am perceput eu noua situatie la nivelul anilor 2010 - 2020.

      Observatiile inregistrate de D.Lintia se refera in principal la perioada 1900-1955. Diferenta este deci de aproape un secol.

      Cea mai surprinzatoare schimbare, cea care m-a si determinat sa fac un astfel de demers comparativ, a fost cea legata de gaia neagra, descrisa la nivelul anilor 1930-1950 ca cea mai "comuna" pasare rapitoare de zi din Romania. Probabil ca nimeni nu banuia pe atunci ca aceasta pasare va fi aproape disparuta la noi, in anii 2010-2020. Noi, care numim astazi specia Buteo buteo ca "sorecar comun", mimand chiar o anumita satietate de observatori blazati de aparitiile sale persistente, am fi uluiti sa aflam ca in viitor, peste 50 de ani de exemplu, acesta ar deveni o "rara avis". Dar sa nu anticipez, pentru ca nu la toate speciile schimbarile sunt spectaculos in jos, nici macar uniform in jos, exista si schimbari pozitive. Alte schimbari privesc perioadele de tranzit, de iernare, de cuibarit. Si pentru ca aceste schimbari sunt atat de variate, unice pe fiecare specie, o sa le rezum pe cele mai importante, pe fiecare grupa de pasari, cu speciile ei.

Lebedele - pentru specia Cygnus olor, lebada cucuiata, in decurs de un secol s-a produs o schimbare notabila in ceea ce priveste iernarea. Intelegi de ce li s-a putut da denumirea de lebede de vara, in trecut, desi astazi denumirea e in contradictie cu prezenta masiva a acestei lebede la noi pe timp de iarna. In perioada interbelica, asa cum noteaza Lintia, pasarea era aproape absenta la iernat. Prezenta in stoluri mari in tranzitie - toamna si primavara, ca si azi, lipsea in lunile decembrie, ianuarie, februarie. "iarna ne parasesc aproape toate, si numai rar se poate vedea cate un exemplar singuratic". Azi specia ierneaza la noi, si la mare, si pe balti, si in parcurile urbane cu lacuri, si pe raurile mari, cu multe exemplare. Schimbarea aceasta este destul de recenta, de prin anii 1990, si s-a produs rapid, pe parcursul unui deceniu, prezenta lebedelor cucuiate a devenit foarte comuna pe toate tipurile de ape. 

      Pentru specia Cygnus cygnus, lebada de iarna, schimbarile nu sunt atat de mari. Erau si in pasaj si la  iernat intr-un numar nici prea mare, nici prea mic, cam in aceleasi zone, si acum un secol si astazi.

       Schimbari mari la specia Cygnus columbianus, sau bewickii, lebada mica. Aceste schimbari sunt de data foarte recenta, practic eu am sesizat pentru prima data cel mai mare grup de lebede mici (80-90 de exemplare), in octombrie 2014, in Oltenia, grupuri prezente si in anii urmatori. Specia tranzita si ierna in tara noastra intr-un numar foarte mic, de cativa ani insa si-a gasit o ruta de tranzit, cu zeci si peste suta de exemplare, in Oltenia, dar si un loc preferat de iernare aici, in numar mai mic dar destul de consistent.

        La speciile de gaste nu sunt schimbari foarte mari, aceeasi prezenta la gasca salbatica de vara, Anser anser, la clocire, la migratie.

    Pentru garlita mare, Anser albifrons, posibil sa fie o anumita scadere in timp, aglomerarile descrise la inceputul secolului 20 par mult mai numeroase si mai spectaculoase decat aglomerarile ce se pot vedea astazi. La fel, si atunci si azi, se remarca un numar foarte mare in octombrie-noiembrie, dar si ramanerea la iernat in cazul iernilor mai blande.

       Anser erythropus, garlita mica, aceeasi prezenta foarte slaba, amestecata prin cardurile de garlite mari, cam 1-2%, spune Lintia. Pentru anul 1899 descrie observatia unor palcuri intregi de garlite mici, cca 20-30 de exemplare, situatie care astazi pare greu de visat la ea, per total as sesiza o oarecare scadere a unei pasari oricum rare la noi.

      Aceeasi evolutie si la Anser fabalis, nici acum 100 de ani, nici azi, nu alege teritoriul tarii noastre pentru tranzit sau iernare, are prezente mai mult accidentale, in numar mic.

    Celelalte specii de gaste, cu totul rare si accidentale la noi, si acum un secol, si azi, Anser indicus, Anser caerulescens (acum 100 de ani inregistrata doar in Basarabia,un singur exemplar, azi deloc), Branta bernicla, Branta leucopsis.

       O schimbare majora la Branta ruficollis, gasca cu gat rosu, de data aceasta in sens pozitiv. Acum 100 de ani era o prezenta foarte sporadica, astazi e o prezenta destul de sigura si mediu-numeroasa la iernare in Dobrogea (mai ales). Cam de prin anii 1960 s-a produs aceasta schimbare, trebuie spus insa ca si inainte se observau ceva mai multe exemplare decat la celelate specii de Branta, ca si cand pionieri ai speciei cercetau si experimentau deja terenul, tragand dupa ei numere din ce in ce mai mari.

     Stationar la califari, Tadorna tadorna, califarul alb, atunci ca si acum majoritar in Dobrogea dar prezent pe alocuri si in interiorul tarii, in general migrand pentru iernare dar existand si indivizi care sa ierneze la noi - exact ca acum. Califarul rosu, Tadorna ferruginea, o tendinta de scadere puternica remarcata de D.Lintia acum 100 de ani, care ii considera pe cale de disparitie in lipsa unor masuri de protectie.Aceste masuri au venit intre timp, specia s-a stabilizat oarecum, dar nu in numar mare, sunt cateva puncte din Dobrogea unde trecerea de primavara e sigura, mai sunt alte cateva puncte de cuibarire, pe ansamblu, un numar relativ mic, azi si acum 100 de ani. Din literatura reiese ca acum cca 150-200 de ani califarii rosii erau mult mai numerosi, si nu numai in Dobrogea.

      Pentru numeroasele specii de rate, schimbarile sunt putin perceptibile, in general, dar exista si cateva schimbari majore, din pacate negative. Atunci, ca si acum, rata mare era cea mai numeroasa specie de rata, atat la clocire cat mai ales la iernare. Ca si la garlita mare, cardurile de rate mari par descrise in termeni gigantici, mult mai mari ca cele de azi, dar e posibil sa fie si impresii subiective. In rest aceeasi omniprezenta, de la apele marii, Dunarii, rauri, balti si chiar lacuri alpine, vara.

      La rata mica, Anas crecca, putine schimbari, am observat doar date mai tarzii de aparitie a ei la iernare in vechime, in volumul lui Lintia se consemneaza ca prima data de aparitie de toamna, luna septembrie, pe cand eu le-am vazut an de an prezente, in multe locuri deja din august, chiar sfarsit de iulie. 

     Anas querquedula, rata caraitoare, pare sa fi fost mult mai numeroasa la clocire in perioada interbelica, decat astazi. Atunci, ca si acum, ne parasea la iernare, o rata strict migratoare.

      Anas strepera e descrisa ca o clocitoare mai frecventa acum 100 de ani decat astazi, si baltile dealtfel erau mai mari si mai multe. Si atunci insa, evita multe zone aparent propice, din motive neintelese, era o clocitoare mai pretentioasa si mai rara, decat rata mare de exemplu.

       Anas penelope, rata fluieratoare, fara fluctuatii notabile. In schimb Anas acuta, rata sulitar, e descrisa in numar mult mai mare decat astazi. Cardurile de pasaj erau de sute de exemplare, azi nu mai exista asa ceva la noi. Clocirea e data ca indoielnica, sau foarte rara si atunci, iar astazi nici atat, e practic inexistenta.

       Rata lingurar, Anas clypeata, este data ca o clocitoare nu prea frecventa, iar azi dovezile de clocire sunt slabe. In schimb stolurile de pasaj sunt descrise ca fiind foarte numeroase acum 100 de ani, si mai ales cele de iernare, "palcuri mari in iernile blande". Astazi rata lingurar mai ierneaza la noi dar palcurile ei de iarna nu mai sunt asa de mari, prefera alte zone de iernat.

      Rata cu ciuf, Netta rufina, fara schimbari, si atunci ca si acum , o prezenta sigura dar putin numeroasa, cu putine dovezi de clocire si cu palcuri moderate la iernat. Eu nu am vazut personal dar se pare ca in perioada mai recenta, in Delta exista ani in care Netta rufina poate fi vazuta in palcuri foarte mari, mai ales de masculi. Aceste palcuri nu apar descrise in literatura ornitologica interbelica, poae nu existau sau poate au fost trecute cu vederea, sau poate nu au fost mentionate.

        Aythya ferina, rata cu cap castaniu, nicio schimbare majora, o rata numeroasa la clocire si foarte numeroasa la pasaj si iernare, si acum 100 de ani, si astazi.

      O schimbare absolut uriasa insa la Aythya nyroca, rata rosie, care este data de Lintia ca cea mai comuna si raspandita rata, dupa rata mare. Situatia ei de astazi e aproape invers, cea mai putin comuna si raspandita dintre ratele obisnuit clocitoare la noi in tara, o specie care a cunoscut un declin puternic. Si atunci, ca si acum , iarna pleca de la noi, cel putin in miezul iernii nu mai era vazut niciun exemplar. Nici in pasaje numarul lor nu este semnificativ, poate fi observata vara prin locurile in care cloceste, dar aceste locuri sunt desul de putine, si perechile la fel, in numar mic.

     Aythya fuligula, rata motata, fara mari schimbari, specie destul de numeroasa la iernat, cu clocire sporadica, greu dovedibila. Aythya marila, la fel, fara schimbari, prezenta destul de regulata pe iarna si in pasaj, dar in numar foarte, foarte mic.

    La Bucephala clangula, rata sunatoare, se observa o schimbare majora in perioada de clocire. Cu greu se poate face azi dovada ca ar cuibari vreo pereche la noi. In schimb, acum 100 de ani era o clocitoare regulata de-a lungul Dunarii, in zavoaiele cu copaci batrani si scorburosi de acolo.

    Rata de gheturi, Clangula hyemalis, aceeasi prezenta foarte rara, accidentala, la iernat. La fel, rata catifelata, Melanitta fusca si rata neagra, Melanitta nigra.

   Despre Oxyura leucocephala, rata cu cap alb, am citit date  imbucuratoare mai recente, prin anii 1970-2000, cand pareau sa vina multe exemplare pe lacul Techirghiol.  In perioada interbelica insa, atunci cand faceau observatii Lintia si Dombrowski dar si altii, era o aparitie foare rara,  si tot pe ghiolurile din Dobrogea, cu cateva aparitii sporadice si in Transilvania. Dupa anii 2000 si pana astazi aparitia ei a redevenit foarte putin numeroasa, pe cateva lacuri, in special Techirghiol dar si altele, din Baragan, pe Olt, etc, indivizi insa in  numar mic, comparabil cu descrierile din Lintia. In Ardeal aparitia ei astazi este mult mai rara, aproape deloc.

       La ferestrasi exista cateva schimbari, mai ales la ferestrasul mic, Mergellus albellus, care cuibarea la noi in aceleasi zavoaie cu Bucephala clangula. Astazi nu mai exista o astfel de cuibarire.                  Ferestrasul mare, Mergus merganser,  era un oaspete nu foarte frecvent de iarna, intalnit in numar mic, iar la cuibarire, aceeasi cuibarire sporadica ca si astazi. O schimbare ar fi ca azi cuibarirea e certificata pe anumite lacuri mari de baraj din munti, pe cand acum 100 de ani parea sa cuibareasca in Delta si pe ostroavele Dunarii.

        Atunci ca si acum, ferestrasul motat, Mergus serrator, era cea mai rara specie de ferestrasi, prezenta doar la iernat, cam in aceleasi locuri.

        Pelicanii erau in scadere si persecutie dramatica atunci cand Lintia si colaboratorii faceau observatii. Au recomandat masuri de protejare, masuri care au fost luate si si-au facut efectul, intr-o anumita masura, pe parcursul a mai multor decenii, inclusiv deceniul prezent.. Nu s-a mai ajuns la efectivele descrise acum 200 de ani, dar pelicanii au efective frumoase, si poate in crestere. In ultimii ani, Pelecanus onocrotalus a inceput sa urce din ce in ce mai mult pe Dunare, pana in Mehedinti, in peregrinarile lui dupa hrana, nu si la cuibarire. Pelecanus crispus are din natura lui grupuri mai mici, mai putin numeroase, dar se observa si la el o foarte usoara tendinta de crestere. Cuibareste, atunci ca si acum doar in Delta, si ierneaza in numere destul de mici in Oltenia, mai ales, restul parasesc tara si mai la sud. Desi Lintia scrie ca nu s-au vazut niciodata stoluri amestecate de pelicani creti si pelicani comuni eu am vazut totusi, mai ales pelicani comuni amestecati intr-un mare card de pelicani creti, dar si invers. Stolurile cele mai mari de pelicani creti le-am vazut mai ales toamna, zeci de pasari, iar stolurile cele mai mari de pelicani comuni le-am vazut primavara si vara, stoluri de sute si chiar mii de pelicani, cel mai mare numar vazut de mine a fost de cca 2500, in Dobrogea.