Translate

duminică, 12 ianuarie 2020

LA DISTANTA DE UN SECOL, Schimbari mari si mici (3)

LA DISTANTA DE UN SECOL, Schimbari mari si mici (3)


















      Inainte de a trece la grupa numeroasa a limicolelor (a pasarilor de tarm), cateva cuvinte despre o prezenta destul de curioasa din trecut, sub forma de invazii periodice - invazii si patrunderi care nu au mai avut loc insa de mai bine de 110 ani - si anume, GAINUSA DE STEPA, Syrrhaptes paradoxus. 
        Numita si gainusa tatareasca, venind dinspre pustiurile Asiei Centrale, carduri din aceasta specie invadau periodic zonele Europei, incepand bineinteles cu Europa de Est si ajungand pana in Europa de Vest. Ultima mare invazie consemnata a fost in 1908, de atunci provin exemplarele naturalizate de Dombrowski pentru Muzeul Antipa. Pana la aceasta data se inregistrasera invazii destul de frecvente, unele foarte mari. Primul exemplar consemnat este din 1859, in zona Hateg. In 1863, o alta invazie, cu exemplare consemnate in multe puncte din tara, la distanta mare intre ele, Arad, Slatina, Sibiu, Sf. Gheorghe. Cea mai numeroasa invazie a fost consemnata in 1888-1889, fiind colectate multe exemplare, din Maramures pana in Delta. Invazia din 1908 a fost si mai bine documentata si studiata, primele exemplare au fost vazute in zona Deltei si zona Giurgiu, apoi in Baragan, Galati, Satu Mare, Jimbolia. Cardurile erau unele dintre ele destul de mari, altele mai mici, marimi cuprinse intre 5 -60 indivizi. Perioada aceste migratii in masa neregulata era aprilie-iunie. Motivul ei era considerat a fi o cautare de noi locuri de clocire mai prielnice, in conditiile unei inmultiri prea mari in locurile lor de bastina nu foarte ofertante, locuri desertice. Posibil ca intre timp acest numar sa fi scazut atat de mult in locurile lor de bastina, incat niciodata sa nu mai fie necesare pentru specie astfel de roiri inspre vest, adica inspre Europa. Cert e ca din 1908 nu s-a mai inregistrat aparitia acestei pasari si nici nu mai e asteptata prea curand.  
       Trecand la limicole, cateva cuvinte despre PASAREA OGORULUI, Burhinus oedicnemus. Aparent, fraza scrisa de Lintia acum aproape 100 de ani se potriveste si azi situatiei pasarii ogorului. "Raspandirea acestei specii este foarte sporadica; ea se gaseste pe litoralul marii si in stepele aride din Dobrogea, ca si pe cursul superior al Dunarii". Oricat de sporadica ar fi fost ea in anii interbelici, astazi acest caracter sporadic s-a accentuat, intrucat a disparut complet cuibarirea ei in multe locuri de pe cursul superior al Dunarii, mai ales cele certificate de Lintia in Banat, la Moldova Noua, Becicherecul Mic (Timis). S-a gasit pe atunci un exemplar de pasarea ogorului si la altitudine de 2000 m, pe muntele Tarcu. Astazi astfel de descoperiri in acea zona ar fi cam imposibile. Au mai ramas ceva locuri de cuibarire, punctiforme, in Olt, Dolj, spre Calarasi si in Dobrogea. Nici acolo nu abunda. 
       CIOVLICA RUGINIE, Glareola pratincola: situatia ei nu pare prea schimbata, e valabila aceeasi descriere, "foarte frecventa pe langa mare, vazuta rar in interiorul tarii" - cu mentiunea ca astazi as inlocui sintagma "foarte frecventa" cu aceea de "relativ frecventa". Am gasit-o insa si in interiorul tarii, in colonii relativ mici, in baltile Baraganului, urcand sus pe Dunare pana in zona Teleormanului, nu si mai sus. In Dobrogea, cel mai des pe langa lagune, astazi ca si ieri. 
      CIOVLICA NEGRIE, Glareola nordmanni, o aparitie extrem de rara in prezent, la inceputul secolului trecut prezenta ei este caracterizata prin "obisnuita dar mai rara decat cea ruginie". Dombrowski colectase un numar de 27 de exemplare din Dobrogea pentru colectia muzeala. O alta schimbare majora, pe langa numarul scazut: astazi nici vorba sa mai cuibareasca la noi, in timp ce acum 100 de ani existau mici colonii pe langa Razelm. 
       PRUNDARASII GULERATI, Charadrius hiaticula si dubius, se prezinta cam la fel, primul dintre ei avand aparitii mai rare, celalat mai frecvente. O comparatie exacta intre numarul aparitiilor de atunci si cele de acum e greu de facut cu precizie, terenul ofertant pentru cuibarirea prundarasului gulerat mic este posibil insa sa se fi restrans mult.
        PRUNDARASUL DE SARATURA, Charadrius alexandrinus, considerat in trecut ca o pasare "foarte frecventa" in lagune si pe langa tarmul marii; nu as mai folosi astazi termenul de "foarte". E prezent pe langa mare, dar si pe langa saraturi din Baragan, m-am intalnit cu el regulat insa locurile unde poate fi vazut sunt putine.  
        PRUNDARASUL DE MUNTE, Charadrius morinellus, a cunoscut cu siguranta o scadere, atat in ceea ce priveste pasajul, cat si la cuibarire, care este cel mai probabil disparuta cu totul. Descrierile pasajelor din anii 1900-1950 se refera la mult mai multe puncte din tara, de prin toate regiunile, astazi acestea fiind restranse la Dobrogea si Baragan  mai mult. Si numarul cuprins de aceste stoluri pare sa fi scazut semnificativ. Insa cea mai importanta schimbare apare la cuibarire, prundarasul de munte cuibarea pe alocuri in muntii inalti, in zonele alpine ale Carpatilor, fiind observate cuibariri in Cibin, Cindrel, Retezat, Fagaras, nu multe, dar totusi prezente.
       PLOIERUL AURIU, Pluvialis apricaria: se pot observa cateva schimbari. Acum 100 de ani era considerata o pasare foarte frecventa  in pasajul de primavara, si mai putin frecventa in cel de toamna. Astazi, frecventa s-a egalizat intre toamna si primavara, din pacate, in sensul negativ, adica o frecventa destul de scazuta, sporadica, capricioasa, si redusa la cateva zone, nu generalizata. 
       PLOIERUL ARGINTIU, Pluvialis squatarola, si atunci, ca si acum, ploierul argintiu se intalneste in numar foarte mic, mai ales in timpul pasajelor de toamna. Aceste pasaje erau considerate ca avand loc aproape exclusiv pe langa tarmul marii, observatiile mele de ploier argintiu sunt obtinute insa in Oltenia, exista si observatii de azi din alte regiuni, in numar la fel de mic insa. 
      NAGATUL, Vanellus vanellus, D. Lintia il descrie ca pe o "pasare extraordinar de frecventa si raspandita, il intalnim in toate baltile mai mici sau mai mari, in fanete si pasuni umede" . Impresia mea dupa 10 ani de observatii l-ar da pe nagat ca cea mai frecventa limicola (cuibaritoare), dar nu as folosi cuvantul "extraordinar" de frecvent. E nelipsit din zonele umede insa acestea s-au restrans mult. E foarte dependent si de umiditatea sezoniera, in primaverile ploioase apare prin cele mai surprinzatoare locuri, in cele secetoase, se rezuma la locurile clasice de pe langa apele mari.  In pasajul de toamna insa am vazut aglomeratii mari de nagati, ceea ce poate insemna si o crestere de populatie dar si o inghesuire in putine locuri propice ramase.
        NAGATUL  CU COADA ALBA, Vanellus leucurus, o pasare extrem de rara, 2 exemplare observate in Dobrogea, in 1895. In zilele noastre tot cateva observatii, extrem de putine.
          PIETRUSUL, Arenaria interpres, stationar - aparitii foarte rare, totusi prezenta destul de sigura. 
          FUGACIUL ROSCAT, Calidris ferruginea, fara schimbari majore, grupuri cam de aceeasi marime, in aceleasi perioade si zone, si ieri si azi. 
          FUGACIUL DE TARM, Calidris alpina, identic, grupuri mai mici, sau mai mari, unele foarte mari, de cateva sute, mai ales pe langa mare, dar si in interiorul tarii, la ambele pasaje. 
          FUGACIUL MIC, Calidris minuta si FUGACIUL PITIC, Calidris temminckii, fara schimbari notabile, numere fluctuante de la an la an, in aceleasi zone, nu foarte frecventi , nu foarte rari. 
          FUGACIUL MARE, Calidris canutus, foarte rar, si atunci, si acum. 
          BATAUSUL, Calidris pugnax, situatie identica,  cel mai frecvent limicol de pasaj, in stoluri mari si foarte mari, in multe zone, si toamna si primavara. 
          NISIPARUL, Calidris alba, PRUNDASUL DE NAMOL, Calidris  falcinellus, FLUIERARUL NEGRU, DE ZAVOI, DE MLASTINA, CU PICIOARE VERZI, DE LAC, CU PICIOARE ROSII, DE MUNTE, Tringa sp. - cateva schimbari . si anume: prundasul de namol nu mai este vazut deloc in stoluri mari de cca 20 de pasari ci aproape exclusiv singuratic sau doua-trei exemplare, nu s-a gasit nici acum vreo dovada de cuibarire pentru fluierarul negru, desi aparitia pasarii in haina nuptiala in perioada de clocit ar da de gandit, fluierarul cu picioare rosii nu mai e nici pe departe acea pasare foarte frecventa pe langa toate baltile, exista si cloceste la noi, dar limitat, nici fluierarul cu picioare verzi nu mai este atat de frecvent incat sa apara carduri de zeci de pasari primavara si vara tarziu, si nici fluierarul de munte nu mai cuibareste peste tot, "de la Dunare pana in padurile de brad". La fluierarul sur, se poate spune ca a ramas aceeasi pasare foarte rara, eu am vazut-o pana acum doar de doua ori, pe malul marii, dar si in Oltenia. 
       NOTATITA, Phalaropus lobatus, posibil sa fi fost mai des intalnita inainte, in primavara anului 1903 apareau palcuri de 5-15 exemplare, un an de exceptie totusi, chiar pentru situatia de atunci. Astazi apar destul de rar, si in grupuri mai mici, sau chiar singuratice. 
        PICIORONGUL, Himantopus himantopus, si CIOCINTORSUL, Recurvirostra avosetta: la inceputul secolului 20 se inregistra o scadere numerica fata de situatia anterioara, scadere pusa pe seama desecarilor facute in mai multe regiuni ale tarii. Se observase o restrangere masiva a ariei de cuibarire, situatie care s-a pastrat si azi. Pot fi vazuti in mai multe locuri dar o cuibarire mai notabila o are doar in partea de sud-est a tarii, in preajma marilor balti de la Dunare sau in Dobrogea. 
       Fara schimbari notabile la SITARUL DE MAL, Limosa limosa, interesant este ca si atunci ca si acum doar se banuieste existenta unei cuibariri la noi, fara probe foarte concrete. In linii mari, aceeasi pasare destul de numeroasa in pasaj, cu foarte vagi intentii de cuibarire, mai mult nematerializate.
        SITARUL DE MAL NORDIC, Limosa lapponica, aceeasi specie foarte rara la noi, cu aceleasi puncte unde a mai putut fi observata. in Dobrogea, in Transilvania, astazi si in Oltenia.
         CULICUL MARE, Numenius arquata, identic, o pasare cuibaritoare doar in apropierea Marii, in schimb in pasaj putand fi vazut in palcuri mai mari oriunde pe la baltile mari din interior. 
         CULICUL MIC, Numenius phaeopus, o specie mult mai rara, cu cateva exemplare in pasaj, fara modificari.
          O uriasa schimbare in ceea ce priveste CULICUL CU CIOC SUBTIRE, Numenius tenuirostris, unii autori o dadeau la inceputul secolului trecut drept o pasare mai frecventa chiar si decat culicul mic, astazi este disparuta cu desavarsire, nu mai exista observatii de cateva decenii bune. Era vazuta in numere mai mari la pasajul de toamna, dar aparea si in cel de primavara, in Dobrogea dar si in celelalte regiuni ale tarii. E citat chiar un loc foarte favorabil speciei, si anume lacul Calarasi cu pasunile umede din jur. Era o prezenta atat de obisnuita in apropierea Marii Negre incat unii autori o considerau chiar si cuibaritoare in lagune. Repet, astazi specia este complet disparuta de la noi.
        O scadere masiva a cunoscut si SITARUL DE PADURE, Scopolax rusticola, atat ca pasare de pasaj cat si ca pasare cuibaritoare. Pasajul sitarilor era foarte numeros, desi fluctuant de la un an la altul, si se inregistra cam peste tot in tara. De asemenea, la cuibarire, era prezent in majoritatea padurilor de campie, de deal, de munte, astazi cuibarirea este restransa punctual la cateva paduri de munte si deal inalt.
       BECATINA COMUNA, Gallinago gallinago, ramane o pasare de pasaj destul de usor de intalnit, fiind frecventa si larg raspandita pe langa ape. Si atunci, ca si acum, s-au cautat dovezi de cuibarire a ei in tara, fara sa se fi gasit. 
        BECATINA MARE, Gallinago media, in schimb, era considerata ca foarte frecventa in pasaj, astazi e foarte rara. Acelasi lucru se poate spune si despre BECATINA MICA, Lymnocryptes minimus, considerata altadata foarte frecventa in pasaj astazi e foarte rara, foarte putin gasita, cateva exemplare razlete.
         Si la SCOICAR, Haematopus ostralegus, se remarca o scadere, dar nu atat de pronuntata, mai curand o restrangere a ariilor unde acestia pot aparea. Pe litoral inca pot fi vazuti in stoluri apreciabile, insa in interiorul tarii in numar foarte mic. Acum 100 de ani apareau des si in multe alte locuri din Baragan, din Oltenia, in Transilvania. Era considerat si ca o pasare clocitoare, insa foarte limitat si nesigur, in zona lagunelor litorale. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu