Translate

miercuri, 19 mai 2021

PESCARITA RAZATOARE, Gelochelidon nilotica































       O pescarita mai rara, poarta numele de pescarita, e din aceeasi familie cu chirele, o familie ale carei specii se mai numeau altadata si "randunici de mare". Tradus numele ei stiintific, acest inteles il are, "gelo" si "chelidon" vin din greaca veche insemnand "razatoare" si "randunica", iar "niloticus" vine din latina si inseamna "de la Nil". De ce am inceput cu aceasta etimologie? pentru a incerca sa deslusim de unde apare aceasta pescarita la noi, atat de rar si localizat. Cea mai probabila aparitie a ei o vom gasi pe langa lagunele marii. Nu pe tarmul marii propriu-zis, acolo e spatiul mai ales al chirelor de mare (dar si al chirelor de balta, care pescuiesc si in ape sarate, nu numai pe lacuri). Ci al lagunelor cu apa salmastra, de pe langa mare. 



















Mai apare si pe alte ape in interiorul tarii, aceste aparitii sunt insa foarte putine, mai rare chiar si decat cele ale pescaritei mari. E mai mica decat aceasta din urma, decat pescarita mare, seamana destul de mult cu chira de mare, in sensul ca se apropie ca marime, si un cioc de culoare neagra, insa acest cioc este nu atat de lung si subtire ca la chira de mare, nici atat de mare si gros ca la pescarita mare, este un cioc mediu, scurt pentru o pescarita, dar nici foarte scurt, este gros, dar nu chiar atat de gros ca la pescarita mare, ci potrivit de gros. In alte limbi se numeste "chira, sau pescarita, cu cioc ca de pescarus". De exemplu in engleza, "gull-billed tern". In engleza exista un termen generalizat pentru aceste chire, chirighite, pescarite, si anume "tern", toate numele lor fiind compuse pornind de la acest cuvant, la noi nu, fiecare specie are numele ei, care trebuie cunoscut ca atare. 
     Eu am vazut aceste pescarite rare la noi, in toata frumusetea lor, pe marginea apei la odihna, dar si la vanatoare pe pajisti. Ma asteptam sa le gasesc pescuind pe deasupra apelor insa nu a fost asa, zburau si vanau mamifere, amfibieni si insecte din pajisti, cu corpul lor puternic si elegant, cu aripile lungi, cu strigatele specifice.



















     Pajistile nu erau departe de apa, totusi apartineau clar uscatului, se duceau destul de departe de tarm. Insectele le prind uneori si din zbor, in felul randunicilor as spune, insa imaginea lor e departe de cea a unei randunici, seamana ca marime si ca penaj cu un pescarus alb de talie medie sau chiar mare. Nu le veti vedea niciodata plonjand in ape pentru a prinde pesti, nici eu nu le-am vazut facand asta, erau interesate de pajisti, "pescuiau" in verdele pajistilor.
     Nu vin neaparat de la Nil, asa cum le spune numele, totusi sunt o specie de pescarita sudica, in Europa ajunge mai ales in sud, in tarile cu clima mediteraneana, sau mai calda. Ajunge si la noi, dar rar. Teoretic ar trebui sa si cuibareasca in cateva perechi, pe unele harti e desemnata ca fiind cuibaritoare in Dobrogea, in realitate nu cred ca se intampla intr-o masura foarte mare. 
     Arealul ei de cuibarire cel mai intins se afla in Asia Centrala. Ajunge insa si in China, si chiar si in cele doua Americi, sau Australia. Are si subspecii, fiecare dintre ele ocupand o arie geografica indepartata de celelalte. De fapt,  subspecia australiana a fost ridicata recent la rangul de specie, aceasta schimbare urmand sa fie adoptata la nivel generalizat. La iernare ajunge in sfarsit si in locul ei favorit care ii da numele, si anume de-a lungul Nilului. Aici vin pescaritele razatoare care cuibaresc in sudul Europei, in Asia centrala, pe tarmul de vest si nord al Marii Negre. Celelalte subspecii ajung la iernare peste tot pe tarmurile Australiei, Americii Centrale si de Sud. E o specie care s-a descurcat sa isi gaseasca arealuri favorabile pe intreg globul pamantesc, dar nu e o specie abundenta pe nicaieri.
   Cuibareste in colonii pe diverse tarmuri, uneori pe tarmuri de ape dulci, dar de cele mai multe ori pe tarmuri de ape salmastre sau sarate, coaste marine, de mari si oceane. Ca si la pescarusi, maturitatea sexuala nu e atinsa repede, ii trebuie ceva ani, cca 4-5, ca sa ajunga la maturitatea reproducatoare deplina. La noi nu s-au gasit colonii pure de pescarite razatoare, nu are niciodata numarul necesar ca sa intemeieze o astfel de colonie la noi. Se mai strecoara cate o pereche in coloniile de chire de mare - si acelea putine- sau printre ciocintorsi. Cel putin acesta este istoricul cuibaririlor de la noi din tara, in zone izolate din Delta Dunarii, insa lucrurile nu raman identice de la an la an. Populatia lor pare acum mai scazuta decat cifrele date oficial. Ar fi bine sa apara la noi in pasaje in jur de o mie de exemplare din aceasta specie, e o estimare cam optimista, probabil prin metode statistice. Prin observare directa, sunt mult mai putine. Ca si alte chire, chirighite, pescarite, cuibul il face direct pe sol, in general pe nisip sau sol nisipos si uscat, foarte usor mascat de vegetatia saraca a unor astfel de soluri.







    Are si ea un penaj de vara si un altul de iarna, eu le-am vazut in penajul de vara, intr-o perioada de pasaj. Acest penaj de vara consta intr-un capison de culoare neagra, destul de cuminte penajul asezat pe cap, fara acele pene mai lungi ca la chira de mare.  In penajul de iarna aceasta culoare neagra se estompeaza, ramane o pescarita alba cu aripile de un gri deschis. In perioadele de tranzitie capata pe crestet acel aspect satirat in alb si negru, pe masura ce se accentueaza sau se disipeaza culoarea neagra.









     Mi-as dori ca pescaritele vazute de mine in sfarsit de aprilie sa ramana sa cuibareasca in Delta. E posibil insa sa fi trecut pentru cuibarire si mai departe spre Ucraina, sudul Rusiei, Kazahstan. Acolo sunt zone mai importante de cuibarire pentru ea, din pacate si acolo in trend descendent. Pentru tara noastra ramane o aparitie foare rara, desi regulata, si ma bucur ca am avut prilejul sa le intalnesc si sa le fotografiez.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu