Translate

marți, 14 ianuarie 2020

LA DISTANTA DE UN SECOL, Schimbari mari si mici (4)

LA DISTANTA DE UN SECOL, Schimbari mari si mici (4)























     Urmeaza pescarusii si chirele, chirighitele si altele asemanatoare lor. 
       CHIRIGHITA NEAGRA, Chlidonias niger. Populatia acestei specii a cunoscut modificari majore, scazand semnificativ. Descrierea ei de acum un secol suna in felul urmator: "Chirighita neagra este o aparitie extrem de frecventa in toate baltile din tara, iar numarul lor de multe ori ne pune de-a dreptul in uimire".Uimirea de astazi se poate referi doar la putinatatea ei si la absenta din multe locuri unde ar fi de asteptat sa fie. Exista anumite puncte, zone unde poate fi o prezenta mai obisnuita, in altele, in Oltenia de exemplu, abia se vede in pasaj, si in numere mici. Nu a devenit o pasare rara, insa comparativ cu ce se descria in urma cu 100 de ani, se poate spune ca s-a rarit foarte mult. Mari colonii de chirighite negre, asa cum se descria, niciodata singuratice - nici vorba azi, pe lacurile interioare unde se mai vede cuibareste in pereche, poate prin Delta sa fie colonii mai mari, dar nu numeroase.
      CHIRIGHITA CU OBRAZ ALB, Chlidonias hybrida, pare sa fi crescut numeric, sa fi luat cumva locul celeilalte pe primul loc ca frecventa, dar nu e o crestere spectaculoasa. Oricum in zona de sud a tarii, pe langa Dunare, pe la balti e cea mai comuna chirighita, cuibarind in colonii de marime medie. Lintia observase o scadere pronuntata a ei in urma desecarilor din zona Ardealului si Banatului, ramanand mai frecventa pe langa Dunare. Si azi se pastreaza cumva aceeasi preferinta pentru zona de sud. 
       CHIRIGHITA CU ARIPI ALBE, Chlidonias leucoptera, o pasare rara acum un secol, foarte rara astazi. Chirighita cu aripi albe era data drept clocitoare regulata in toate baltile de la Dunare, culminand cu Delta, dar si in Banat, mai ales in anii ploiosi. Astazi cuibarirea ei e aproape inexistenta, poate cateva perechi in Delta, iar in restul tarii si in pasaj este foarte rara.
      CHIRA MICA, Sternula albifrons, o specie rara si acum si atunci, cu cateva puncte de cuibarire, cu putine exemplare in pasaj. In Lintia apare ca o pasare cuibaritoare doar in Delta si pe langa lagune, eu am vazut cateva perechi in ritualuri de nunta si in Oltenia.
       PESCARITA RAZATOARE, Gelochelidon nilotica, o specie in scadere. Eu nu am vazut-o pana acum niciodata, de exemplu, desi ar fi trebuit sa fie foarte frecventa pe langa mare. Cel putin asa era acum 100 de ani, patrundea rar in interiorul tarii, acum are o prezenta capricioasa, exemplare putine, chiar singuratice, ratacite si prin interiorul tarii si pe langa mare. Foarte putine observatii de stoluri, o slabire numerica accentuata.
      O prezenta mai sigura eu am sesizat la CHIRA DE MARE, Sterna sandvicensis, nu am vazut grupuri foarte mari, pana in 10 exemplare, dar apare regulat. Despre ea, Lintia remarca o scadere puternica, deja la inceputul secolului 20, fata de observatiile secolului precedent. In acea vreme clocea intr-o colonie pe langa lacul Sinoe, posibil ca si azi sa mai cloceasca in zona lagunelor sau a Deltei, insa in numar foarte mic. 
       PESCARITA MARE, Sterna caspia, apare azi cu regularitate insa exemplare foarte putine, exista si una sau doua colonii cu cateva perechi clocitoare, in extremitatea Deltei. La fel, Lintia remarca o scadere pronuntata a speciei la vremea in care colecta observatiile, fata de inregistrari mai vechi care dadeau pescarita mare prezenta cu mii de perechi clocitoare. In monografie se spune ca aceasta specie nu ar patrunde niciodata in interior, eu totusi am vazut in pasaj doua exemplare in Oltenia.
       CHIRA DE BALTA, Sterna hirundo , perceputa ca cea mai comuna dintre chire, prezenta peste tot in numar mare. Asa era acum 100 de ani, si asa o percep multi si in ziua de azi, ca numarul 1 la frecventa. Din observatiile mele, centrate pe zona de sud-vest, as spune ca pentru mine nu este numarul 1 la frecventa, ci a doua dupa chirighita cu obraz alb. Devine mai frecventa pe masura ce mergi spre zona de sud-est a tarii si spre Dobrogea. Si in Transilvania e mai frecventa decat in Oltenia. In legatura cu evolutia ei in timp as spune ca marile colonii se mai pastreaza doar in zona Deltei, in rest aproape ca au disparut, chira de balta clocind in grupuri mai mici sau chiar in pereche. 
       PESCARUSUL NEGRU, Larus marinus, o specie foarte rara, cu aparitii foarte putine, accidentale. Fara schimbari. 
      Acum un secol nu se produsese inca despartirea pescarusului de talie mare cu aripi argintii in trei mari specii, ca azi, era insa sesizabila o impartire pe subspecii, si anume cachinnans era considerata o subspecie a lui Larus argentatus tipic, iar subspecia michahellis nu exista inca, fiind in grupul "cachinnans". Larus argentatus tipic din nordul Europei era considerat ca si azi, o aparitie eratica, pasari hoinare care se mai rataceau si la noi. In ce priveste insa PESCARUSUL PONTIC SI PESCARUSUL CU PICIOARE GALBENE, tratate impreuna, s-au produs cateva schimbari notabile. Acum 100 de ani acesti pescarusi erau aproape exclusiv marini, si urcau pe Dunare doar pana la Braila. Situatia s-a mentinut aproximativ identica pana prin anii 1970 si urmatorii, cand acesti mari pescarusi cu aripi sure au inceput sa castige tot mai mult teren, colonizeaza practic oras mare dupa oras, alegandu-si cladirile inalte de cuibarit. In Bucuresti sunt cca 3-4 decenii de cand a aparut prima data, in Craiova doar o jumatate de deceniu, fara sa stiu de vreo cuibarire a lor, iar in Timisoara nu exista deocamdata niciunul. Colonizarile nu merg progresiv numai de la est la vest, orase si zone din Transilvania fiind "cucerite" poate chiar inainte de Oltenia. Despre Oltenia trebuie spus insa ca are foarte multe zone foarte propice iernarii si hoinarelilor acestor pescarusi, mai mult cei pontici, insa sunt nelipsiti si cei cu picioare galbene. Cuibarirea pescarusilor pontici, L. cachinnans, se mentine preponderent doar in zona Dobrogei si de est a tarii, pe Prut, mai putin in alte locuri. 
        PESCARUSUL NEGRICIOS, Larus fuscus. Era o pasare rara la noi si acum 100 de ani. Si ca frecventa situatia pare identica, cateva exemplare pe an, si ca marime a grupurilor, ori pasari singuratice, ori cate doua-trei exemplare. Se cunostea pe acea vreme un loc de clocire, pe Insula Serpilor, insula care apartine acum de Ucraina.
        PESCARUSUL SUR, Larus canus, si atunci ca si acum o pasare de pasaj si iernare, o cuibarire razleata descoperita in anii recenti fiind cu totul accidentala. La fel, se pastreaza pozitia numarul 2, numeric, dupa pescarusul razator, printre pescarusii de la noi aflati pe timp de iarna.
       PESCARUSUL DE GHETURI, Larus hyperboreus, este dat acum 100 de ani ca cel mai rar pescarus dintre speciile accidentale, si asa a ramas pana in ziua de azi.
       PESCARUS ROZALB, Larus genei, un pescarus destul de rar, si limitat destul de strict la zona Dobrogei, cu foarte putin exceptii. In vechime era un pescarus mult mai frecvent, deja scazuse insa in numar si pe vremea lui Lintia. Pe la mijlocul secolului 19 fusesera observate mii de perechi clocitoare, la inceputul sec.20 ramasesera cateva zute, iar azi posibil sa mai fie cateva zeci. Zona de cuibarire a ramas aceeasi, zona limanelor. 
      O scadere notabila s-a produs la PESCARUSUL CU CAP NEGRU, Larus melanocephalus, sunt descrise stoluri intregi de zeci si sute de pasari ce puteau fi vazute in pasaj, azi acestea cu greu mai pot fi numite stoluri, mici grupuri doar. In secolul 19 cloceau cu miile pe langa lagunele Razelm si Sinoe, iar in prima jumatate a sec. 20 se mai gaseau multe colonii in aceeasi zona. De atunci numarul lor a scazut constant, astazi cuibareste la noi, dar in numar mic. Trebuie spus ca in zona Razelm a avut loc o schimbare majora de habitat la inceputul sec. 20. Prin vaste lucrari de indiguire si decolmatare de canal (Dunavat) apa Razelmului a devenit apa dulce, astfel ca multe pasari iubitoare de saraturi s-au imputinat, au parasit zona. Acest pescarus este una dintre aceste specii, dar nu e singura. Azi pescarusii cu cap negru clocesc pe langa balti salamastre, cum ar fi balta Saraturi sau chiar Techirghiol, loc favorit de popas, mai putin de cuibarire. In secolul 19, cand cuibareau cu miile in Dobrogea, fusesera remarcati si in alte regiuni, cum ar fi Banatul, dar in numar mic. Deja de la inceputul secolului 20 disparuse complet din alte regiuni in afara Dobrogei.
       PESCARUSUL MIC, Hydrocoloeus minutus, nu am observat modificari notabile. Foarte prezent in pasaj, mii de pescarusi poate, in principal in Dobrogea, rar prin alte regiuni. Acum 100 de ani era dat si ca o pasare cuibaritoare, foarte rar, nu s-a mai confirmat vreo cuibarire intre timp. 
       PESCARUSUL RAZATOR, Croicocephalus ridibundus, cel mai numeros pescarus de la noi, loc pe care si l-a pastrat. S-au pastrat si marile aglomerari de toamna, coloniile sunt mai putine insa, si probabil si ca per total numarul sa fie mai mic, habitatele umede restrangandu-se mult in ultimul secol.
       PESCARUSUL CU TREI DEGETE, Rissa tridactyla, a ramas la noi aceeasi prezenta foarte rara, capricioasa, prezente accidentale care pot fi oriunde. Eu am vazut specia in Banat, exemplar tanar ratacit intr-o iarna pe la noi, care a stationat 2 saptamani in acelasi loc, dupa care a disparut (posibil decedat, in ultima zi a observatiei parea slab si lipsit de vlaga). Celelalte prezente semnalate au acelasi tipar, cate o pasare ratacita pe la vreo apa mare, cand si cand. Pentru ca e un pescarus vestic apare mai curand in interiorul tarii decat la mare si in Dobrogea.
       LUPII DE MARE, Stercorarius sp., foarte rare aparitii, atunci si acum, mai ales pe langa mare, dar nu e exclusa aparitia nici in alte zone, fiind vorba de rataciri, de prezente accidentale.
       
     
        

2 comentarii:

  1. Mi-ar plăcea o postare de genul,dar cu răpitoare de zi sau de noapte.

    RăspundețiȘtergere
  2. Rabdare....voi ajunge la toate genurile de pasari, nu s-au incheiat postarile. Le iau rand pe rand.

    RăspundețiȘtergere