Translate

marți, 5 aprilie 2022

MIGRATIA DE PRIMAVARA IN LUNCA DUNARII,OLTENIA, 2022 (1)


MIGRATIA DE PRIMAVARA IN LUNCA DUNARII,OLTENIA, 2022 (1)


















       Foarte cinematica si dinamica revenirea pasarilor cuibaritoare la locurile lor de bastina si a celor trecatoare spre nord... o succesiune de aparitii, previzibile, dar mereu cu emotie asteptate. Cu surprize uneori, cu manifestari noi sau pentru prima data vazute si originale de la an la an. 
     In linii mari, structura intoarcerii pasarilor migratoare se pastreaza neschimbata: aceleasi date, aceeasi succesiune si totusi, cand ajungem la detaliu, tabloul se contureaza mereu in alte culori si in alte evenimente. Nimic nu e repetabil in natura. Chiar daca al nu stiu catelea an la rand tot pe nagati si pe grauri ii vezi primii reintorcandu-se, mereu e alt peisaj, sunt alte stoluri, alte invaluiri de aripi, alt sunet si alta imagine. Si acest specacol si nou si vechi in acelasi timp se asterne in fata ochilor zi de zi, pe toata durata celor doua luni de varf alese de mine pentru a fi descrise aici:martie si aprilie.
      Este vorba in principal de aspectul migratiei in zonele umede, de lacuri, balti aflate in lunca Dunarii si nu in general, nu si in zona de paduri sau de stepa.
     Trebuie spus insa ca aceasta revenire de primavara incepe din februarie, in unii ani mai timid, in altii mai bogat. Prima saptamana din martie descrisa va cuprinde si multe pasari revenite cu cateva zile, sau chiar o saptamana mai devreme, din februarie. Totusi voi incepe cu prima saptamana din martie si pasarile intalnite in aceasta perioada in Lunca Dunarii din Oltenia.
      Primavara e oarecum timpurie aici, raportat la restul tarii. Chiar si Dobrogea pare sa fie mai rece in aceasta perioada, vanturile de nord-est si proximitatea marii reci, care se incalzeste mai greu decat aerul, intarzie acolo primavara cu cateva zile sau chiar saptamani. Zone mai calde decat lunca Dunarii din Oltenia mi s-au parut a fi, pe parcursul a mai multor ani de observatii, lunca Dunarii din judetele Giurgiu si Teleorman, deci Muntenia de vest, precum si zone din Banat.
PRIMA SAPTAMANA DIN MARTIE.
     Vizitele in lunca Dunarii in aceasta perioada gasesc lume noua fata de iarna, gasesc codobaturile albe, gasesc stoluri mai mari sau mai mici de grauri, gasesc nagati.







   Sa le luam pe rand, observatiile propriu-zise vor fi in functie de datele de anul acesta, 2022, doar cateva completari si comparatii cu anul trecut, 2021.
   Anul acesta, prima saptamana din martie a avut o vreme rece si foarte uscata. Anul trecut nu a fost mai cald, dar a fost mult mai umed. Observatiile de anul acesta sunt pe o vreme de seceta pronuntata, cu mlastinile si baltile foarte retrase, fara ape din ploi baltind pe ogoare, fara namol, cu araturi uscate sau pline de nisipuri zburate de vant, cu ierburi si culturi pipernicite.
   De aceea in prima saptamana din acest martie nagatii au fost in numar foarte mic, la fel graurii, aproape absenti, la fel codobaturile albe, in numar mic. Aceste codobaturi preferau mai mult araturile decat malul retras al lacurilor, cu namolul uscat.




    Diminetile friguroase, cu bruma, sau chiciura chiar, mai zareai pe ici pe colo cate un iepuras.






    Un an foarte sarac in potarnichi si foarte sarac in sacali, fata de anul trecut. 





   Anul trecut era imposibil sa nu ma intalnesc cu sacali in diverse locuri, multe aparitii, anul acesta absolut nicio intalnire. 




As fi pus disparitia potarnichilor pe seama lor dar cele doua specii au disparut amandoua deodata, de parca ar fi fost cei mai buni prieteni si au plecat impreuna din zona. 
    Dintre pasarile migratoare o prezenta vie o aveau deja ciocarliile de camp, puse deja pe cantat, prin ierburi sau in inaltul cerului.






     Dintre cele sedentare, la fel de puse pe cantat, presurile sure si ciocarlanii. In alte zone presurile sure nu sunt neaparat sedentare si nici in lunca Dunarii nu sunt intrutotul prezente pe timpul iernii, totusi hoinaresc pe aproape si deja din februarie apar in multe locuri de cuibarire ca si cand nu ar fi fost plecate deloc pe iarna. 
   Dintre pasarile de pasaj cel mai spectaculos eveniment il prezinta garlitele mari. Se aduna in stoluri uriase si par mereu gata de plecare. Si totusi plecarea se amana o intreaga luna, fiind in scadere usoara pe parcursul lunii martie pana la plecarea lor definitiva, in jur de 30 si 31 martie. In prima saptamana am numarat cu rigurozitate, facand stop cadru pe filmari continue, si am ajuns la cifra de minim 16 000 de garlite mari. 











     Gastele de vara, in schimb, au iernat la Dunare sau undeva in sud pe aproape si o buna parte din ele in acesta saptamana erau deja la clocit sau se pregateau de clocirea oualor, ele fiind deja in procesul de depunere. Stateau numai in perechi, trecuse vremea stolurilor, in foarte scurt timp venind vremea bobocilor. Dar sa nu anticipam.





    Un alt spectacol frumos al pasarilor de pasaj il dadeau batausii. Anul acesta am avut parte de stoluri mari, in crescendo pe parcursul lunii martie.





Printre batausi, in numar foarte mic, doar doi, si fugaci de tarm.




    Dintre pasarile rapitoare, peisajul primei saptamani de martie ramane mai curand un tablou de iarna, cu codalbii, eretii vineti, soimuletii de iarna, ulii pasarari si eretii de stuf la locul de frunte. Eretele de stuf ar fi in linii mari pasare migratoare, totusi in lunca Dunarii din Oltenia ramane o prezenta de iarna obisnuita.











     Pasarele foarte frumoase de pasaj, in 2022 am vazut mai putini ploieri aurii decat in 2021, care a fost un an mai umed. Totusi nu au lipsit nici ei din spectacolul migratiei in prima saptamana din martie.




     Egretele mari sunt inca prezente in numar mare, ca si iarna, si inca au multe elemente din infatisarea de iarna, cu ciocul galben si picioarele fumurii.


    Floarea saptamanii in padurile de salcam din lunca, adica floarea frumoasa predominanta in aceasta scurta perioada, de pana in 7 martie 2022, este brandusa vargata, Crocus danubensis.




   Tot la adapostul padurilor de salcam mai poti gasi acum si alte floricele, majoritar de culoare galbena, podbal, papadii, ceapa-ciorii galbena, specii de Alyssum de nisipuri.




       O absenta notabila deja din prima saptamana de martie: lebedele de iarna si lebedele mici. Aflate la iernare in numere mari in lunca Olteniei, mai ales lebedele mici, in 2022 au plecat deja din sfarsitul lui februarie. Nu in toti anii este la fel, uneori le-am vazut trenand la noi pana prin 15 martie, insa anul acesta au plecat mai devreme.


 


 


joi, 24 martie 2022

BECATINA MICA, Lymnocryptes minimus









        Pe jumatate cat becatina comuna, si la trup si la cioc, si mult mai putin de jumatate ca aparitie la noi in tara. Si asta se intampla doar partial pentru ca trece usor neobservata, in realitate chiar sunt exemplare mult mai putine in pasaj pe la noi prin tara in raport cu becatina obisnuita. Interesant de aflat daca aceste numere mici sunt generalizate pe intreaga Europa sau doar traseele ei trec prin alta parte. Parerea mea, sustinuta si de cifrele publicate, este aceea ca specia este mai rara, cu mai putine exemplare si cu un areal de cuibarire mai limitat decat specia asemanatoare, cea a becatinei comune. De observat ca, desi foarte asemanatoare cu becatina comuna si cu cea mare, becatina mica face parte dintr-un gen diferit. 
    Nu cuibareste, precum becatina comuna, in Europa occidentala si cea centrala ci numai in zonele nordice ale Eurasiei, in Scandinavia, in nordul Rusiei si al Siberiei.
      I se mai spune, cel putin in limbaj vanatoresc, si becatina surda, datorita comportamentului ei la apropierea omului. Acest comportament am avut prilejul sa il observ si eu direct si indeaproape. Eram cu ochii dupa un piciorong proaspat aterizat din migratie cand deodata, de la doi trei metri in fata mea, din mijlocul mlastinii cu vegetatie scunda, a sfarait un zbor de becatina, foarte micuta si foarte tacuta, si singuratica. Cu totul altfel decat becatina comuna, care are tendinta de a se aduna in grupulete mai mici, zboara ceva mai devreme la apropierea omului si atunci scoate un tipat scurt specific.Nu e deloc surda dar da impresia aceasta, ca poti sa mergi pana langa ea fara sa te auda si fara sa se fereasca. In realitate, ea se bazeaza foarte mult pe camuflaj, si chiar are dreptate sa o faca, pentru ca e foarte greu de zarit asezata. Eu am putut sa o pozez numai in zbor, atunci cand mi-a tasnit de la picioare si s-a indepartat mai adanc in mlastina. Nu am mai putut sa o zaresc pentru ca mlastina era si impenetrabila si cu vegetatie din ce in ce mai deasa si mai inalta, unde ar fi fost imposibil de zarit.
      Data pasajului de becatine mici la care am asistat eu a fost in a treia saptamana din martie, si pare ca a fost un pasaj in mai multe zone din tara. Insa numere foarte, foarte mici.
      Vazuta de aproape are un cioc caracteristic evident mai scurt decat al becatinei comune, poate chiar la nivel de jumatate. Iar capul vazut din lateral are un desen specific, pare sa aiba o spranceana subtire de culoare neagra si are alt model al dungilor pe crestet. Si la trup, si pe inaltime este evident mai mica decat becatina comuna.
     La noi vine doar in pasaj, daca iarna e foarte blanda nu e imposibil sa fie gasita si in lunile de iarna in anumite puncte mai calde din lunca Dunarii, langa lagunele din Dobrogea etc. Insa perioadele cele mai propice zaririi ei sunt lunile de toamna si cele de primavara. Nu foarte tarziu primavara, pentru ca se grabeste spre nord, spre zonele ei de cuibarire.
    Cuibareste in tundra, in mlastini, turbarii, in vai de rauri, in margini de taigale, sau chiar in poienile din interiorul acestor taigale, oricum in locuri descoperite. Isi face cuibul direct pe sol, iar ouale au o culoare de camuflaj, cu pete violete pe un fond de gri, maroniu, galben, alb murdar. Femela este cea care cloceste ouale, in general 3 saptamani dureaza clocirea lor. Masculul are o talie mai mare decat femela, altfel e asemanator la penaj. Nu sunt mai mari decat o mierla, totusi au silueta specifica, rotunda, cu coada scurta si aripi lungi si ascutite, specifica becatinelor.
    Perioada de reproducere in tinuturile ei nordice incepe in mai asa ca sansele de a o vedea la noi se cam termina in aprilie. Revin aceste sanse in sezonul de toamna, in octombrie, dar si noiembrie, decembrie, pana la sosirea ingheturilor. In multe cazuri se retrage treptat spre sud, pe masura ce se inrautateste vremea. Cartierele ei de iernare ajung pana in Africa subsahariana, dar si in Africa de nord si in Europa mediteraneana si de vest. O parte ajunge si in India. Se descurca sa zboare bine, si la mare departare, si mai aproape de locurile de cuibarire. Aceasta ii este de ajutor speciei, cu cat sunt mai largi si mai diverse locurile de iernare cu atat pierderile migratiei sunt mai mici, mai nesemnificative. 
   In zbor poate fi recunoscuta dupa coada si picioarele scurte, acestea nedepasind lungimea cozii, dupa ciocul relativ scurt (doar foarte, foarte putin mai lung decat lungimea capului), dupa coada fara bordura alba, o astfel de bordura e usor sesizabila insa la aripi. Desigur, si in zbor dar in poze mai de aproape se poate observa desenul facial caracteristic, precum si cel de pe spate si de pe crestet.Inca astept sansa de o a o vedea asezata, pentru ca in zbor ea intodeauna tinde sa fuga de om, zborul dureaza cateva secunde pana la 10-20 de metri in fata in aceeasi mlastina si pozitia este aproape invariabil cu spatele. Foarte rar sta la vedere, descoperita, doar daca e obligata de imprejurari sa aterizeze pe un lac fara vegetatie sau cu vegetatie putina, fara locuri de ascunzis. In locurile ei preferate, cele cu plante acvatice scunde si  mlastinoase are multe locuri de ascuns in care prefera sa stea bine camuflata.Un comportament mult mai criptic decat al "verisoarelor " ei, becatinele cele comune.




 

vineri, 7 ianuarie 2022

PITULICE MICA SIBERIANA, Phylloscopus tristis

PITULICE MICA SIBERIANA, Phylloscopus tristis






        Tot in prima zi a anului 2022, o alta aparitie destul de rara, totusi o aparitie regulata, an de an, o specie de pitulice venita la iernare in Romania din zona siberiana. Foarte asemanatoare cu pitulicea mica, considerata uneori ca subspecie, totusi avand suficiente trasaturi caracteristice bine delimitate si areal propriu pentru a fi diferentiata de pitulicea mica obisnuita la nivel de specie separata.
      Culoarea generala a pitulicii siberiene este gri, fara nicio tenta verzuie, iar pe piept in loc de galben are o nuanta stearsa de piersica. Cantecul ei este deosebit de cel al pitulicii mici obisnuite. 
      Pitulicea mica obisnuita este o pasare migratoare, totusi mai exista unele exemplare care raman, si fata de acestea trebuie delimitata pitulicea siberiana. Pitulicea siberiana este exclusiv specie de iernare la noi, sau de pasaj spre si dinspre locurile ei de cuibarire din taigalele nordice, in speta cele siberiene.
      Locurile obisnuite de iernare sunt in sudul Asiei insa cateva exemplare mai ajung si prin Europa. 
      Se vede in poze spatele complet gri, fara nicio nuanta de verde, sau verzui, iar pe gusa, pe flancuri, o usoara culoare de nuanta piersica si nu galbena. Spranceana, de asemenea, este prelunga si fara nicio nuanta de galben. 







     Cantecul propriu zis il are in perioada de cuibarire, pot sa spun insa ca pasarea vazuta de mine era destul de vocala, strigate de chemare probabil, de alarma, si sunt foarte diferite de cele ale pitulicii mici comune. Au chiar o sonoritate exotica, dar nu in sensul obisnuit al cuvantului exotic, de tara calda cu palmieri, ci un sunet boreal, de taiga nordic-indepartata. Fara sa semene propriu-zis, aceasta senzatie de boreal mi-o dau numai fluieraturile mugurarilor si ciripitul matasarilor. Exotice sunt pentru noi si intinderile nemarginite si reci ale Siberiei, pentru multe specii siberiene taramul Romaniei este un taram de iarna blanda, placuta, suportabila. Arealul obisnuit de iernare al pitulicilor siberiene ajunge pana in Turcia, in sud-estul Europei foarte, foarte rar, dar totusi mai ajung. 
      In zona siberiana cuibareste atat in taigaua propriu-zisa, adica in intinderile vaste de conifere, cat si in padurile de foioase de la latitudinile mai sudice al Siberiei. Pare sa fie o specie destul de recent desprinsa, in nordul Rusiei se afla granita geografica dintre ea si specia cea mai asemanatoare, si anume pitulicea mica comuna din subspecia abietinus.

marți, 4 ianuarie 2022

RATA SUNATOARE ISLANDEZA, Bucephala islandica


 RATA SUNATOARE ISLANDEZA, Bucephala islandica

















      In prima zi a anului 2022 am avut o intalnire surprinzatoare cu o pasare deosebita. O rata asemanatoare cu rata sunatoare, insa cu un cioc mai scurt, mai lat la baza si, mai ales, de o culoare uniforma galben stralucitor spre portocaliu. Alerta, vioaie, am reusit sa declansez de doua ori pana sa se faca nevazuta sub unda apei, in felul ratelor scufundatoare.
     O rata sunatoare islandeza in apele continentale ale Romaniei nu este imposibila dar este foarte rara, o aparitie accidentala a unei pasari sosite de foarte departe, de aceea identificarea ei trebuie facuta cu mare grija. Voi pune o poza (care nu imi apartine) cu diferentierea intre rata sunatoare comuna si rata sunatoare islandeza pentru a puncta cateva diferente principale, o poza didactica. In stanga sunt ratele sunatoare comune, in dreapta cele islandeze.


Mascul nu am vazut, ratusca vazuta de mine era singura, nu statea nici cu ratele sunatoare comune nici cu vreo pereche, si era clar o femela adulta.
   Revenind la diferentierea pentru femele, caracteristica principala, deosebita si fara impresii subiective este culoarea ciocului. Exista un numar foarte mic de rate sunatoare comune, un numar infim, cu cioc de culoare uniforma deschisa, este insa un galben murdar, palid, spre verzui, in niciun caz un galben stralucitor spre portocaliu cum avea rata venita la iernare in  Oltenia.Aceste rate cu un cioc galben verzui sunt oricum extrem de putine, si au si alte caracteristici care le diferentiaza de rata sunatoare islandeza.Despre aceste rate am citit in literatura de specialitate ca ar exista, in realitate nu am vazut vreodata un exemplar pozat la noi, toare ratele sunatoare femele au ciocul in culoarea caracteristica inchisa cu varful galben. Cele cateva poze existente pe plan mondial aratau un cioc complet diferit la culoare si forma cu cel din fotografia mea, un galben murdar, intrerupt de pete negre, tenta verzuie, oliv, si oricum palida nuanta. Cioc de culoare galben portocalie au numai femelele de rata sunatoare islandeza. 
   Dar ciocul lor difera nu numai prin culoare. Asa cum se observa in poze este un cioc care pare mai scurt din cauza ca are baza clar mai lata. Deci si aceasta caracteristica este intrunita. Pe poza marita, desi din pacate slab focalizata, se vede si pozitia si marimea narilor, sunt niste nari astfel pozitionate incat se poate vedea prin ele din lateral privind, caracteristica numai pentru ratele islandeze. 
   O alta caracteristica care se vede pe poza este nuanta penajului de pe cap. Ratele sunatoare comune au o culoare maronie cafenie in timp ce ratele sunatoare islandeze au un maroniu cu o tenta de visiniu, de castaniu mai inchis dar si mai stralucitor in acelasi timp, o nunata mai bogata. Mentionez ca pe pozele mele nu am avut nici cea mai mica interventie de contrast sau luminozitate tocmai pentru a pastra in starea cea mai pura culorile naturale. Recapituland, un cioc de culoare galben portocaliu, cu baza mai lata facandu-l sa para mai scurt, sa si fie mai scurt avand alte proportii, o culoare castanie cu o tenta mai visinie si mai intensa decat la rata sunatoare comuna.
    Se adauga apoi pe poza o alta cheie de determinare si anume, crestetul mai bombat in fata, imediat dupa cioc si nu pe mijlocul capului cum este la rata sunatoare comuna. 
    In rest se vede corpul in tonuri de gri, cu dunga alba in lateral spate(de fapt, doua dungi) si codita scurta, destul de rigida uneori. 
      Desi pare greu de crezut ca o astfel de rata departata s-a ratacit la noi, a poposit aici la vreme de iarna, totusi o rata sunatoare comuna niciodata nu va avea un cioc atat de galben portocaliu, ciocul lor este de culoare inchisa cu varful galben. O astfel de culoare la cioc, combinata cu toate celelalte caracteristici ca la carte, clasice, imi exclud mie si posibilitatea ca pasarea sa fie un hibrid.
     Fiind pasari foarte asemanatoare si inrudite, ratele sunatoare comune si cele islandeze pot hibrida. Este insa o posibilitate mai mult teoretica, in practica, desi se gasesc impreuna in mare parte din arealul lor, aceasta hibridare se intampla extrem de rar. Care este acest areal al ratelor sunatoare islandeze si de unde a venit aceasta pasare la noi?





A venit din tinuturile padurilor si apelor boreale nord-vestice, arealul ei de cuibarire obisnuit este cel al continentului nord-american, spre Europa patrunzand doar in insula Islandei. In Islanda este atat de bine patrunsa, la ea acasa, simbol al zonei, incat numele stiintific provine chiar de aici, desi nu Islanda este arealul ei principal. In engleza a fost denumita "Barrow's goldeneye", in cinstea savantului englez John Barrow. In limba romana nu are inca un nume, nu s-a scris despre ea si nu a fost semnalata pana acum in Romania, mi-am permis sa combin denumirea de rata sunatoare si denumirea ei stiintifica, "islandica", pentru a o numi rata sunatoare islandeza.
    Se presupune ca ar fi o rata mai veche decat surata ei rata sunatoare comuna, intrata intr-un anumit declin in comparatie cu cealalta. In America se afla in numere destul de bune, desi clar mai mici decat rata sunatoare comuna. Se pare ca a cuibarit si in Groenlanda, de unde a disparut recent. In Islanda este in numar statornic, gaseste si scorburi naturale unde sa cuibareasca, mai construiesc si localnicii cuiburi artificiale si nu e atat de tematoare incat sa nu le ocupe, se apropie destul de mult de casele si fermele oamenilor. In mod natural prefera pentru cuibarire padurile boreale din jurul lacurilor, cel mai favorabil tinut de acest fel pentru ea este tinutul Canadei. Pe continentul european ajunge accidental in perioada hoinaririlor de iarna, cel mai probabil din populatiile islandeze.