Translate

miercuri, 4 decembrie 2013

GASCA DE VARA, Anser anser

GASCA DE VARA, Anser anser















































































       Desi seamana foarte mult cu gasca domestica, fiind stramosul direct al acesteia, gasca de vara e o pasare care mie imi evoca poate cel mai mult salbaticia, intinderile pustii si nestrabatute de om, campuri nesfarsite de verdeata sau stufarisuri fara de margine. Imi evoca tinuturi departate de casa si dor de calatorire. E o specie ce poate fi numita comuna si totusi aparitia ei e intotdeauna speciala, entuziasmanta si de neuitat. 


























       Ar semana ca doua picaturi de apa cu gasca domestica cenusie daca nu ar fi salbaticia peisajului si stralucirea de roz fraged din picioarele si ciocul ei. Ciocul mai bate de multe ori  in portocaliu, picioarele insa sunt roz adevarat, nuanta imblanzita cu alb din rosul cel mai pur, fara amestecuri de galben. Primavara, in noroiul si ceata trista ce invaluie deseori malul lacurilor, gaste salbatice solitare ne ofera stralucirea aceasta invioratoare. 




       Alteori stau in mici grupuri si pasc iarba din apropierea apelor. In pereche le-am vazut mai putin, atunci stau ascunse adanc in stufaris, acolo unde isi fac cuibul. Desi uneori exista si exceptii:





















        E o pasare mare ca statura, si acest lucru se vede mai ales atunci cand sta alaturi de alte pasari considerate mari, de exemplu, starci cenusii.






       Sunt pasari monogame, isi aleg perechea pe viata. Legatura dintre parteneri e foarte statornica, atunci cand isi pierd perechea s-au citat cazuri de celibat prelungit sau chiar "vaduvie" pe viata. In conditii de domesticire, cand oamenii au facut economie la masculi sacrificandu-i, au virat si spre poligamie, insa o relatie destul de fidela cu un grup de femele intr-o legatura trainica si profunda nu la intamplare. Sunt pasari foarte inteligente, cu un sistem de comunicare intre ele complex, si acest lucru se vede in toate aspectele vietii lor, atat in pereche cat si in grup. 



































       E o pasare care starneste pasiuni, sunt unii ce pleaca in pribegie si cautare doar ca s-o poata admira, altii se pregatesc un an intreg pentru ceea ce ei numesc una din cele mai exclusiviste si dificile vanatori. Din pacate da, stolurile acelea uriase a caror priveliste ne creste multora dintre noi pulsul de incantare, inca stau sub semnul bubuiturilor fatale de alice. Numarul mare al efectivelor care se strang toamna in trecere pe la noi pare sa atenueze din grozavia uciderii dar umbra neagra aruncata asupra acestor pasari are si alte efecte, mai subtile si de mai lunga durata. 










        Gastele de vara sunt singura specie de gasca salbatica clocitoare la noi. Din mai multe motive, dar si din cauza fricii fata de oameni, are nevoie pentru clocire de spatii umede foarte intinse, pentru a fi foarte ascunse si inabordabile. Fiind pasari mari, sunt foarte vizibile. Avand o carne gustoasa sunt foarte dorite de pradatori. Nu sunt insa mai gustoase decat gastele domestice crescute special pentru asa ceva, e clar ca la om vanatoarea este mai mult pentru placerea capturarii, este un moft. Cred ca in lipsa terorii vanatorii si a braconajului gastele salbatice s-ar raspandi mai in largul lor pe intinderile de apa din tot lungul Dunarii sau din alte zone umede. Deocamdata populatiile clocitoare sunt destul de cantonate in zona Deltei si a catorva lacuri apropiate acestei zone. Mi-ar place sa vad gaste clocitoare pe stufarisurile destul de prielnice altfel din sudul Olteniei, sau de-a lungul Oltului. Pana acum nu am vazut si nici nu am vazut semnalat ca ar exista. Le vad doar toamna, in trecere. 
       De mai multi ani le observ zburand cu mare regularitate si frecventa in toata luna octombrie pe sub poalele muntilor Parang in directia vest.  Zboara foarte sus, abia le zaresti ca niste punctisoare, dar galagia pe care o fac e atat de sonora incat se aude pana jos la oameni. De multe ori zboara noaptea, se aud in plina noapte, ca o muzica a salbaticiei cerului si pamantului. Desi merg destul de rar la munte in perioada asta nu a fost an in care sa nu ma intlanesc cu migratia de gaste spre vest. De multe ori oamenii poate raman nepasatori la strigatele lor din inaltul cerului insa reactioneaza gastele domestice. Incep si ele sa ghigaie, sa dea din aripi si chiar sa zboare cativa metri insufletite de aceste chemari ale libertatii. 
       Le-am vazut recent in noiembrie zburand la inaltime in stoluri pe cerul de deasupra lacului Bistret, la Dunare, in Dolj.  Am vazut atunci si grupuri mici, de cate 4-5 gaste rasfirate prin lunca imensa. Departarea dintre ele si omul care se apropie o pastreaza intotdeauna foarte mare, deja de la primii pasi in directia lor isi iau zborul. Cand mergeam spre malul lacului ca sa caut o intrare spre luciul apei  o gasca solitara mi-a zburat chiar din fata, de la cativa metri. N-o vazusem, atat de bine era camuflata in peisaj chiar in fata mea. Cand se ridica in zbor atat de aproape se vede cat este de mare, robusta , cu aripi puternice si lungi. In zborul ei cu spatele devine foarte vizbila pata mare de alb de deasupra cozii. In rest este cenusie, gri, uneori bate spre brun si pare a fi cu dungi fine albe. Asta din cauza ca penele gri se termina cu o bordura alba ingusta. Mai are si ceva dungi negre pe sub burta dar nu atat de multe si pronuntate ca la garlite. 
       Cea mai mare populatie de gaste clocitoare in zona noastra nu e la noi ci la nordul Marii Negre. Mai ales de acolo se coboara la noi popoare intregi de gaste in lunile de toamna tarzie. Migreaza iarna la Marea Mediterana, dar uneori, exemplare mai putine, mai ierneaza si pe la Dunare in iernile blande. Fiind insa o specie gregara prefera iernarea cu stolurile mari, mai la sud de tara noastra.




































    Aprilie 2015  














    30.01.2016. o observatie locala interesanta pentru mine, o gasca de vara la iernat pe Jiu. Desi Oltenia e considerata - fals- o zona plina de gaste salbatice de vara e totusi prima data cand vad o astfel de pasare in peregrinarile mele. Interesant si faptul ca se afla pe Jiu, un rau care imi ofera mult mai putine privelisti cu pasari la iernat decat Oltul. Se afla mai sus de Craiova, practic la jonctiunea Doljului cu Gorjul si Mehedintiul, statea singura pe o limba de nisip, in apropiere se vedeau doar cormorani mari. Jiul era dezghetat. Gasca de vara stralucea in soarele rece de iarna, cu toata splendoarea ciocului si a picioarelor roz trandafirii pe fondul de cenusiu deschis. 
 20.02.2016 , cateva perechi, mai exact 3, in Lunca Dunarii... stateau doua cate doua, la ceva distanta unele de celelalte.


13-16 aprilie, Oltenia







28 aprilie 2017, mai multe perechi de gaste de vara cu boboci mici dupa ele, Oltenia




iulie 2017














A treia saptamana din octombrie 2017, inca mai erau multe stoluri de gaste de vara in Baragan












































































 primavara 2018, 16 martie, gastele erau deja in perechi













23 februarie 2019, un grup de gaste de vara, aparent prinse in gheata, asteptand sa treaca dimineata cu inghetul puternic.




















































ianuarie 2021, sudul Dobrogei























31 martie 2021, Dolj



























10 aprilie 2021, cateva perechi de gaste deja cu bobocii mici dupa ele, Oltenia















13 aprilie 2021













20 martie 2022







2 aprilie 2022




























1 aprilie 2022








8 aprilie 2022









25 aprilie 2022




21 mai 2022





3 iunie 2022


























8 aprilie 2023












30 decembrie 2023, cateva zeci, poate chiar sute de gaste de vara, la iernat, lunca Dunarii Dolj









15 aprilie 2024



15 aprilie 2024




2 comentarii:

  1. ce frumoase sunt! la fel si felul in care le-ati surprins in fotografii!
    Alina.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc..cred ca toate fotografiile mele cu gaste sunt facute pe ploaie. Ori asa am avut eu norocul sa prind de fiecare data cand mergeam in Dobrogea ori poate pe ploaie stau mai la vedere...Sunt frumoase intr-adevar, in culori delicate, gri cu roz..Poate vreodata voi avea ocazia sa prind in poze si un stol mare, in migratia de toamna...sau macar sa le vad asa pascand pe iarba sute de exemplare, nu neaparat sa le fac poza. Se intalnesc acum prin Dobrogea, Baragan dar toamna nu am timp de excursii asa de lungi...Cine stie, poate in viitor

    RăspundețiȘtergere