Translate

vineri, 1 noiembrie 2013

CIOCANITOAREA PESTRITA MARE, Dendrocopos major

CIOCANITOAREA PESTRITA MARE, Dendrocopos major




































































       Inceput de noiembrie si padurea s-a animat mai mult ca oricand.



 Au sosit in numar mare mierlele si sturzii de vasc la iernat. Gaitele sosisera pentru iarna de la 1 septembrie. Cum s-a pus un pic de ceata si frig pe munte cum au sosit intr-un grup galagios de 20-30 de suflete si s-au pus pe facut galagie o zi intreaga. Apoi s-au imprastiat prin padurea subcarpatica si au devenit mai furisate si mai tacute. Sfranciocii mari si-au ocupat valcelele lor preferate inca din 15 septembrie. Pitigoi de tot felul trec repede repede prin padure si pleaca.
       Te si miri de unde atata covor moale de frunze la radacina copacilor, putini dintre ei s-au dezgolit. 



Unii arini si ciresi salbatici inca mai au frunze verzi.






 Majoritatea insa se mandresc cu podoabele lor de foc.



 Sunt ierni in care stejarii nu renunta deloc la frunzele uscate, e prea blanda iarna ca sa poata sa le desprinda codita de pe ramuri. Abia mugurii cu forta lor vitala imping primavara frunzele moarte spre odihna pamantului acolo unde le este locul.




       Brandusa de toamna a inflorit si e vremea ei sa infloreasca.



Dar soarele si caldura acestei toamne a pacalit si cateva garofite si floricele galbene de mai.






       Frumusetea acestui noiembrie e inselatoare ca si frumusetea eleganta a ciupercilor cu palarie alba cu boruri largi.






      Fapturi efemere, oaspeti ocazionali, padurea nu e a lor decat partial. Cel mai mult si mai mult apartine unei pasari care nu o paraseste niciodata, nici vara, nici iarna iar la plecarea in nefiinta lasa padurii cateva generatii de pasari ca si ea. Ar putea chiar sa fie declarata emblema, blazonul, imaginea padurii insasi, nimeni alta decat ciocanitoarea.


























    


     
     Cea mai comuna si mai raspandita dintre ciocanitori se cheama de fapt ciocanitoarea pestrita mare si traieste in absolut toate felurile de paduri, inclusiv in acele paduri intrerupte de case omenesti pe care le numim parcuri, precum si in livezi.

























       Ea traieste, cuibareste, mananca, se adaposteste, exclusiv in mediul arborescent. Cu un cioc puternic bate neincetat in trunchiul copacilor cautand insecte, larve, pe care le deceleaza cu auzul ei fin. Osatura capului este intarita in mod deosebit, protejand creierul de vibratiile puternice la care este expus.



       Coloritul penajului este si el adaptat la intunecimea padurii, dar si la jocul pestrit de lumini si umbre printre frunze si ramuri si mai ales trunchiuri de copaci. 





Are un desen interesant de alb si negru iar abdomenul e rosu stralucitor. Masculul mai are si o frumoasa pata rosie la ceafa, ca o bereta lasata pe spate.




 Femela nu are, si acesta e cam singurul semn distinctiv intre sexe, dar un semn destul de evident si usor de observat. Se misca repede in copaci, cel mai adesea in jurul trunchiului principal, dar si in jurul ramurilor si chiar si ramurelelor.



       Iarna nu pleaca nicaieri. In zilele geroase si mohorate sta zgribulita si fara chef prin copaci si pare mai mica, asa suparata si stransa ghem.








Altfel e o pasare destul de marisoara, pare un picut mai mare sau la fel ca o mierla sau sturz. Poate fi confundata cu alt tip apropiat de ciocanitoare (de gradini sau de stejar totusi exista cativa indicatori clari de identificare) dar in nici un caz cu un alt tip de inaripata. 
        Dealtfel cred ca e una din cele mai cunoscute pasari.
       Tatal ciocanitoare e foarte bun parinte, cloceste si el ouale in schimb de tura cu mama, hraneste puii, ba chiar am citit ca sunt cazuri in care perechea face si ingrijeste doua cuiburi deodata, mama ingrijeste un cuib de pui, tatal pe celalalt.
      Sunt pasari inteligente, simpatice si foarte foarte folositoare, au grija de sanatatea copacilor eliminand multi daunatori ai acestora.



















 Iulie 2014, juvenil de ciocanitoare pestrita mare, juvenilii au pata rosie spre frunte nu spre ceafa.

















2018









febr.2020, Oltenia










































10 august 2020, juvenil





















8 dec.2020









juvenil, august 2019










juvenil septembrie 2019










20 sept.2021


nov.2018


hibrid







































15 dec.2021














februarie 2022






un exemplar mai atipic, posibil hibrid cu ciocanitoarea de gradini


















3 august 2023













16 noiembrie 2023




22 noiembrie 2023







24 decembrie 2023, o femela








4 comentarii:

  1. sunt superbe fotografiile! cat de minunat se observa frunzisul ruginiu asezat in tot codrul!...
    am impresia ca ciocanitoarea este o prezenta cam discreta... anul acesta am observat-o doar de doua ori, fata de alti ani in care o zaream aproape zi de zi, sau cel putin o auzeam ciocanind in trunchiul copacilor. activitatea acestor pasari este evidenta, facand gauri in orice copac, uscat sau verde. din pacate, acum nu am mai vazut nici macar daca a mai "lucrat" pentru procurarea hranei in copacii din gradina mea.
    Alina.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce frumos sa ai gradina ta.....daca ai si copaci pe placul ciocanitorilor inseamna ca e o gradina foarte frumoasa. Cred ca multe pasarele poposesc pe-acolo..

    RăspundețiȘtergere
  3. multumesc!
    este cu adevarat frumoasa, mare si bine ingrijita, dar recunsoc ca nu de mine, ci de bunicul meu, pentru ca eu marea parte a timpului mi-o petrec la facultate si nu am timp de gradinarit; ma ocup doar de curatenia casei. in vacanta de vara imi face placere sa ma ocup cu plivitul buruienilor, cu udatul brazdelor, legumelor, a pomilor si a florilor! in afara de vrabiute si randunici am vazut ca se perinda prin apropiere si pitigoi, cotofene, gaite, mierle, macaleandru, cucuveaua ( reusesc sa o mai vad in unele seri, iar in cele mai multe dintre ele doar o aud) si inca un soi de pasari pe care nu l-am identificat. ce sa mai, as zice ca e o curte plina de vietati, deci de viata.
    din fundul gradinii se zareste padurea satului, care nu este foarte departe de gradina mea, deci majoritatea pasarilor de acolo sosesc, cucul, mierlele, si alte pasari care traiesc in padure.
    Alina.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Frumos! Cred ca toti iubitorii de pasari avem undeva "o gradina secreta", fie ea si numai in amintire..

      Ștergere