MIGRATIA DE PRIMAVARA IN LUNCA DUNARII,OLTENIA, 2022 (1)

MIGRATIA DE PRIMAVARA IN LUNCA DUNARII,OLTENIA, 2022 (1)

       Foarte cinematica si dinamica revenirea pasarilor cuibaritoare la locurile lor de bastina si a celor trecatoare spre nord... o succesiune de aparitii, previzibile, dar mereu cu emotie asteptate. Cu surprize uneori, cu manifestari noi sau pentru prima data vazute si originale de la an la an. 

     In linii mari, structura intoarcerii pasarilor migratoare se pastreaza neschimbata: aceleasi date, aceeasi succesiune si totusi, cand ajungem la detaliu, tabloul se contureaza mereu in alte culori si in alte evenimente. Nimic nu e repetabil in natura. Chiar daca al nu stiu catelea an la rand tot pe nagati si pe grauri ii vezi primii reintorcandu-se, mereu e alt peisaj, sunt alte stoluri, alte invaluiri de aripi, alt sunet si alta imagine. Si acest specacol si nou si vechi in acelasi timp se asterne in fata ochilor zi de zi, pe toata durata celor doua luni de varf alese de mine pentru a fi descrise aici:martie si aprilie.

      Este vorba in principal de aspectul migratiei in zonele umede, de lacuri, balti aflate in lunca Dunarii si nu in general, nu si in zona de paduri sau de stepa.

     Trebuie spus insa ca aceasta revenire de primavara incepe din februarie, in unii ani mai timid, in altii mai bogat. Prima saptamana din martie descrisa va cuprinde si multe pasari revenite cu cateva zile, sau chiar o saptamana mai devreme, din februarie. Totusi voi incepe cu prima saptamana din martie si pasarile intalnite in aceasta perioada in Lunca Dunarii din Oltenia.

      Primavara e oarecum timpurie aici, raportat la restul tarii. Chiar si Dobrogea pare sa fie mai rece in aceasta perioada, vanturile de nord-est si proximitatea marii reci, care se incalzeste mai greu decat aerul, intarzie acolo primavara cu cateva zile sau chiar saptamani. Zone mai calde decat lunca Dunarii din Oltenia mi s-au parut a fi, pe parcursul a mai multor ani de observatii, lunca Dunarii din judetele Giurgiu si Teleorman, deci Muntenia de vest, precum si zone din Banat.

PRIMA SAPTAMANA DIN MARTIE.

     Vizitele in lunca Dunarii in aceasta perioada gasesc lume noua fata de iarna, gasesc codobaturile albe, gasesc stoluri mai mari sau mai mici de grauri, gasesc nagati.

   Sa le luam pe rand, observatiile propriu-zise vor fi in functie de datele de anul acesta, 2022, doar cateva completari si comparatii cu anul trecut, 2021.

   Anul acesta, prima saptamana din martie a avut o vreme rece si foarte uscata. Anul trecut nu a fost mai cald, dar a fost mult mai umed. Observatiile de anul acesta sunt pe o vreme de seceta pronuntata, cu mlastinile si baltile foarte retrase, fara ape din ploi baltind pe ogoare, fara namol, cu araturi uscate sau pline de nisipuri zburate de vant, cu ierburi si culturi pipernicite.

   De aceea in prima saptamana din acest martie nagatii au fost in numar foarte mic, la fel graurii, aproape absenti, la fel codobaturile albe, in numar mic. Aceste codobaturi preferau mai mult araturile decat malul retras al lacurilor, cu namolul uscat.

    Diminetile friguroase, cu bruma, sau chiciura chiar, mai zareai pe ici pe colo cate un iepuras.

    Un an foarte sarac in potarnichi si foarte sarac in sacali, fata de anul trecut. 

   Anul trecut era imposibil sa nu ma intalnesc cu sacali in diverse locuri, multe aparitii, anul acesta absolut nicio intalnire. 

As fi pus disparitia potarnichilor pe seama lor dar cele doua specii au disparut amandoua deodata, de parca ar fi fost cei mai buni prieteni si au plecat impreuna din zona. 

    Dintre pasarile migratoare o prezenta vie o aveau deja ciocarliile de camp, puse deja pe cantat, prin ierburi sau in inaltul cerului.

     Dintre cele sedentare, la fel de puse pe cantat, presurile sure si ciocarlanii. In alte zone presurile sure nu sunt neaparat sedentare si nici in lunca Dunarii nu sunt intrutotul prezente pe timpul iernii, totusi hoinaresc pe aproape si deja din februarie apar in multe locuri de cuibarire ca si cand nu ar fi fost plecate deloc pe iarna. 

   Dintre pasarile de pasaj cel mai spectaculos eveniment il prezinta garlitele mari. Se aduna in stoluri uriase si par mereu gata de plecare. Si totusi plecarea se amana o intreaga luna, fiind in scadere usoara pe parcursul lunii martie pana la plecarea lor definitiva, in jur de 30 si 31 martie. In prima saptamana am numarat cu rigurozitate, facand stop cadru pe filmari continue, si am ajuns la cifra de minim 16 000 de garlite mari. 

     Gastele de vara, in schimb, au iernat la Dunare sau undeva in sud pe aproape si o buna parte din ele in acesta saptamana erau deja la clocit sau se pregateau de clocirea oualor, ele fiind deja in procesul de depunere. Stateau numai in perechi, trecuse vremea stolurilor, in foarte scurt timp venind vremea bobocilor. Dar sa nu anticipam.

    Un alt spectacol frumos al pasarilor de pasaj il dadeau batausii. Anul acesta am avut parte de stoluri mari, in crescendo pe parcursul lunii martie.

Printre batausi, in numar foarte mic, doar doi, si fugaci de tarm.

    Dintre pasarile rapitoare, peisajul primei saptamani de martie ramane mai curand un tablou de iarna, cu codalbii, eretii vineti, soimuletii de iarna, ulii pasarari si eretii de stuf la locul de frunte. Eretele de stuf ar fi in linii mari pasare migratoare, totusi in lunca Dunarii din Oltenia ramane o prezenta de iarna obisnuita.

     Pasarele foarte frumoase de pasaj, in 2022 am vazut mai putini ploieri aurii decat in 2021, care a fost un an mai umed. Totusi nu au lipsit nici ei din spectacolul migratiei in prima saptamana din martie.

     Egretele mari sunt inca prezente in numar mare, ca si iarna, si inca au multe elemente din infatisarea de iarna, cu ciocul galben si picioarele fumurii.

    Floarea saptamanii in padurile de salcam din lunca, adica floarea frumoasa predominanta in aceasta scurta perioada, de pana in 7 martie 2022, este brandusa vargata, Crocus danubensis.

   Tot la adapostul padurilor de salcam mai poti gasi acum si alte floricele, majoritar de culoare galbena, podbal, papadii, ceapa-ciorii galbena, specii de Alyssum de nisipuri.

       O absenta notabila deja din prima saptamana de martie: lebedele de iarna si lebedele mici. Aflate la iernare in numere mari in lunca Olteniei, mai ales lebedele mici, in 2022 au plecat deja din sfarsitul lui februarie. Nu in toti anii este la fel, uneori le-am vazut trenand la noi pana prin 15 martie, insa anul acesta au plecat mai devreme.

 

 

BECATINA MICA, Lymnocryptes minimus

BECATINA MICA, Lymnocryptes minimus

        Pe jumatate cat becatina comuna, si la trup si la cioc, si mult mai putin de jumatate ca aparitie la noi in tara. Si asta se intampla doar partial pentru ca trece usor neobservata, in realitate chiar sunt exemplare mult mai putine in pasaj pe la noi prin tara in raport cu becatina obisnuita. Interesant de aflat daca aceste numere mici sunt generalizate pe intreaga Europa sau doar traseele ei trec prin alta parte. Parerea mea, sustinuta si de cifrele publicate, este aceea ca specia este mai rara, cu mai putine exemplare si cu un areal de cuibarire mai limitat decat specia asemanatoare, cea a becatinei comune. De observat ca, desi foarte asemanatoare cu becatina comuna si cu cea mare, becatina mica face parte dintr-un gen diferit. 

    Nu cuibareste, precum becatina comuna, in Europa occidentala si cea centrala ci numai in zonele nordice ale Eurasiei, in Scandinavia, in nordul Rusiei si al Siberiei.

      I se mai spune, cel putin in limbaj vanatoresc, si becatina surda, datorita comportamentului ei la apropierea omului. Acest comportament am avut prilejul sa il observ si eu direct si indeaproape. Eram cu ochii dupa un piciorong proaspat aterizat din migratie cand deodata, de la doi trei metri in fata mea, din mijlocul mlastinii cu vegetatie scunda, a sfarait un zbor de becatina, foarte micuta si foarte tacuta, si singuratica. Cu totul altfel decat becatina comuna, care are tendinta de a se aduna in grupulete mai mici, zboara ceva mai devreme la apropierea omului si atunci scoate un tipat scurt specific.Nu e deloc surda dar da impresia aceasta, ca poti sa mergi pana langa ea fara sa te auda si fara sa se fereasca. In realitate, ea se bazeaza foarte mult pe camuflaj, si chiar are dreptate sa o faca, pentru ca e foarte greu de zarit asezata. Eu am putut sa o pozez numai in zbor, atunci cand mi-a tasnit de la picioare si s-a indepartat mai adanc in mlastina. Nu am mai putut sa o zaresc pentru ca mlastina era si impenetrabila si cu vegetatie din ce in ce mai deasa si mai inalta, unde ar fi fost imposibil de zarit.

      Data pasajului de becatine mici la care am asistat eu a fost in a treia saptamana din martie, si pare ca a fost un pasaj in mai multe zone din tara. Insa numere foarte, foarte mici.

      Vazuta de aproape are un cioc caracteristic evident mai scurt decat al becatinei comune, poate chiar la nivel de jumatate. Iar capul vazut din lateral are un desen specific, pare sa aiba o spranceana subtire de culoare neagra si are alt model al dungilor pe crestet. Si la trup, si pe inaltime este evident mai mica decat becatina comuna.

     La noi vine doar in pasaj, daca iarna e foarte blanda nu e imposibil sa fie gasita si in lunile de iarna in anumite puncte mai calde din lunca Dunarii, langa lagunele din Dobrogea etc. Insa perioadele cele mai propice zaririi ei sunt lunile de toamna si cele de primavara. Nu foarte tarziu primavara, pentru ca se grabeste spre nord, spre zonele ei de cuibarire.

    Cuibareste in tundra, in mlastini, turbarii, in vai de rauri, in margini de taigale, sau chiar in poienile din interiorul acestor taigale, oricum in locuri descoperite. Isi face cuibul direct pe sol, iar ouale au o culoare de camuflaj, cu pete violete pe un fond de gri, maroniu, galben, alb murdar. Femela este cea care cloceste ouale, in general 3 saptamani dureaza clocirea lor. Masculul are o talie mai mare decat femela, altfel e asemanator la penaj. Nu sunt mai mari decat o mierla, totusi au silueta specifica, rotunda, cu coada scurta si aripi lungi si ascutite, specifica becatinelor.

    Perioada de reproducere in tinuturile ei nordice incepe in mai asa ca sansele de a o vedea la noi se cam termina in aprilie. Revin aceste sanse in sezonul de toamna, in octombrie, dar si noiembrie, decembrie, pana la sosirea ingheturilor. In multe cazuri se retrage treptat spre sud, pe masura ce se inrautateste vremea. Cartierele ei de iernare ajung pana in Africa subsahariana, dar si in Africa de nord si in Europa mediteraneana si de vest. O parte ajunge si in India. Se descurca sa zboare bine, si la mare departare, si mai aproape de locurile de cuibarire. Aceasta ii este de ajutor speciei, cu cat sunt mai largi si mai diverse locurile de iernare cu atat pierderile migratiei sunt mai mici, mai nesemnificative. 

   In zbor poate fi recunoscuta dupa coada si picioarele scurte, acestea nedepasind lungimea cozii, dupa ciocul relativ scurt (doar foarte, foarte putin mai lung decat lungimea capului), dupa coada fara bordura alba, o astfel de bordura e usor sesizabila insa la aripi. Desigur, si in zbor dar in poze mai de aproape se poate observa desenul facial caracteristic, precum si cel de pe spate si de pe crestet.Inca astept sansa de o a o vedea asezata, pentru ca in zbor ea intodeauna tinde sa fuga de om, zborul dureaza cateva secunde pana la 10-20 de metri in fata in aceeasi mlastina si pozitia este aproape invariabil cu spatele. Foarte rar sta la vedere, descoperita, doar daca e obligata de imprejurari sa aterizeze pe un lac fara vegetatie sau cu vegetatie putina, fara locuri de ascunzis. In locurile ei preferate, cele cu plante acvatice scunde si  mlastinoase are multe locuri de ascuns in care prefera sa stea bine camuflata.Un comportament mult mai criptic decat al "verisoarelor " ei, becatinele cele comune.