RATA MICA , Anas crecca
O specie de rata micuta si mult mai accentuat de pasaj in raport cu rata mare.
Sunt rare cazurile de cuibarire la noi, e o rata nordica, a mlastinilor nesfarsite din nordul Eurasiei.
La noi poate fi vazuta cu regularitate iarna si in perioadele de pasaj, dar nu as putea spune ca foarte des sau cu usurinta.
Poti s-o intalnesti si spontan, fara sa o cauti, dar cel mai adesea se arata celor care cunosc locurile cu pasari multe la vreme de iarna si iau gerul pieptis si zapada in picioare pentru a se putea delecta cu asemenea privelisti.
Poate fi vazuta si in zile placute de primavara si toamna, sau chiar incepand din ultima luna de vara.
Ratoii in strai de primavara au o infatisare foarte simpatica, cu o pata verde strengareasca in dreptul ochiului, care atrage atentia.
Femela are si ea detaliul ei de cochetarie la aripa, asortat parca cu cel al masculului la nuanta. Asa cum rata mare are o oglinda albastra la aripa, similara oarecum cu reflexele albastrui de pe capul ratoiului, la rata mica cei doi parteneri se asorteaza pe culoarea verde. Pata verde de pe capul ratoiului isi gaseste echivalentul in oglinda verde de pe aripa ratei.
Dar cochetaria de primavara a ratoiului nu incepe si nu se termina cu dunga verde ce ii trece peste ochi si cu oglinda. Mai are si aripi si spate intr-un gri foarte fin si usor impestritat, din care pornesc deseori fire lungi ca de matase, ondulate si dezinvolte. Mai are la partea dorsala o nuanta de galben viu, trasa la linie, detaliu ce ii intregeste costumatia eleganta.
Dar cochetaria de primavara a ratoiului nu incepe si nu se termina cu dunga verde ce ii trece peste ochi si cu oglinda. Mai are si aripi si spate intr-un gri foarte fin si usor impestritat, din care pornesc deseori fire lungi ca de matase, ondulate si dezinvolte. Mai are la partea dorsala o nuanta de galben viu, trasa la linie, detaliu ce ii intregeste costumatia eleganta.
Penajul in perioada de naparlire este mai curand brun simplu, nu roscat ca al ratei mari. Din departare se vede brun intunecat si uniform, de aproape culoarea se dilueaza si devine un brun pestrit ceva mai luminos.
Am vazut-o si in pereche, mai ales primavara devreme, dar si in grupuri mai mari.
Uneori se gaseste in aceleasi locuri cu stolurile de rate mari, dar mai rare, si mai putine. Probabil ca nu e o regula, descriu doar asa cum am intalnit-o eu. Toate aceste consideratii, observatii, in legatura cu numarul, frecventa, raspandirea unei pasari sunt relative si depind mult de sezonul, de regiunea in care se fac observatii, de intervalele si perioadele pe care se intind aceste observatii, an de an. Nimic nu e batut in cuie, nimic nu e definitiv spus in legatura cu o specie. Sunt cazuri de pasari considerate ca fiind foarte frecvente extrapoland in mod pripit o anumita abundenta, inghesuiala chiar, din locuri foarte propice (in general rezervatii avifaunistice) asupra unui teritoriu mult mai vast, pustiu de specia respectiva pe sute de kilometri. Etichetarea lor ca pasare foarte raspandita sau comuna nu ramane o simpla observatie mai mult sau mai putin stiintifica, ci , direct si indirect, duce la masuri negative in raport cu specia, e mai putin ocrotita, sau chiar deloc, e lasata la voia intamplarii, se dau cote de vanatoare absurd de mari raportate la numarul real de indivizi. Deschid acest subiect la capitolul "rate" pentru ca acestea au cel mai mult de suferit din cauza acestei atitudini. Rata mica, alaturi de rata mare sunt considerate specii foarte comune, care pot fi impuscate, pot fi ignorate, pe alocuri chiar usor dispretuite pentru "banalitatea" lor.
Poti sa dai de un lac cu un numar entuziasmant de mare de rate mici pe el, dar imediat alaturi, in aceeasi regiune unde te-ai astepta la aceeasi populatie mare, lacurile sa fie pustii de specia respectiva pe o raza uriasa de mers. Si-apoi zonele umede adevarate , cu stuf si mal si tot ce trebuie traiului pasarilor acvatice sunt atat de rare...
Am invatat sa privesc ratele si pasarile in general, nu doar ca un numar oarecare dintr-o specie mai mult sau mai putin "comuna" ci, pe fiecare in parte, ca pe o vietate cu drepturi proprii, si mai ales cu dreptul la viata.
Cred ca prima povestire mai lunga cu pasari am citit-o pe la varsta de 6 ani si avea ca personaj principal o rata salbatica din stepele si tundrele Nordului. Desi era scrisa pentru copii, povestea descria destul de realist trecerile, bucuriile, pericolele si trairile unei pasari salbatice de la iesirea din ou pana la caderea ei sub glont sau intr-o alta moarte violenta. Mi-aduc bine aminte coperta cartii cu doua rate in zbor, o pereche, din care ratoiul avea pata aceea verde strengara peste ochi. Mai tarziu am putut identifica ca specie personajul principal al acelei carti. Nu pot spune ca mi-a deschis dragostea pentru pasari, ea era deja prezenta si de aici cartea, dar mi-a ramas amprenta unei aplecari mai speciale pentru ratele salbatice, pentru trecerea lor prin lume in tinuturi atat de indepartate si misterioase, pentru viata aspra si complicata a acestor fiinte care au de indurat geruri, distante, haituiri, foamete si care impresioneaza prin stoicism si inteligenta, prin devotament emotionant pentru puii ce-i ridica cu greu din micutul cuib pitit intre stufarisuri sau rogozuri.
Era o poveste nordica, sau nordic-orientala din ce imi amintesc - de ce mergi spre acele tinuturi ratele capata valoare simbolica din ce in ce mai mare. Sunt tari, cum ar fi cele din Extremul Orient, unde ratele mici sunt simbolul unei casnicii indelungate si fericite. Aceasta simbolistica e bazata pe observarea cuplurilor de rate, care sunt foarte fidele si familiste.
Ratoii acestei specii au un sunet specific si le place mult sa vocalizeze. De aici denumirea lor in multe limbi, Krek, krik...pornita de la aceasta onomatopee. In limba franceza numele ei este tot de la o onomatopee latina devenita "la sarcelle". Uneori se foloseste si in limba romana pentru rata mica termenul de ''sarsela de iarna" in opozitie cu sarsela de vara, care este rata caraitoare. Latinii cunosteau foarte bine aceasta rata si sunetele scoase de ea intrucat au incercat si se pare ca au si reusit sa o domesticeasca. Intre timp insa aceasta domesticire s-a intrerupt si s-a pierdut, nu exista nici o linie desendenta din Anas crecca printre ratele domestice de azi, eventual doar niste hibridari ce nu mai pot fi decelate.
Ratoii acestei specii au un sunet specific si le place mult sa vocalizeze. De aici denumirea lor in multe limbi, Krek, krik...pornita de la aceasta onomatopee. In limba franceza numele ei este tot de la o onomatopee latina devenita "la sarcelle". Uneori se foloseste si in limba romana pentru rata mica termenul de ''sarsela de iarna" in opozitie cu sarsela de vara, care este rata caraitoare. Latinii cunosteau foarte bine aceasta rata si sunetele scoase de ea intrucat au incercat si se pare ca au si reusit sa o domesticeasca. Intre timp insa aceasta domesticire s-a intrerupt si s-a pierdut, nu exista nici o linie desendenta din Anas crecca printre ratele domestice de azi, eventual doar niste hibridari ce nu mai pot fi decelate.
noiembrie 2020, Oltenia