Translate

marți, 31 martie 2026

PRIMAVARA PASARILOR CALATOARE - 2026, partea a doua.



































       Ne apropiem de echinoctiul de primavara. Am considerat a doua etapa ca incepand dupa 15 martie si terminandu-se la sfarsitul lunii.               Desigur, sunt date alese aleator. Evenimentul astronomic cel mai important al acestei perioade ar fi echinoctiul de primavara, cand ziua devine egala cu noaptea. Intram cu adevarat in primavara, vremea prezinta o usoara incalzire si asteptam din ce in ce mai multe pasari calatoare. Daca prima barza pe anul acesta am vazut-o pe 14 martie , in zilele urmatoare au inceput sa se vada din ce in ce mai frecvent. Mai multe berze pe cuib, cateva chiar in pereche, uneori in zbor, alteori pe camp. Putine totusi, pana in data de 21 martie (echinoctiul) . Cele mai multe de-a lungul Dunarii, cateva si in judetele de dealuri ale Olteniei, Gorj si Valcea, dar nu mai multe de 10 per total. Nu m-am intalnit cu grupuri de berze pe campuri sau in zbor, maxim doua perechi la cuib. In general pareau foarte proaspat sosite, dormeau adanc cu capul in pene pe cuib. Pareau toate ca se recupereaza dupa lunga calatorie, nu trecusera la alte activitati. In general, in fiecare an in zona Olteniei, adevarata sosire a berzelor, ocuparea mai tuturor cuiburilor, are loc abia in jurul Bunavestirii, in jurul datei de 25 martie. 

    Ce e diferit anul acesta e situatia limicolelor. Fie sunt foarte intarziate, fie sunt absente. Locuri pe care le consideram raiuri ale pasarilor de tarm, din Dolj, Mehedinti, Olt si chiar Teleorman erau acum incredibil de pustii, de lipsite de limicole. Ma asteptam sa gasesc foarte multi batausi si nagati, sa gasesc sitari de mal, becatine, culici mari, fluierari din multe specii, prundarasi...In fiecare an aceste specii faceau adevarate spectacole prin numarul si prezenta lor, prin multitudinea de locuri unde puteau sa apara, prin vioiciunea lor. In fiecare an fotografiam doar pe cei care ma lasau foarte aproape, in rest ii inregistram in memorie, erau o priveliste comuna. Anul acesta insa am fotografiat efectiv toate limicolele vazute, au fost atat de putine...Pana la sfarsitul lui martie am vazut poate nici a zecea parte din limicolele pe care le vedeam an de an in aceasta luna. Exista si posibilitatea, noua pentru mine in 20 de ani, ca acest pasaj  sa fie intarziat, impins spre luna aprilie. Voi vedea cum se prezinta migratia si in aceasta luna. Poate va fi plin de batausi, sitari, nagati, etc doar din aprilie incolo. Sau poate nu, si anul acesta va ramane ca primul an inregistrat de mine cu un pasaj extrem de sarac in zona Olteniei.

   In a treia saptamana din martie am observat asadar un grup de 15 ciocintorsi, alt grup de cca 15 batausi. Pareau proaspat sositi, dupa starea in care se prezentau (grup compact cu principala activitate odihna adanca si indelungata). 











Un alt grup de nagati, cativa batausi la hranire printre nagati, doi fluierari negri, doi fluierari cu picioare rosii, deloc culici mari, deloc prundarasi gulerati mici.









   Sosirile cele mai importante sunt din randul ratelor, stoluri de rate caraitoare si rate rosii. Ratele rosii mai pot si ramane pe alocuri la iernare (desi foarte rar) ratele caraitoare sunt insa strict migratoare si sosesc in acesta perioada in fiecare an. Nici ca numar nu mi s-a parut ceva diferit fata de alti ani. 









      Si ratele rosii se aflau venite, cam in aceleasi zone cu ratele caraitoare. Ca si in cazul ratelor caraitoare si la ratele rosii se vedeau mai multi masculi dar, pe alocuri, se vedeau si perechi.





    Din randul ratelor nordice mai ramasesera cateva exemplare sau perechi pentru fiecare specie, mai putine decat in alti ani, fie in iarna aceasta au avut populatii mici la iernare fie au plecat mai devreme. Am vazut sporadic cate o pereche de rate sulitar, cateva perechi de rate fluieratoare, rate lingurar, putine rate mici fata de alti ani, o pereche de rate motate. In general, pasarile nordice erau mai curand exceptia, marea majoritate fiind deja plecate. 







Am mai gasit intr-un singur loc garlite mari, un grup mic de cca 20 exemplare, in toate celelalte locuri vizitate erau absente.





   Lopatarii ar fi trebuit, judecand dupa experienta din alti ani, sa fie sositi si ei din zonele de iernare, si chiar in numere mari in anumite locuri stiute. In toata zona Olteniei vizitata nu am vazut niciun lopatar in a treia saptamana din martie, doar in sud-vestul Teleormanului am vazut ceea ce parea o pereche.


Aceeasi situatie si pentru califarii albi, desi in Oltenia nu e o zona preferata de specie, aparitiile lor sunt de obicei sporadice, putine, neregulate. Totusi, in pasaj, in alti ani erau si numere mult mai bune.Doar spre sfarsitul lunii martie am vazut un grup de 4 califari albi. 






    In doua locuri cu intinderi mari de sufaris (judete diferite) am auzit cantec de stufarica. Tot in stuf se auzeau mai multe pitulici mici. Pe langa apa am vazut si un stol de femele de codrosi de munte, sosind din migratie in aceasta perioada. 

      Abia spre sfarsitul lunii, dupa data de 29 martie, am vazut primul stol mare de sitari de mal. Nicaieri in alta parte, decat pe o balta din zona Bistret unde pareau proaspat sositi. Dupa ce sosesc si stau mai multe zile intr-un loc se mai si disperseaza in grupuri mai mici. Cand sosesc prima zi insa stau in stol mare compact. In stol erau cca 300 de pasari. 






Tot in aceeasi zona am vazut si cateva grupuri de batausi.
Un grup mic de cca 10 batausi



Un grup mai marisor de cca 40 de batausi.




Pe cele mai multe ape si balti temporare batausii lipseau cu desavarsire, spre deosebire de alti ani, cand intalneam grupuri mai mari sau mai mici in foarte multe locatii.

In ceea ce priveste berzele albe, de la prima barza vazuta in data de 14 martie pana la sfarsitul lunii, in cele doua saptamani se pare ca au sosit toate berzele la cuiburi, majoritatea fiind ocupate. 

Primele berze negre le-am vazut in data de 29 martie, o pereche in zbor.


Am mai vazut doua grupuri mici de lopatari, un grup de 4 exemplare si un grup de 3 exemplare.




De obicei, la sfarsitul lunii vedeam deja cteva perechi de gaste de vara cu boboci. Anul acesta nu am vazut deloc boboci in luna martie. Vremea in sfarsitul iernii a fost mai rece decat in anii recenti .


  In zonele umede mai intinse, respectiv la Bistret si pe Olt am vazut si doi codalbi, tineri amandoi.














  La sfarsitul lunii, primavara adevarata era instalata deja in lunca Dunarii, multe pajisti salbatice de pe grinduri erau inflorite.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu