CIUF DE PADURE (1), Asio otus
Recunosc ca in materie de birdwatching am un anumit orgoliu, poate chiar o anumita trufie : imi doresc ca toate pasarile intalnite sa fie descoperite de mine "in premiera", daca pot spune astfel, nu imi place sa merg "la pont", sa vad o pasare cautata si gasita de altcineva inainte, cu atat mai putin m-as duce sa vad pasari aratate cu degetul de altii. Farmecul observarii pasarilor sta si in surpriza ivirii lor neasteptate, in plus, ca observatie ornitologica e mai important sa strabati carari nebatute si sa culegi informatii noi. Abordarea mea are si avantaje si dezavantaje si tare mult mi-a venit sa-mi incalc regula in cazul ciufului de padure. Pe scurt, nu reuseam sa descopar prin forte proprii niciun ciuf de padure, in timp ce in jurul meu curgeau informatii exacte despre nenumarate locuri de iernare ale ciufilor. Locuri accesibile, in orase frumoase de vizitat, cu adrese si coordonate. Am rezistat cu greu tentatiei dar pana la urma am reusit...Am gasit propriul "meu" ciuf de padure, intr-un loc si un spatiu neasteptat. Neasteptat dar totusi previzibil. Imi venea sa rad vazand cum se aglomereaza adresele cartierelor de iernat ale ciufilor doar in locuri selecte, cu mare incarcatura intelectuala. Curti de muzee si universitati, manastiri stravechi adapostind scoli duhovnicesti inalte, centre administrative si culturale... ciufii de padure pareau sa selecteze compania carturarilor, figuri serioase si profunde ca si ei. Ce putea sa aleaga ciuful de padure din tot litoralul vesel si pus pe distractii usoare? normal, alesese parcul taberei studentesti si astepta vacanta pentru a se bucura de compania tinerilor domni si domnite cu studii superioare!
Mai in gluma, mai in serios, ciufii de padure par a fi dat padurile pe parcurile batrane si umbroase unde carturarii se plimba cu pasul masurat, meditand la problemele grave ale omenirii pe sub copacii stufosi.
Dintr-un impuls nostalgic m-am avantat in primavara aceasta intr-o incursiune printre amintirile vacantelor studentesti la mare. Aprilie fiind, pe langa patina timpului, locul parea stapanit de dezolare si mister. Nici cu gandul nu visam la ciuful de padure si pentru moment chiar dadusem deoparte orice cautare a vreunei pasari, desi locul fremata de pasarele mici de la sturzi si mierle pana la pitulici si muscari. Prin minte imi zburataceau doar amintiri, cand, deodata, un ciuf de padure a trecut in zbor pe langa mine, alungat de o cioara griva. Am inceput atunci o cursa de zile mari de la un capat la altul al parcului, viteza mea de deplasare fiind intrecuta cam de 10 ori de cea a aripilor de pasari. In rezumat, un ciuf de padure voia sa se odihneasca sau sa se statorniceasca in parc iar ciorile grive doreau sa-l alunge. Cu greu am reusit o singura poza in primele momente cand ciuful s-a asezat mai la vedere intr-un arbore foarte inalt, de unde a fost reperat insa imediat de cioara.
Initial era o singura cioara care il hartuia, dar vazand aceasta ca nu reuseste, a mai chemat vreo doua-trei ajutoare. Era clar ca ciuful nu dorea sa paraseasca parcul, avea acolo o multitudine de arbori batrani si foarte stufosi, mai ales conifere, pini si brazi. Dar era si mai clar ca ciorile il urau din rasputeri si il cautau cu inversunare prin toti copacii impenetrabili pe unde incerca sa se ascunda. Mie mi-era imposibil sa-l vad prin cetinile compacte dar cioara il gasea cu precizie si incepea sa caraie si sa-l scoata cu batai de aripi din ascunzis. Cand se vedea descoperit ciuful imediat zbura pe diagonala in capatul celalalt al parcului si tot asa. Ma cam suparam pe ciori si ca-l hartuiau si ca nu-i dadeau pace sa stea macar cateva secunde la poza dar adevarul e ca fara ciori nu as fi stiut niciodata ca in acel parc se ascunde un ciuf de padure. Rivalitatea cu ciorile e un fapt ce decurge, printre altele, si din felul de a cuibari al ciufilor de padure care folosesc deseori cuiburi de ciori si de cotofene, ei nu-si fac cuib si nici nu folosesc scorburi.
Initial era o singura cioara care il hartuia, dar vazand aceasta ca nu reuseste, a mai chemat vreo doua-trei ajutoare. Era clar ca ciuful nu dorea sa paraseasca parcul, avea acolo o multitudine de arbori batrani si foarte stufosi, mai ales conifere, pini si brazi. Dar era si mai clar ca ciorile il urau din rasputeri si il cautau cu inversunare prin toti copacii impenetrabili pe unde incerca sa se ascunda. Mie mi-era imposibil sa-l vad prin cetinile compacte dar cioara il gasea cu precizie si incepea sa caraie si sa-l scoata cu batai de aripi din ascunzis. Cand se vedea descoperit ciuful imediat zbura pe diagonala in capatul celalalt al parcului si tot asa. Ma cam suparam pe ciori si ca-l hartuiau si ca nu-i dadeau pace sa stea macar cateva secunde la poza dar adevarul e ca fara ciori nu as fi stiut niciodata ca in acel parc se ascunde un ciuf de padure. Rivalitatea cu ciorile e un fapt ce decurge, printre altele, si din felul de a cuibari al ciufilor de padure care folosesc deseori cuiburi de ciori si de cotofene, ei nu-si fac cuib si nici nu folosesc scorburi.
Nu era prima data cand vedeam ciuf de padure. Mai demult, in urma cu cca 10 ani, pe cand nu faceam fotografii, am avut o intalnire foarte interesanta cu ciufii de padure, in luna august. Cred ca era un fel de colonie, dar nu de iernare ci rezultata imediat dupa cuibarit, respectiv mai multe familii de ciufi cu juvenilii lor care cuibarisera impreuna in acele locuri. De obicei, ciuful de padure cuibareste in pereche dar daca locul e foarte propice formeaza si colonii mai mari sau mai mici de cuibarire.
Locatia unde am vazut aproximativ 25 ciufi de padure nu era un loc cu mare incarcatura intelectuala dar era totusi un loc special, niste terase pe malul unui lac doljean plantate prin anii 1970 cu tot felul de arbori. In primul deceniu dupa revolutie acel loc se salbaticise ca o jungla, arborii fructiferi, de la pruni pana la nuci, crescusera ca niste veritabili arbori de padure si se incalcisera cu numeroase lastarisuri si arbusti salbatici. In vecinatatea lacului si a campurilor cu cereale cred ca devenise un adevarat paradis de cuibarire pentru mai multe specii, inclusiv ciufii de padure care aveau soareci pentru hrana din belsug. In astfel de locuri bogate in hrana si linistite e posibil ca familii de ciufi sa cuibareasca impreuna si sa scoata chiar si doua randuri de pui intr-un an. Astfel incat in august puteau sa formeze un astfel de grup impresionant prin numar si prin frumusete. Intr-adevar, e una dintre cele mai frumoase amintiri cu pasari pe care le am. Si asa locul in salbaticia lui parea destul de magic, dar aparitia brusca si atat de apropiata a unui stol somnoros de pasari simpatice, cu ochii mari de culoare portocalie, galben-rosietica, stralucitoare, cu fata rotunda si cu urechi lungi dormitand si ele in toate pozitiile, a fost ceva de neuitat. Din pacate nu mai pot porni in regasirea amintirilor intrucat livada batrana a fost taiata si in locul ei s-au creat plantatii noi, tinere, cu pomi micuti si pusi la linie, intens productivi dupa metodologii noi, dar atat de putin pitoresti.
Cred ca aceeasi senzatie de magie o au si cei care descopera locurile ciufilor de iernare prin localitatile lor. Deocamdata la mine in oras si in imprejurimi nu am descoperit un astfel de loc pe timp de iarna. Cu exceptia unor pasari de apa care folosesc culoarul Dunarii si pe cel al Oltului, Oltenia nu e un loc ideal pentru a cauta oaspeti pe timp de iarna ai zonelor nordice si nord-estice. Acestia apar doar sporadic, accidental, altele sunt rutele lor de pasaj.
Nu stiu daca ciuful de padure intalnit de mine la mare era un astfel de oaspete nordic in pasaj sau un ciuf de padure local. In prima jumatate a lui aprilie putea sa fie ori una ori alta. Din cate am observat eu ciuful de padure pare sa prefere coniferele, cred ca e mult mai raspandit in zonele unde exista astfel de paduri pe scara extinsa. Ca hrana insa are nevoie mare si de apropierea de campuri deschise, bogate in rozatoare, si mai ales in soareci, care constituie sursa de hrana predominanta. Din acest punct de vedere este o pasare foarte folositoare omului, diminuand rozatoarele ce pun in pericol o parte din recolte.
Ca marime e o rapitoare de noapte medie, mai mare decat o cucuvea. In zborul lui hartuit de ciori grive se vedea cam de aceeasi talie cu acestea, un pic mai masiv. Masuratorile in cartile ornitologice sunt inscrise in jurul a 35 cm lungime.
Septembrie 2015 si pentru octombrie voi face o noua postare: ciuf de padure (2) precum si ciuf de padure (3) pentru puii filmati si fotografiati pe timp de vara.
sezonul 2017-2018
Portrete de ciufi de padure , 2018-2019
28 noiembrie 2020, am descoperit o noua colonie de ciufi in sudul judetului Mehedinti, am vazut cca 10 exemplare dar puteau fi mai multe, accesul la locul respectiv era insa restrictionat. Zi cu ceata mare, arborii fiind plopi, salcami, corcodusi salbatici, etc.
Septembrie 2015 si pentru octombrie voi face o noua postare: ciuf de padure (2) precum si ciuf de padure (3) pentru puii filmati si fotografiati pe timp de vara.
sezonul 2017-2018
interesanta intalnirea cu Ciuful de padure. frumoasa pasare, chiar imi place mult!
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru rabdarea si chibzuinta pe care ati avut-o si... bineânteles pentru cele patru fotografii atat de reusite!
Alina.
Intamplarea...de fapt ciorile sunt cele care mi l-au "aratat" si tot ele m-au alergat prin tot parcul.Interesanta rivalitatea, week-endul acesta am urmarit un cius ,alta rapitoare de noapte mai micuta, urmarit si alungat de mierle.
RăspundețiȘtergereAveti perfecta dreptate in ceea ce priveste autenticitatea birdwatching-ului refuzand sa mergeti "la pont". Va pot impartasi o experienta personala. Vizitarea unor colonii de iernare de mai multe ori in cursul iernii si primaverii va va oferi nenumarate si variate bucurii, observatii si surprize.
RăspundețiȘtergereColoniile variaza ca numar de ciufi, ca mod de asezare a acestora in functie de situatia climatica, an, perioada zi, speciile de copaci alese etc. etc. etc. Fiecare individ e o personalitate. Asadar mereu, an de an, o colonie este ca sa spun asa "permutari de n luate cate n".
Orice vizita "la pont" va va bucura, an dupa an. Totul e sa localizati colonia. Sunt situatii in care disparitia copacului poate duce la disparitia coloniei sau mutarea ei la cateva zeci de metri de locul initial.
Orice colonie de iernare e o continua surpriza.
Cu cele mai bune ganduri,
Serban Nicolae
Aveti mare dreptate, am avut de multe ori impulsul sa plec in calatorie de iarna in orase sau zone preferate de ciufi, ar fi fost o cautare autentica, cel mai frumos ar fi fost sa gasesc un "congres" de iernare nou, sau macar cateva exemplare. Din pacate, de la an tot aman calatoriile de toamna si iarna din lipsa de timp. M-ar astepta si stolurile mari de gaste cu gat rosu, sunt multe locuri frumoase de descoperit in Baragan si Dobrogea la speciile de gaste, de exemplu,dar si multe altele - din pacate nu am avut timp. Incet, incet.....sper sa mai am multe calatorii in fata si multe observatii de adaugat. Multumesc mult pentru gandurile dvs.!
RăspundețiȘtergereSunt foarte frumosi intradevar .Eu am avut norocul sa privesc o astfel de colonie de ciufi in fata geamului meu ,iar un pui a fost cazut si el domiciliaza de 2 ani la mine in camera.
RăspundețiȘtergereMultumesc! Mai multe poze si "portrete" de ciufi in postarea cu nr.2 din noiembrie 2015.Imi plac foarte mult, sunt foarte expresivi!
RăspundețiȘtergere