Translate

duminică, 18 ianuarie 2015

GARLITA MARE, Anser albifrons

GARLITA MARE, Anser albifrons




















































































       De patru ani cautam cu indarjire toamna de toamna garlite mari la mine in Oltenia, pe care sa le vad mai aproape. Le vedeam cand merg la munte, in octombrie si noiembrie, cum trec sus in inaltul cerului, mereu pe directia Vest fara nici o abatere. 









  Trec in formatii precise, galagioase, vin direct dinspre soare-rasare si isi calculeaza drumul ca dupa un compas, direct spre punctul unde apune soarele. Se orienteaza dupa soare, dupa stele, ca niste adevarati navigatori ai cerului inalt. Sunetul lor se aude in nopti reci si instelate, in nopti cetoase si incarcate de abur, ca venind dintr-o alta lume. Uneori mai zboara si peste zi dar atat de inalt incat abia pot sa le zaresc cu ochii. 
     Trec populatii intregi, si au pe acolo, pe sub poalele muntilor Parang, o ruta transmisa din generatie in generatie, un culoar pe undeva anume care le ajuta sa treaca spre Vest, banuiesc eu ca spre marile campii ale Dunarii de Mijloc, cu ierni mai blande si mai ferite de ingheturi. Caci asta inseamna migratia lor, o fuga din calea iernilor nordice si mai ales nord-estice extrem de aspre, o fuga spre iernile mediteraneene ale Europei dar si spre cele oceanice si continentale cu influente oceanice ale jumatatii de vest si ale centrului Europei.



       Nu stiu de unde vin aceste garlite admirate, salutate si pandite de mine la poalele muntilor. Vin din tundra arctica desigur dar imi place sa cred ca cel mai recent popas l-au facut tot la noi in Romania, si vin dinspre Baraganul Brailei si al Buzaului. Asa am eu in cap cuvinte de legenda si imagini de poveste cu mii si mii de garlite poposind galagios la apele si lacurile binecuvantate in pasari din sud-estul tarii. 







      Toamna insa nu prea aveam cum sa clintesc din loc in astfel de excursii lungi si departate in cautarea garlitelor mari, asa ca asteptam si cautam ca macar o mana de garlite sa vrea sa faca popas si undeva foarte aproape de mine. Ma resemnasem sa scriu fisa lor cu pozele precare luate in zbor la altitudine uriasa si cu imagini din captivitate. 






   Tocmai cand imi pierdusem orice speranta de a gasi stoluri de garlite mari aproape de casa, cand ma hotarasem sa postez deja fisa garlitei mari doar pe baza intalnirilor cu privirea in inaltul cerului, mi-am gasit sambata de ieri pentru o excursie pe malurile Oltului si mi-am zis sa mai astept o ultima zi. In sfarsit, in ultima zi din patru ani de cautari tintite la garlita mare am reusit sa gasesc un stol foarte frumos, de minim 50 de exemplare (posibil mai multe caci un grup mare a zburat fara sa le pot numara). 













        Frumoasa ar fi fost ziua de excursie daca nu m-ar fi ingrozit numarul urias de vanatori care trageau in nestire in pasarile de apa la fiecare pod, dig, coborare cu drum practicabil spre Olt. Si in alti ani stiu ca bubuiau malurile apelor de pusti dar ca anul acesta nu am vazut nicicand.



     Si nu e vorba de vanatori straini, pareau dupa vorbe si infatisare vanatori de-ai nostri, in masini cu numere de Bucuresti sau de judete din Oltenia. Reclamele au adus din ce in ce mai multi doritori, echipamentul e din ce in ce mai usor si ieftin de cumparat, au oamenii nostri bani si nu stiu pe ce sa-i toace. In loc sa iasa la un sport placut, la orice alt gen de distractie, se strang in grupuri pentru a macelari animale. Pasarile de balta le sunt foarte la indemana, vin cu masina pe asfalt, apar dintr-odata pe pod sau dig si in 4-5 secunde trage tot grupul cu armele in stolurile de pasari stranse in ochiurile de apa dezghetate. 




     Nici nu stiu in ce trag, ca nu e timp sa vada. Imi place sa cred ca am salvat viata catorva - putine- pasari de apa intrucat cu doar un minut inainte de aparitia vanatorilor pe pod le speriasem eu cumva apropiindu-ma sa le fotografiez. Din pacate nu le speriasem suficent de tare, s-au indepartat doar vreo 10 m si vanatorii au tras in grupul format din lisite, rate, corcodei, ferestrasi aflat totusi la o distanta mai mare decat se asteptau si isi programasera.



    Au cazut totusi minim 7 pasari mai aproape de mal, si posibil si altele mai in mijlocul apei caci au tras dupa aceea in nestire oricat de departe incerca sa se mute grupul. Apoi au trimis cainii sa aduca pasarile, sarmanii caini abia le-au adus vreo 4-5 pasari, moarte mai langa mal, mai departe refuzau sa se duca, probabil ca era apa prea inghetata si prea adanca si le era frica si bietilor caini.






    Doua lisite ranite au ramas in deriva pe apa langa betonul barajului, vanatorii au incarcat masina cu cainii si prada si dusi au fost. La pranzul cel mare, cu masina pe asfalt - mare vanatoare era ce faceau ei acolo, sa traga cu pusca in niste biete pasari stranse la cele cateva ochiuri de apa dezghetata ale lacului de acumulare. Cei mai lasi si cei mai lenesi vanatori din cati am vazut. Cred ca si daca ii trimiteam intr-o curte sa prinda cocosul gospodariei si doua gaini ar fi alergat mai mult. Aceste secvente se repetau cu alte grupuri de vanatori la fiecare pod, pana si la podul din Slatina, chiar in oras practic si pe drumul european.
     Dar ca sa revin la gaste, cu greu am cautat si gasit cateva cotloane unde sa pot sa gasesc macar vreun pescarus si vreo rata mare nesperiati de vanatori. Mergand eu in nestire pe niste drumuri imposibile, pline de noroi si gropi cu apa inghetata, drumuri pe care nu le-as mai repeta sau recomanda la nimeni, m-am intalnit cu aceste garlite mari minunate. 








   Am luat-o ca detectivii, sa caut un drum care sa nu aiba cartuse azvarlite pe gheata, in zapada, pe iarba, 






sa nu fie lesuri de pasari ramase dupa gloante pentru a fi sfasiate de caini, ca de exemplu acest juvenil de lebada.






    Tot ca detectivii au luat-o probabil si garlitele, si-au trimis iscoade, si-au lungit gaturile, si-au pus santinele sa vada daca nu cumva se simte si se apropie faptura cu doua picioare si arme in maini. 



     Niciodata nu ma voi putea apropia de o garlita pentru a o fotografia asa de aproape ca in captivitate, speram insa ca odata si odata sa le intalnesc si sa iau imagini de ansamblu cu stoluri pascand pe iarba sau plutind mai aproape de tarm pe vreun lac. Nimic nu se compara cu frumusetea pasarilor in salbaticie, in mediul lor natural si surprinse in momentele lor cele mai caracteristice. 
     Am mai vazut in Oltenia grupuri mici de gaste de vara si gaste de semanatura, dar garlite mari nu prea. Apar destul de sporadic poposind pe Olt si pe langa Dunare, dar daca vanatoarea va creste in ritmul acesta pe care il observ eu in ultimii ani cred ca vor ocoli cu desavarsire putinele zone acvatice din Oltenia.
       O mica parte din aceste mii de garlite de pasaj  raman sa ierneze si la noi, in anii mai blanzi cand gasesc semanaturile neacoperite de patura groasa de nea si cand inghetul e mai iertator, mai ales in Dobrogea, poate si in Campia de Vest.
   Seamana de la distanta cu gasca de vara, are aceeasi culoare cenusie, cea mai raspandita culoare intre speciile de gaste. Au insa in jurul ciocului un halou alb, pare ca au fruntea alba, de aici si denumirea latineasca care inseamna ''gasca cu frunte alba". Ciocul il au roz, uneori portocaliu, picioarele avand si ele o culoare portocalie stralucitoare. 





      Foarte caracteristice sunt dungile de pe abdomen, cu cat exemplarul e mai maturizat cu atat dungile sunt mai multe, mai groase, mai negre. Aceste dungi se vad si in zbor dar la altitudine mare abdomenul pare albicios, si din cauza pufului gros pe care il au aceste pasari nordice peste tot pe corp pe sub pene. 








     Sunt pasari foarte inteligente si comunica excelent in grupurile lor. De aici si impresia ca sunt foarte galagioase, mereu par sa aiba ceva de vorbit intre ele. Si in formatiile de zbor au o anumita ordine, au lideri, iau decizii de zbor si le comunica membrilor din grup. Inteligenta si comunicativitatea e comuna tuturor speciilor de gaste si nu s-a pierdut nici la gastele domestice, mai ales la cele tinute in regim de semi-libertate in satele din apropierea Dunarii. Pandeam odata pe o pajiste in lunca Dunarii, ma asezasem pe iarba sub un pom si ma apucase seara. Gastele satului se adunau dupa o zi petrecuta la iarba verde, pe familii, grupuri, plecau singure, fiecare spre casa lor. Fara sa-mi dau seama eu ma asezasem chiar in drumul lor spre sat si le vedeam cum se opresc la sfat, grup dupa grup, pentru a se hotari ce sa faca, cum sa ''sara" peste mine, cum sa invinga noul si neasteptatul obstacol ivit in calea lor obisnuita. Mai intai se opreau la vreo 20 de metri de mine, se asezau roata la sfat, batranii obstii si juvenilii nestiutori, dupa care dadeau comenzile si se  asezau in formatie. Cativa doi trei lideri in varsta in fata, bobocii la mijloc si apoi ariergarda formata tot din gaste adulte si gascani artagosi bine plasati. In sir indian porneau apoi toti la drum, la vreo 10 metri de mine grabeau pasul si faceau o mica bucla de ocolire, mereu cu ochii pe mine si cu gascanii din fata sasaind amenintator. 
Aceeasi strategie si organizare de lupta cu greutatile o au si garlitele mari in formatiile lor de zbor. In sir indian, dar in forma de V pentru aerodonamism, cu lideri incercati in fata dar si in spate, pentru a asigura tineretul mai nestiutor pus la mijoc pentru a lui protejare. 
      Migratia de primavara e mult mai putin spectaculoasa, ori se face pe alte rute, ori se face mai treptat, nu se mai aduna asa multe stoluri uriase pe la noi. Se grabesc sa ajunga in nordul cotinentului, in Siberia, sa cuibareasca pe intinderile arctice. Se hranesc exclusiv cu vegetatie, pasc iarba, iarna mai mananca resturi cerealiere dar si vegetatie de pe camp.
       Sper sa mai intalnesc un stol mare de garlite, dar nu cred ca ma voi apropia mai mult de ele. E foarte bine ca sunt ascunse si foarte foarte sperioase, mai bine zis, prudente si intelepte, cu multi paznici buni si prevazatori care dau repede alarma de plecare.Am vazut acum cu ochii mei cat sunt de haituite de vanatori, inselate cu gaste de plastic si chematori false de oameni lasi ascunsi prin tufisuri cu pusca la spate si cu cainii care sa alerge dupa bietele pasari moarte sau ranite, secerate din zborul lor in sange si durere.



     Mijloc de februarie, 2016, o pereche de garlite mari alaturi ce inca doua perechi de gaste de vara, in Lunca Dunarii, Dolj



2 ianuarie 2017, cateva sute de garlite mari, Oltenia - la mare distanta





      









































      In sfarsit, garlitele Baraganului, si foarte multe si superbe si care m-au si lasat sa ma apropii ceva mai mult de ele.
































































































Prima jumatate a lui februarie, garlitele mari inca nu plecasera spre nord, un grup de cca 80 garlite mari, la distanta mare de tarm, pe  lacurile de acumulare de pe Olt. Printre ele, cateva rate fluieratoare, de la distanta puteau fi confundate cu ceva gasca cu gat rosu. Acestea din urma, fie ca sunt mult prea rare pe Olt, fie ca pleaca mai devreme, nu se aflau in stolul de garlite mari.




 5 aprilie 2018, o garlita mare singura si intarziata






















































noiembrie 2020, Oltenia de sud


















ianuarie 2021 Dobrogea



19 dec.2020, Oltenia











16 febr. 2021













12 nov.2021, Oltenia








































































































ian.2019, intr-un camp de coceni de porumb






















































 










11 martie 2022















20 martie 2022








23 oct. 2022, primele grupuri, inca mici de garlite mari au sosit la iernare.





23 decembrie 2022






2 ianuarie 2023, stol de garlite in Oltenia





















































4 comentarii:

  1. vechea poveste… vanatoarea de pasari… natura si vietuitoarele ei sunt bijuteriile planetei, cu cat omul invata mai mult sa le pretuiasca si sa-si duca traiul fara sa le strice rostul, cu atat va fi mai bine. gestul dvs. cat de mic, a fost de-a dreptul minunat.
    Felicitari pentru tot!
    apreciez in mod deosebit pozele deosebite si intreg articolul!
    Alina.

    RăspundețiȘtergere
  2. Vechea poveste incepe sa aiba aspecte noi, din ce in ce mai ingrijoratoare. Aparitia vanatorilor pe baraj, cu pod asfaltat si drum judetean sau european, cu parcare de masini, cu pescari, cu case de vacanta si debarcadere a fost cu totul neasteptata si nemaintalnita pana acum. in ritmul asta nu mai au mult pana sa descinda si pe lacurile din parcuri unde mai gasesc pasarile ochiuri de apa dezghetate. Dupa ce am vazut in noiembrie vanatori peste tot in rezervatii avifaunistice acum au umplut si barajele, podurile, apele din orase. Nu mai tin cont de fonduri de vanatoare, se duc pe foarte putinele ochiuri cu apa dezghetata unde se strang pasarile de apa iarna si impusca din plin, fara niciun efort.

    RăspundețiȘtergere
  3. A venit si girlita mica pe la noi:

    http://adevarul.ro/locale/slobozia/garlita-mica-cele-mai-rare-pasari-lume-observata-biologi-gura-ialomitei-1_5a85334bdf52022f75931114/index.html

    RăspundețiȘtergere
  4. da, apar in fiecare an cateva exemplare, amestecate printre garlitele mari, cel mai des apar in partea de sud-est a tarii, Baragan, Dobrogea.

    RăspundețiȘtergere