Sfarsit de toamna pe LACUL BISTRET

         Lacul Bistret e unul din cele mai mari lacuri naturale din Lunca Dunarii. E format la varsarea in Dunare a Desnatuiului in sudul judetului Dolj. Raul nu mai ajunge la Dunare decat indirect, prin apele acestui mare lac pe care il improspateaza continuu. Am mai fost de cateva ori la lacul Bistret insa de fiecare data pentru timp prea scurt ca sa aflu cum sa-l abordez. 

       Soseaua trece pe la nordul lacului care in general este inconjurat cu mult stuf. Chiar daca sunt poteci agricole peste araturi spre lac ele se termina brusc intr-o perdea groasa de stufaris care obtureaza orice vedere. Terenul este de lunca plata, nu exista puncte inalte de observatie mai deloc. In putinele locuri care permit patrunderea la mal dai deodata de o intindere imensa de apa cu margini neregulate si ascunzisuri. Ghicesti pasarile care pot trai acolo dar rareori poti sa le si vezi.

         La mijloc de noiembrie am decis sa fac o excursie la acest lac frumos dar dificil ca punct de observatie. Nu-l mai vazusem niciodata in perioada migratiei de toamna. Zi scurta, am avut la dispozitie doar cateva ore pentru a incerca sa-l fac sa-si dezvaluie unele din secrete. 

       Singurul punct de observatie pe care l-am descoperit deocamdata este un dig care-l strabate transversal in dreptul localitatii Bistret. De-acolo se lasa si in stanga si in dreapta intindere mare de apa. Se vad pasarile care sunt pe lac insa si acestea te vad pe tine si se retrag la distante mari. Desi pe-acolo trec masini, sateni, pescari, tot nu sunt obisnuite si nu doresc prezenta omului prea aproape. Chiar daca te ascundeai prin stuf sa nu te vada, era suficient sa treaca un om, o masina, o caruta pe dig si plecau departe in mijlocul apelor. De pescarii din barci parca le era mai putina teama, desi cred ca si fata de ei aveau o distanta suficient de mare. 

       Foarte greu chiar si de identificat cu binoclul speciile de la o asa distanta, de fotografiat nici nu mai zic.

       Aceste mici neajunsuri fiind spuse sa trec la partea cu adevarat frumoasa  a lacului, indiferent de interactiunea mea mai norocoasa sau mai putin norocoasa cu pasarile vazute. Multe pasari, si variate, si surprize neasteptate....exact ceea ce ma astept de la un lac.

       Doua carduri numeroase de corcodei mari veniti aici la iernat. In general am vazut corcodeii mari doar primvara si vara si in pereche, una, doua perechi pe vreun lac. Nu am mai vazut corcodeii mari stransi in numar de 15-20 laolalta. Desi erau departe, era o priveliste foarte frumoasa.

       Ceva mai aproape, dar nu prea mult, stateau lebedele de vara, tot cam 15-20. Oricat de familiare mi-ar fi acum lebedele salbatice tot nu ma satur de siluetele lor gratioase, de culoarea lor delicata, usor punctata de ciocul rosu aprins.

       Printre lebede dar si prin fiecare cotlon de stuf precum si in mijlocul apei erau carduri de rate fluieratoare. Nu am mai vazut pana acum rate fluieratoare si as fi vrut sa ma pot apropia mai mult pentru o poza dar n-a fost sa fie de data aceasta.

         La foarte mare distanta de dig o aglomeratie imensa de cormorani mari. Printre ei egrete mari si pescarusi razatori. Poate si altele.

         Acolo unde stateau cormoranii parea sa fie un cotlon minunat ,de pasari si mai minunate, asa ca am parasit digul si m-am aventurat spre acea zona. Nu era drum pe-acolo, trebuia sa iti croiesti intrarea prin araturi si prin camp. In timp ce gaseam o poteca pe langa un canal s-au lasat in zbor maiestuos pe lac o frumusete de stol de pelicani. Tentatia de a ajunge la aglomeratia de pasari era acum si mai mare. 

      Trebuiau trecute insa doua incercari, incercarea maracinilor si incercarea mocirlelor. Daca de primul nivel am trecut usor, doar cu o glazura completa de scaieti in jurul hainelor, la nivelul doi m-am impotmolit, la propriu si la figurat. Perdeaua groasa de stuf acoperea si pelicani, si cormorani si egrete si rate si tot. Croisem planuri pentru cele mai discrete furisari...sa nu ma simta nici musca, stuful m-ar fi ajutat la asta...dar ce sa te faci cu namolul si baltoacele in care creste stuful? Nu se punea problema doar ca m-as fi umplut de namol, cu scaietii laolalta ar fi dat un costum de camuflaj ieftin si eficient. Se punea problema ca ma duc la fundul apei, asa era de moale si mocirlos malul. Am incercat toate patrunderile imaginabile, n-a fost cu putinta. Singura piveliste aratata printre stuf era cam asa...

adica nimic.

         In timp ce ma invarteam fara spor pe langa stuf pelicanii s-au decis sa zboare direct spre soare. Am facut un scurt filmulet cu siluetele lor, un minut cu ochii in soare de era sa orbim si eu si aparatul.  

   

     Nu stiu cat vor sta pelicanii pe lacul Bistret. Am citit ca au fost vazute exemplare de pelican cret iernand aici. Am fost o singura data iarna la Bistret si lacul era inghetat bocna, parea sa nu mai fie nici suflet de pasare pe el. 

       Prin stuf zburau niste grupuri de pasarele, un pic mai mari ca niste vrabii. In general erau maron, dar cand zburau se vedea ceva rosu. Cred ca n-am mai vazut niciodata specia, nu-mi semanau cu nimic, nici macar cu caneparii. Poate cu maracinarii mari, dar inca am indoieli, erau ceva mai mari. N-am putut sa-i fixez, nici cu ochiul, nici cu aparatul, mi-au ramas in minte ca un semn de intrebare. Se agitau prin stuf, si cand se asezau pe varful stufului erau prea departe, iar cand erau mai aproape se asezau in adancul stufului.

        Prin nisipul galben cenusiu misunau niste ciocarlani, atat de camuflati in peisaj ca era sa ma impiedic de ei si sa nu-i vad. Si ei erau foarte preocupati sa caute prin nisip ceva anume, cred ca ramaneau urme comestibile de pe la pescari. Nu erau multi oameni la pescuit, vreo doua barci in larg si un pescar cu undita pe mal care tocmai pleca.

       Am mai dat tarcoale la partea de nord a lacului dar rareori am gasit vreo patrundere la luciul de apa, si mai era si contra soarelui, adica spre sud-vest. Partea opusa a lacului nu se vedea a avea deloc drumuri de acces, decat un drum agricol foarte prost si care se afla in spatele unei perdele si mai groase de stuf.

       Pe cer au trecut doua stoluri mari si galagioase de gaste salbatice. Imprastiate prin iarba se vedeau gaste de vara, cate doua, trei exemplare la distante foarte mari, cum vedeau ca vii in directia lor cum zburau sau se afundau in lunca. 

       Un card mare de pasari gri foarte departat m-a dus cu gandul la cocori, dar stiam deja dupa postura ca nu sunt decat starci cenusii.

       Am mai fixat o umbra prin acele campuri dar era asa de departe incat nimeni nu cred ca mai poate sa spuna ce era. Avea o forma interesanta si era mare, cam cat o gasca, dar nu are silueta de gasca. 

       Ar mai fi fost multe de vazut, dar ce sa faci, sfarsit de toamna, zi scurta, soarele se pregatea sa apuna iar eu ma pregateam sa plec inapoi spre casa.

BARZA DE TOAMNA, IARNA

BARZA DE TOAMNA-IARNA

       Ma intorceam sambata, 16 noiembrie, de la lacul Bistret de la Dunare, pe Jiu in sus. Nu cu barca, cu masina prin campuri si sate. De-o parte raul albastru intre maluri de nisip, de alta apusul de soare.

Peisaj de vis, dar nu si de fantezie. Si totusi, o barza alba frumoasa si sigura pe sine contrazicea timpul si realitatea intr-un cuib. Venise de la camp si se pregatea sa se culce. Nu-i pasa ca e noiembrie, nu-i pasa ca maine-poimaine vine iarna. 

         Dupa ce am crezut mai intai ca visez, dupa ce am crezut mai apoi ca e o barza de teracota urcata sus pe stalp de niste oameni sugubeti, m-am convins cu ochii mei ca barza era cat se poate de reala. Intorcea capul, vantul ii zburlea penele din gusa, era frumoasa si vie. Frana langa sant, stop foto. 

         Stop langa mine femeile satului iesite la poarta sa-mi spuna povestea berzei... Nu ca nu le-as fi intrebat...O femeie mi-a confirmat ca e cat se poate de sanatoasa, de normala, dar ca s-a pierdut de card si a ramas acasa. 

       Dar nu acea femeie era adevarata responsabila a berzelor in satul de langa Jiu. A venit in sfarsit tanti Maria Boboc si mi-a spus intreaga poveste. E al doilea an cand se pregateste sa ingrijeasca peste iarna un boboc ratacit de barza. Anul trecut a ramas tot asa, in acelasi cuib, o alta barza, tot un juvenil. Cand a venit iarna grea si nu a mai gasit de mancare a luat-o la ea tanti Maria cu nume predestinat Boboc si a iernat-o frumos si indestulat in ograda curcanilor ei. Frumoasa ograda, cu un loc mare ingradit pentru curcani grasi si rotati. A stat acolo barza toata iarna si a mancat impreuna cu curcanii. Au ingrijit-o toti ai casei. Cu un zambet larg de bucurie asculta povestea si o fetita ajutor de nadejde, probabil o nepoata din familia Boboc.

      Cand a venit primavara, musafira de iarna a zburat cu berzele ei si dusa a fost. Tanti Maria avea o nostalgie si un regret ca nu o insemnase cumva ca sa o mai cunoasca, sa o mai revada. I-ar fi trebuit un inelus de ornitolog profesionist. Stia multe despre berze, ca un adevarat ornitolog, a facut chiar o observatie interesanta pe care o cam intuisem si eu in ultimii ani. Zicea ca e al doilea an la rand in care un pui de barza nu prinde migratia intrucat acum berzele fac 4-5 pui si nu 2-3 ca mai inainte si mai ramane cate un pui nealimentat si pierde cursa spre tarile calde.
       Pentru iarna care va veni zicea ca e pregatita cu ograda curcanilor sa creasca si acest juvenil de barza, dar deocamdata acesta nu are nevoie de serviciile ei. Zboara la camp, la apa, e in perfecta stare si nu poate fi prins, si nici nu ar fi motive deocamdata sa fie prins.

         Adevarul e ca la 16 noiembrie inca tine o vreme calda si blanda, mai ales in Lunca Dunarii. In Craiova era mai frig dar acolo in sudul Doljului, langa lac, Dunare si Jiu batea un soare fierbinte chiar, incalzea obraji, floricele plapande , fluturi si libelule.

       Ii multumesc lui tanti Maria Boboc pentru speranta berzei de a trece cu bine prin iarna. Ii multumesc pentru grija si iubirea ei de pasari, iubire adevarata, palpabila, concreta, practica. Mi-a facut o reala placere sa stau de vorba cu dumneaei, sa-mi spuna povestea berzei de anul trecut iernata printre curcani si povestea puiului de barza care nu a putut sa creasca mare la timp ca sa prinda startul spre Africa. Mi-a placut faptul ca a dat o explicatie destul de pertinenta pentru acest caz. Si eu am observat anul acesta, in timp ce mergeam spre Braila de-a lungul Dunarii, zeci si zeci, poate sute de cuiburi de barza cu minim 4 pui, deseori 5. 

        Mi-a ramas totusi un semn de intrebare.  De ce o barza din acelasi cuib sa fi ramas iar peste iarna in al doilea an consecutiv? Tanti Maria stia clar ca nu e barza de anul trecut, ca barza ramasa anul acesta e un pui eclozat in primavara, ajuns acum juvenil..Hmm, ciudat...deci o pereche de berze isi lasa doi ani la rand un pui acasa peste iarna. Sunt acestia pionierii unui nou comportament, barza care incearca si varianta iernarii in Romania?

         Mai in gluma eu cred ca barza de toamna-iarna de anul trecut a povestit la rude in primavara ce frumos a iernat ea la tanti Maria in ograda de curcani si anul acesta s-a mai inscris o barza, de incercare, la iernarea la curte, la pensiunea agroturistica. Mai in serios cred ca perechea de berze din cuibul respectiv isi da toata silinta sa creasca cate 5 pui dupa noua moda dar mereu ii ramane un Praslea mai intarziat. Are altcineva o explicatie si mai serioasa?

    21 decembrie 2024, o barza care a ratat migratia, pe malul Oltului. Berzele care rămân la noi peste iarnă nu sunt niste pioniere ale speciei care au decis din bravură și robustețe să înfrunte iernile devenite mai blânde. Sunt de cele mai multe ori exemplare slăbite care din cauze independente de voința lor- boală, subnutriție, creștere întârziată- au fost nevoite să rămână la noi, pierzând ocazia de a întreprinde migrația de toamnă alături de marile stoluri ale speciei lor. Cel mai des le poți vedea prin noiembrie și decembrie, luând înfățișarea acestor luni cenușii, umede, zgribulite. În ianuarie și februarie se mai pot vedea doar cu totul și cu totul excepțional. Există posibilitatea ca ele să se retragă spre sudul Europei pe măsură ce se înrăutățește vremea, în cel mai fericit caz, după cum există și posibilitatea să piară din cauza vremii vitrege, neștiute de nimeni. Rareori ajung să fie prinse și adăpostite de oameni pentru că nu își pierd capacitatea de zbor și nu permit apropierea. În fiecare an pot fi văzute câteva exemplare de barză razlețite de semenele lor, dar soarta lor exactă nu se poate cunoaște cu precizie, nu se poate afirma cu siguranță că au trecut toată iarna în asprimea climei din România. Chiar și iernile "blânde" de la noi rămân suficient de aspre și lipsite de posibilități pentru păsările adaptate să își petreacă iarna în zonele calde.

    16 martie 2024, o barza proaspat aterizata din migratie