Tot iarna...

       De cateva zile avem un soare cald si luminos...O fi venit primavara? Decid sa plec in plimbare in natura sa-i caut primele semne. 

        Ma uit pe hartile meteo sa vedem cum mai stam cu stratul de zapada. Campia Olteniei, mai ales cea dintre Jiu si Olt, a avut cel mai mare strat. Doar Baraganul Brailei a primit belsug mai mare de nea. Acum pare ca s-a cam subtiat si a disparut stratul. Exista insa o diferenta de zapada si temperatura intre estul si vestul Olteniei. Estul e mai rece, vestul e mai cald. Lacul Bistret e chiar pe granita intre cele doua zone. M-am hotarat... ma duc sa caut primavara pe lacul Bistret, cel mai mare si mai promitator lac din zona.

       Pana la lacul situat tocmai in Lunca Dunarii, campiile sunt verzi sau negre dupa cum e grau sau aratura, iar padurile sunt albe la sol. Pe la radacina copacilor din paduri e ori alb ori balta mare din topirea zapezii, nici gand de floricele de primavara. Primele ar fi trebuit sa fie cele rotunde si verzi de spanz, sau "cocosei" cum li se mai spune local. Abia dupa ce acestia dau semnalul de desprimavarat ies si viorelele si brandusele cel portocalii. 

       Pasari se vad putine, nici macar ciori nu prea sunt. Un singur stol mic de florinti imi atrage atentia din mersul masinii. 

       La lacul Bistret, surpriza neasteptata...In ciuda soarelui care bate de cateva zile fara umbra de nor lacul e inghetat bocna in proportie de 90%.

 Deasupra lacului spre sud se inalta Balcanii, inalti si inzapeziti. Sunt departe, dincolo de Dunare in Bulgaria dar se vad in atmosfera limpede. 

       Pe marginea dinspre nord a lacului apa e dezghetata pe o mica fasie la mal si aduna acolo multe lebede si rate. 

       Stiu cateva patrunderi la lac dar degeaba le stiu. Lebedele de iarna (Cygnus cygnus) ma vad de departe si cum ma vad cum incep sa vocifereze, se ridica in stol si zboara spre alt spatiu, mai discret, 

     
        Sunt sperioase si prudente lebedele de iarna. 

De departe le zaresc ciocul puternic si galben intens la baza, cu varful negru, gatul mai drept. Lebedele celelalte, zise si de vara (Cygnus olor) si pe care le cunoastem cu totii, sunt mult mai indraznete, mai tolerante cu prezenta omului. Acelea au ciocul mai subtire si rosu, gatul mai unduit si ma lasa sa le admir mai de-aproape. Lacul insa imi pune piedici in a ma apropia de el, un tarm foarte mlastinos de la topirea zapezii. In plus nici soarele nu face minunile pe care le credeam. Un vant foarte rece si nervos face ca plimbarea pe langa lac sa fie mai mult o corvoada decat o placere. Mi-e ciuda...Incotro sa ma indrept in cautarea caldurii blande si mangaietoare?  Spre vest, desigur. 
       A fost o decizie corecta. Mergand prin Lunca Dunarii spre vest caldura a crescut, vantul s-a oprit.
       Am gasit o patrundere si spre Dunare. Acolo am gasit in sfarsit un petec de caldura, de verdeata salbatica mica si chiar si cateva musculite pacalite de dezmorteala amiezii. Dunarea si bratele ei in jurul ostroavelor curgeau albastre, fara nici o urma de gheata.

Ca pasari am vazut in padurea de pe malul Dunarii un stol de cocosari si printre ei, surpriza, un graur ! Nu au sosit graurii din tarile calde, e prea devreme, acesta este un exemplar care a iernat la noi, probabil in tovarasia cocosarilor.

 Am mai vazut un stol mic de sticleti si o femela de canepar printre ei.

 In rest putine pasarele, vrabii, ciocarlani, stancute, cotofene, ciori de semanatura, cativa sorecari comuni.
        Cea mai frumoasa aparitie a fost cea a sorecarului mare, cu trupul lui vanjos si dublu parca fata de cel al sorecarului obisnuit, cu capul lui galben deschis si penele roscate. 

       Sorecarul mare e considerat in general o pasare migratoare din acest areal al lui, totusi pe linia Dunarii in Oltenia pare sa fi iernat aici. 
       Pe masura ce mergeam spre vest lacurile deveneau mai dezghetate, dar nu cine stie ce. Tot marginile dinspre nord care primeau soarele in fata aveau gheata pe alocuri crapata, pe alocuri topita definitiv si pemiteau pasarilor de apa vietuirea. 

       O aparitie interesanta pe unul din aceste lacuri a fost cea a unui grup de gaste de semanatura, niste gaste inchise la culoare, aproape negre. Cu capul si gatul cenusiu foarte inchis, cu aripi foarte lungi si complet negre pareau gratioase ca niste lebede negre. Pasari foarte frumoase, pacat ca nu am apucat sa ma apropii de ele, le-a alungat de pe gheata un caine hoinar.

       Lebede de iarna am vazut doar pe lacul Bistret, pe celelalte lacuri erau din cele cucuiate, mute sau de vara cum li se mai spune lebedelor Cygnus olor. Mai erau si rate, de mai multe specii (mare, pestrita, cu cap castaniu, fluieratoare) si ceva lisite. De asemenea, cormorani, mai mult din cei mici dar nu multi, starci cenusii, pescarusi si vreo 3-4 egrete mari. Cel putin  acestea erau in zonele vizibile mie.

       Plimbarea era din ce in ce mai frumoasa deoarece soarele reusea sa incalzeasca atmosfera iar vantul se linistea cu fiecare kilometru mers spre vest. 

       Insa pe nicaieri nicio floare de primavara, nicio pasaruica sosita timpuriu din migratie, inca iarna la ultima ei suflare.  

Sfarsit de toamna pe LACUL BISTRET

         Lacul Bistret e unul din cele mai mari lacuri naturale din Lunca Dunarii. E format la varsarea in Dunare a Desnatuiului in sudul judetului Dolj. Raul nu mai ajunge la Dunare decat indirect, prin apele acestui mare lac pe care il improspateaza continuu. Am mai fost de cateva ori la lacul Bistret insa de fiecare data pentru timp prea scurt ca sa aflu cum sa-l abordez. 

       Soseaua trece pe la nordul lacului care in general este inconjurat cu mult stuf. Chiar daca sunt poteci agricole peste araturi spre lac ele se termina brusc intr-o perdea groasa de stufaris care obtureaza orice vedere. Terenul este de lunca plata, nu exista puncte inalte de observatie mai deloc. In putinele locuri care permit patrunderea la mal dai deodata de o intindere imensa de apa cu margini neregulate si ascunzisuri. Ghicesti pasarile care pot trai acolo dar rareori poti sa le si vezi.

         La mijloc de noiembrie am decis sa fac o excursie la acest lac frumos dar dificil ca punct de observatie. Nu-l mai vazusem niciodata in perioada migratiei de toamna. Zi scurta, am avut la dispozitie doar cateva ore pentru a incerca sa-l fac sa-si dezvaluie unele din secrete. 

       Singurul punct de observatie pe care l-am descoperit deocamdata este un dig care-l strabate transversal in dreptul localitatii Bistret. De-acolo se lasa si in stanga si in dreapta intindere mare de apa. Se vad pasarile care sunt pe lac insa si acestea te vad pe tine si se retrag la distante mari. Desi pe-acolo trec masini, sateni, pescari, tot nu sunt obisnuite si nu doresc prezenta omului prea aproape. Chiar daca te ascundeai prin stuf sa nu te vada, era suficient sa treaca un om, o masina, o caruta pe dig si plecau departe in mijlocul apelor. De pescarii din barci parca le era mai putina teama, desi cred ca si fata de ei aveau o distanta suficient de mare. 

       Foarte greu chiar si de identificat cu binoclul speciile de la o asa distanta, de fotografiat nici nu mai zic.

       Aceste mici neajunsuri fiind spuse sa trec la partea cu adevarat frumoasa  a lacului, indiferent de interactiunea mea mai norocoasa sau mai putin norocoasa cu pasarile vazute. Multe pasari, si variate, si surprize neasteptate....exact ceea ce ma astept de la un lac.

       Doua carduri numeroase de corcodei mari veniti aici la iernat. In general am vazut corcodeii mari doar primvara si vara si in pereche, una, doua perechi pe vreun lac. Nu am mai vazut corcodeii mari stransi in numar de 15-20 laolalta. Desi erau departe, era o priveliste foarte frumoasa.

       Ceva mai aproape, dar nu prea mult, stateau lebedele de vara, tot cam 15-20. Oricat de familiare mi-ar fi acum lebedele salbatice tot nu ma satur de siluetele lor gratioase, de culoarea lor delicata, usor punctata de ciocul rosu aprins.

       Printre lebede dar si prin fiecare cotlon de stuf precum si in mijlocul apei erau carduri de rate fluieratoare. Nu am mai vazut pana acum rate fluieratoare si as fi vrut sa ma pot apropia mai mult pentru o poza dar n-a fost sa fie de data aceasta.

         La foarte mare distanta de dig o aglomeratie imensa de cormorani mari. Printre ei egrete mari si pescarusi razatori. Poate si altele.

         Acolo unde stateau cormoranii parea sa fie un cotlon minunat ,de pasari si mai minunate, asa ca am parasit digul si m-am aventurat spre acea zona. Nu era drum pe-acolo, trebuia sa iti croiesti intrarea prin araturi si prin camp. In timp ce gaseam o poteca pe langa un canal s-au lasat in zbor maiestuos pe lac o frumusete de stol de pelicani. Tentatia de a ajunge la aglomeratia de pasari era acum si mai mare. 

      Trebuiau trecute insa doua incercari, incercarea maracinilor si incercarea mocirlelor. Daca de primul nivel am trecut usor, doar cu o glazura completa de scaieti in jurul hainelor, la nivelul doi m-am impotmolit, la propriu si la figurat. Perdeaua groasa de stuf acoperea si pelicani, si cormorani si egrete si rate si tot. Croisem planuri pentru cele mai discrete furisari...sa nu ma simta nici musca, stuful m-ar fi ajutat la asta...dar ce sa te faci cu namolul si baltoacele in care creste stuful? Nu se punea problema doar ca m-as fi umplut de namol, cu scaietii laolalta ar fi dat un costum de camuflaj ieftin si eficient. Se punea problema ca ma duc la fundul apei, asa era de moale si mocirlos malul. Am incercat toate patrunderile imaginabile, n-a fost cu putinta. Singura piveliste aratata printre stuf era cam asa...

adica nimic.

         In timp ce ma invarteam fara spor pe langa stuf pelicanii s-au decis sa zboare direct spre soare. Am facut un scurt filmulet cu siluetele lor, un minut cu ochii in soare de era sa orbim si eu si aparatul.  

   

     Nu stiu cat vor sta pelicanii pe lacul Bistret. Am citit ca au fost vazute exemplare de pelican cret iernand aici. Am fost o singura data iarna la Bistret si lacul era inghetat bocna, parea sa nu mai fie nici suflet de pasare pe el. 

       Prin stuf zburau niste grupuri de pasarele, un pic mai mari ca niste vrabii. In general erau maron, dar cand zburau se vedea ceva rosu. Cred ca n-am mai vazut niciodata specia, nu-mi semanau cu nimic, nici macar cu caneparii. Poate cu maracinarii mari, dar inca am indoieli, erau ceva mai mari. N-am putut sa-i fixez, nici cu ochiul, nici cu aparatul, mi-au ramas in minte ca un semn de intrebare. Se agitau prin stuf, si cand se asezau pe varful stufului erau prea departe, iar cand erau mai aproape se asezau in adancul stufului.

        Prin nisipul galben cenusiu misunau niste ciocarlani, atat de camuflati in peisaj ca era sa ma impiedic de ei si sa nu-i vad. Si ei erau foarte preocupati sa caute prin nisip ceva anume, cred ca ramaneau urme comestibile de pe la pescari. Nu erau multi oameni la pescuit, vreo doua barci in larg si un pescar cu undita pe mal care tocmai pleca.

       Am mai dat tarcoale la partea de nord a lacului dar rareori am gasit vreo patrundere la luciul de apa, si mai era si contra soarelui, adica spre sud-vest. Partea opusa a lacului nu se vedea a avea deloc drumuri de acces, decat un drum agricol foarte prost si care se afla in spatele unei perdele si mai groase de stuf.

       Pe cer au trecut doua stoluri mari si galagioase de gaste salbatice. Imprastiate prin iarba se vedeau gaste de vara, cate doua, trei exemplare la distante foarte mari, cum vedeau ca vii in directia lor cum zburau sau se afundau in lunca. 

       Un card mare de pasari gri foarte departat m-a dus cu gandul la cocori, dar stiam deja dupa postura ca nu sunt decat starci cenusii.

       Am mai fixat o umbra prin acele campuri dar era asa de departe incat nimeni nu cred ca mai poate sa spuna ce era. Avea o forma interesanta si era mare, cam cat o gasca, dar nu are silueta de gasca. 

       Ar mai fi fost multe de vazut, dar ce sa faci, sfarsit de toamna, zi scurta, soarele se pregatea sa apuna iar eu ma pregateam sa plec inapoi spre casa.