Translate

Se afișează postările cu eticheta cuibarire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cuibarire. Afișați toate postările

vineri, 28 aprilie 2023

PRIMAVARA PASARILOR, 2023 (4)

PRIMAVARA PASARILOR, 2023 (4)













































EXUBERANTA 



Se intampla sa mai cada cate o zapada a mieilor. 









   Asa s-a intamplat si anul acesta. Dar primavara, in toata forta ei, nu mai poate fi invinsa. Si, se pare ca uneori, cu o singura randunica chiar se face o primavara. Rar se inseala aceste pasari insectivore, atat de delicate si puternice in acelasi timp. Venirea lor, si nu a berzelor, marcheaza cu adevarat sosirea primaverii explozive, primavara exuberanta, plina de vigoare si frumusete.




    Pe doua planuri principale se manifesta aceasta exuberanta. Un plan este cel a revenirii tuturor speciilor la locurile lor de cuibarire, revenire din Africa si de pe unde s-au mai autoexilat pe iarna. Un alt plan este cel al cuibaririlor grabite, closcute si oua peste tot prin vegetatie, uneori chiar si pui si boboci. Luna aprilie poate fi declarata cea mai frumoasa si bogata perioada a pasarilor. Pasaj, migratie, nunti si cuiburi cu oua sau pui, pe toate le gasim in aceasta luna.
    Cele mai harnice sunt gastele de vara. Timid, pe la cate o margine de balta, incep sa straluceasca capsoarele galbene ale bobocilor.





   Mai sunt depasite uneori in harnicia scoaterii puilor doar de unele rapitoare de noapte, de corbi, de gugustiuci si de unele mierle, asezate in orase calde si umede unde cuibarirea este foarte timpurie. La marea majoritate a mierlelor insa, abia acum incepe curtarea si construirea cuiburilor, la cele din paduri, cele din rural, din salbaticie. La cele din parcurile oraselor puii apar devreme, asa ca in aprilie poti vedea multe mierle cu ciocurile incarcate de mancare pentru pui, sau chiar puii pestriti.























    Un pasaj destul de regulat ca data, sfarsit de martie, inceput de aprilie, il au capintorturile. Aprilie e luna abundentei lor, daca esti la locul potrivit, trec spre locurile de cuibarire.



    Tot acum trec si brumaritele de padure, trec de la locurile de iernare spre zonele montane unde vor cuibari.





    La munte, la altitudine mare ai zice ca aprilie e tot luna de iarna, zapezile sunt mari si acopera totul. 



Totusi, primavara e venita si acolo si se vede prin prezenta pasarilor si a floricelelor in anumite locuri mai expuse la soare. Au urcat ciocarliile de padure, caneparii, codrosii de munte, fasele de munte, codobaturile albe.











    Pasarile insectivore de gradina, de padure, de livada, vin in valuri. Sosesc silvia mica, silvia de camp, silvia de zavoi, pitulicea sfaraitoare, frunzarita galbena, ca sa numesc doar cateva.




















Cam la o luna distanta de codrosul de munte, soseste codrosul de padure.




  Foarte frumos si vioi este pasajul muscarilor negri spre nord. In partea de sud a tarii raman mai ales muscarii gulerati.






 Tot in aceeasi perioada, aprilie, soseste si muscarul sur.







   Dintre fase, ultimele care se intorc la locurile de cuibarire sunt fasele de padure si fasele de camp. 







Ele sunt migratoare pe distante lungi, vin tocmai din Africa. Si fasele rosiatice trec destul de tarziu in pasaj, aprilie, unele chiar si in mai.




    Prin lunci, stufarisuri, au aparut in masa codobaturile galbene.



 In lunca Dunarii si-au facut aparitia si vrabiile negricioase.



    Luna aprilie este foarte ocupata pentru perechile de ulii pasarari. Cei mai multi acum isi pregatesc cuibul astfel incat luna iunie sa ii gaseasca deja cu puii iesiti din oua si cu bogatie de pasarele adulte si juvenili in jur.




Si alte rapitoare au aparut acum, cele migratoare, aproape ca nu lipseste nicio specie la apelul de primavara.










Sosiri mai tarzii le au sfranciocii, cei rosiatici si cei cu frunte neagra.






Maracinarul mare vine pe la inceputul lui aprilie, silueta lui se vede acum pe tufisuri. In mai, sfranciocul rosiatic va fi cel care va domina acest tip de habitat.










    La fel si frunzarita galbena, soseste in aprilie.





Prin lanurile de grau canta ciocarliile de camp si usor-usor incepe sa se auda si cantecul prepelitelor.




 Cel mai tarziu "infloresc" in aceste lanuri matasoase presurile de gradina si presurile cu cap negru.








    Primavara e pecetluita cu sosirea pasarilor ce poarta soarele tropical in pene, prigoriile, dumbravencele, grangurii. Vin tarziu, cand primavara e toata calda, inflorita si risipeste in jur miresme de vara. Cucului insa incepe sa i se auda cantatul inca de prin 10 -15 aprilie.









 






     Nordul Europei s-a dezghetat si el complet acum, trec spre el pasaje grabite de fugaci, ploieri argintii, fluierari si alte limicole de "aprilie".


















 Dintre fluierari, cel de lac pare sa isi faca printre ultimii aparitia, ceilalti apar pentru prima data mai ales in martie, desi pasajul lor continua bogat si in aprilie.





 
     Simbolul primaverii pe malul lacurilor il consider reprezentat de pelicanii comuni, frumoasele lor stoluri lumineaza cenusiul baltilor din primele zile de aprilie. 






    Alaturi de ei apar lopatarii, tiganusii, egretele mici. Uneori si berze negre in numar mai mare.



























Tot in aprilie lacurile devin mult mai sonore prin intoarcerea tuturor speciilor de chire si chirighite de la noi, chira de balta, chirighita neagra si cea cu obraz alb, chira mica, pescarita mare si altele, mai rare. Galagioase sunt si ciovlicile, si ele se intorc in aceasta perioada, animand mult malurile baltilor.
















       Ce a fost specific anului acesta in luna aprilie a fost un pasaj relativ numeros de corcodei de iarna, frumuseti in penaj nuptial, uneori cantand si strigandu-si perechea sau executand dansuri in tandem. Ar fi prea frumos ca perechea vazuta de mine sa cuibareasca pe undeva la noi dar nu prea este posibil avand in vedere arealul nordic indepartat al acestei pasari.


      Si corcodeii negri erau foarte frumusei si cocheti in penajul lor de nunta.



      Concertul specific sufarisurilor se completeaza acum cu cei mai emblematici cantareti, lacarii si greluseii. Lacarul de stuf a venit primul, urmeaza cel mic si cel mare, greluselul de stuf.













      Vizual, aceste maluri se anima prin sosirea starcilor galbeni, diafan colorati in roz si auriu, contrastand cu starcii de noapte si al lor albastru bleumarin elegant.






Un fluierat misterios se aude din cand in cand pe nisipuri, sunt pasarile-ogorului.




    Si inaltul cerului e plin acum de viata, seninul lui e brazdat de miile de zboruri ale lastunilor de casa, de mal, ale drepnelelor negre si mari. Si, bineinteles, randunele.






Pe langa peretii stancosi de calcar, lastunii de stanca lucreaza intens la cuiburi.





Prin apropiere, presurile de munte si presurile barboase au inceput cuibarirea,le poti gasi in perechi facand diverse activitati imprejurul locului ales pentru cuib.