Translate

Se afișează postările cu eticheta Křepelka polní. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Křepelka polní. Afișați toate postările

duminică, 3 iulie 2016

PREPELITA, Coturnix coturnix

PREPELITA, Coturnix coturnix





















       M-am resemnat sa scriu postarea doar pe baza inregistrarii sonore. Greu de vazut, aproape imposibil de fotografiat. O pasare tainuita, ascunsa in cutele lanurilor si vegetatiei campurilor. Am zarit-o cand si cand, mai mult in copilarie cand petreceam fara graba vacante lungi la bunici, in campia si dealurile Olteniei. 









       In ciuda discretiei ei era o prezenta atat de familiara si placuta, foarte comuna chiar, intrucat isi facea mereu simtita prezenta prin sunet. Orice treaba sau excursie ai fi avut la camp o simteai acolo, prezenta, cantandu-si silabele ei vioaie si invitandu-te s-o cauti la nesfarsit. Noi copiii de multe ori calcam lanurile si le invalmaseam in cautarea ei, atat parea de aproape si de tangibila, figurativ spus, cu privirea. 








     In satele Olteniei nu i se spunea prepelita ci pe numele ei onomatopeic de pitpalac. "Pitpalac" e o incercare de traducere in limba omeneasca a cantecului de prepelita, desi mie intotdeauna mi s-a parut ca zice mai mult "pit-pidic" decat "pit-palac". Doar masculul canta, si o face in tot cursul lunilor de mai dar mai ales iunie, cand graul si orzul dau in parg. Acolo este casa prepelitei, in ogoarele de cereale, mai exact grau, orz, ovaz dar si in campurile lasate in nelucrare sau la odihna.








 Nu are nevoie de umiditate, nici sa fie lacuri pe aproape, sau padurici, sau alte cerinte cum mai are potarnichea. Prepelita rezista si chiar cauta locurile mai uscate, pentru baut se descurca cu roua de pe iarba iar mancare are din belsug, fie viermisori si insecte in pamantul afanat de lucrarile agricole, fie semintele cerealelor si buruienilor ce insotesc cerealele. Dieta ei este foarte interesanta si oricat de banala ar parea la prima vedere inca mai prezinta unele necunoscute. Cei care se lacomesc si se distreaza sa impuste aceasta pasare si sa o manance pot acumula substante toxice din carnea ei, substante care in prealabil se acumuleaza in corpul prepelitei, fara ca pe ea sa o afecteze. Intoxicatia se numeste coturnism si inca sunt nedumeriri si dezbateri despre planta propriu-zisa care o cauzeaza. Acelasi fenomen se intampla si cu mancatorii de ciocarlii, insa la ciocarlii se stie ce planta produce aceasta intoxicatie si anume cucuta. Ciocarliile sunt imune la cucuta omul insa nu o tolereaza nici macar prin intermediar. Sa fie oare tot cucuta de vina si in cazul coturnismului la mancatorii de prepelite europene salbatice? Posibil, in campuri prepelitele si ciocarliile par de nedespartit, unde canta prepelita canta si ciocarliile, la fel de ascunse, in aceleasi lanuri sau campuri stepice.



         
    
     O mare parte din dieta lor este comuna, ca si teritoriul pe care isi duc viata. Datele despre coturnism mi s-au parut interesante, de aceea o sa trec in rezumat cateva dintre informatiile gasite. E un sindrom, o intoxicatie uneori destul de grava, chiar fatala prin insuficienta renala acuta, observata din cele mai vechi timpuri, larg citata in scrierile antice ale omenirii, in Biblie sau la autorii greci si latini. Nici atunci si nici acum nu exista un consens in legatura cu planta care provoaca intoxicatia, fiind citata cucuta, dar si matraguna, spanzul si altele. Departe de mine de a pune prepelita intr-o lumina negativa scriind despre coturnism, dimpotriva, doresc sa felicit natura care gaseste cele mai neasteptate mecanisme de aparare, desi prea slabe inca. Cu toata amenintarea de coturnism oamenii nu au incetat nici in zilele noastre, in lacomia lor ucigasa, sa impuste, sa macelareasca si sa manance bietele prepelite ale campiilor. Adevarate maceluri se pun la cale in timpul migratiei, se prind mii si mii de pasari cu plasele sau cu pustile, prepelitele curmandu-si zborul lor in incalciturile subtiri si mincinoase de fire intinse capcana sau sfartecate de manunchiuri de alice. Din pacate, exista perioade si culoare de migratie unde carnea prepelitelor e mai putin impregnata cu substante toxice si atunci se face macelul. Exista si o mare variatie intre indivizi dar si in raspunsul organismului uman la toxine. 
      Fie si numai prin acest aspect, vanarea si consumul prepelitelor salbatice apare in toata absurditatea lui, sa nu mai vorbesc de ferocitate. Numarul prepelitelor a scazut foarte mult in ultima jumatate de secol. La noi a cunoscut o revigorare in ultimii 20 de ani, impreuna cu alte specii, de cand s-a revenit la agricultura traditionala, fragmentata, cu mecanizare putina. Macelul cel mare prin vanatoare nu se face insa la noi in tara ci mai ales pe marile rute de migratie. E extrem de importanta siguranta si linistea prepelitelor pe tot parcursul lung si obligatoriu al migratiilor. Prepelita e migratoare stricta, nu raman prepelite peste iarna pe continentul european, nici macar in sud. Migreaza in Africa sub zona sahariana si imprejurul ei. Sunt si prepelite care migreaza in India dar sunt cele din zona pronuntat estica a Europei, practic cele de la granita cu Asia. 
       La infatisare seamana oarecum cu potarnichea la forma siluetei dar este vizibil mai mica si mai delicata. Pare mai alungita si datorita aripilor lungi, de foarte buna zburatoare. Interesant ca in timpul cuibaririi si in general in tot sezonul cald cat sta la noi nu-si foloseste deloc abilitatile de zbor, sta ascunsa in ierburi si tot acolo se furiseaza in caz de pericol, alegand abilitatea camuflarii si a ascunzisului. In schimb masura zborului ei agil si rezistent o da in timpul lungii migratii. 
     Penajul il are brun si foarte striat, dungi de-a lungul corpului presarate peste tot cu pete si pistrui. Are o spranceana alba, dar nu foarte pronuntata in penajul uzat, mai vizibila primavara devreme. Tot atunci e mai vizibila si barbia alba a masculului. 
       Prin luna mai isi aleg locul de cuibarit in ierburi, direct pe pamant, unde femela depune 6-8 oua pe care le cloceste un interval de cca 18 zile. Cuibul este foarte bine ascuns si lipsit de orice miros. Prepelita nu are sa se ascunda numai de omul curios sau rau-voitor ci are si foarte multi dusmani in lumea pradatorilor animali. Dihori, vulpi, sunt multi cei care ar dori sa pradeze cuibul de oua sau sa manance puii nezburatori. Acestia sunt nidifugi, parasesc cuibul la scurt timp dupa eclozare si uscarea pufului si incep sa mearga dupa mama lor pana cand se imbraca in pene, devin zburatori si capabili sa-si gaseasca singuri hrana si sa se fereasca de pericole.
    Raspandirea acestei specii de prepelita s-a facut de-a lungul unor teritorii vaste astfel incat au fost timp si conditii ca sa existe si subspecii, in functie de arealul unde s-au dezvoltat, subspecii europene, africane, asiatice. Nu trebuie confundata insa cu prepelita japoneza care exista si la noi in multe crescatorii, prepelita europeana salbatica nu rezista bine si nu prolifereaza in conditii de captivitate. O pasare a libertatii, un simbol al verilor calde si imbelsugate.