Translate

vineri, 7 ianuarie 2022

PITULICE MICA SIBERIANA, Phylloscopus tristis

PITULICE MICA SIBERIANA, Phylloscopus tristis






        Tot in prima zi a anului 2022, o alta aparitie destul de rara, totusi o aparitie regulata, an de an, o specie de pitulice venita la iernare in Romania din zona siberiana. Foarte asemanatoare cu pitulicea mica, considerata uneori ca subspecie, totusi avand suficiente trasaturi caracteristice bine delimitate si areal propriu pentru a fi diferentiata de pitulicea mica obisnuita la nivel de specie separata.
      Culoarea generala a pitulicii siberiene este gri, fara nicio tenta verzuie, iar pe piept in loc de galben are o nuanta stearsa de piersica. Cantecul ei este deosebit de cel al pitulicii mici obisnuite. 
      Pitulicea mica obisnuita este o pasare migratoare, totusi mai exista unele exemplare care raman, si fata de acestea trebuie delimitata pitulicea siberiana. Pitulicea siberiana este exclusiv specie de iernare la noi, sau de pasaj spre si dinspre locurile ei de cuibarire din taigalele nordice, in speta cele siberiene.
      Locurile obisnuite de iernare sunt in sudul Asiei insa cateva exemplare mai ajung si prin Europa. 
      Se vede in poze spatele complet gri, fara nicio nuanta de verde, sau verzui, iar pe gusa, pe flancuri, o usoara culoare de nuanta piersica si nu galbena. Spranceana, de asemenea, este prelunga si fara nicio nuanta de galben. 







     Cantecul propriu zis il are in perioada de cuibarire, pot sa spun insa ca pasarea vazuta de mine era destul de vocala, strigate de chemare probabil, de alarma, si sunt foarte diferite de cele ale pitulicii mici comune. Au chiar o sonoritate exotica, dar nu in sensul obisnuit al cuvantului exotic, de tara calda cu palmieri, ci un sunet boreal, de taiga nordic-indepartata. Fara sa semene propriu-zis, aceasta senzatie de boreal mi-o dau numai fluieraturile mugurarilor si ciripitul matasarilor. Exotice sunt pentru noi si intinderile nemarginite si reci ale Siberiei, pentru multe specii siberiene taramul Romaniei este un taram de iarna blanda, placuta, suportabila. Arealul obisnuit de iernare al pitulicilor siberiene ajunge pana in Turcia, in sud-estul Europei foarte, foarte rar, dar totusi mai ajung. 
      In zona siberiana cuibareste atat in taigaua propriu-zisa, adica in intinderile vaste de conifere, cat si in padurile de foioase de la latitudinile mai sudice al Siberiei. Pare sa fie o specie destul de recent desprinsa, in nordul Rusiei se afla granita geografica dintre ea si specia cea mai asemanatoare, si anume pitulicea mica comuna din subspecia abietinus.

marți, 4 ianuarie 2022

RATA SUNATOARE ISLANDEZA, Bucephala islandica


 RATA SUNATOARE ISLANDEZA, Bucephala islandica

















      In prima zi a anului 2022 am avut o intalnire surprinzatoare cu o pasare deosebita. O rata asemanatoare cu rata sunatoare, insa cu un cioc mai scurt, mai lat la baza si, mai ales, de o culoare uniforma galben stralucitor spre portocaliu. Alerta, vioaie, am reusit sa declansez de doua ori pana sa se faca nevazuta sub unda apei, in felul ratelor scufundatoare.
     O rata sunatoare islandeza in apele continentale ale Romaniei nu este imposibila dar este foarte rara, o aparitie accidentala a unei pasari sosite de foarte departe, de aceea identificarea ei trebuie facuta cu mare grija. Voi pune o poza (care nu imi apartine) cu diferentierea intre rata sunatoare comuna si rata sunatoare islandeza pentru a puncta cateva diferente principale, o poza didactica. In stanga sunt ratele sunatoare comune, in dreapta cele islandeze.


Mascul nu am vazut, ratusca vazuta de mine era singura, nu statea nici cu ratele sunatoare comune nici cu vreo pereche, si era clar o femela adulta.
   Revenind la diferentierea pentru femele, caracteristica principala, deosebita si fara impresii subiective este culoarea ciocului. Exista un numar foarte mic de rate sunatoare comune, un numar infim, cu cioc de culoare uniforma deschisa, este insa un galben murdar, palid, spre verzui, in niciun caz un galben stralucitor spre portocaliu cum avea rata venita la iernare in  Oltenia.Aceste rate cu un cioc galben verzui sunt oricum extrem de putine, si au si alte caracteristici care le diferentiaza de rata sunatoare islandeza.Despre aceste rate am citit in literatura de specialitate ca ar exista, in realitate nu am vazut vreodata un exemplar pozat la noi, toare ratele sunatoare femele au ciocul in culoarea caracteristica inchisa cu varful galben. Cele cateva poze existente pe plan mondial aratau un cioc complet diferit la culoare si forma cu cel din fotografia mea, un galben murdar, intrerupt de pete negre, tenta verzuie, oliv, si oricum palida nuanta. Cioc de culoare galben portocalie au numai femelele de rata sunatoare islandeza. 
   Dar ciocul lor difera nu numai prin culoare. Asa cum se observa in poze este un cioc care pare mai scurt din cauza ca are baza clar mai lata. Deci si aceasta caracteristica este intrunita. Pe poza marita, desi din pacate slab focalizata, se vede si pozitia si marimea narilor, sunt niste nari astfel pozitionate incat se poate vedea prin ele din lateral privind, caracteristica numai pentru ratele islandeze. 
   O alta caracteristica care se vede pe poza este nuanta penajului de pe cap. Ratele sunatoare comune au o culoare maronie cafenie in timp ce ratele sunatoare islandeze au un maroniu cu o tenta de visiniu, de castaniu mai inchis dar si mai stralucitor in acelasi timp, o nunata mai bogata. Mentionez ca pe pozele mele nu am avut nici cea mai mica interventie de contrast sau luminozitate tocmai pentru a pastra in starea cea mai pura culorile naturale. Recapituland, un cioc de culoare galben portocaliu, cu baza mai lata facandu-l sa para mai scurt, sa si fie mai scurt avand alte proportii, o culoare castanie cu o tenta mai visinie si mai intensa decat la rata sunatoare comuna.
    Se adauga apoi pe poza o alta cheie de determinare si anume, crestetul mai bombat in fata, imediat dupa cioc si nu pe mijlocul capului cum este la rata sunatoare comuna. 
    In rest se vede corpul in tonuri de gri, cu dunga alba in lateral spate(de fapt, doua dungi) si codita scurta, destul de rigida uneori. 
      Desi pare greu de crezut ca o astfel de rata departata s-a ratacit la noi, a poposit aici la vreme de iarna, totusi o rata sunatoare comuna niciodata nu va avea un cioc atat de galben portocaliu, ciocul lor este de culoare inchisa cu varful galben. O astfel de culoare la cioc, combinata cu toate celelalte caracteristici ca la carte, clasice, imi exclud mie si posibilitatea ca pasarea sa fie un hibrid.
     Fiind pasari foarte asemanatoare si inrudite, ratele sunatoare comune si cele islandeze pot hibrida. Este insa o posibilitate mai mult teoretica, in practica, desi se gasesc impreuna in mare parte din arealul lor, aceasta hibridare se intampla extrem de rar. Care este acest areal al ratelor sunatoare islandeze si de unde a venit aceasta pasare la noi?





A venit din tinuturile padurilor si apelor boreale nord-vestice, arealul ei de cuibarire obisnuit este cel al continentului nord-american, spre Europa patrunzand doar in insula Islandei. In Islanda este atat de bine patrunsa, la ea acasa, simbol al zonei, incat numele stiintific provine chiar de aici, desi nu Islanda este arealul ei principal. In engleza a fost denumita "Barrow's goldeneye", in cinstea savantului englez John Barrow. In limba romana nu are inca un nume, nu s-a scris despre ea si nu a fost semnalata pana acum in Romania, mi-am permis sa combin denumirea de rata sunatoare si denumirea ei stiintifica, "islandica", pentru a o numi rata sunatoare islandeza.
    Se presupune ca ar fi o rata mai veche decat surata ei rata sunatoare comuna, intrata intr-un anumit declin in comparatie cu cealalta. In America se afla in numere destul de bune, desi clar mai mici decat rata sunatoare comuna. Se pare ca a cuibarit si in Groenlanda, de unde a disparut recent. In Islanda este in numar statornic, gaseste si scorburi naturale unde sa cuibareasca, mai construiesc si localnicii cuiburi artificiale si nu e atat de tematoare incat sa nu le ocupe, se apropie destul de mult de casele si fermele oamenilor. In mod natural prefera pentru cuibarire padurile boreale din jurul lacurilor, cel mai favorabil tinut de acest fel pentru ea este tinutul Canadei. Pe continentul european ajunge accidental in perioada hoinaririlor de iarna, cel mai probabil din populatiile islandeze.
     

marți, 14 decembrie 2021

 RATA NEAGRA, Melanitta nigra









        La iernare pe Olt. O aparitie foarte rara, si mai ales foarte bine ascunsa. Printre sute de rate salbatice si mii de lisite, uneori, foarte rar, se intampla sa mai fie si cate o aparitie accidentala, un exemplar ratacit sau pionier intr-ale iernarii, de rata neagra.Foarte greu de observat, de cautat, printre mii de pasari de apa aflate in larg, insa uneori chiar merita efortul. Periind bine cateva stoluri de pasari de apa - in coplesitoarea lor majoritate, lisite, am reusit sa dau peste o rata cu cap alb, alta raritate, dar si aceasta rata neagra, pe care nu o mai intalnisem. Pozele sunt de la foarte mare distanta, insa pattern-ul specific ratei negre se vede clar.



     Masculul in penaj de primavara ar fi cel mai elocvent pentru specie insa extrem de rar apar astfel de masculi la noi in perioada potrivita. La noi se ratacesc mai ales femele, sau, mai bine zis, pasari foarte tinere, in penajul de femela sau asemanator femelei. Specific in acest penaj este capul in doua culori, mai inchis deasupra, mult mai deschis in jumatatea de jos, restul penajului fiind cafeniu inchis uniform. La ratoi, la mascul deci, capul are o umflatura specifica la insertia ciocului, o culoare galbena aprinsa la acest cioc, si un penaj negru lucios. La femela penajul general se vede cafeniu inchis, de aproape are striatii, ciocul avand o culoare uniforma nedefinita, gri-cenusiu-maroniu. In general, pasarea, femela sau mascul tanar, se vede in lumina buna de culoare cafenie iar pe vreme inchisa, se vede de culoare cenusie. 
    De ce este la noi atat de rara o pasare care in limba engleza se cheama "Common Scoter"? pentru ca foarte, foarte rar, aceasta rata de mare, de coaste marine, alege pentru iernare apele interioare ale Romaniei, nici macar pe cele ale Marii Negre nu ajunge, nici acestea nu intra in preferintele ei. Alege pentru iernare mai ales zonele marine largi, deschise la oceane, in cazul ei, mai specific, la Oceanul Atlantic, Marea Baltica, Marea Nordului. Zonele ei de iernare sunt pe coastele Europei Occidentale, Marea Britanie in special, de aceea si atributul de "comuna" din limba engleza. Si acolo se mai numeste si "Black Scoter", si astfel se numeste si la noi, "rata neagra".
    Zona ei de cuibarire, zona in care traieste propriu zis, este zona nordica, insa tot la mare, Marea Nordului, Oceanul Inghetat, toata zona marina arctica si subarctica din nordul Europei si al Asiei. O specie foarte asemanatoare - unii o considera subspecie - traieste in nordul Americii, rata neagra americana. Ratele negre din Siberia estica mai ierneza si pe coastele Japoniei si Chinei.S-ar putea ca exemplarele de la noi sa fie rate negre provenite din zona siberiana, mai putin cele din zona vestica.
     Se hraneste in apa sarata a marii, poate fi vazuta in grupuri, deseori grupuri chiar mari, cautand hrana in apele costiere, moluste, crustecei, nevertebrate marine in general, regim completat in mica masura si cu materii vegetale.
   De cuibarit o face in zona apelor dulci care se varsa in mare, sau din apropierea marii, zone inconjurate de mlastini, de turbarii, zona de tundra in general, cu multa umiditate.
      Rata neagra face parte din categoria ratelor scufundatoare. Din acest punct de vedere are pretentii desoebite fata de apa pe care ierneaza, adancimea, substratul, bogatia de nevertebrate, salinitatea, etc. Aceste conditii, plus traseele care nu se potrivesc cu cele obisnuite ale speciei, o fac o aparitie rara la noi.
 
   Este o rata sociabila, in locurile ei de iernare predilecte se poate vedea in grupuri, de aceea, cel mai probabil la noi sunt exemplare ratacite, ajunse involuntar prin razletirea de grup. Cea mai obisnuita aparitie la noi este cea a cate unui exemplar solitar, pe anumite ape interioare, cand si cand. 
   Numele ei stiintific e aproape un pleonasm, accentuand ideea de "negru", atat in limba greaca "melanos", cat si in latina, "nigra". "Nitta", "netta", inseamna "rata", mai intalnim denumirea la Netta rufina (Rata cu ciuf), rata roscata in traducere libera.
     Cea mai propice perioada pentru observarea ei, mai bine zis pentru cautarea ei, pentru ca e greu de crezut ca o astfel de specie rara si distanta la noi iti va aparea spontan in fata la o simpla plimbare, este perioada decembrie-ianuarie.

duminică, 25 iulie 2021

STICLETE (2), PUII IN CUIB, Carduelis carduelis









































           In iulie 2021 am avut marea sansa de a putea urmari de la geam, dintr-o pozitie foarte ofertanta, un cuib de sticlete. De la clocirea oualor pana la zborul puilor din cuib. 
         Sticletii cuibaresc in fiecare an in gradina mea de la munte, chiar mai multe perechi. Cred ca in ultima perioada s-au apropiat intentionat atat de mult de casa, simtindu-se mai protejati in apropierea omului decat in livada sau padure. De ce spun asta? anul trecut am avut doua cuiburi de sticlete in livada, la cca 20 m de casa, si ambele cuiburi au fost pradate, unul de catre cioara griva si altul de gaita. Desi am vazut din casa, de la etaj, cand s-a intamplat, momentul a fost mult prea rapid ca sa pot reactiona si goni pradatorii inaripati, care in ultima perioada, un an-doi, au aparut in numar mare in zona si opereaza insistent, mai ales ciorile grive. Anul acesta, cel putin la seria doua, perechea de sticleti s-a gandit ca ar fi bine sa isi faca cuibul intr-un corcodus foarte apropiat de casa, la cca 5 m, oferindu-mi si mie o foarte buna vedere asupra lui, ca inaltime. Nu a contat ca dedesubt vin multe pisici, vin caini, s-au simtit chiar si mai aparati si au avut mare dreptate pentru ca niciodata pisicile nu s-au aratat interesate de sticletii de deasupra cantinei lor si nici de mine nu au fost deranjati cand ii fotografiam sau ma uitam la ei de la fereastra. A fost o alegere foarte buna pentru ca, fiind asa de aproape de casa, nici gaitele si nici ciorile grive nu au avut indrazneala de a cauta in copacul atat de apropiat de oameni. Am mai observat acest fenomen la mierle si sturzi, care prefera sa isi faca cuibul cat mai aproape de casa, de ce se duc spre spatele proprietatii devin din ce in ce mai vulnerabile la ulii, la cel pasarar si la cel porumbar, care indraznesc mai putin sa vaneze in apropierea casei. Nu e ceva nemaiintalnit, randunicile si berzele albe de mult timp au observat ca e mult mai sigur sa isi plaseze cuibul pe langa casa omului, chiar in prezenta nelipsita a pisicilor si cainilor, sau poate tocmai in prezenta acestora, decat in salbaticie unde pradatorii, adevaratii si redutabilii pradatori salbatici,  sunt mult mai indrazneti si eficienti.
     Povestea cuibului a inceput pentru mine in data de 5 iulie, cand am observat miscare si am auzit ciripit cristalin, aproape de fereastra de la etaj.




 Am observat atunci pentru prima data cuibul si perechea de sticleti, femela statea pe oua iar masculul o hranea, dandu-i pe cioc, ca si unui pui.






 Nu stiam cum se produce aceasta hranire la sticlete, credeam ca ii aduce insecte pe rand, totusi nu este asa, femela si mai tarziu puii, sunt hraniti cu o pasta de hrana, "semipreparata" in gusa aducatorului. Masculul se hranea bine la camp, depozita tot ce culegea sau vana in gusa, unde se transforma intr-o pasta galbuie, sau vernil deschis, si cu aceasta pasta o hranea pe femela clocitoare.



    Am observat cuibul cateva zile la rand, vremea frumoasa, calda, chiar caniculara.  In general femela clocea iar masculul era cel care o hranea, uneori mai pleca si ea foarte scurt timp de pe cuib, insa venea repede, isi mai aranja ouale, etc. Filmam putin dimineata si putin seara, ma uitam pe geam si fara sa filmez sau sa deschid fereastra, in general era pe oua si clocea linistita. Am facut si fotografii, momentele mai dinamice insa le-am filmat, pot fi urmarite si fotografiile si filmarile cuprinse intr-un clip de 20 de minute.

























               La orele pranzului, pe caldura foarte mare, femela se mai racorea ridicandu-se usor de pe oua si deschizandu-si larg aripile. 






       O perioada am plecat, reintorcandu-ma la casa de la munte in data de 12 iulie, femela statea pe cuib dar cumva mai ridicata, e posibil ca in acea zi sa fi eclozat puii. Nu se vedeau si nici nu se auzeau insa.





Marti, 13 iulie, s-au zarit pentru prima data puii, mici, golasi si cu ochii inchisi, nu puteau avea mai mult de o zi de la iesirea din ou. 






























Au urmat apoi 10 zile frumoase de crestere a puilor in cuib, crestere care se putea observa de la o zi la alta, erau din ce in ce mai bine imbracati in pene, mai mari, mai coordonati. A doua zi, miercuri14 iulie, nu deschisesera inca ochii, dar tineau capetele mai sigure si nu mai erau asa de golasi pe gat si crestet.







Uneori mai statea cate un parinte cu ei pe marginea cuibului, poate ca sa le faca umbra, ziua era foarte calda iar dupa amiaza soarele batea spre cuib. In general era frunzis suficient ca sa tina un fel de umbra insa existau si unghiuri ale razelor solare care sa bata direct in cuib, la numite ore.







Joi, 15 iulie 2021, puii au intredeschis ochisorii, sunt deja marisori, chiar si cand se culca toti in cuib li se vad crestetele, incep sa umple cuibul.






Vineri, 16 iulie 2021, puii tin bine ochii deschisi, gatul si capul sunt tinute cu siguranta, se vad mari deasupra cuibului, ridica bine capetele in sus cand sunt hraniti. 





Puii sunt hraniti des, foarte activi, am mai multe filmari cu ei din aceasta zi decat poze. De cele mai multe ori parintii vin amandoi in acelasi timp, masculul pare sa vina cel mai incarcat de hrana insa mai mult transfera mamei o parte din pasta acumulata in gusa, aceasta hranind la randul ei puii. Se intampla sa vina si cate un parinte doar, si sa hraneasca pe rand puisorii.

Sambata, 17 iulie 2021, puii umplu bine cuibul, cand stau culcati li se vede bine nu numai capul dar si spatele cu aripile bine imbracate in pene, cu modelul specific sticletelui cu benzi galbene la aripi. Sunt din ce in ce mai alerti, se uita interesat in jur, se misca, se intorc, reactioneaza la cel mai mic ciripit pe care il aud, in asteptarea parintilor.






Vremea continua sa fie frumoasa si calda, caniculara putin, totusi fiind zona de munte, canicula nu pune probleme, e o vreme linistita si puii cresc linistiti, bine aparati de pradatorii salbatici. Desi sunt foarte ciripitori, si parintii si puii, nicio pisica nu a fost interesata sa se uite in sus, sa urce, sa pandeasca, pur si simplu nu le-au dat nicio atentie,  iar ciorile grive si cotofenele sau gaitele nu au indraznit sa vina asa aproape de fereastra.
Duminica 18 iulie 2021, puii se fac din ce in ce mai mari, mai frumosi, mai rotunjori, mai alerti, mai dinamici, am mai multe filmari decat poze cu ei in aceasta zi.





Luni 19 iulie 2021, ultima zi de canicula, puii cresc frumos, sunt foarte activi si ei si parintii, se vad clar ca sunt 5 pui in cuib.









Marti, 20 iulie, a plouat, vremea s-a mai racorit. Puii au trecut cu bine peste noapte, cand a fost o ploaie torentiala foarte puternica. O ploaie torentiala a fost si peste zi, dar mai linistita, fara vijelie. Imediat ce ploaia s-a intetit mama puilor a venit si s-a asezat cu aripile deschise peste ei, ca o closca, pentru a-i proteja de suvoaiele de apa. A stat pana la terminarea ploii, unii pui fiind nerabdatori sa iasa de sub closca de indata ce a a aparut iar soarele. Cand s-a oprit ploaia a plecat si ea dupa mancare. Cum am mai spus, puii nu sunt hraniti cu insecte sau seminte aduse in cioc, ci cu o pasta semipreparata in gusa parintelui, pasta compusa din mancarea acestuia, regurgitata. Pasta avea o culoare galbuie, uneori mai albicioasa, alteori mai portocalie, uneori cu o tenta de vernil. Un amestec proteic interesant.













































Miercuri, 21 iulie 2021, puii sunt tot mai mari, abia mai incap in cuib, urmaresc cu atentie sa prind momentul zborului, par sa mai aiba putin de stat in cuib, sa fie pregatiti de zbor. Vremea redevine calduroasa si linistita.








Joi, 22 iulie 2021, puii ciripesc mult, se foiesc, uneori se prind cu gherutele de marginea cuibului. Li se vede penajul, li se vad coditele, bine formate. Incep sa dea din ce in ce mai des din aripi. Au trecut 10 zile de cand au iesit din ou, maxim 11. E ultima lor zi in cuib insa eu nu stiu asta inca.Astept cu nerabdare sa se produca marele moment si mai ales, nu as vrea sa il pierd.










Vine seara de joi, se lasa noaptea, puisorii de sticlete sunt tot in cuib. Din gradina, la cativa copaci in spate, cca 50m, aud pentru prima data aici un huhurez mic, si un adult si un juvenil. Posibil sa fi cuibarit si ei in apropiere. Se lasa intunericul, puii de sticlete sunt la locul lor in cuib.









Vineri 23 iulie, dimineata devreme, la ora 7,15, galagie mare, ciripit vesel si de parinti si de pui, si cuibul gol. Sau, aproape gol, ultimul dintre pui isi facea si el curaj sa iasa la zbor. 






Alaturi de corcodus am o salcie inalta si in aceasta salcie erau toti puii si cei doi parinti. Zburau de pe o creanga pe alta, ciripind de zor, mai astepand hrana de la parinti, cel mai mult fiind insa preocupati de zborul de la o creanga la alta.



Au stat in acea salcie cca 15 minute, timp in care mai mult am filmat decat fotografiat, fiind foarte alerti si bine ascunsi in frunzis, la inaltime.Parintii au zburat amandoi la cca 20 m mai in spate, s-au asezat pe niste crengi uscate, chemandu-i pe pui din ce in ce mai departe.

Dupa ce au stat foarte putine minute in acea zona au zburat mult mai departe, intreaga familie, fara sa mai am posibilitatea sa ii observ. Credeam ca atunci ii vad pentru ultima oara, insa au revenit la corcodusul si salcia de unde au plecat, peste cca 2 ore. Prezenta lor mi-a fost anuntata de un mare alai de ciripeala si miscare in frunzis. Unul dintre pui a revenit pe marginea cuibului si dupa foarte putina ezitare s-a instalat din nou in cuib : puisorul cel mamos, caruia maturizarea brusca si parasirea caminului nu i-a placut foarte mult. A stat acolo toata ziua, pana seara tarziu, nu stiu daca au mai venit parintii pe la el sau nu, eu nu am mai prins momentul. A stat singurel acolo, bine cuibarit, probabil nu-i venea sa creada ce anume a trait el pe ziua aceea, si spera sa isi regaseasca cuibul cu multi frati, parintii sa vina in cuib si sa-i dea mancare pe cioc. N-a fost sa fie asa, ziua urmatoare probabil a inteles si el ca etapa cuibului s-a terminat, si si-a urmat familia in peregrinarile lor. Sambata cuibul a fost gol si nu s-a mai auzit niciun alai de sticleti prin preajma.
























Povestea celor 5 pui de sticlete, in imagini filmate: 


























































7 august 2021, alta familie de sticleti iesita la zbor, la altit.1700 m, in Parang.