Translate

sâmbătă, 4 iunie 2016

GRAUR (2), JUVENILI, Sturnus vulgaris

GRAUR (2), JUVENILI, Sturnus vulgaris












        In mod obisnuit, la pasari, puii sunt foarte impestritati si se spune ca acel model de penaj serveste cel mai bine camuflajul. Iata ca la grauri avem situatia inversa, facandu-ne astfel sa ne mai aplecam inca o data asupra unor concluzii. Are acest penaj strict rol de aparare, de camuflaj, sau are in prim-plan si un rol de semnalizare, de identificare, de transmitere de informatii in lumea speciei respective? Mierla adult are penajul uniform, puiul il are impestritat. Graurul adult este el insusi plin de buline, floricele, punctisoare, incat cea mai buna diferentiere pe grade de varsta nu o putea da decat un penaj uniform. Puii de graur sunt cafeniu uniform.






29.06.2016

19.05.2016



       Nici o pata, nici o bulina, nici o inflorire in penajul puiului de graur. Nu are pistrui pe spate, nici pe piept doar cativa stropi pe abdomen care se estompeaza si aceia la juvenilul mare. Culoarea maronie fina nu s-ar putea spune ca nu indeplineste si rol de camuflaj. Dar nu numai. Nu poti sa confunzi puiul de graur cu cel de mierla, cu cel de sturz, ca sa numesc cativa dintre cei care ar fi putut fi asemanatori. Nu poti sa-i confunzi nici cu parintii, unui nestiutor i-ar parea chiar specii diferite. Si totusi, repede,  in primavara, nici nu te-ai obisnuit bine cu graurii cei negri pestriti si lucitori si lumea padurilor si campurilor pare sa se imbogateasca cu o specie noua - graurul cu penaj uniform cafeniu.







          Grabiti vin dinspre sud, printre primii, in februarie, si dupa o luna de acomodare si incepere a imperecherii si curtarii, graurii trec la cuibarire si scoaterea puilor. Locatia clasica a cuibului de graur este scorbura de copac, imprumutata din cele lasate de ciocanitori sau formate natural. 











    Dar graurul e o pasare isteata si nu lasa nimic nefolosit, cand nu gaseste destule scorburi cuibareste in cele mai variate locuri. Am vazut cuiburi sub acoperisurile blocurilor, am vazut cuiburi in orificii pe la stalpi sau alte cladiri industriale si nu numai, am vazut cuiburi in mari conducte de tabla ridicate deasupra raurilor, am vazut grauri in cuiburi si galerii din malurile de lut sau loess. Sunt foarte inventivi si adaptabili. 














        Clocirea oualor, 4-5 la numar, de culoare azurie, dureaza 12 zile. Apoi puii sunt hraniti la scorbura cu multe, multe insecte, paienjeni, viermisori. Oricum e o pasare insectivora graurul, procentul de insecte si viermisori si larve, multe dintre ele din cele care invadeaza si dijmuiesc recoltele, este mult mai mare in comparatie cu micile ciupeli de desert de fructe din ciresi sau vii. 
       Incet-incet, puisorii se imbraca in pene si foarte rapid ies din cuiburi, nerabdatori ca tot tineretul. Iesirea aceasta e de multe ori simultana, nu numai la toti puii care se afla intr-un cuib dar chiar si la toti graurii care cuibaresc intr-o anumita zona. Aceasta pentru ca, spre deosebire de mierle de exemplu, graurii clocesc intr-un fel de colonii cu grad mare de independenta dar care leaga pe un anumit teritoriu un grup anume de grauri. 






    De aceea la zburatul puilor din cuib ai ocazia sa asisti la un adevarat spectacol, cu pui multi iesiti in iarba sau prin copaci - repede sunt capabili de zbor - galagiosi si parand mereu infometati. Nu dureaza mult, deja dupa o zi-doua se considera semi-independenti si nu mai cersesc atat de galagios, o fac mai discret, le trece frenezia primei iesiri din cuib.






      Vezi diferentele nu numai de la o zi la alta dar si de la un pui la altul, aflati pe diferite trepte de dezvoltare, nu neaparat de varsta. 
Vezi cum se schimba penajul si infatisarea. Puii iesiti din cuib au inca codita scurta, cas la gura, si mai ales au inca puf la urechi. 







      O zi-doua si au urcat la treapta de juvenil, cu penajul acestei etape complet. Acum penele nu mai stau zburlite pe suportul de puf, capul pare pieptanat, la cioc in loc de cas capata marginea galbena specifica graurului, la fel si la aripi, apar acele linii elegante. 









     Dar penajul se incapataneaza sa ramana cafeniu pana pe la mijlocul toamnei. Urmeaza apoi penajul de iarna de tanar adult, un fel de negru stins cu buline mici simple, apoi primavara penajul stralucitor si pestrit al perioadei de imperechere. 
     In Europa graurii au in general un singur rand de pui, dar daca acestia ies devreme, vremea e favorabila si hrana abundenta se poate sa exista si a doua generatie pe an. Din luna august, uneori chiar si din iulie, juvenilii cafenii din cele doua serii incep sa se stranga in stoluri uriase si sa hoinareasca dupa hrana. Dealtfel de la mijlocul verii toti graurii devin din ce in ce mai gregari, ajungand la acele formatii numeroase si spectaculoase in zborul lor sincronizat si dansat parca. Prima serie de pui deja incepe sa se stranga in stoluri de cate 30-40 inca de la inceputul lunii iunie, devenind independenti de parintii lor.







Un juvenil de sfarsit de iunie, ori dintr-un cuib mai tarziu, eventual refacut, ori din a doua ponta.



















Un juvenil in penaj de tranzitie









Stoluri de imaturi in septembrie
















































miercuri, 1 iunie 2016

CIOCANITOARE PESTRITA MARE (2), JUVENILI, Dendrocopos major

CIOCANITOARE PESTRITA MARE (2), JUVENILI, Dendrocopos major










       Nu stiu inca daca e chiar o regula, insa din cate am observat, ciocanitoarea pestrita mare, spre deosebire de cea de gradina, isi alege palcurile de padure mai umeda si mai umbroasa, chiar si atunci cand aceste palcuri se afla intr-un parc. Nu sunt rare cazurile in care cele doua ciocanitori coexista dar, daca coltul de padure tinde mai mult spre umbrire si umiditate, stapana lui va fi specia de ciocanitoare pestrita mare, iar daca tinde spre insorire si oarecare uscaciune atunci va fi cel al ciocanitoarei de gradini. La mijloc de mai, in timp ce ma uitam mai mult dupa ciuperci si melci prosperand in umbra deasa si uda a arborilor inalti, am vazut furisandu-se discret dar grabit, un barbatus de ciocanitoare pestrita mare. 













      Foarte grabit, grijuliu si plin de afectiune, tatal-pasare strangea agoniseala hranitoare pentru puiul lui. Nu ii mai ajungea scoarta copacului, cobora des pe pamant, pe la radacina tufisurilor, prin iarba, peste tot pe unde stia el ca ar putea sa gaseasca merinde buna si multa. Undeva prin inaltul arborilor batrani si stufosi glasul copilului il chema nerabdator. 




       Nerabdarea parea sa fie mai ales in legatura cu descoperirea lumii noi, decat cu hrana. Se citea pe chipul micutei pasari curiozitatea, scotea un pic cioculetul pe iesirea scorburii, pretinzand ca plange dupa hrana, dupa care se uita in toate directiile, in sus, in jos, in stanga si in dreapta...cu teama, cu emotie, cu frica sa nu-l prinda parintii ca pe un "dl Goe" nazdravan cu capul pe geamul trenului...







       Cunosc aceasta neliniste a puilor foindu-se in cuib. Ii cheama viata, uneori ii cheama moartea. Adolescenti impetuosi, cu dor de zbor mai mare decat forta gravitationala a prudentei, unii zboara prea devreme, altii cad, altii, mai norocosi, supravietuiesc prin iarba cu ajutorul parintilor. Nu-i chip sa le opresti aceasta nazuinta, de multe ori este un impuls brusc ce se transmite de la puiul mai curajos si mai pregatit la toti fratii, indiferent cat de pregatiti sunt sau nu pentru viata cea aspra de-afara.



        Nu stiu soarta micului pui din pozele mele, dragut ca o jucarie. Cand am sosit la doua zile sa vad daca mai e in cuib m-a intampinat doar linistea. Poate plecase chiar de-a doua zi, de obicei, dimineata la prima ora se hotarasc brusc puii si parasesc cuibul, ca si cand ar indeplini o hotarare bine gandita toata noaptea. Nu l-am mai vazut nici prin copacii din jur, dar de aici nu poate fi trasa nicio concluzie. Doua zile sunt multe si lungi in viata puilor de pasare. Frenezia galagioasa a parasirii cuibului dureaza uneori doar cateva ore, de aceea e important sa ai noroc si sa prinzi momentul. Apoi regula este lasarea linistii totale. Nu stii si nu vei sti niciodata daca puiul e undeva ascuns aproape, deja destul de viclean si priceput intr-ale camuflarii, daca s-a volatilizat spre alte locuri sau daca a disparut ca o micuta piesa de puzzle in implacabila inlantuire trofica.
       Cateva clipe ti-a ingaduit sa te bucuri si tu de vesela lui aparitie la "fereastra" (si totodata "usa") scorburii. Cineva imi spunea ca postura lui ii sugereaza un ceas cu "cuc". Intr-adevar, cred ca acel creator al ceasului cu cuc a avut in minte un pui de ciocanitoare cand a conceput designul, chiar daca auditiv a apelat la cuc. Pasarea din ceas nu poate sa fie chiar un cuc, pentru ca acela nu locuieste niciodata in scorburi. E un cuc-ciocanitoare, chiar daca nu exista in realitate o astfel de pasare, fantezia omului poate sa creeze orice.



    Revenind la puii reali ai ciocanitorilor, seamana foarte mult la penaj cu adultii, dar la infatisare au acea rotunjire specifica copiilor, chip micut si bucalat, chipul adultilor devine mai prelung si mai ascutit. Interesant ca la ciocanitoarea pestrita mare rosul foarte decorativ din zona capului este cel mai pregnant tocmai la juvenili si mai putin la masculi. La masculii adulti, "sapca" rosie e lasata pe ceafa, fiind evidenta doar din anumite pozitii, iar la femele rosul dispare de tot. Copilul pastreaza culoarea rosie chiar in crestet, inflorita uneori intr-o zburleala asemanatoare ciocanitorii de stejar. 




      De cele mai multe ori, in aproape doua treimi din cazuri, tatal pasarelelor este cel care e vazut mai des avand grija de puii mari si de juvenilii plecati din cuib. Explicatia ar fi ca mama e mai epuizata de munca grea a ouatului, clocitului si ingrijirea puilor mici. Ii trebuie un timp pentru refacere. Dar si mamele raman pe aproape si ajuta la hranirea puiului mare. E adevarat ca masculii multor specii sunt mai specializati pe vanatoare, insecte, viermisori, sunt foarte priceputi si ar fi pacat ca aceste abilitati sa nu fie folosite la maxim si transmise noii generatii. 





    Nu se poate sti la juvenili daca sunt fete sau baieti. Abia spre iarna isi imbraca penajul de adult, masculii pastrand culoarea rosie la spate iar femelele pierzand-o cu totul. 




   Dupa ce parasesc cuibul mai stau o perioada pe terenul parintilor dupa care pleaca sa-si gaseasca propriul lor teritoriu. 



2 iunie 2020





Septembrie 2020, un juvenil mascul, in plin proces de schimbare a penajului de pe crestet. Se observa cum se pierde pata rosie din varful capului, specifica puilor si cum se formeaza treptat pata rosie de la ceafa specifica adultilor masculi.










19 iunie 2021, Valcea