CORCODELUL MARE, Podiceps cristatus
Ce-i drept, se profileaza cam in departare, caci corcodelul mare prefera lacurile cu suprafata intinsa si destul de rar vine spre mal.
Foarte bun pescar, pandeste in apa mare plutind incetisor pe suprafata apei. Cand observa o miscare interesanta in apa, se scufunda, uneori partial, in mod obisnuit cu totul. Sta chiar si un minut scufundat. De nu putine ori iese cu cate un pestisor in cioc. Sau in orice caz, mult mai des decat pescarii care il privesc cu jind de la mal.
Nu este nici foarte sperios, dar nici foarte apropiat de om. Pastreaza distanta. Chiar atunci cand se odihneste prefera insulite de nisip semi-inundate din mijlocul apei, sau stuf.
Este o pasare acvatica in adevaratul sens al cuvantului. Pe apa traieste, se hraneste, doarme, il vad doar plutind pe unda apelor dulci statatoare. Nu il vezi aproape niciodata pe mal, stand pe uscat pe picioarele lui stangace, asa cum vezi ratele, lisitele, chiar si lebedele.
Pare a fi o prezenta nelipsita in orice anotimp. Nu migreaza propriu-zis, iarna il vad deseori in grupuri mai mari pe ochiurile de apa ramase neinghetate. Totusi, daca iarna nu pare sa glumeasca si ii prinde in gheata lacurile, le paraseste in hoinareala spre alte zone mai putin lovite de inghet. Penajul de iarna e putin diferit.
E una din pasarile de la noi cu un foarte frumos ritual de imperechere, un dans nuptial de-a dreptul artistic, teatral, cu pasi de balet si gesturi de ofranda. Perechea se misca ritmat si in tandem perfect coordonat, indragostitii merg pe apa, isi etaleaza penele ornamentale din jurul capului. Aceste pene formeaza un fel de guler si doua urechi, sau o creasta rotunda pe crestet si gat atunci cand sunt etalate. In repaus, se vad atasate siluetei lui ca doua urechi de pene indreptate in sus. In penajul de iarna, "urechile" lipsesc sau sunt foarte estompate si capul se vede neted, la fel si gatul prelung.
Am avut ocazia sa zaresc momente din acest dans nuptial elaborat pe lacul Bistret, la Dunare, intr-o zi de martie - din pacate prea departe pentru o filmare mai deslusita.
Si puii de corcodel mare sunt foarte draguti, in puful lor alb cu dungi negre. Foarte buni inotatori de cand ies din ou, uneori se mai odihnesc pe trupul mamei lor ca pe o insulita in mijlocul apelor. Cum spuneam, privelistile cu corcodel mare pe uscat sunt rare.
Nici cu el in zbor nu sunt mai dese ocaziile, cea mai tipica postura e aceea de plutire in mijlocul unui lac de marime medie sau mare.
Se hraneste nu numai cu peste dar pestii par sa fie mancarea lui preferata, ca gust si incarcatura proteica, si cunoaste la perfectie locurile bune de pescuit din teritoriul sau. Uneori acestea sunt in ape linistite si adanci, de multe ori in curentii puternici de apa de la alimentarea sau deversarea amenajarilor lacustre.
Mi s-a parut destul de uniform raspandit in toate regiunile tarii. Desigur, ca pentru orice pasare acvatica, numarul si densitatea cea mai mare tinde sa o aiba in sud-estul tarii, in Dobrogea si Baragan, si mai ales in Delta Dunarii. Dar apare peste tot pe unde sunt lacuri, naturale sau amenajate de om.
Chiar si pe marile acumulari din munte mai apar, desi mult mai rar, se pare ca nu prea agreeaza temperaturile prea racoroase din mijlocul masivelor muntoase.
Este cel mai mare dintre toate tipurile de corcodei, cel putin din Eurasia, de aici si numele lui. Exista si corcodei mai mari dar in zona de evolutie si diferentiere a speciilor din spatiul continentului american.
Uneori corcodelul mare ar putea fi vag confundat de la mare distanta cu vreo rata dar are o silueta mult mai ascutita la cioc si mai prelunga la gat si trup, si in general se vede mai inalt si mai mare decat orice specie de rata. In penaj de iarna ar putea fi confundat cu corcodelul cu gat rosu, se vad amandoi ca niste siluete desenate in alb-negru. Totusi corcodelul mare are mai mult alb, si deasupra ciocului pata de negru ii trece la cativa centimetri mai sus de ochi si de baza ciocului, ca un triunghi mai mic. Gatul il are mai alb si e o idee mai mare.
Pe cat e de comun acum pare greu de crezut ca in anumite tari cum ar fi Marea Britanie devenise aproape extinct prin vanatoare. Se vana pentru satisfacerea unor capricii ridicole, si anume pentru ca penele lor din creasta ornamentala sa fie infipte in palarii si palarioare pe capul oamenilor, cap dealtfel destul de impodobit de la mama natura pe exterior, dar nu intotdeauna la fel si pe interior. Interzicerea ferma a vanatorii la aceasta specie a dus la revigorarea ei, astfel incat numarul sa fie reglat in mod natural, prin teritorialitate si inlantuiri trofice echilibrate si nu prin distrugerea absurda a speciei de catre om.
Decembrie 2015, pe Dunare
10 iunie, Maglavit, cu puiul in spate
februarie 2019, pe mare, in penaj de iarna
noiembrie 2020, Oltenia,
28 mai 2023
9 iulie 2023
9 noiembrie 2023