PASARI DIN ROMANIA: Dunare

Se afișează postările cu eticheta Dunare. Afișați toate postările

duminică, 16 februarie 2014

Tot iarna...

De cateva zile avem un soare cald si luminos...O fi venit primavara? Decid sa plec in plimbare in natura sa-i caut primele semne.

Ma uit pe hartile meteo sa vedem cum mai stam cu stratul de zapada. Campia Olteniei, mai ales cea dintre Jiu si Olt, a avut cel mai mare strat. Doar Baraganul Brailei a primit belsug mai mare de nea. Acum pare ca s-a cam subtiat si a disparut stratul. Exista insa o diferenta de zapada si temperatura intre estul si vestul Olteniei. Estul e mai rece, vestul e mai cald. Lacul Bistret e chiar pe granita intre cele doua zone. M-am hotarat... ma duc sa caut primavara pe lacul Bistret, cel mai mare si mai promitator lac din zona.

Pana la lacul situat tocmai in Lunca Dunarii, campiile sunt verzi sau negre dupa cum e grau sau aratura, iar padurile sunt albe la sol. Pe la radacina copacilor din paduri e ori alb ori balta mare din topirea zapezii, nici gand de floricele de primavara. Primele ar fi trebuit sa fie cele rotunde si verzi de spanz, sau "cocosei" cum li se mai spune local. Abia dupa ce acestia dau semnalul de desprimavarat ies si viorelele si brandusele cel portocalii.

Pasari se vad putine, nici macar ciori nu prea sunt. Un singur stol mic de florinti imi atrage atentia din mersul masinii.

La lacul Bistret, surpriza neasteptata...In ciuda soarelui care bate de cateva zile fara umbra de nor lacul e inghetat bocna in proportie de 90%.

Deasupra lacului spre sud se inalta Balcanii, inalti si inzapeziti. Sunt departe, dincolo de Dunare in Bulgaria dar se vad in atmosfera limpede.

Pe marginea dinspre nord a lacului apa e dezghetata pe o mica fasie la mal si aduna acolo multe lebede si rate.

Stiu cateva patrunderi la lac dar degeaba le stiu. Lebedele de iarna (Cygnus cygnus) ma vad de departe si cum ma vad cum incep sa vocifereze, se ridica in stol si zboara spre alt spatiu, mai discret,

Sunt sperioase si prudente lebedele de iarna.

De departe le zaresc ciocul puternic si galben intens la baza, cu varful negru, gatul mai drept. Lebedele celelalte, zise si de vara (Cygnus olor) si pe care le cunoastem cu totii, sunt mult mai indraznete, mai tolerante cu prezenta omului. Acelea au ciocul mai subtire si rosu, gatul mai unduit si ma lasa sa le admir mai de-aproape. Lacul insa imi pune piedici in a ma apropia de el, un tarm foarte mlastinos de la topirea zapezii. In plus nici soarele nu face minunile pe care le credeam. Un vant foarte rece si nervos face ca plimbarea pe langa lac sa fie mai mult o corvoada decat o placere. Mi-e ciuda...Incotro sa ma indrept in cautarea caldurii blande si mangaietoare? Spre vest, desigur.
A fost o decizie corecta. Mergand prin Lunca Dunarii spre vest caldura a crescut, vantul s-a oprit.
Am gasit o patrundere si spre Dunare. Acolo am gasit in sfarsit un petec de caldura, de verdeata salbatica mica si chiar si cateva musculite pacalite de dezmorteala amiezii. Dunarea si bratele ei in jurul ostroavelor curgeau albastre, fara nici o urma de gheata.

Ca pasari am vazut in padurea de pe malul Dunarii un stol de cocosari si printre ei, surpriza, un graur ! Nu au sosit graurii din tarile calde, e prea devreme, acesta este un exemplar care a iernat la noi, probabil in tovarasia cocosarilor.

Am mai vazut un stol mic de sticleti si o femela de canepar printre ei.

In rest putine pasarele, vrabii, ciocarlani, stancute, cotofene, ciori de semanatura, cativa sorecari comuni.
Cea mai frumoasa aparitie a fost cea a sorecarului mare, cu trupul lui vanjos si dublu parca fata de cel al sorecarului obisnuit, cu capul lui galben deschis si penele roscate.

Sorecarul mare e considerat in general o pasare migratoare din acest areal al lui, totusi pe linia Dunarii in Oltenia pare sa fi iernat aici.
Pe masura ce mergeam spre vest lacurile deveneau mai dezghetate, dar nu cine stie ce. Tot marginile dinspre nord care primeau soarele in fata aveau gheata pe alocuri crapata, pe alocuri topita definitiv si pemiteau pasarilor de apa vietuirea.

O aparitie interesanta pe unul din aceste lacuri a fost cea a unui grup de gaste de semanatura, niste gaste inchise la culoare, aproape negre. Cu capul si gatul cenusiu foarte inchis, cu aripi foarte lungi si complet negre pareau gratioase ca niste lebede negre. Pasari foarte frumoase, pacat ca nu am apucat sa ma apropii de ele, le-a alungat de pe gheata un caine hoinar.

Lebede de iarna am vazut doar pe lacul Bistret, pe celelalte lacuri erau din cele cucuiate, mute sau de vara cum li se mai spune lebedelor Cygnus olor. Mai erau si rate, de mai multe specii (mare, pestrita, cu cap castaniu, fluieratoare) si ceva lisite. De asemenea, cormorani, mai mult din cei mici dar nu multi, starci cenusii, pescarusi si vreo 3-4 egrete mari. Cel putin acestea erau in zonele vizibile mie.

Plimbarea era din ce in ce mai frumoasa deoarece soarele reusea sa incalzeasca atmosfera iar vantul se linistea cu fiecare kilometru mers spre vest.

Insa pe nicaieri nicio floare de primavara, nicio pasaruica sosita timpuriu din migratie, inca iarna la ultima ei suflare.

miercuri, 4 decembrie 2013

GASCA DE VARA, Anser anser

Desi seamana foarte mult cu gasca domestica, fiind stramosul direct al acesteia, gasca de vara e o pasare care mie imi evoca poate cel mai mult salbaticia, intinderile pustii si nestrabatute de om, campuri nesfarsite de verdeata sau stufarisuri fara de margine. Imi evoca tinuturi departate de casa si dor de calatorire. E o specie ce poate fi numita comuna si totusi aparitia ei e intotdeauna speciala, entuziasmanta si de neuitat.

Ar semana ca doua picaturi de apa cu gasca domestica cenusie daca nu ar fi salbaticia peisajului si stralucirea de roz fraged din picioarele si ciocul ei. Ciocul mai bate de multe ori in portocaliu, picioarele insa sunt roz adevarat, nuanta imblanzita cu alb din rosul cel mai pur, fara amestecuri de galben. Primavara, in noroiul si ceata trista ce invaluie deseori malul lacurilor, gaste salbatice solitare ne ofera stralucirea aceasta invioratoare.

Alteori stau in mici grupuri si pasc iarba din apropierea apelor. In pereche le-am vazut mai putin, atunci stau ascunse adanc in stufaris, acolo unde isi fac cuibul. Desi uneori exista si exceptii:

E o pasare mare ca statura, si acest lucru se vede mai ales atunci cand sta alaturi de alte pasari considerate mari, de exemplu, starci cenusii.

Sunt pasari monogame, isi aleg perechea pe viata. Legatura dintre parteneri e foarte statornica, atunci cand isi pierd perechea s-au citat cazuri de celibat prelungit sau chiar "vaduvie" pe viata. In conditii de domesticire, cand oamenii au facut economie la masculi sacrificandu-i, au virat si spre poligamie, insa o relatie destul de fidela cu un grup de femele intr-o legatura trainica si profunda nu la intamplare. Sunt pasari foarte inteligente, cu un sistem de comunicare intre ele complex, si acest lucru se vede in toate aspectele vietii lor, atat in pereche cat si in grup.

E o pasare care starneste pasiuni, sunt unii ce pleaca in pribegie si cautare doar ca s-o poata admira, altii se pregatesc un an intreg pentru ceea ce ei numesc una din cele mai exclusiviste si dificile vanatori. Din pacate da, stolurile acelea uriase a caror priveliste ne creste multora dintre noi pulsul de incantare, inca stau sub semnul bubuiturilor fatale de alice. Numarul mare al efectivelor care se strang toamna in trecere pe la noi pare sa atenueze din grozavia uciderii dar umbra neagra aruncata asupra acestor pasari are si alte efecte, mai subtile si de mai lunga durata.

Gastele de vara sunt singura specie de gasca salbatica clocitoare la noi. Din mai multe motive, dar si din cauza fricii fata de oameni, are nevoie pentru clocire de spatii umede foarte intinse, pentru a fi foarte ascunse si inabordabile. Fiind pasari mari, sunt foarte vizibile. Avand o carne gustoasa sunt foarte dorite de pradatori. Nu sunt insa mai gustoase decat gastele domestice crescute special pentru asa ceva, e clar ca la om vanatoarea este mai mult pentru placerea capturarii, este un moft. Cred ca in lipsa terorii vanatorii si a braconajului gastele salbatice s-ar raspandi mai in largul lor pe intinderile de apa din tot lungul Dunarii sau din alte zone umede. Deocamdata populatiile clocitoare sunt destul de cantonate in zona Deltei si a catorva lacuri apropiate acestei zone. Mi-ar place sa vad gaste clocitoare pe stufarisurile destul de prielnice altfel din sudul Olteniei, sau de-a lungul Oltului. Pana acum nu am vazut si nici nu am vazut semnalat ca ar exista. Le vad doar toamna, in trecere.

De mai multi ani le observ zburand cu mare regularitate si frecventa in toata luna octombrie pe sub poalele muntilor Parang in directia vest. Zboara foarte sus, abia le zaresti ca niste punctisoare, dar galagia pe care o fac e atat de sonora incat se aude pana jos la oameni. De multe ori zboara noaptea, se aud in plina noapte, ca o muzica a salbaticiei cerului si pamantului. Desi merg destul de rar la munte in perioada asta nu a fost an in care sa nu ma intlanesc cu migratia de gaste spre vest. De multe ori oamenii poate raman nepasatori la strigatele lor din inaltul cerului insa reactioneaza gastele domestice. Incep si ele sa ghigaie, sa dea din aripi si chiar sa zboare cativa metri insufletite de aceste chemari ale libertatii.
Le-am vazut recent in noiembrie zburand la inaltime in stoluri pe cerul de deasupra lacului Bistret, la Dunare, in Dolj. Am vazut atunci si grupuri mici, de cate 4-5 gaste rasfirate prin lunca imensa. Departarea dintre ele si omul care se apropie o pastreaza intotdeauna foarte mare, deja de la primii pasi in directia lor isi iau zborul. Cand mergeam spre malul lacului ca sa caut o intrare spre luciul apei o gasca solitara mi-a zburat chiar din fata, de la cativa metri. N-o vazusem, atat de bine era camuflata in peisaj chiar in fata mea. Cand se ridica in zbor atat de aproape se vede cat este de mare, robusta , cu aripi puternice si lungi. In zborul ei cu spatele devine foarte vizbila pata mare de alb de deasupra cozii. In rest este cenusie, gri, uneori bate spre brun si pare a fi cu dungi fine albe. Asta din cauza ca penele gri se termina cu o bordura alba ingusta. Mai are si ceva dungi negre pe sub burta dar nu atat de multe si pronuntate ca la garlite.
Cea mai mare populatie de gaste clocitoare in zona noastra nu e la noi ci la nordul Marii Negre. Mai ales de acolo se coboara la noi popoare intregi de gaste in lunile de toamna tarzie. Migreaza iarna la Marea Mediterana, dar uneori, exemplare mai putine, mai ierneaza si pe la Dunare in iernile blande. Fiind insa o specie gregara prefera iernarea cu stolurile mari, mai la sud de tara noastra.

Aprilie 2015

30.01.2016. o observatie locala interesanta pentru mine, o gasca de vara la iernat pe Jiu. Desi Oltenia e considerata - fals- o zona plina de gaste salbatice de vara e totusi prima data cand vad o astfel de pasare in peregrinarile mele. Interesant si faptul ca se afla pe Jiu, un rau care imi ofera mult mai putine privelisti cu pasari la iernat decat Oltul. Se afla mai sus de Craiova, practic la jonctiunea Doljului cu Gorjul si Mehedintiul, statea singura pe o limba de nisip, in apropiere se vedeau doar cormorani mari. Jiul era dezghetat. Gasca de vara stralucea in soarele rece de iarna, cu toata splendoarea ciocului si a picioarelor roz trandafirii pe fondul de cenusiu deschis.
20.02.2016 , cateva perechi, mai exact 3, in Lunca Dunarii... stateau doua cate doua, la ceva distanta unele de celelalte.