Translate

marți, 7 iulie 2020

BIODIVERSITATEA IN PADURILE DE SALCAM (1), Introducere.

BIODIVERSITATEA IN PADURILE DE SALCAM (1), Introducere.



       Biodiversitatea padurilor de salcami din sudul si sud-vestul Romaniei este una foarte crescuta. Intotdeauna m-a uimit frumusetea acestor paduri, ma incanta mai ales bogatia de pasari, dar si de flori, si de fluturi, si de multe alte vietuitoare. Paduri iubitoare de caldura, sunt cele mai luminoase si mai incarcate de viata in primavara, cu o latura putin exotica a dunelor de nisip ascunse ca niste muntisori chiar in mijlocul padurii, cu poieni luxuriante, cu ierburi pana la brau, cu arbusti de tot felul, infloriti la subsuoara salcamilor. Raiul albinelor in pastoralul de mai, am avut privilegiul sa cunosc cele mai frumoase masive de salcam din Oltenia, de la Dunare, de la Jiu, si nu numai. Fiecare padure in parte avea frumusetea ei, unica si irepetabila, chiar la distanta de numai cateva zeci de kilometri intre ele. Cele mai frumoase, mai bogate si mai diversificate paduri de salcam mi s-au parut cele de la Vrata, cele de la Hunia-Maglavit, cele de la Desa-Ciuperceni, dar si cele de la Marotinul, in estul judetului. Toate sunt frumoase si au un specific al lor, atributul de "cea mai frumoasa", dat de mine, poate fi citit si ca "cea mai cunoscuta si mai umblata de mine", caci frumusetea se dezvaluie cel mai mult pe adancime, aprofundand cunoasterea.
       In anii recenti am citit mai multe acuzatii extrem de false care se aduc salcamului, acuza principala fiind aceea ca ar fi stricat anumite terenuri de stepa sau de nisipuri, terenuri initial neimpadurite. Daca intr-adevar s-a intamplat asa, vina nu apartine speciei de copac ci oamenilor care au luat decizia schimbarii categoriei terenului din zona neimpadurita in fond forestier. Orice copac plantat acolo ar fi schimbat  complet configuratia arealului respectiv, intr-un fel arata stepa si nisipurile fara nicio urma de copac si cu totul altceva devine o padure, un crang. Si salcia, si plopul, si stejarul, si frasinul, si orice alta specie, presupunand ca ar fi prins pe nisipuri sau in stepa batuta de vanturi, ar fi schimbat, prin umbrire, prin necesarul masiv de apa, prin adapostire, ar fi schimbat radical zona. Salcamul schimba cel mai putin caracterul originar, fiind arbori ce permit foarte multa lumina, chiar si adapostirea este partial realizata, nisipurile se pastreaza in toata frumusetea lor, ceva mai putin in forma de nisipuri zburatoare, insa mult mai bine in forma nisipurilor fixate, dune interioare si marginale padurilor, cu foarte multa si diversa vegetatie.
      Bogatia de pasari in aceste paduri este imensa, pe langa speciile obisnuite in toate padurile, in aceste salcamete luminoase e plin si de specii mai obisnuite in camp deschis, cum ar fi prigorii, dumbravence, pupeze, aici, in aceste paduri sunt in numar foarte mare, prin toate poienile, insa si acolo unde sunt copacii mai stransi. 
      Pasarile nu vin degeaba intr-un numar asa de mare in salcami, vin atrase de insecte si toamna de seminte. Bogatia de insecte si de seminte inseamna la randul ei o mare bogatie si varietate de plante. Tocmai aceasta biodiversitate mi-am propus sa o descriu aici, o descriere bazata strict pe observatie personala si poze doveditoare, experienta care este inca in plina desfasurare. 
    Padurile de salcam nu imi sunt la indemana din punct de vedere al calatoriilor, cele de la Dunare sunt la minim 80-100 km. In masura timpului limitat voi incerca sa le vizitez si sa le fotografiez cat mai mult, flora si fauna. Accentul principal va fi pus pe pasari, dar si pe flora, incidental pe insecte si mamifere. Acestea din urma au o viata foarte ascunsa, si trebuie tehnici speciale pentru gasirea si fotografierea lor, tehnici pentru care nu am specializarea. Asa ca prezentarea insectelor, a nevertebratelor in general, a mamiferelor, a reptilelor, va fi din pacate doar varful unui aisberg. La fel, viata de noapte in aceste paduri, insecte, de exemplu fluturi de noapte, gandaci, mamifere si chiar pasarile de noapte vor avea o prezentare sumara, o schita, un procent infim din ceea ce exista cu adevarat in aceste paduri. 
      Limitata oarecum va fi si prezentarea florei, aici din cauza imposibilitatii de a parcurge si a ajunge in toate zonele, in toate tipurile de zona, toate poienitele posibile, toate dunele, toate vaile sau locurile expuse, fiecare cu configuratia si solul ei. In timp insa voi completa periodic postarile cu noi si noi prezentari, pe masura ce le voi realiza. 
      Cel mai mult material il am pentru pasari, pentru ca avifauna e pasiunea principala si am deja o cercetare a locului extinsa pe cativa ani. Totusi, niciodata aceasta cercetare nu este exhaustiva, mereu se adauga noi si noi inedite aparitii.
      Cele mai bizare neadevaruri despre salcam pe care le-am putut citi au fost cele referitoare la o asa-zisa "toxicitate" a salcamului, care, chipurile, nu ar permite niciunei plante, niciunui arbore, sa se dezvolte in imediata lui apropiere, si niciunei vietuitoare sa traiasca si sa se hraneasca in apropierea lui. Aceste neadevaruri sunt foarte usor de demontat. Inainte de a trece la prezentarea biodiversitatii in padurile majoritar compuse din salcami - in masivele de salcami batrani, paduri care au poate si peste suta de ani, cel putin ca locatie, daca nu fiecare arbore in parte, acestia fiind intineriti - voi prezenta cateva poze cu salcami crescuti in cea mai buna vecinatate cu alti falnici arbori, arbori carora nu le-a cauzat in niciun fel, dimpotriva, au adapostit terenul de vanturi si au permis stejarilor, frasinilor, ciresilor padureti si multor alte esente sa creasca inalti si masivi, lipiti de salcami si infratiti cu acestia, cu crengile si frunzele intrepatrunse cu cele ale inofensivului salcam.
salcam si frasin

salcam si cires paduret


salcam si salcie

salcam si nuc salbaticit

salcam si stejar

salcam si stejar

salcam si arin
      Pe langa acesti arbori spontani, salcamul, in padurile de la sud, creste alaturi si de alti arbori din seria celor plantati de oameni si anume, plopi, duzi, gladite, uneori, in parcuri mai ales dar nu numai, conifere, molizi, brazi, niciunde si niciun  soi de copac nu are de suferit din partea vecinului salcam.
      Salcamul este un arbore mult folositor, care ofera lemn foarte rezistent, usor de obtinut si recoltat si foarte util pentru foc si constructii, reducand enorm presiunea pe alte tipuri de paduri, ofera miere, perdele de protectie, etc.  Nu mi-am propus insa sa fac o pledoarie pentru salcam ci doar sa prezint - la rece- biodiversitatea in aceste paduri.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu