GASCA CU GAT ROSU, Branta ruficollis
O zi plina de noroc! Cum as putea numi altfel gasirea unui ac in carul cu fan, gasirea unei gaste cu gat rosu intr-o mare de garlite sperioase? Eu nu am luneta, ceea ce poate ar fi fost relativ usor de observat de la o distanta foarte mare, pentru mine era un fel de misiune imposibila. In primul rand imposibila parea perioada, octombrie nu e inca timpul gastelor cu gat rosu. Dar am avut norocul sa gasesc una ratacita, luata la plimbare lunga de stolurile agitate si numeroase ale garlitelor mari. Ce a facut-o pe gasca cea frumoasa si colorata sa se piarda de surorile ei si sa plece cu stolul de garlite, nu stiu. Cert este ca am avut noroc, si sa se intample aceasta "ratacire" timpurie dar si sa dau eu peste ea. Am cautat in mod special gasca cu gat rosu, am sperat la vreuna ratacita printre miile de garlite, excursia spre est de anul acesta ei i se datoreaza, astfel incat cateva zile la rand am fotografiat tot ce inseamna stol de gaste, mii de exemplare, fotografiate toate grupurile metru cu metru. Stiind cat de prudente, cat de sperioase, cat de putin tolerante cu prezenta omului sunt aceste gaste mult cautate de vanatori, devine posibil de imaginat dificultatea efortului. Seara la culcare si dimineata la sculare, cand inchideam si deschideam ochii vedeam numai gaste si gaste salbatice, mii si mii, asa cum se imprimasera pe retina si parca pe partea interioara a pleoapei. Apoi zeci si sute de poze, perindate pe ecran, periate, poze pline si iar pline de gri si numai de gri. Lac dupa lac, balta dupa balta...gasca cu gat rosu nu parea sa fie pe nicaieri! Incercam sa imi mai ridic moralul cu vederea flamingilor, a corcodeilor cei noi, cu marea impresionanta de gaste si murmurul lor salbatic...degeaba, undeva adanc mi se incuiba tristetea a inca unei calatorii fara pata de culoare mult asteptata. Nu sunt asa greu de vazut gastele cu gat rosu in sezonul lor daca stii sa le cauti pe anumite campuri si zone. Timpul meu insa nu mi-a permis decat acest mijloc de octombrie cand sansele sa fie vreo gasca cu gat rosu ratacita erau destul de mici. Mi-e greu sa descriu in cuvinte senzatia de fericire atunci cand am zarit-o pe ecranul mic al aparatului. Pierduta printre insotitoarele ei garlitele, cu un rosu destul de natural, asemanator plantelor de saratura cuprinse de toamna, gasca cu gat rosu era departe de a sari in ochi. Era chiar mai bine camuflata decat gastele cenusii pentru ca tot tarmul era invarstat cu rosu.
Practic fundalul gri al garlitelor este cel care mi-au dezvaluit-o si nu tarmul. Garlitele o acopereau si o descopereau. Intr-un mod aproape magic grupul ei mi-a permis sa ma apropii, mergeam frontal spre ele, pasi marunti, pasi inceti...culicii zburasera de mult, imprastiati in toate zarile, lasandu-mi mie totul, mai intai campul de verdeata, apoi tarmul alb si rosu.
Cand ma indrept spre ele, gastele incep parca sa comunice cu mine, la inceput sunt relaxate, se uita la mine sau nu, stau inca jos asezate si isi mai curata penajul, pe masura ce ma apropii incep sa se uita la mine ceva mai indelung si tacute. Inca zece sau douazeci de pasi si dupa o scurta comunicare intre ele, zboara si ele 10 pasi inapoi. Atunci e semnalul de stop-joc. Orice pas in fata inseamna plecarea lor definitiva, si aproape sau departe cum te gasesti, te multumesti fix cu acea distanta pentru fotografii, distanta daruita de ele.
O gasca cu gat rosu dintre mii de garlite cu frunte alba mi-a daruit cateva zeci de metri ca sa ma pot uita la ea si s-o pot admira.
Apoi, in alt loc, o alta gasca cu gat rosu mi-a daruit acelasi privilegiul, la o distanta mai mare.
Prea slabi ar fi fost ochii mei pentru acea distanta asa ca am folosit ochii aparatului. Bune, rele, fotografiile cu gasca cu gat rosu imi sunt foarte dragi, sunt o amintire a unei zile magice si perfecte, intr-un peisaj mirific si intr-o companie de vis, cea a nordicelor gaste calatoare. Nu e numai nordica, ci nord-asiatica gasca cu gat-rosu, provenienta ei e si mai exotica, vine tocmai din Siberia, trece prin Kazakhstan, Azerbaidjan, pe la Marea Caspica. Poporul lor cuibareste in cateva peninsule arctice, atat de indepartate si cu nume atat de misterioase si frumoase, peninsula Taimyr, peninsulele Gydan , Yamal, si aduce la noi cate putin din linistea stranie a acelor locuri inghetate. Avand in vedere ca peninsula Taimyr este cel mai nordic punct al Asiei, un fel de Siberie a Siberiei, putem intelege de ce aceasta gasca este atat de pretioasa si deosebita. Acolo, in tinuturile ei de cuibarire, nu se merge in excursie, ori in calatorie, ci in expeditie si in explorare.
Climatul aspru de langa marile Kara si Laptev, climatul aspru al tundrei arctice este climatul bobocilor de gasca cu gat rosu. Am citit ca acesti boboci si ouale din care ies, cuiburile gastei cu gat rosu sunt plasate alaturi de cuiburile bufnitelor si ciufilor, de cuiburile soimilor si sorecarilor. Pare incredibil dar caile echilibrelor naturale sunt atat de complexe si delicate...Ca sa se apere de pradatorii mamifere, rozatoare, mustelide, canide, gasca cu gat rosu si-a ales in pasarile de prada gardienii. Totusi un numar important de oua si boboci sunt pradate de pescarusii locali de talie mare. Pana la urma insa probabil ca se realizaza o balanta naturala intre toate aceste vietuitoare nevoite sa supravietuiasa si sa se inmulteasca intr-un tinut cu legi de viata severe.
Si migratia lor este o aventura la fel de intensa, cu legi la fel de necrutatoare. Pana pe la sfarsitul anilor 60 gastele cu gat rosu iernau intr-o zona mai apropiata lor, si anume la Marea Caspica, in Iran si Iraq. O schimbare majora in cultura oamenilor, o renuntare la cereale si inlocuirea lor cu vii si bumbac, poate si alti factori de schimbare in acele tari de iernare au dus la o modificare majora a locurilor de iernat, care acum sunt majoritar in Bulgaria si Romania, mai ales in Dobrogea.
Orice schimbare in modul de administrare a acestor pamanturi, chiar minora considerata de om, poate duce la o noua evolutie, o noua schimbare de traiectorie in migratia speciei. Sunt exemplare de gaste cu gat rosu care isi cauta loc de iernare si mai la vest de Dobrogea, pe linia Dunarii, ajungand si pe Dunarea de mijloc. Deocamdata insa, marea majoritate a acestor gaste ierneaza in Bulgaria si Romania dar acest numar total este mic. E o specie rara, cu cuibarire foarte localizata. Desi e o specie protejata si interzisa la vanatoare cade de multe ori strapunsa de alicele destinate garlitelor.
Sunt pericole reale pe care gastele cu gat rosu ce isi cauta protectia in stolurile mari de garlite le pot intalni. Sper ca cele doua gaste cu gat rosu descoperite de mine printre garlite sa aiba o soarta mult mai fericita, sa strabata drumul Romania- Taymir de multe ori de acum incolo.
Februarie 2019
Februarie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu