PESCARUS MIC (2), Hydrocoloeus (Larus) minutus

PESCARUS MIC (2), Hydrocoloeus (Larus) minutus

    Deja la inceput de august lagunele si limanurile de langa mare au inceput sa fie animate de pescarusii cei micuti si foarte vioi. In prima parte a postarilor despre pescarusii mici am descris mai pe larg intalnirea mea cu aceste pasari si cateva caracteristici generale. In partea a doua ma voi axa mai mult pe poze si mai putin pe cuvinte. Anul acesta am avut noi intalniri, abundente dar distante in primavara si alte intalniri acum in august. De aceasta data mi-au dat voie sa ma apropii mai mult de ei, am prins si ceva soare astfel incat am reusit o serie mai bogata si mai luminoasa de poze, prin care pot sa exemplific nu numai infatisarea acestor pescarusi dar si diversele lor tipuri de penaj, de la cel al adultului clocitor, cu capul complet negru

la cel de tranzitie, cand penele incep sa devina treptat albe dand un aspect pestrit capului

la penajul de toamna-iarna, preponderent alb dar si cu nuante elegante de gri

Fara a uita juvenilii, adica puii mari nascuti in aceasta primavara si deveniti acum independenti, in penajul lor marmorat alb cu negru

   Sfarsit de octombrie 2017, un exemplar intarziat, zgribulit de frig si vant pe malul lacului inspumat, Dobrogea.

mai 2021

ULIU CU PICIOARE SCURTE, Accipiter brevipes

 ULIU CU PICIOARE SCURTE, Accipiter brevipes

     


     Intalnirea cu o pasare poate sa dureze doar cateva minute.       Fotografiile inregistreaza doar secunde. Totul pare scurt, fulgerator. In realitate, drumurile spre o noua intalnire sunt lungi, ramificate, ocolite. Si mai ales par aleatorii. Dar poate ca de fapt se construiesc logic, pas cu pas, si rezultatul final e suma unor actiuni necesare intr-un mod nestiut si imposibil de descifrat. De ce a trebuit sa ma pornesc la drum la rasarit de soare daca intalnirea cu uliul cel nou s-a produs pe ultima raza a unui apus alergat de apropierea furtunii? Un ceas mai tarziu, un ceas mai devreme, m-ar fi inscris pe alte traiectorii, m-ar fi intarziat, m-ar fi grabit in fata altor semne de intrebare si nu as mai fi zarit niciodata un uliu "cu picioare scurte" pandind o soparla in varful unui copac inalt cat infinitul. Nu l-as mai fi zarit nici daca nu m-as fi oprit "intamplator" in fata frumusetii diafane a unor flori de camp.

Daca nu as fi zabovit sa admir terasele Dunarii inflorite in nuante argintii sau de aur curat.

 Daca nu m-as fi oprit sa o trec strada pe-o "batranica" simpatica si indatoritoare, salvand-o poate de sub rotile unui camion supraincarcat si grabit. 

Am stat exact cat trebuie sa urmez pe tarana fina, aproape nisip, pasii cumpatati ai broastei testoase, in drumul ei peste sosea de la o vie la o padurice.

 Daca nu m-as fi oprit din nou sa admir cu soarele fierbinte in crestet peisaje la fel de dogoritoare.

 Flori mari, opulente, invitand la festin zbor de fluturi in aceleasi haine de vara generoasa.

      Pe nestiute a trecut toata ziua, am oprit cat a trebuit, desi mereu aveam impresia ca sunt in intarziere, m-am grabit cand a trebuit. Ba chiar imi vine sa cred ca si "acceleratia''' impulsionata de latraturile unui feroce caine ciobanesc nu a fost un hazard ci a fost exact masurata pentru a ma duce la timpul si locul potrivit, sub crengile unui plop foarte inalt, putin uscate de vant si seceta, unde trona un uliu levantin.

     Este un uliu sudic, al tarmurilor mediteraneene ale Levantului, respectiv partea de est a Marii Mediterane, incluzand peninsula balcanica de unde soseste si la noi. Arealul sau ajunge si in partea sudica a Rusiei. Cuibareste rar dar destul de regulat in zona de sud a tarii, de-a lungul Dunarii. Acolo gaseste peisajele aride pentru care este specializat. Faptul ca are "picioare scurte"nu e o simpla caracteristica ci o adaptare importanta, pentru a prinde cu putere in ele soparle si insecte mari de pe sol. Are o acuitate vizuala uluitoare, m-a uimit agerimea cu care a vazut din acel inalt varf de copac o soparla asa minuscula de pe sol. 

De aceea prefera tinuturile cu paduri rare, deseori aflate in apropierea unei ape, campuri cu palcuri de copaci, locuri ce pot fi frecventate de un numar satisfacator de soparle dar si insecte mari, de tipul lacustelor. Se pare ca este activ si la crepuscul, vanand lilieci. Observatia mea este facuta la apusul soarelui dar pe o perioada cand inca mai era lumina si  soparlele mai aveau activitate. Lumina era insa treptat micsorata si transformata intr-o lucire trandafirie stranie de catre apropierea cu tunete a unei invalmaseli de nori negri si grei de ape. L-am mai zarit pe uliu in mijlocul padurii, dar mult mai precaut si in conditii de semi-intuneric. 

Nu stiu daca era acelasi exemplar cu cel care vana soparle, sau poate altul, eventual perechea. In corul de seara al padurii s-au strecurat catre ureche si niste sunete mai neobisnuite, un fel de secvente de strigate, repetate in mai multe reprize cu pauze de cateva minute intre ele.
     E foarte posibil ca acest uliu sa fie cuibaritor in acea padure. Undeva intr-un copac inalt, ulii cu picioare scurte isi astern cate un cuib nou in fiecare an. Puii trebuie sa creasca repede si sa se invete la zbor fara mari intarzieri intrucat specia este migratoare. Deja in septembrie se aduna in grupuri si pornesc spre Africa centrala si de sud, trecand in grupuri mari prin Turcia, Israel...Primavara sosesc cam pe la inceputul lunii mai si isi ocupa terenurile de cuibarit stiute, sau poate nou descoperite. La noi in tara nu este deocamdata in vreo extindere de areal. Ii convin doar zonele de-a lungul Dunarii, sau alte ape din zona de sud a tarii, acolo gasind conditiile pentru care este adaptat.
   Seamana destul de mult cu uliul pasarar dar are si deosebiri clare. Masculul de uliu cu picioare scurte este mai curand gri-albastru pe spate si aripi in timp ce culoarea femelei este un gri mai brun. 

Niciunul nu prezinta spranceana alba caracteristica uliului pasarar si porumbar, capul este gri curat, cu ochi de culoare inchisa, brun-rosietica.

 Pe partea ventrala au bare fine orizontale, mai marcate la femela si o oarecare tenta rosietica, mai ales pe piept si pe flancuri. Varfurile aripilor sunt negricioase. 

   Nu este atat de expert la furisatul in zbor prin frunzisuri precum uliul pasarar, asta pentru ca nu are nevoie. Mai completeaza meniul cu pasarele dar destul de rar, panda lui principala este la soparlele si insectele mari de la sol. Astfel ca adaptarile sale merg mai mult spre cele specifice soimilor, are aripile mai ascutite, coada mai scurta, adaptari potrivite atacului rapid catre prada neavizata de la sol. Terenul trebuie sa fie mai sarac in vegetatie, specific zonelor aride, cu nisipuri, cu ierburi rare si uscate, ierburi scunde, terenuri preferate dealtfel si de soparle. Din acest punct de vedere nu concureaza in niciun fel cu uliul pasarar, se situeaza fiecare pe nise diferite. Teoretic ar putea hibrida cu acesta dar cazurile sunt extrem de rare. Numarul uliilor levantini in Europa este destul de mic, desi probabil adaptat numarului celor care constituie prada sa. In general rapitoarele nu au si nici nu pot avea abundenta celorlalte specii, asa ca "numar mic" la rapitoare trebuie analizat in context, in general raportat la estimarile din trecut. Cum acele estimari nu erau nici ele riguroase nu trebuie sa ne lasam purtati nici de prejudecati romantice in legatura cu o presupusa abundenta din epoci de aur imaginare. Natura cel mai adesea tinde sa lucreze cu echilibre desi, ironic, cea mai mare placere a echilibrului este sa se rastoarne. Asa cum este situatia in momentul de fata cred ca cea mai buna atitudine a omului este neinterventia, rapitoarele isi revin lent dar sigur din perioadele de prigoana si isi regleaza fin populatiile atat in raport de prada cat si in raport de celelalte specii de rapitoare.
10 iunie 2017