PASARI DIN ROMANIA

joi, 20 martie 2014

CIOCARLIE URECHEATA, Eremophila alpestris

Intalnirea mea cu acest soi rar de ciocarlie a fost la inceput fugara si intamplatoare.

Deja trecut mijlocul lui aprilie dar in Parang, in zona statiunii Ranca, erau anul trecut nameti inalti, strat gros si compact de zapada.

Atmosfera de iarna era alungata insa de un grup mare si voios de pasari care zburau in toate directiile peste albul zapezii, unele cantau zburand in linie verticala spre cer, in felul ciocarliilor, altele ciuguleau la suprafata zapezii. Cum era altitudine foarte mare, peste 1500, le-am crezut fase de munte pe toate. Majoritatea erau intr-adevar fase de munte dar unele erau ciocarlii.

Una dintre ele s-a dovedit a fi chiar ciocarlie urecheata, un soi alpin de ciocarlie cu care sper sa ma mai intalnesc.

Nu stiu daca nu cumva la data aceea erau doar in pasaj sau chiar cuibaresc in zona. Pe vara nu am zarit ciocarlia urecheata pe-acolo. Asta nu inseamna insa ca nu or fi fiind, de aceea pastrez mereu speranta unor noi intalniri.

E o ciocarlie frumos si deosebit desenata pe chip, mai ales masculul in penajul de vara. Are o masca neagra pe obraz care se continua cu doua urechiuse sau cornite, niste pene mici verticale de o parte si de alta a capului. De aici si denumirea acestei ciocarlii in diverse limbi, fie "urecheata" fie "cu cornite", dupa cum i s-a parut omului asemanarea. In penajul de iarna si de pasaj aceste cornite lipsesc dar ramane masca neagra pe obraz cu bordura si dungi galbene. Mai ales subspecia nordica are acest galben pe chip, dealtfel se si numeste "flava" - adica cea galbena, in latina. Subspecia din muntii sud-estici ai Europei are acest galben mai estompat , spre alb.

Penajul pe spate e gri-maroniu, o nuanta mai cenusie si mai lipsita de striatii decat la celelalte feluri de ciocarlii. E o adaptare la mediul ei alpin preferat, la culoarea stancilor si lespezilor de munte, la culoarea mai uniforma a pajistilor alpine. In nordul Europei traieste tot in locurile deschise, in tundra cu ierburi scunde, iar in jumatea de sud a Europei traieste deasupra liniei padurii, in acele pajisti alpine asemanatoare cu tundra ca vegetatie si climat.

Acolo cuibareste pe sol, ascunsa pe langa vreo piatra, sau pe langa vreun tufis pitic, ascunsa vederii dar si rafalelor mari de vant ce nu se sfieste sa bata cu putere in habitatul ei. Se hraneste mai ales cu insecte, plantele cu seminte comestibile fiind in numar mai limitat in pajistile alpine. Dar spre toamna mananca si destule seminte si fructele arbustilor pitici.

Tot spre toamna incepe sa se stranga in grupuri mari si sa migreze spre sudul arealului ei unde isi petrece toata iarna. Multe dintre ele prefera sa ierneze pe litoralul marilor, pe plaje, de unde si denumirea alternativa in alte limbi de "ciocarlie de tarm". Aceasta preferinta pentru tarmuri se manifesta mai ales in partea vestica a continentului si este doar o preferinta ca si cartier de iernat.

La noi se gaseste in Carpati, la altitudine mare, deasupra padurii de brad, pe pajistile alpine. Cel mai usor de observat pare a fi in perioadele de pasaj, la cuibarire e foarte discreta.

14 iunie, o foarte frumoasa intalnire ratata. Ratata ca poza caci altfel cele trei patru secunde oferite ochilor mei de ciocarlie urecheata au fost mai mult decat satisfacatoare. Un mascul frumos si trupes, bine hranit si bine urechiat cu doua urechiuse subtiri, negre si ridicate se sorea pe marginea Transalpinei in rasaritul de soare. Contrar multor pareri soseaua alpina e mult pe placul pasarilor si nimeni din zona nu pare sa fie deranjat. O folosesc mai ales pentru uscatul penelor in umiditatea continua a muntelui dar si ca teren de vanatoare mai ales pe marginea cu mult bolovanis adus de constructori. Ciocarliei urecheate nu-i pasa deloc de masinile in trecere, cum era la o ora, doua dupa rasaritul soarelui isi supraveghea tinutul si isi primea in pene prima portie de raze ultraviolete. Greseala mea a fost ca nu m-am multumit s-o vad in trecerea masinii si am oprit. Ei, se schimba situatia la oprirea masinii, pasarea se intreaba sau chiar isi da seama ca aceasta oprire are legatura cu ea, sta 3-4 secunde si fuge. Asa mi-a fugit si mie, in secunda in care am apasat pe declansator, lasandu-mi o mare ciuda in suflet. Am mai cautat eu acul in carul cu fan in acea zi dar nu am mai gasit-o. Nu m-am lasat, mi-am propus sa o prind la vedere a doua zi, singura pe care o mai aveam la dispozitie sus pe crestetul muntilor. Dar stiam ca nicio zi nu seamana cu alta si clipa odata pierduta nu se mai repeta orice ai face. Am gasit masculul si a doua zi dar nu se mai sorea pe marginea autostrazii, isi petrecea timpul pe iarba ,departe, in profunzimea platoului alpin. Mda, se vede pe poza ca este un mascul de ciocarlie urecheata, se vede negrul usor de pe crestet si negrul mai gros de la partea de jos a capului.

Orice s-ar vedea insa nu se compara cu regalul de imagine vazut cu ochiul liber, la 3-4 metri langa mine in ziua precedenta. Importanta e observatia insa, ma bucur ca la peste 2000 m in Parang am descoperit acest mascul, desigur cuibaritor. Probabil sa fi fost mai multe ciocarlii urecheate pe platouri dar oricat am cautat si pandit in mod special doua zile nu am mai observat si prins pe foto decat ciocarlii de camp si fase de munte prin acea iarba amestecata cu zapada si flori.
Anul 2017 mi-a adus si un juvenil in observatie, foarte pestrit, cu buline parca si pe spate si pe cap, cu tenta usor galbuie pe chip.

Aceasta tenta se accentueaza la juvenili astfel ca toamna au un foarte frumos aspect pestrit cu galbui. Dealtfel toamna tarziu fiecare capsor de ciocarlie urecheata e diferit, de la masculii adulti ce pastreaza gusitele impunatoare cu negru, altii care mai pastreaza urme din urechiusele lor negre, altele cu pestriteli mai palide de femele si juvenili, imbulinati inca. Foarte frumos peisajul de toamna- iarna alpina cu ciocarlii, daca nu ar fi fost vantul sa ma spulbere, daca nu ar fi fost gerul muscator care m-a facut sa-mi inlemneasca la propriu mainile pe aparat, poate ca m-as fi bucurat si mai mult in acele momente. Acum mi-a ramas insa o amintire mai dramatica si mai bine incrustata in memorie, greu sa vezi si sa fotografiezi ciocarlii alpine in conditii de comfort, dar daca ele nu se plang de altitudinile ce le-au fost alese de natura, de ce as face-o eu?

Asa de temerare si rezistente mai erau doar stolisoarele de canepari, vremea rea survenita intempestiv nu-i indepartase de crestele muntilor indragite de ei, creste unde cuibaresc multi dintre ei printre bolovanisurile revarsate generos de pe versanti. Ciuguleau semincioare marunte scuturate in zapada si pietris, alaturi de ciocarliile urecheata. Fata de statura maruntica a caneparilor, ciocarliile urecheate pareau si poate chiar erau duble ca marime. Rotunjoare si pufoase erau ambele specii, parea si ca s-au ingrasat bine pentru iarna dar si ca au un puf nou si afanat, umflat de viscolul taios dar si de pasarea zgribulita, pentru a mari stratul de aer izolator.