PLOIER AURIU, Pluvialis apricaria

PLOIER AURIU, Pluvialis apricaria

       Nu cred in superstitii dar imi plac ca fir de poveste. Se spune ca ploierii ar aduce ploaia. Ar aduce-o, sau doar ar prevesti-o, nu stiu exact, caci legenda e de departe, din tinuturile nordice, acolo unde el cuibareste, sau nord-vestice, acolo unde ierneaza in numar mare si e o prezenta mai obisnuita. Oamenii nostri din popor nu au nascocit legende cu ploieri, ii vad prea rar, si atunci pe fuga, la vreme de pasaj. 

        Ploierii mei cei aurii chiar au adus cu ei ploaia, si inca ce ploaie, ploaie hibernala cu lapovita si scurgeri mari, nehotarate intre stropi si fulgi de zapada.

        In 18 februarie plecasem hai-hui in cautarea primelor semne de primavara, printre pasari sau printre florile padurii. Nimic -nimic! Campia si dealurile joase ale Olteniei stateau pustii sub mantaua severa a zapezii, doar pe alocuri intrerupta. Si mai incruntate stateau lacurile, prinse complet in gheata si liniste nemiscata.

 Abia Dunarea curgatoare se eliberase de stransoarea ghetii si isi gasea cursul obisnuit sub ceturi groase.

         Cerul matinal, impartit in doua - jumatatea de rasarit cu un soare palid straduindu-se sa razbata printre nori zdrentuiti iar jumatatea vestica tivita la orizont cu o dunga cenusie amenintatoare, inchisa la culoare ca o noapte.

        Pe un camp noroios, in jurul unei balti cu gheata subtiata, un mic grup de cativa ploieri isi cautau hrana sau poate doar trageau dupa ei valul de nori ce avea sa ajunga in cateva ore peste noi. Cand credeam ca vine primavara cea calda, mai ales peste zona Clisurii Dunarii si a Mehedintiului cu adierile lor submediterane, paclele cele grele au adus strat nou si mare de zapada, peste 14 cm intr-o noapte, au adaugat momente hibernale noi pe toata regiunea. Peste zi inca ploaie, peste seara si noapte, lapovite si ninsori, ploierii nu si-au dezmintit numele.

       In haine de iarna inca, sau poate doar de juvenili, acest mic grup de ploieri, amestecati si cu vreo cativa batausi, pornisera  devreme spre nordul lor indepartat. Cuibaresc in aceste tinuturi, cei care vin la noi mai ales in cele siberiene sau ale Rusiei si ale tarilor baltice, dar si ale Europei de nord pana in Groenlanda, tinuturi arctice si subarctice cu zile lungi intr-o vara scurta, cu bogatie de insecte si alte nevertebrate in terenuri mlastinoase.

       Ploierilor le plac mult nu numai mlastinile si tarmurile apelor ci si campurile semanate sau doar arate, mai ales cele cu umiditate mare fie din asezarea naturala fie din mustul zapezilor.

     Intr-o lumina frumoasa, pe un fundal mai straveziu, culoarea acestei specii de ploieri s-ar vedea intr-adevar aurie, poate chiar ar straluci mangaiata de raze. Pe fondul pamantului rascolit si namolos, intr-o zi aspra de nori si ceata, culoarea e mai curand una de camuflaj, o lucire vaga de galben pamantiu pe un camp sau pe o aratura, greu de observat altfel decat prin miscarea stolului. Aceasta miscare a fost cea care mi-a atras atentia, din pacate nerabdarea lor nu mi-a dat timp pentru mai multe fotografii, asa ca si poza este la fel de fugara ca si prezenta lor. Ploierii sunt poate mai usor de vazut in anumite locuri mai ales din sud-estul tarii, pe masura ce te indrepti spre culoarul Marii Negre, in partea Olteniei sunt insa foarte rari ca prezenta in pasaj. Nici stolul nu era prea mare - tot in sud-est, pe langa anumite lacuri, se pot vedea stoluri mai mari. Pe partea de vest a Europei, uneori si in zona centrala, stolurile de ploieri pot fi si mai impresionante ca numar. Sunt foarte calatori, strabat distante mari si zonele de iernare sunt intinse, in toate tarile calde din Africa de nord sau din Asia dar si pe langa tarmurile europene ale Mediteranei. De asemenea, un numar important ierneaza in Marea Britanie si in Irlanda, O alta legenda, de data aceasta adevarata, se leaga de ploierul auriu si vine din Irlanda. Celebra carte de recorduri Guiness Book se pare ca a pornit ca idee de la o lunga polemica intre lorzi irlandezi vanatori, si anume cine detine recordul ca cea mai rapida pasare de vanat, ploierul auriu sau potarnichea polara irlandeza. Cum dezbaterea s-a prelungit intr-un concept mai general al detinatorilor de recorduri s-a nascut si ideea publicarii unei carti care sa verifice si sa publice toate recordurile inregistrate. Idee ce s-a dovedit un mare succes, totul pornind de la o vanatoare de ploieri, probabil nu prea reusita, daca vanatorii au fost atat de impresionati de rapiditatea ploierului. Trebuie sa spun ca la noi in tara e interzisa vanatoarea de ploieri, in caz ca ar avea cineva ideea de a impusca aceste pasari frumoase si rare. Chiar daca unele stoluri in vest inca uimesc prin marimea lor se considera ca populatia de ploieri aurii a scazut mult fata de ce era in trecut sau fata de ce ar fi normal si bine sa fie. 

      De marime sunt cat niste batausi, am avut ocazia sa-i vad alaturi, adica destul de mari pentru o pasare de tarm, nu cat culicii sau sitarii de mal, dar nici neglijabili precum fugacii sau prundarasii. Ce au specific si ii face usor de identificat este ciocul scurt, pentru o pasare de tarm, capul rotunjor, finut, in culori galben pastelate, cu o usoara spranceana alburie. Penajul de nunta devine mai stralucitor, auriu, pus in evidenta si de un contrast marcat cu o pata neagra ce se extinde de la cap si gat pe tot abdomenul. Pata neagra e conturata cu alb, pentru a complica si infrumuseta si mai mult designul. In penaj de iarna, sau in penaj juvenil, aceasta pata neagra lipseste, penajul e mai sters, devine galbui deschis pe abdomen si galben- maroniu pe spate. 

      Spre deosebire de ploierul argintiu, cu care ar putea fi confundat uneori, ploierul auriu are coada in aceeasi culoare cu penajul general, nu are coada alba pe care o are ploierul argintiu. Cu alte specii e mai greu de confundat, putine pasari de tarm au ciocul asa scurt si sa fie in acelasi timp de marimea ploierului. E mult mai gregar decat ploierul argintiu.

      De cuibarit incep destul de devreme, sfarsitul lunii martie unii, cei mai multi in aprilie. Spre nord clocitul poate sa inceapa insa si in mai. Perechile sunt stabile pe intreg parcursul vietii, sunt monogami. In cuib depun cca 4 oua, clocirea dureaza cca 28-30 zile, se face de catre ambii parteneri. Puii sunt nidifugi si sunt ingrijiti de ambii parinti, aproximativ o luna. Apoi devin independenti si se pregatesc si ei sa se adune in stoluri pentru plecarea la locurile de iernat. Pasajul de toamna aduce si la noi cateva stoluri, mai mari sau mai mici, incepand din august pana prin noiembrie. Cel de primavara aduce stoluri incepand din jumatatea a doua a lui februarie pana pe la sfrasitul lui martie. Se hranesc cu insecte dar si cu rame pe care le aleg de pe campurile arate sau rascolite, afanate. De aceea pot fi vazuti si pe terenurile agricole nu numai in imediata vecinatate a apelor, ca alte limicole. Din acest punct de vedere se aseamana oarecum, ca locatii unde pot fi gasiti, cu nagatii si cu batausii dar identificarea ca infatisare fata de acestia e foarte usor de facut, nu pune probleme, sunt foarte diferiti.
        Sfarsit de noiembrie, Oltenia.

16-18 febr. 2021, Dolj

31 martie 2021, Mehedinti

29 decembrie 2022, un grup de cca 40 de ploieri in Dobrogea, in campul de rapita si samulastra de floarea soarelui. Pe acelasi camp, dintre frunze a sarit si un iepuras.

RATA DE GHETURI, Clangula hyemalis

RATA DE GHETURI, Clangula hyemalis

     O specie de rata marina nordica, mai mult accidental la iernat in tara noastra - cateva exemplare in fiecare iarna, cele mai multe la Marea Neagra. Eu am vazut-o insa pe Olt, singura, probabil alipita vreunui stol din alta specie din aceleasi tinuturi de gheata.

        E o rata ce prefera sa cuibareasca pe coastele marine si sa-si caute hrana in apele Oceanului Arctic, printre gheturi. Cand crusta de gheata de dincolo de pol devine din ce in ce mai de neindurat sub anotimpul iernii, anotimp al frigului dar si al intunericului prelungit, ratele de gheturi pornesc la "sud", Sudul lor fiind mai mult nordul Europei, la Marea Baltica si Marea Nordului. Cateva exemplare mai ajung si la noi, mai exact la Marea Neagra, si de acolo, in cautare de ape dezghetate si populate inca de vietati acvatice, pe anumite rauri interioare, cum ar fi Oltul.

      E o rata scufundatoare, cu activitate preponderent diurna. Eu am observat-o imediat dupa rasaritul soarelui si ce m-a frapat a fost silueta ei delicata si micuta, chipul ce pare surazator datorita confomatiei ciocului si a petelor vesele din obrajori. 

       Nu statea si nu se scufunda cu celelalte rate ci cu un grup de corcodei mici si pufosi, care pareau mai potriviti staturii ei.

      Exemplarul vazut de mine e o femela, penajul ei de vara, din perioada de clocire, nu difera mult de cel de iarna, e ceva mai inchis insa, mai ales in zona capului. Iarna se deschide la culoare, pastreaza doar niste pete in obraji. Asemanator este si penajul masculului in iarna, doar ciocul il are mai colorat, pe jumatate portocaliu spre rosu. Un penaj deosebit il are insa masculul in perioada nuptiala, atunci capata un model sofisticat de pete de culoare inchisa pe un fond de alb stralucitor. Ce e mai important este ca in primavara are si o coada lunga, foarte lunga chiar, bifurcata si usor incovoiata spre interior, ca un design elegant. Greu de gasit la noi in tara un mascul in astfel de penaj nuptial, la vremea cand imbraca aceasta haina, e plecat demult spre zonele lui de cuibarire, pe coastele nordului extrem al continentului. Dealtfel in alte limbi rata de gheturi isi gaseste denumirea pornind tocmai de la aceasta coada - rata-cu-coada-lunga.
       Cum spuneam cuibareste pe langa coastele arctice, cuibareste pe pamant, isi captuseste cuibul cu puf, un puf calduros si impermeabil, ca multe rate si pasari de apa nordice.

       La iernat se aduna in grupuri mari si foarte mari, aceste grupuri pot fi vazute insa mai ales la Marea Baltica, locul predilect de iernare, niciodata la noi. La noi in tara, o pereche, un cardisor mic sau chiar un singur exemplar - sunt deja o sarbatoare pentru birdwatcheri cand sunt gasite.