Translate

duminică, 5 octombrie 2014

BECATINA, Gallinago gallinago

BECATINA, Gallinago gallinago



































       O pasare de tarm foarte simpatica careia eu ii spun "gandacelul". E foarte dungata pe cap si pe spate, si asa cum o vad eu de departe ca un punctisor miscator pe ape, imi seamana cu un gandacel.












































 Mai exact cu gandacelul acela vargat care supara culturile de cartofi, dar care are o infatisare foarte draguta si curatica.












     Becatina nu supara chiar pe nimeni si nimic, are o infatisare atasanta, cu un cioc lung si cu ochi curiosi pusi spre frunte, ridicati parca spre toate minunile lumii.















       Si aceasta pasare simpatica e pe lista vanatorilor nesatiosi, desi e o pasare oaspete, desul de rara pe la noi. Exista prin Delta, desigur, exista si in alte cateva locuri precise din interiorul tarii, dar acele locuri sunt atat de putine si stiute, incat nu asigura nici pe departe o pretinsa abundenta ca premisa a permiterii vanatorii. 














          Exista materiale (insa deloc ilustrate si certificate) care sustin sus si tare ca e plin de becatine. Unele sunt direct interesate in mentinerea unei false impresii de navala a unor pasari ce trebuiesc impuscate, altor voci pur si simplu le place sa faca parada de o anumita atitudine de blazare si superioara cunoastere, purtatorii lor fiind alesii care vad mii si milioane de pasari in tot locul in timp ce toti ceilalti sunt orbi, nepriceputi si necunoscatori. Observarea pasarilor nu e o intrecere, nu e o cursa pentru trofee, nu e o aventura cu infloriri si exagerari, e doar pura cautare a adevarului asa cum il infatiseaza realitatea si nu imaginatia sau dorintele noastre. 
      Un alt "argument" cu care vanatorii incearca sa-si justifice masacrul este aruncarea vinei pe spatele altor factori. Daca, obligati de realitate, recunosc ca becatinele sunt in declin numeric, atunci arunca vina doar pe modificarile de mediu.  Dar daca recunosti ca deja becatina e supusa unor schimbari dramatice in habitatul ei pentru ce sa o mai supui si la stresul si pierderea numerica provocata de vanatori??
        Cea mai stabila sursa a mea de privelisti cu becatine e undeva in miezul Transilvaniei, intr-o zona-rezervatie ce sper sa fie ferita de vanatoarea asta absurda. 





       E o pasare nordica de pasaj, dar am impresia ca si cuibareste la noi in cateva puncte din Transilvania, cea stabil umidificata in timpul verii de circulatia curentilor vestici, neimpiedicati de zidul carpatic inalt. Habitatul ei este mlastina, tarmul, pajistea inundata, nu suporta si nu-i trebuie uscaciunea. Le mai vad si in pasaj in Lunca Dunarii.


















       De obicei ma pot uita la ele de foarte departe, de sus de pe deal de unde se vede apa, altfel bine inconjurata de stuf.











     Se recunosc de departe dupa colorit si silueta. Ar semana cu sitarul dar acela traieste in padure, nu prin ape si mlastini. Si ciocul are o infatisare foarte specifica, dealtfel numele de becatina vine de la cuvantul latinesc pentru cioc "beccum". 




        In zonele ei de cuibarire se poate observa un frumos si complex ritual de imperechere, cu dans si zbor elaborat din partea masculului, sau a "cocosului", intrucat becatina seamana cu o mica gainusa (desi nu face parte din aceeasi familie). Un alt amanunt dragut din viata ei de familie este acela ca dupa eclozare mama si tatal isi impart puii si fiecare are grija de grupul lui de puisori. 
        Cea mai simpatica intalnire cu becatina am avut-o dintr-o intamplare, in timp ce incercam sa fotografiez un grup de nagati si fluierari, parca ceva mai nepasatori in raport cu omul. 
      Oricum, daca nagatii si fluierarii au ales sa zboare, o pasare sfioasa si sperioasa a ales sa se ascunda.



      Atunci am gasit o posibila explicatie a pozitiei ochiului ei, atat de ciudata. Principala ei arma de aparare e ascunderea si camuflajul. Camuflajul il duce la perfectie cu penajul ei brun foarte dungat pe toate partile corpului. Dar in ascunzisul pitit pe care si-l alege are nevoie totusi si de o calitate care sa-i permita urmarirea dusmanului, sau intrusului. Si atunci ochiul a deviat evolutionar tot mai mult spre crestetul capului, permitandu-i astfel vederea cu capul bine ascuns.







     Era chiar in fata mea, si se hotarase sa ma urmareasca cu ochiul ei larg deschis, de culoare bruna, pe deasupra firelor de iarba. Nu cred ca as fi observat-o daca nu ar fi luat decizia sa caute un alt ascunzis si mai bun.





      Ce bine ca nu eram unul dintre acei vanatori, altfel mica ei indecizie ar fi costat-o viata. Sper sa fi facut oarecare "practica" pe mine si pe viitor sa stie sa abordeze mai bine oamenii ce se vor apropia de ea. Nu toti vin sa-i admire frumusetea, dragalasenia si inocenta.
        sept. 2017




alaturi de un fugaci pitic












2019














ian.2020














oct.2019


































































29 august 2022






1 decembrie 2022, Dobrogea

















26 decembrie 2022