Translate

miercuri, 29 mai 2013

CIOCANITOARE NEAGRA, Dryocopus martius

CIOCANITOARE NEAGRA, Dryocopus martius

















        Ciocanitoarea neagra este cea mai mare dintre speciile de ciocanitori de la noi din tara, dealtfel si din Europa. Mie imi pare a fi si rara, o aparitie deosebita. 



       Primele mele intalniri cu ciocanitoarea neagra au fost in cele mai adanci paduri de munte. Cu mare surprindere am vazut-o apoi si in paduri din Lunca Dunarii, in paduri de dealuri joase. E drept, pe timp de iarna. Imi vine greu sa o asociez cu aceste paduri blande si insorite de la campie. Pentru mine ea era strict legata de imaginea padurii intunecoase de brad al carui intuneric il sporea cu penele ei negre si il brazda fulgerator cu rosul aprins al capului. Mai era legata de padurile cu fagi inalti pana la cer, din varful carora striga cu un glas unic si patrunzator. In jur erau munti, salbaticie, nici tipenie de om, doar fosnete suspecte de vant si strecurari de umbre nedeslusite. 










       Pe hartile de raspandire a speciei ciocanitoarea neagra este trecuta asa cum am perceput-o eu, doar in lantul carpatic. Se pare insa ca pe partea de est a tarii e in cucerire de noi si statornice teritorii. De fapt, daca gaseste arbori suficient de batrani si vajnici se pare ca se acomodeaza si la alte tipuri de microclimat. S-ar putea sa fie intr-adevar in raspandire a arealului ei, mai ales spre est. Sa speram ca populatia ei este in plina vigoare si va ocupa si va gasi spatiu vital in cat mai multe paduri, fara sa interfereze negativ cu celelalte feluri de ciocanitori. 
        De mancat mananca tot felul de gandaci si insecte de pe scoarta copacilor. Am citit ca ar manca cu mare placere si furnici, cautand prin musuroaiele acestora. Ca e special echipata contra piscaturilor atacurilor de furnici. Ca are limba astfel alcatuita incat nimeni nu scapa cautarilor ei prin scoarta copacilor. Ca bea apa din ploaia adunata in aceste crapaturi. Asta deoarece putini se pot lauda ca au vazut ciocanitoare neagra mergand pe jos prin iarba, cum face cea verde , de exemplu. E adevarat ca nici varietatile pestrite nu le-am vazut mai deloc prin iarba.
       Deci mediul ciocanitorii negre este aproape in exclusivitate trunchiul copacilor, de la inaltimi mai mici pana la varful din nori al brazilor si fagilor de munte.Banuiesc insa ca pentru atacul asupra musuroaielor de furnici mai coboara si la sol.
       Ciocul ei este foarte puternic si scorburile pentru cuib sunt mai mari si mai adanci decat ale celorlalte ciocanitori. Si ea este o pasare net mai mare decat orice alt fel de ciocanitoare, se vede aproape dubla ca marime. Cuibul si-l face devreme, in aprilie deja are pui. In general cuiburile, scorburile cioplite de ea sunt la foarte mare inaltime, peste 10 m daca copacii ii permit.




       Exista o diferenta intre mascul si femela. Ambii au penele de un negru lucios si elegant, asortat cu rosu stralucitor insa masculul e mai bine dotat la partea de rosu, are tot capul de un rosu intens in timp ce femela are doar o portiune mai stearsa la ceafa. 
       Este o pasare sedentara, insa hoinaresc destul de mult in cautarea hranei si a unor  noi teritorii. Iarna raman in padurile noastre, putand cobori la orice fel de altitudine, acolo unde gaseste copaci si hrana.
3 ianuarie 2018, sunet





decembrie 2019, in padure de salcam din Lunca Dunarii, Oltenia. Zi cu ceata densa.













Ultimele zile de februarie, cuib- scorbura, scos in cateva zile, arinii de la capatul terenului propriu, pe mal de parau.



































luni, 27 mai 2013

CIOARA DE SEMANATURA, Corvus frugilegus

CIOARA DE SEMANATURA, Corvus frugilegus





















        Mie imi plac ciorile.
          Si nu zic doar asa, din spirit de contrazicere. Nu e cioara o pasare foarte frumoasa la infatisare, nu e nici foarte rara, in schimb e foarte desteapta. 







       In copilarie am vazut un filmulet documentar wildlife cu un pui de cioara crescut de mic si dresat care m-a incantat nespus de mult. Il chema Inky, dupa celebrul personaj de desen animat, si era cel mai bun si cel mai nastrusnic prieten. Aveam vreo 6-7 ani si nu mai tin minte multe detalii insa mi-a ramas in memorie drept cel mai simpatic si mai destept animalut de companie. Astfel ca nu mi-am mai dorit nici catel, nici pisoi, nici papagali...visul meu cel mai mare era sa gasesc un pui de cioara cazut din cuib pe care sa-l dresez si care sa fie la fel de ghidus ca eroul meu din filmul documentar.
          Dar... anii au trecut si eu nu am gasit niciun pui de cioara cazut din cuib. Am mai vazut eu alte animale dresate dar niciunul nu era ca Inky.  Intre timp oamenii de stiinta mi-au dat dreptate si au ajuns si ei la concluzia ca ciorile sunt cele mai destepte pasari . Si ca reusesc sa faca cu ciocul exact ceea ce primatele reusesc sa faca cu ajutorul mainilor. 




         
         La noi sunt cam trei feluri de pasari carora oamenii le spun generic "ciori", ba chiar 4 daca pun la socoteala si corbul dar acolo confuzia e un pic prea mare.  Una dintre speciile de ciori este cea numita " cioara de semanatura", cu penaj complet negru, cu cioc puternic de culoare cenusie, cu pene mai lungi atarnand pe la picioare fara ca acestea sa fie "incaltate" propriu-zis. Sunt ciorile cele mai comune si mai gregare, care sunt pretutindeni in jurul nostru, la orase, la sate, pe camp, la munte si la mare. Inca nu am gasit vreun habitat unde sa nu zboare si ciorile, le-am intalnit chiar si pe platourile de altitudine de peste 2000 m. Doar in padurile dese nu-i prea place si nu prea se intalneste, mediul ei preferat este clar cel deschis, cel legat de campurile agricole si localitati.












       Profita cat poate de mult de activitatile umane.  Unde se ara pamantul vin si ciorile de semanatura si strang cu ciocurile lor harnice si pricepute  tot felul de viermi, larve de insecte, insecte mari si mici, pui de rozatoare. Unii mai au impresia ca strang si ceva seminte de sub brazda, poate se mai intampla insa nu in asa masura incat sa compromita semanatura. Oricum, beneficiul enorm pe care il face campurilor curatandu-le de daunatori in toate anotimpurile copleseste cu mult micile ciupeli din samanta sau din recolta. 









       Un alt loc preferat de ciori e chiar in preajma noastra, in orase, in parcuri, la gropile de gunoi. Pentru tot ce arunca oamenii comestibil, ciorile pot sa gaseasca utilitate, consumand orice fel de resturi. 
       In mod normal populatiile de ciori erau tinute sub control de rapitoare, ulii porumbari, bufnite, soimi si altele. Cum rapitoarele au scazut considerabil, multe dintre ele fiind combatute si distruse chiar de omul nestitutor care a stricat astfel echilibrele naturale, populatiile de ciori par a fi numeroase si prospere. Cioara fiind o pasare foarte inteligenta a iesit invingatoare in lupa cu nesabuinta omului. 





       Dintre cele 3 feluri de ciori mie cioara de semanatura imi pare a fi cea mai raspandita sau vizibila la noi. Cuibareste in colonii numeroase, adevarate "orase de ciori", situate in pomi inalti, in general plopi, "sky-scrapers" innegriti de cuiburi supraetajate, dar si alti copaci. 








 Aceste colonii pot fi si in cranguri salbatice, dar si in parcuri, la marginea drumurilor, in localitati. Fac un zgomot mare la cuiburi, sunt galagioase, fiind si un numar mare de indivizi croncanitul lor se aude cu putere. 
       Am intalnit multe astfel de colonii dar am neglijat sa le fotografiez. Am cazut prada sentimentului general ca sunt privelisti prea banale si putin fotogenice. Si totusi am vazut si imagini desoebit de frumoase si poetice cu ciori care rupeau cu ciocul mladite verzi de salcie si zburau cu ele spre cer. Cum se apropiau sarbatorile de primavara, Floriile, Sf, Gheorghe, Pastele, parea o procesiune de inaripate din sfera ingerilor si fapturilor divine. Erau foarte poetice. Lasand insa poezia de-o parte era interesant cat imbold si ce mult le placea sa-si imbogateasca cuiburile cu ramurile acelea verzi si flexibile. Fiind aprilie, cuiburile erau demult facute, poate chiar cloceau de zor.



  

       

 Cred ca doar simtul estetic si al perfectiunii, al infrumusetarii si al imbunatatirii cuibului le facea sa munceasca cu atata pasiune la incununarea cuiburilor cu ramuri verzi de salcie.




       Desi nu sunt sfioase cu oamenii am observat ca aparatul foto le sperie, sau mai curand le face prudente si suspicioase. Daca te vad ca manevrezi obiecte suspecte indreptate spre ele zboara mai departe intr-un copac de unde continua sa te evalueze cam ce vrei si ce intentii ai. 





       Cand se lasa toamna adanca se observa uneori pe cer stoluri uriase de mii si mii de ciori zburand spre sud. Intotdeauna stiu ca intr-o zi sau doua se asterne vreme friguroasa, cu vanturi reci dinpre nord si nord est, cu brume si curenti aducatori de iarna. Sunt miile, zecile de mii de ciori din zona nordica ce coboara spre vremuri mai blande doar atunci cand suflarea arctica le goneste cu hotarare, fara sa le mai dea alternativa. Iarna la noi ciorile sunt insa o prezenta constanta, clima de la noi nu le ridica probleme. 










       Decembrie 2013, ciori de semanatura in stoluri mari pe camp impreuna cu stancute.














Septembrie 2015 , ma aflam in vizita la Timisoara si am inregistrat spectacolul ciorilor venind la culcare in centrul orasului. Nu am mai vazut ciori asa de multe la un loc in vreo alta imprejurare. Mie imi plac pasarile asa ca eu privesc de fiecare data la acest spectacol cu placere dar se pare ca multi timisoreni nu apreciaza maretia cardurilor de ciori. Filmuletul meu de pe you tube a aparut chiar a doua zi preluat in Opinia Timisoarei si a expus necazul timisorenilor cu ciorile. Ce sa zic, inteleg ambele opinii, are ceva coplesitor invazia de ciori si sunetele lor dar necazul de fapt e destul de minor zic eu, cateva banci (sau mai multe!)patate de gainat in parc , ceva zgomot. Dar pe fond eu raman la parerea mea ca sunt simpatice ciorile din Timisoara si eu personal le-am privit si filmat cu placere. Si observatia mea, spre deosebire de cea a primarului Robu in 2014 este ca in 2015 dadeau ora exacta la orele 19.30 si nu la 18.00. Si-au schimbat programul de lucru, stau mai mult pe campuri si vin mai tarziu acasa. Cat despre sunetele de soimi chiar ca nu le pasa, din turnul catedralei le privea un soim adevarat, l-am fotografiat si pe el, statea impreuna cu ciorile in buna prietenie!

http://www.opiniatimisoarei.ro/ciorile-din-timisoara-ca-n-filmele-de-groaza-noi-imagini-care-ti-dau-fiori-video/29/09/2015





      Strangerea ciorilor in carduri de mii de exemplare la apus in copacii din jurul catedralei a avut un sfarsit brusc la inceputul lui noiembrie.  Nu s-au rarit treptat-treptat ci pur si simplu au disparut intr-o buna zi fara urma. Probabil si-au gasit alte locuri de hranire si se aduna pentru somn in preajma acelor locuri. In ultimele lor zile de stat in Timisoara spectacolul devenise si mai impresionant intrucat nu-si schimbasera ora de venit in functie de lasarea mai timpurie a serii si efectiv aveau doar cate cinci minute de crepuscul in care soseau toate, din toate punctele cardinale, pentru a-si lua locul in copaci. 




Nu stiu unde, spre ce zari au disparut zecile de mii de ciori ce dormeau in septembrie si octombrie in centrul Timisoarei. Poate cateva se vor intoarce in perioada de cuibarire, cateva...o foarte mica parte. Poate vor reveni masiv in toamna urmatoare, legate probabil de vreo bogatie de recolta de porumb sau alte cereale in aproprierea orasului, in fertila campie banateana, adapostindu-se la culcare de vanatori si pasari de prada in inima orasului.
    Iulie 2016, pe canicula, in Lunca Dunarii, Dolj

















    Inceput de martie, 2017, o pereche de ciori de semanatura in ritual de curtare, insemnand oferirea unei ofrande de hrana urmata de un "sarut" indelungat, cioc in cioc, urmat de cateva alinturi.










Mai 2017, pui de cioara de semanatura asteptandu-si cuminte parintii, ascuns in iarba. La o varsta destul de mica, atunci cand inca nu pot sa zboare, puii multor specii, inclusiv cioara, parasesc cuibul stramt si ajung pe sol. E ceva normal si benefic pentru pui, pot sa-si exerseze in voie muschii aripilor si primele miscari de zbor. Cuibul e prea mic, ii tine imobili si anchilozati, iar gherutele nu au inca putere ca sa stea pe crengi. Nu trebuie intervenit in viata acestor pui, nu au nevoie de interventia omului - cu gand ca facem bine, facem mai mult rau, despartind puiul de familia si neamul lui. Va deveni o pasare dependenta de om, sau chiar eliberata, nu are intreaga experienta si cunoastere necesara pentru salbaticie. E bine deci sa lasam puii mari imbracati in pene acolo pe sol, unde ei stiu sa se ascunda si sa comunice doar cu parintii lor care inca ii hranesc si ingrijesc.



Apus de soare, cu ciori