PRIMAVARA PASARILOR, 2023 (1)
Tranzitia
Tranzitia de la iarna la primavara in ceea ce priveste pasarile are loc undeva pe la mijlocul lunii februarie si difera de la un an la altul. Cel mai adesea, ca si caracteristica generala, trecerea de la un sezon la altul se face printr-o perioada de gol, de lipsa, de penurie in pasari, atat ca specii cat si ca indivizi. Ar putea fi altfel, sa existe o perioada de abundenta, de aglomerare a speciilor de iernare, a celor de pasaj si a celor care se intorc din migratie pentru cuibarire. In unii ani chiar asa este. In 2023 insa, cel putin in Oltenia, acolo unde este locul de observatie, inceputul primaverii pasarilor a fost marcat de o perioada de liniste si saracie in prezente inaripate. Majoritatea oaspetilor de iarna au plecat devreme. Nici nu au fost multi, iarna a fost prea usoara in tinuturile nordice de unde veneau la noi. Gerul iernii in Romania a durat putin si a venit foarte tarziu, in a doua saptamana din februarie. Suficient insa ca sa nu faca prea invitanta natura pentru migratoarele plecate in tinuturile sudice apropiate. Vegetatia nu este foarte inaintata, chiar daca vremea s-a incalzit, vantul a uscat malurile si ogoarele astfel ca nici nagatii, graurii sau codobaturile albe nu s-au grabit sa se intoarca. Cel putin in data de 21 februarie nu am vazut niciun exemplar din aceste specii la o iesire pe Olt. Despre migrantii la mare departare, in Africa, nici nu se pune problema sa se intoarca mai devreme, aceia au calendarele si datele lor, nu prea se dau dupa frecventele schimbari de vreme ci mai mult dupa datele climatice mai mari si mai constante.
Primul semn de primavara mi l-au dat corbii. In 20 februarie perechile erau deja pe la cuiburi.
Pe aceleasi stanci ar fi venit si soimul calator insa acesta nu era in pereche. Jocurile lui nuptiale vor intarzia putin fata de corbi, care deja au ocupat cea mai buna scorbura din peretele calcaros.
Au disparut brumaritele de stanca venite la iernat in locuri mai joase, nu se mai vad nici fluturasii de stanca, coborati si ei la altitudine mai joasa peste iarna. Si Oltul a ramas fara lebedele lui de iarna si lebedele mici, fara ratele sunatoare si ratele motate, fara ferestrasi si cufundari. Toti acesti oaspeti de iarna au parasit brusc locurile, indreptandu-se spre Nord, astfel ca in data de 21 februarie nu se mai zareau pe nicaieri. Si zecile de corcodei mari de pe Olt au plecat, fiecare spre locurile lui de cuibarire, la fel si lebedele de vara.
Cativa pescarusi suri au ramas, inca in penaj de iarna, inconjurati insa de mari numere de pescarusi razatori si prea putini pescarusi pontici.
Cormoranii mici par sa fie inca multi dar numerele lor sunt mult scazute. Au ramas probabil doar cei care vor cuibari.
Si mai scazute sunt numerele de cormorani mari, si ei s-au indreptat spre coloniile de reproducere.
Ratele mari au ramas multe, imi place sa cred ca asa numere frumoase vor ramane la cuibarire. Au ramas cateva rate mici, foarte putine rate sunatoare.
Au disparut aproape cu desavarsire stolurile numeroase de rate motate, pe ici pe colo cate un exemplar izolat. Locul de pe Olt vizitat de mine fusese parasit si de pelicanii creti. Cel mai hotarat punct final al iernarii la noi il pusesera lebedele de iarna, lebedele mici, cufundarii si ferestrasii, ratele catifelate, corcodeii de iarna. In categoria imediat urmatoare , de oaspeti nordici cu prezente sporadice, foarte mici, in a treia saptamana din februarie, intrau ratele motate, ratele sunatoare, care doar cu o saptamana mai devreme aveau stoluri abundente. Un ferestras mic, ratacit printre prietenele lui dintotdeauna, ratele sunatoare.
Dintre oaspetii de iarna mai au prezente importante ratele fluieratoare si garlitele mari.
Cateva rate sulitar mai sunt, dar ele nu au fost prea abundente nici iarna, de principiu nu le vezi in stoluri mari ci in grupuri familale ce rar depasesc 10 exemplare.
Corcodeii mici sunt inca nehotarati: unii trec la penajul de primavara, altii nu, unii stau inca in grupuri, altii se disipeaza.
In data de 30 ianuarie vazusem deja la lebedele de vara tendinte de curtare si teritorialitate in vederea cuibaririi pe o mica balta. Chiar ma gandeam cu bucurie ca voi avea ocazia sa urmaresc date importante in sezonul reproductiv al acestei specii frumoase. Din pacate, la vizita din 21 februarie, cuplul deja format nu mai stapanea balta, era pustiu, iar pe una din insulite zaceau ramasitele de pene si oase ale unei lebede. Incercarea de cuibarire pe acel lac nu s-a terminat cu bine.
Acum , la mijloc de februarie, pe Olt mai erau foarte putine lebede de vara, doar ceva juvenili si cateva perechi care vor ramane sa cuibareasca prin zone mai ferite.
Nu am mai vazut ereti vineti, codalbi, sorecari incaltati, cred ca si acestia au parasit deja locurile de iernare. Dar oricum iarna aceasta a fost saraca in astfel de prezente in Oltenia. Eretii de stuf nu sosisera inca masiv, doar pe ici pe colo, exemplarele ramase la iernare, in rest sorecari comuni, in numar moderat spre mic.
Pentru ciocarlani incepuse primavara, cantau de mama focului, asigurau muzica "filmului" pe intreaga lungime a digurilor si barajelor pe Olt, stiut fiind cat de mult le place lor acest habitat.
Vorbind de diguri, iernarea faselor de munte pe aceste diguri parea sa se fi incheiat si ea, nu am mai intalnit niciuna.
Ciocarliile de camp se remarcau prin absenta. Migratoare timpurii, de data aceasta nu rasuna nicio campie de cantecul lor. Potarnichile inca stau in carduri, mai mari sau mai mici, sau mai absente, avand in vedere cat de rara a devenit aparitia acestora.
In zona submontana a Olteniei mierloii cantau timid, abia soptit, acum la mijloc de februarie.
Sturzii de vasc au inceput si ei sa cante soptit, sunt din ce in ce mai putini, incep sa urce la altitudine, spre munte, acolo unde cuibaresc.
Iarna aceasta au fost foarte putini cocosari, cinteze de iarna, mugurari, in Oltenia de sub munte. Scatii au fost, dar nu abundent. Acum in mijloc de februarie nici urma de ei. Aceia putini cati au fost, au plecat spre nordul Europei sau spre munte. S-au spart si gastile de presuri galbene. Prin paduri si hatisuri sunt foarte active ciocanitorile. Unele isi striga perechea, altele bat darabana.
A inceput sa cante si macaleandrul. Insa cei mai veseli si cantareti sunt pitigoii mari. Cum da un pic de soare cum incep sa isi manifeste bucuria. In zilele intunecate sunt mai tacuti.
Pe la liziere, prin livezi, nu prea mai dai decat de localnici, pitigoi albastri, suri, codati, pantarusi, ticleni, vrabii, cinteze, sticleti,mierle.
Numar mic si la florinti si canepari. Posibil sa fi lipsit complet populatiile nordice. Foarte putini si sfranciocii mari, in aceasta perioada de tranzitie nu am mai vazut niciunul, probabil au plecat spre miazanoapte.
Revenind la ape, stolurile de lisite sunt inca mari, nu s-au disipat cu totul spre cuibariri.
Cateva rate pestrite, cateva rate cu cap castaniu, asa, "de gust", perechile hotarate sa ramana aici pentru inmultire, cel mai probabil.
O lume in asteptare, tacuta, lipsita de variatie: cateva specii doar, cele mai fidele locurilor, adevaratii bastinasi fie iarna-fie vara, pasarile locului.